ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL
Caracterizare directă
a.naratorul: preferă formulările
obiective
(„Lăpuşneanul”„domnul”„Vodă”)
„ochii lui hojma sclipeau”
„nenorocitul”
„s-a plecat cu mare smerenie”
„sfârşind această deşănţată cuvântare”
b.alte personaje: surprind latura
negativă
„crud şi cumplit” (mitropolitul)
„nenorocitul” (Ruxanda) => mila
„tiran” (Stroici)
c.autocaracterizare:
„unsul lui Dumnezeu”
„n-aş fi un nătărău de frunte”
„m-am arătat cumplit, rău, vărsând
sângele multora”
„suntem muritori”
Caracterizare indirectă
a.prin comportament:
dezvăluie cruzimea personajului
b.prin limbaj:
folosește numeroase registre stilistice,
limbajul este ca o armă
„dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” →
ton autoritar
„lupul părul schimbă, dar năravul ba”
→ registru stilistic popular
„Boieri dumneavoastră!” → ton
oratoric, respectuos
„căţea” → ton agresiv, violent,
jignitor
c.raportare la mediu: se adaptează
epocii, ştiind că trebuie să se impună
cu fermitate în faţa boierilor
d.prin onomastică: reflectă statutul
social
stolnicul Petru Alexandru
Lăpuşneanul fratele Paisie
e.prin relaţionarea cu celelalte
personaje: CONFLICTUALITATE;
nu are încredere în nimeni, ajunge să
o considere şi pe Ruxanda o
trădătoare
RUXANDA
Caracterizare directă
a.naratorul: preferă formulările subiective, implicate afectiv
„gingașa Ruxanda ajunsesă a fi parte biruitorului.”
„îmbrăcată cu toată pompa cuvenită” „Peste zobonul de stofă aurită,
purta un benișel de felendreș albastru blănit cu samur, ale cărui mâneci
atârnau dinapoi; era încinsă cu un colan de aur, ce se încheia cu mari
paftale de matostat, împrejurate cu pietre scumpe; iar pe grumazii ei
atârna o salbă de multe șiruri de mărgăritar. Șlicul de samur, pus cam
într-o parte, era împodobit cu un surguci alb și sprijinit cu o floare mare
de smaragde. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe
umerii și spatele sale. Figura ei avea acea frumuseță care le făcea
odinioară vestite pre femeile României și care se găsește rar acum,
degenerând cu amestecul națiilor”
„Ea însă era tristă și tânjitoare”
„duioasa mumă”
b.alte personaje: Alexandru Lăpușneanul o numește
„frumoasa mea doamnă” „muiere nesocotită”
„astă femeie nevinovată” (mitropolitul Teofan)
c.autocaracterizare:
„de atunci neîncetat văd capul acela și mi-e tot frică! Nu pot să mă
odihnesc.”
Caracterizare indirectă
a.prin comportament: dezvăluie personalitatea supusă: „rădicînd-o ca
pre o pană, o puse pe genunchii săi.”; „Buna doamnă, temându-se de
furia norodului, era spăriată și când a intrat Alexandru, a găsit-o
rugându-se dinaintea icoanei, având copiii pe lângă dânsa.”
b.prin limbaj:
încearcă să fie persuasivă, dar nu reușește
„O, bunul meu domn! viteazul meu soț! urmă ea, destul! Ajungă atâta
sânge vărsat (...)! Gândește că măria-ta ești preaputernic (...) Eu,
Dumnezeu știe! cât te iubesc! (...) Judecă că după viață este și moarte și
că măria-ta ești muritor și ai să dai seamă!”
c.raportare la mediu: se adaptează epocii medievale, ştiind că trebuie
să se supună în faţa boierilor/a soțului (este doar un instrument politic)
d.prin onomastică: este tot o formă a termenului Alexandru
(etimologic, gr.„alexein”=a proteja și  „Andros” =bărbat, războinic) →
discrepanță
e.prin relaţionarea cu celelalte personaje:
CONFLICTUALITATE latentă; nu se poate opune celor din jur
„pre care cinstindu-l și supuindu-i-se ca unui bărbat, ar fi voit să-l
iubească, dacă ar fi aflat în el cât de puțină simțire omenească.”
„Ruxanda ieși tremurândă și galbănă și, răzemându-se de părete: — Voi
să dați seamă înaintea lui Dumnezeu, zise suspinând, că voi m-ați făcut
să fac acest păcat.”
 surguci

șlic

Colan pafta

TABLOU VOTIV familia lui

PETRU Rareș