Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creanga

Subiecte posibile:
Particularitatile basmului cult
Tema si viziunea despre lume
Lumea basmului reflectata intr-un basm cult
Raportul dintre fabulos/ miraculos si realism intr-un basm cult
Relatia dintre incipit si final
Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult
Relatiile dintre doua personaje
 Aparitie
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult publicat in
revista „Convorbiri literare” la 1 august 1877.

Sursa de inspiratie
Basmul cult "Povestea lui Harap-AIb" de Ion Creangă are ca sursă de
inspiraţie basmul popular, de la care autorul păstrează motivele* (călătoria,
încercarea puterii, peţitul, probele), personajele fabuloase*, ajutoarele
venite în sprijinul binelui, formulele tipice* şi inovează pentru basmul cult
umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica,
psihologia şi limbajul personajelor.
- Autorul primei monografii despre Creangă, francezul Jean
Boutière, a studiat circulația acestor motive în basme din mai
multe regiuni românești, dar și în creația altor popoare.

Tipologie
Basm cult
Face parte din Epoca Marilor Clasici/ Epoca Junimista (1860 – 1900)
Curent literar – realism
 Definitie specie
Basmul este o opera epica, culta sau populara, in proza, mai rar in
versuri, in care personajele reprezinta valori simbolice ale binelui (feţi-
frumoşi, zâne, animale şi păsări năzdrăvane etc) si se afla in lupta cu
fortele raului (balauri, zmei, vrăjitoare etc) pe care le inving, sunt antrenate
in intamplari supranaturale, eroul parcurge un drum initiatic, iar finalul
fericit este purtator de sensuri moralizatoare.

Introducere
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult publicat in
revista „Convorbiri literare” la 1 august 1877. Basmul este o opera epica,
culta sau populara, in proza, mai rar in versuri, in care personajele
reprezinta valori simbolice ale binelui (feţi-frumoşi, zâne, animale şi păsări
năzdrăvane etc) si se afla in lupta cu fortele raului (balauri, zmei, vrăjitoare
etc) pe care le inving, sunt antrenate in intamplari supranaturale, eroul
parcurge un drum initiatic, iar finalul fericit este purtator de sensuri
moralizatoare. împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează
fantasticul, ca specific ancestral (străvechi) al basmelor, însă, în această
creaţie narativă, Creangă îmbină supranaturalul popular cu evocarea
realistă a satului moldovenescde unde reiese şi originalitatea unicăa
acestei creaţii.

Perspectiva narativa
Se conturează cu totul aparte în proza lui Ion Creangă prin:
- dialogul dramatizat
- umorul debordant realizat cu jovialitate
- oralitatea stilului, dată mai ales de erudiţia sa paremiologică
 - intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient,
dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau
reflectii
- naratiunea este la persoana a III-a
- naratorul socializeaza cu auditoriul, este rautacios, ironic la adresa
unor personaje, intr-un cuvant, personal.
- de exemplu, pe tot parcursul subiectului, vocea narativa nu
conteneste cu adresarile catre cititor : „Ma rog, foc de ger era: ce sa
va spun mai mult!”
 
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului

dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură, Luminate împărate, zise
atunci Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din
gene.";
 folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap, zboară
cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face
spânul până jos praf şi pulbere.";
exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o
mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la
palat" / "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!" / "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor,
dacă vrei să rămâi fără cap";
expresii onomatopeice: "şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!...pe
vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă" / "Ş-odată pornesc ei,
teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."
 imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască
trei zile cu cea de alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcă
jurământul!";
adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi
vă rog să ascultaţi"; 
diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi
mai vedea eu..." / "Mă, feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a
prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";
formule specifice oralităţii: "toate ca toate", "vorba ceea", "de voie de
nevoie", "vorba unei babe", "vorba cântecului", "Vorba ceea: Dă-mi,
doamne, ce n-am avut...";
proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă" /
"Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale" / "Nu-i după cum
gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul" / "frica păzeşte bostănăria" /
"omul sfinţeşte locul" / "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i vestitul Ochilă,
frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat
de la Chitilă, peste drum de Nimerilă..." / "La plăcinte, înainte si la război
înapoi." / "Voinic tânăr, cal bătrân, greu se-ngăduie la drum!".
cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat în toate grozile
morţii" ; "n-ai cui bănui" ; "o lua în porneală" ; "a mâna porcii la jir";
"hatârul" ; "a se chiurchiului" ; "farmazoană" ; "arzuliu" ; "teleagă".);
 Modalităţi de realizarea umorului

Umorul în proza lui Creangă este dat de starea permanentă de bună

dispoziţie a autorului, de jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti
pentru a stârni veselia "ascultătorilor". Absenţa satirei deosebeşte, in
principal, umorul lui Creangă de comicul lui Caragiale, povestitorul având o
atitudine de înţelegere faţă de păcatele omeneşti, ba chiar făcând haz de
necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a defectelor
umane ("Râzi tu, râzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, fără de mine n-ai să
poţi face nimica").
exprimarea poznaşă, mucalită: "Şi înălţimei voastre gând bun şi mână
slobodă, ca să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, zise
Setilă, căruia îi lăsa gura apă; că din mâncare şi băutură las dacă ne-a
întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga
pe luminarea sa, că dacă are de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât,
apoi să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată
puterea şi îndrăzneala"; "Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile
aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea
neauzită.";
combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi eşti drag!... Te-aş vârî în
sân, dar nu încapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eşti la viaţă; când te
mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă şi
pântecele cobză";
caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata împăratului
Roş este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap
până în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de care mai chipos şi mai
îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau oghelele după dânşii";
vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";
 autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-
un păcat de povestariu,/ Fără bani în buzunariu."
ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru
tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi deoparte cum
zici, căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt destule"; "Ei, dragul tatei,
aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă
tem.";
caracterele personajelor: împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai
satură de a vărsa sânge omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită";
împăratul Verde este blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia
supuşilor";
poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;
situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor
personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se poarte elegant şi
protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: "împăratul i-a fost de-a
mirarea, văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu
neruşinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi.";
diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică" pentru cele "12 burţi
pline cu vin din cel hrănit” ; „băuturică mai este ce este" , "buzişoare"
pentru "nişte buzoaie groase şi dăbălăzate"; "Atunci Gerilă suflă de trei ori
cu buzişoarele sale cele iscusite...";

Tema
Tema basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful
binelui. Concret, eroul parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al
maturizarii, pentru dobandirea unor valori morale si etice.
 De asemenea, tema face referire si la destinul eroului, basmul fiind
astfel un bildungsroman.

Motive literare
Motivele narative specifice sunt : superioritatea mezinului, calatoria,
supunerea prin viclesug, „muncile”, demascarea raufacatorului (spanul),
pedeapsa, casatoria, motivul imparatului fara urmasi.

Titlul
Titlul sugereaza tema basmului: maturizarea mezinului craiului.
Semnificatia titlului reiese din scena în care spânul îl păcăleşte pe fiul
craiului să intre în fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de
aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l trăsnească
prin minte ce i se poate întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de
credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în
acela de slugă a Spânului: "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-
Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu."
Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" înseamnă "negru,
rob". Devenit sluga spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind
în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe
paloş.
El devine robul-ţigan, deşi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul
său, împăratul Verde, precum şi pe fetele acestuia, care simt pentru el o
simpatie spontană. Cu toate acestea, flăcăul nu-şi încalcă jurământul făcut
spânului, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în
copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate
urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.

Structura
- Specifica basmului cult/ popular:
- Situatie initiala de echilibru: fixeaza timpul mitic; doua imparatii
indepartate una de cealalta
- Craiul avea trei fii, iar imparatul Verde trei fete
- declanșarea conflictului care modifică situația inițială, Astfel, ia
naștere o opoziție sau o tensiune, iar această situație conflictuală
motivează, în continuare, acțiunea: scrisoarea trimisa de imparatul verde
craiului pentru a-i incredinta un succesor la tron
- Incercarea de a remedia situatia si de a depasi dificultatea
probelor: initial sunt testati cei trei fii
- Reusita mezinului indrumat de Sf. Duminica
- Probele: trecerea podului, labirintul padurii, acceptarea Spanului
ca sluga, coborarea in fantana, inversarea rolurilor si schimbarea statutului
de crai
- In final, moartea lui Harap-Alb
- Restabilirea situatiei initiale de echilibru prin infrangerea raului:
revenirea la viata cu ajutorul fetei de imparatului Ros, pedepsirea Spanului
si casatoria lui Harap-Alb cu fata imparatului Ros.
- In basm, simetria incipit – final se realizeaza prin clisee
compozitionale / formule tipice, conventii care marcheaza intrarea si
iesirea din fabulos.
 - Formula initiala: „Amu’ cica era odata” – il individualizeaza pe
Creanga
- Naratorul nu isi asuma realitatea pentru ceea ce spune
- Trecut vag, incert, mitic, dar nu act temporar
- Formula mediana: „Si merse, si merse, cale lunga sa-i ajunga”
- Clasica, asigura continuitatea naratiunii
- Formula finala: se bazeaza pe prezenta in text a naratorului care
se autocaracterizeaza cu ajutorul ironiei: „Pacat de povestitoriu fara bani in
buzunariu”
- Ideea finala este cea a afirmarii unei diferente intre clasele sociale:
„iara pe noi cine are bani be si mananca, cine nu, se uita si rabda”.

Conflict
Exterior: - Harap-Alb si span
- Hrap-Alb si Imparatul Ros
Interior: lupta pentru autodepasire

Incadrarea in specie/ gen literar

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este o specie
epică de mare întindere, o naraţiune cu întâmplările reale şi fantastice, a
căror îmbinare compune principalul mijloc artistical acestei creaţii epice,
fabulosul. Personajele basmelor sunt fiinţe imaginare, înzestrate cu puteri
supranaturale, ce întruchipează binele şi răul, din a căror confruntare iese
învingător, întotdeauna, binele. Cadrul de desfăşurare a acţiunii este
fantastic, alcătuit, de regulă, din lumea reală şi "tărâmul celălalt", spaţiul
mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice şi obiecte cu puteri magice.

Actiune
Reperele spatio-temporare nu sunt precizate cu exactitate, sunt vagi,
nedeterminate
Reper temporar : „odata” fixeaza evenimentele in atemporalitate
Reper spatial: „o tara” sugereaza dificultatea aventurii eroului care
trebuie sa ajunga de la un capat la altul al lumii
Paraseste lumea tatalui, cunoscuta, si trece dincolo, in lumea
necunoscuta, ca sa devina imparat – ptin intermediul „podului”

Momentele subiectului
 Personaje
Harap-Alb:
- fecior de crai
- un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar
rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ca un
flăcău din Humuleşti
- El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale
cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia,
ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte,
din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun
despre el
- Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a
flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii,
pe care urmează să şi-o întemeieze
- El parcurge o perioadă de a deprinde si alte lucruri decât cele
obişnuite, de a învăţa şi alte aspecte ale unei lumi necunoscute până
atunci, experienţă necesară viitorului adult
- Semnificaţia numelui: reiese din scena în care spânul îl păcăleşte
pe fiul craiului să intre în fântână: "Fiul craiului, boboc în felul său la trebi
de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l
trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla"
 - Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi
schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a
Spânului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putând însemna
"negru alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob".
- Faptele eroului rămân şi ele în limita umanului, probele care
depăşesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje,
înzestrate cu puteri supranaturale
- Codrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută
flăcăului, care greşeşte pentru prima oară, neţinând cont de sfatul tatălui
său, de a se feri de omul spân
- Deşi cuminte şi ascultător de felul său, nesocotirea acestei
restricţii declanşează asupra flăcăului un şir nesfârşit de întâmplări
neplăcute şi periculoase, care-i pun deseori viaţa în primejdie
- Lipsit de experienţă, "boboc în felul său la trebi de aieste.",
mezinul craiului devine sluga spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb,
dovedind în acelaşi timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât
jurase pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii
căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume
vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui
- Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân, deşi un
stăpân tiran ca acesta ar fi meritat
- De pildă, atunci când se întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul
cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strălucea" atât de
tare, încât mulţi crai şi împăraţi îl rugară să-i "deie bănăret cât a cere el,
altul să-i deie fata şi jumătate din împărăţie, altul să-i deie fata şi împărăţia
întreagă", dar Harap-Alb şi-a urmat calea fără să clipească, ducând
bogăţia întreagă stăpânului
- O singură dată a şovăit voinicul, atunci când, îndrăgostindu-se de
fata împăratului Roş, "mai nu-i venea s-o ducă" spânului.
 - Probele la care îl supune spânul sunt menite a-l deprinde pe flăcău
cu greutăţile vieţii, cu faptul că omul trebuie să învingă toate piedicile ivite
în viaţa sa, pregătindu-l pentru viitor, când va trebui să-şi conducă propria
gospodărie, propria familie.
- Ca şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni,
calul fabulos şi de Sfânta Duminică.
- Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plânge de soartă, cere
numai ajutorul acelora în care avea încredere, semn că învăţase ceva din
experienţa cu spânul.
- Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e "soi
bun" (G.Călinescu) prin valorile morale care compun codul
comportamentului ţărănesc: inteligenţa, bunătatea, perseverenţa,
răbdarea, capacitatea de adaptare Ia diverse situaţii ale vieţii.
- De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine
şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le ajute atunci când Ie întâlneşte în
drumul său, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă prin apă ori să
zăbovească pentru a le construi un adăpost.
- Sigur că binele pe care Harap-Alb îl face se întoarce atunci când el
însuşi se află în impas, crăiasa furnicilor şi cea a albinelor salvându-i, de
asemenea, viaţa.
- O experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie
întâlnirea cu omul roş, care este un alt pericol de care ar fi trebuit să se
ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl.
- Episodul călătoriei spre curtea împăratului Roş este un necontenit
prilej de iniţierea flăcăului (călătoria este un mijloc de cunoaştere),
deprinzând acum învăţătura că orice om, cât de neînsemnat ori de ciudat
ar părea, poate fi de folos, tânărul deprinzând experienţă mai ales în
cunoaşterea speciei umane.
- Harap-Alb are capacitatea de a-şi face prieteni adevăraţi, loiali,
care să-l ajute în orice împrejurare dificilă a vieţii sale, aceştia folosindu-şi
tocmai trăsăturile dominante, devenite - la nevoie - adevărate talente: "tot
omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în
samă amarul".
- In această perioadă a iniţierii, Harap-Alb cunoaşte dragostea
aprinsă pentru o fată de împărat, care vine, aşadar, din aceeaşi lume cu el,
pregătindu-l pentru căsătorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale.
- Probele de la împărăţia fetei trimit spre ritualurile ţărăneşti ale
peţitului, între care însoţirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin
foc, alegerea motivată a miresei, ospăţul oferit de gazdă sunt tot atâtea
încercări la care îl supune viitorul socru şi cărora mirele trebuie să le facă
faţă.
- Ultima probă la care îl supune fata este, de data aceasta, o
demonstrare a calităţilor viitoarei soţii, care va şti să aibă grijă de bărbatul
ei, să-i stea aproape la bine şi Ia rău, acest fapt fiind ilustrat atunci când ea
îi salvează viaţa, trezindu-l din morţi.
- Această întâmplare simbolizează ideea că acum Harap-Alb
redevine el însuşi, fiul craiului, scăpând de povara jurământului făcut
spânului, acela că îi va fi slugă "până când va muri şi iar va învia".
- Ca şi Nică, Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a
personalităţii, care, deşi înzestrat cu importante calităţi, are slăbiciuni
omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului,
toate conducând la desăvârşirea lor ca oameni.

Craiul

- tatăl lui Harap-Alb

- un personaj de basm prin motivul împăratului aflat în impas.
- Ion Creangă scoate însă în evidenţă, prin caracterizare indirectă,
trăsăturile umane ale ţăranului-tată, în ipostaza lui pedagogică.
 - Pentru a verifica dacă fiii lui au depăşit vârsta infantilismului, el se
deghizează într-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul
său este tipic humuleştean, cu pilde şi proverbe populare: "lac de-ar fi,
broaşte sunt destule", "fiecare pentru sine, croitor de pane" etc.
- Ironia amară a tatălui dezamăgit de fiii lui este tot de natură
ţărănească, umană: "Să umblaţi numai aşa de frunza frăsinelului toată
viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de crai, asta nu miroasă a
nas de om...".
- Om trecut prin viaţă, cu o experienţă solidă, el nu-şi pune în pericol
fiii, până nu se convinge că sunt în stare să învingă piedicile iminente unei
călătorii în necunoscut.
- Ca orice tată responsabil şi preocupat de soarta fiilor, le verifică nu
numai curajul, cutezanţa, ci şi isteţimea de a face faţă întâmplărilor. Sfatul
pe care-l dă mezinului, acela de a se feri de omul spân şi de omul roş, se
dovedeşte esenţial pentru maturizarea flăcăului, care trebuia totuşi să
treacă personal prin această experienţă de viaţă.

Împăratul Verde

- fratele craiului şi unchiul lui Harap-Alb, străbătuse în tinereţe

acelaşi drum iniţiatic până la statutul actual de conducător recunoscut,
energic, care îşi câştigase dreptul de a şedea la ospeţe, înconjurat de
oameni de vază, de a colecţiona pietre preţioase scumpe, de a organiza
mese luxoase, cu fast.
- Trăsăturile morale reies indirect, din faptele şi vorbele
personajului.
- Mândru de împărăţia sa vestită în toată lumea, îşi educase fetele
în respectul cuvenit părinţilor, chiar dacă acestea aveau alte opinii, ele nu
îndrăzneau să încalce poruncile tatălui.
 - Păstrător al tradiţiilor străbune, împăratul Verde apelează la fratele
lui pentru a-i trimite un fiu care să-i urmeze la tron, întrucât el avusese
numai fete.
- Ospitalier şi încrezător în oameni, el primeşte cu cinste pe nepotul
său, pe fata împăratului Roş şi se comportă necruţător cu minciuna, atunci
când este demascat spânul.

Sfânta Duminică 

- personaj secundar şi fabulos prin apariţiile ei ciudate, o dată ca

cerşetoare, apoi locuind pe o insulă misterioasă, în ipostaza Sfintei
Duminici.
- Ea este menită a face să învingă binele, ajutând pe cei care
merită, care au calităţile necesare să răzbată în viaţă.
- Ea este în acelaşi timp femeia înţeleaptă a satului, la sfaturile
căreia apelează ţăranii atunci când se află la ananghie, trăsături ce reies
indirect din faptele şi vorbele ei.
- La început, Harap-Alb este neîncrezător, "Ia lasă-mă-ncolo,
mătuşă, nu mă supăra", deşi ea îi dă un sfat, devenit adevăr universal-
valabil, "nu te iuţi aşa de tare, că nu ştii de unde-ţi poate veni ajutor".
- Sub înfăţişarea unei babe gârbovite, "care umbla după milostenie",
Creangă sugerează umilinţa înţeleptului care văzuse destule în viaţa Iui şi
sub care se ascunde harul prorocirii, dezvâluindu-i lui Harap-Alb destinul şi
secretul reuşitei, prin reconsiderarea şi valorificarea tradiţiilor strămoşeşti,
pe care tinerii ie ignoră, sfătuindu-l să ia armele şi hainele tatălui său de
când acesta fusese ginere.
 Fata împăratului Roş

- personaj fabulos, este la fel de faimoasă ca şi tatăl ei, se spunea

despre ea că e "farmazoană" (vrăjitoare, şireată), că ştia să poarte "lumea
pe degete", dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care "este cea
adevărată" (caracterizare indirectă).
- Ea pare "o zgâtie de fată"(ca Smărăndiţa din "Amintiri") sau "un
drac bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi", dar atunci când
se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, dovedeşte demnitate şi onoare:
"trebuie să merg cu Harap-Alb şi pace bună!".
- Indrăgostindu-se de ea ca un nebun, Harap-Alb o caracterizează
direct: "un boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în rouă dimineţii,
dezmerdat de cele întâi raze ale soarelui, legănat de adierea vântului şi
neatins de ochii fluturilor", portret fizic asemănător cu cel al Ilenei
Cosânzene din basmele populare.
- Ion Creangă transpune idila pastorală în basm, evidenţiind ideea
că Harap-Alb, ca un flăcău din Humuleşti, o vede ca pe o fată de la ţară,
"frumoasă de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dânsa ba" şi "o
prăpădea din ochi de dragă ce-i era".
- Fata îl îndrăgeşte şi ea pe voinic, ghiceşte adevărul despre Harap-
Alb şi-l dezvăluie împăratului Verde, apoi, pentru că fusese prevăzătoare,
adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moartă şi apa vie),
reuşeşte să-şi salveze bărbatul, atunci când spânul îl atacă pe
neaşteptate.
 Spânul 
- întruchipează forţa răului în basm
- un fel de Zmeul-Zmeilor care seamănă în lume teroare, răutate şi
violenţă.
- El este personaj negativ specific basmului şi întruchipează
nedreptatea, răutatea, minciuna - trăsături condamnate în orice basm
popular sau cult.
- Omul spân este prin naştere un om rău, "viţa de boz tot răgoz",
viclean peste măsură, nu se dă în lături să păcălească un "boboc"
(nepriceput, lipsit de experienţă) cum era mezinul craiului şi-l atrage în
capcana din fântână prin minciuni şi tentaţii ce dovedesc o bună
cunoaştere de oameni.
- Trăsăturile lui morale reies în mod indirect din faptele sale şi din
relaţiile cu celelalte personaje.
- Impostor şi grosolan, se comportă ca un stăpân tiran, considerând
că slugile seamănă cu animalele, "că şi între oameni, cea mai mare parte
sunt dobitoace care trebuiesc ţinuţi din frâu, dacă ţi-i voia să faci treabă cu
dânşii".
- Din proprie experienţă, ştie că "Să te ferească Dumnezeu, când
prinde mămăliga coajă", deoarece el, obraznic şi prost crescut, cum vede
că "i s-au prins minciunile de bune" si că este primit cu toate onorurile de
către împăratul Verde, devine ameninţător cu sluga, îi dă o palmă, cu
scopul "să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie şi mai mult frica".
- Văzându-se ajuns urmaş la tronul împărătesc, spânul devine
arogant şi lăudăros, însuşindu-şi toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult,
fălindu-se că ştie să fie stăpân adevărat şi să-şi strunească slugile: "Nu
ştiţi dumneavoastră ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. [...] Alt stăpân
în locul meu nu mai face brânză cu Harap-Alb cât îi lumea şi pământul".
- Insolent şi infatuat, spânul nu se sfieşte să-i spună împăratului
Verde că dacă o vrea Dumnezeu "să mă rânduieşti mai degrabă în locul
dumitale" o să schimbe regulile acestuia care, "prea întri în voia supuşilor",
iar împărăţia nu va mai arăta atât de paşnică, "n-or mai şedea lucrurile tot
aşa moarte, cum sunt", pentru că "omul sfinţeşte locul...".

Caracteristici specifice
Autorul porneste de la modelul folcloric, caracterizat de stereotipie,
reactualizaeza teme de circulatie universala, dar le omogenizeaza conform
propiei viziuni ( fuziunea dintre real si fabulos), intr-un text narativ mai
complex decat al basmelor populare. Fuziunea dintre real si fabulos se
realizeaza de la inceput, deoarece naratorul inoveaza formula initiala,
punand povestea pe seama spuselor altcuiva.
Elemente folclorice preluate din basmul popular. Motivul probelor este
specific nu numai basmului popular, ci şi basmului cult, spânul supunându-
l pe Harap-AIb la încercări primejdioase, cu speranţa că va scăpa de el:
să-i aducă "salăţi din grădina ursului"; capul şi pielea pline de nestemate
ale unui cerb fabulos ori să o aducă pe fata împăratului Roş, ca să se
însoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminică, de furnici şi de albine, de prieteni şi
povăţuit permanent de calul său, Harap-Alb reuşeşte să învingă toate
probele.
Fantasticul este o categorie estetica si se bazeaza pe perturbarea
echilibrului lumii reale prin aparitia misterelor. Tv. Toderov este cel care
considera ca supranaturalul, straniul si fabulosul sunt subcategorii ale
fantasticului. Basmul este o subcategorie a fabulosului.