Caracterizarea lui Alexandu Lăpusneanul de Costache Negruzzi

Prima nuvelă istorică din literatura romană „Alexandrul Lăpusneanul” de Costache Negruzzi, aparține
prozei romantice, fiind publicată in perioada pasoptistă, in primul număr al revistei „Dacia Literara”.
Aceasta aer ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul, un domnitor crud si
sangeros care luptă pentru impunerea autoritătii domnesti in fata boierilor, in Moldova secolului al XVI-lea.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narațiune la persoana a II-a. Naratorul omniscient, omni prezent,
sobru, detașat intervine rareori prin epitetele de caracterizare prin care precizează ipostazele personajului
( „voda”, „domnul”, „tiranul”, „bolnavul”).

Titlul pune in lumină personalitatea puternică a personajului principal, caracterul excepțional prin cruzimea
sa.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei cu acelasi nume. Personaj romantic, exceptional
care evolueaza in situații exceptionale.

Personajul eponim al nuvelei este realizat prin asocierea a două dimensiuni: una socială, exterioară, alta
psihologică. Creionat în manieră romantică, el intră în categoria eroilor excepţionali surprinşi în situaţii
excepţionale În nuvelă, accentul nu cade pe fapte, ci pe definirea personajului principal. Alexandru
Lăpușneanul ilustrează tipul domnitorului tiran si crud, fiind construit din contraste, și avand calităti si
defecte puternice.

Pentru a-şi construi personajul, Negruzzi apelează la tehnicile tradiționale de caracterizare.

Caracterizarea directă este făcută de către narator care îi prezintă detaliat ţinuta vestimentară la slujba de la
Mitropolie: “era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză
de catifea stacojie, avea cabaniţă turcească. Nici o armă nu avea alta decât un mic junghi cu plăsele de aur;
iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă” şi face o remarcă directă la “urâtul caracter” care se va
dezvălui de-a lungul acţiunii. Direct este prezentat eroul şi de către alte personaje (Mitropolitul îi spunde
domniţei Ruxanda: “Crud şi cumplit este omul acesta”) sau chiar prin autocaracterizare (“M-am arătat
cumplit, rău, vărsând sângele multora.”)

Totuşi, modalitatea dominantă de caracterizare este cea indirectă (fapte, gesturi, limbaj și relaţiile cu
celelalte personaje) care apare într-o varietate de ipostaze. Faptele crude, dorinţa de a pedepsi exemplar
orice împotrivire a boierilor, satisfacţia de a vedea suferinţa celui osândit plasează personajul la limita
normalităţii. S-a vorbit despre Lăpuşneanul ca despre un personaj inclus în categoria psihopatologică a
sadicului, văzându-se în el un ins de o “ cruzime maladivă”. Secvenţa culminantă a textului, uciderea celor
patruzeci şi şapte de boieri regizată atât de meticulos, interesul domnitorului de a obţine şi un efect scenic
prin aşezarea în funcţie de rang a piramidei de capete oferite apoi cu sadism sensibilei sale soţii au dus la
catalogarea lui drept “un psihopat exploziv şi coleric […] un tiran înzestrat cu plăcerea neroniană de a
construi spectacole” (G. Dimisianu).

In mod romantic, brutalitatea şi structura diabolică sun bine reliefate prin intermediul antitezei romantice.
Prin Lăpuşneanul şi doamna Ruxanda, Negruzzi creează contrastul romantic angelic – demonic. Blândeţea
şi sensibilitatea soţiei sale accentuează cruzimea domnitorului. În momente de furie acesta i se adresează cu
duritate: muiere nesocotită” , “căţea”, cu toate ca femeia il numeste „bunul meu domn”. Naratorul
menţionează căldura sufletească a femeii constrânsă de circumstanţe istorice să ducă o existenţă nefericită
alături de un soţ în care nu găseşte nici urmă de “simţire omenească”.

Nuvela prezintă şi alte tipuri umane: Moţoc este tipul boierului intrigant, trădător. Spancioc şi Stroici
reprezintă tipul boierilor cu iubire de ţară, iar doamna Ruxanda este tipul femeii blânde, supuse. Naratorul
conturează şi personajul colectiv, surprinde psihologia mulţimii.
In concluzie, putem afirma despre presonajul Alexandru Lapusneanul ca este un personaj exceptional in
situatii exceptionale, respecta trasaturile curentului romantic si ale prozei pasoptiste, incadrandu-se in tipul
tiranului, fiind inspirat de realitate. Astfel, Negruzzi depaseste modelul clasic de personaj, adaugandu-i
complexitate, combinand elementele fictionale cu cele reale, din “Letopisetul tarii Moldovei”, si creand o
personalitate duala, complexa.