Arhitectură militară

Generalități - Biserici fortificate (sursă: din „Castelarea Carpatica”)

Transilvania - adevărata patrie a bisericilor fortificate.
a) bisericile parohiale fortificate - subiect predilect al istoriografiei săsești
b) bisericile fortificate în Secuime (există mici diferențe între acestea).
Virgil Vătășianu distinge:
1.biserici cu fortificații
2.biserici fortificate sau biserici reduit.
Acest fenomen - specific întregii Europe dar în proporții diferite.
- apar la nivel european din secolul al X-lea (Anglia, Franța, Scandinavia, Imperiul German și
izolat, Austria)
- în spațiul transilvan - număr foarte restrâns înainte de anul 1400 (Cisnădioara, Turnișor, Sibiu).
- mai multe monumente conservate - produse ale secolelor XVI-XVII, înglobează componente
de apărare din diverse perioade istorice.
Dreptul canonic nu admite fortificarea unui locaș decât cu titlu excepțional. Cu
toate acestea, biserica ca și instituție a avut posibilitatea să folosească componente de
fortificare: „ biserica apără cu ajutorul lui Dumnezeu și a sfinților, iar la rândul ei,
sacralitatea trebuie apărată de profanare”.
Altă departajare arhitectonică:
1.biserici auxiliare în cetăți sau în alte ansambluri fortificate
2.biserici independente care aglomerează în jurul lor componente de fortificare exterioare
3.biserici ele însele fortificate (reduit)
Fenomenul de fortificare exterioară a instituțiilor ecleziastice
- exemplul centrelor episcopale și al mănăstirilor.
- amploare odată cu organizarea teritorială a bisericii catolice în Transilvania și vecinătățile ei
vestice.
- faza de început: în dreptul cetății capitală de comitat de afla o biserică parohială (de care putem
lega funcții arhidiaconale).
În principiu, nicio mănăstire nu se dota cu fortificații fără un motiv anume. Ele au apărut
doar acolo unde a fost nevoie. (Dintre mănăstiri, cel mai timpuriu exemplu și mai clar caz este
acela al benedictinilor instalați în perimetrul castrului de la Cluj-Mănăștur. (Alte exemple: Bulci
jud Arad, Mănăștiur jud Timiș).
-faza II: apariția incintelor în jurul bisericilor ca o consecință a sinodului de la Buda, (1278) -
interzicea locuirea lor, dar le accentua rostul de refugiu în caz de pericol.
OBS.: diferența zid de gard/zid de fortificație
Există tendința de a se confunda gardurile de cimitir cu fortificațiile. Zidul modest alături de
prezența contraforților nu reprezintă elemente de fortificare. Primul și cel mai comun element
care face diferența dintre un zid de gard și un zid de fortificație este prezența gurilor de tragere
(drum de strajă, crenelaj, linie de șanț). Un alt element care trebuie avut în vedere este prezența
turnurilor de curtină sau de poartă.
În absența cetății, o biserică fortificată, prin masivitatea ei datorată materialelor de construcție
din care este realizată (cărămidă și/sau piatră), reprezintă un loc al siguranței.
La începutul secolului al XIII-lea pot fi identificate biserici fortificate doar în aria locuită
de către sași. În secuime se pare că acestea apar doar un secol mai târziu. Spre deosebire de
cetăți, bisericile erau amplasate în interiorul sau în vecinătatea imediat apropiată satelor, motiv
pentru care erau considerate mai eficiente (era mai ușor să de refugiezi în caz de nevoie, era mai
ușor de aprovizionat).