1.

Basmul Cult Povestea lui harap-Alb

de Ion Creanga Date Despre autor si opera Ion Creanga, unul din cei mai buni povestitori ai Europei (Jean Bautiere), apartine perioadei marilor clasici ai literaturii romane, ca si Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.Opera sa isi afla origiea in intelepciunea populara, care, prin puterea imaginatiei si cu ajutorul unui mod originar de exprimare, este ridicata la rangul de simbol national. Capodopera sa ramane , incontestabila, scrierea memorialistica Amintiri din copilarie, care prezinta varsta inocentei, vesela si nevinovata:, si care are drept protagonist o ipostaza a copilului universal (G. Calinescu).Lumea taraneasca este proiectata in fabulos, in basmele lui Creanga: Povestea lui Harap-Alb, Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Povestea lui stan Patitu, Fata babei si fata mosneagului s.a. La acestea se adauga povestirile (Mos Ion Roata, Ion Roata si Voda Cuza, Popa Duhu, Inul si camesa s.a.) si nuvela Mos Nichifor Cotcariul Aparitie Povestirile scrise de Creanga sunt publicate in revista Convorbiri literare, intre anii 1875 si 1878; Povestea lui HarapAlb apare la 1 august 1877. Specia Literara Basmul, denumit de G. Calinescu oglindire a vietii in moduri fabuloase, se axeaza pe prezentarea unei lumi in care totul

este posibil; elementul supranatural se indentifica astfel cu realitatea lumii create Povestea (basmul) este specia genului epic, in proza, in care se prezinta confruntarea dintre fortele binelui si cele ale raului, reprezentate de personaje din sfera supranaturalului, finalul sau fiind, de regula, unul fericit(victoria binelui asupra fortelor malefice). Aceasta specie literara este construita pe baza unor momente esentiale: situatia de echilibru perturbata de un eveniment neasteptat (intriga) care declanseaza o actiune desfasurata in vederea restabilirii ordinii initiale; deznodamantull aduce o noua situatie de echilibru.In general, personajele basmului sunt: eroul (protagonistul), antieroul (antagonistul), donatorii, ajutoarele. Acest tipar este specific basmului popular;el este o creatie colectiva,transmisa pe cale orala, care nu apartine uniu singur autor, ci este imbogatita, de fiecare data, cu noi semnificatii.Forma sa culta este reorganizarea elementelor populare de catre un prozator cunoscut si consacrat, care imprima asupra textului stilul sau personal. Semnificatia titlului Titlul Povestea lui Harap-Alb enunta atat specia literara (povestea), cat si numele protagonistului; acesta parcurge un drum al initierii, fiind prezentatm de-a lungul firului epic, in trei ipostaze:fiul cel mic al Craiului, Harap-Alb (tanarul care se formeaza ca personalitate de-a lungul calatoriei), Imparatul (initiatul capabil de a intemeia o familie si de a conduce imparatia unchiului saqu). Cea mai mare parte a basmilui este dedicata celei de-a doua ipostaze. El este numit catre Span (antieroul, dar si formatorul), printr-o singura oximoronica, Harap-Alb; substantiful comun de origine populara harap desemneaza o persoana cu pielea si parul de culoare neagra

-1-

si se afla in contradictie cu epitetul cromatic alb. Fiul Craiului devine astfel o sluga atipica a Spanului. Elemente cu sursa folclorica Basmul lui Creanga este o fuziune originala intre elementele preluate din folclor si viziunea sa propie asupra existentei, transmisa intr-un stil personal. Elementele cu sursa folclorica sunt: tema, motivele, personajele, ajutoarele, donatorii, obiectele magice, formulele specifice, oralitatea. Tema basmului este triumful binelui asupra raului; ea se subdivide in urmatoarele motive: superioritatea mezinului, calatoria, probele, demascarea, pedeapsa, casatoria etc. In ceea ce priveste constructia personajelor, influenta populara (imparatul, zana, zmeul) se intrepatrunde cu nota de originalitate: Harap-Alb, Craiul, VerdeImparat, Ros imparat, fata lui Ros Imparat, Spanul.La fel procedeaza Creanga in conturarea ajutoarelor: in timp ce Sfanta Duminica se calu se incadreaza tiparului folcloric, cei cinci prieteni (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila) sunt rodul imaginatiei creatoare a lui Creanga. Donatorii sunt reginal albinelor, regina furnicilor, turturica.Obiectele magic, care au un rol foarte important pentru izbandirea eroului, sunt: apa vie, apa moarta, jaraticul, smicelele.Este prezenta, de asemenea, cifra trei (simbolul perfectiunii): trei fii, trei fete, trei probe initiate de stapan, trei aparitii ale acestuia. Formula initiala din basmul lui Creanga,"Amu cica era odata intr-o tara de crai care avea trei feciori", are drept corespondent, in creatia populara, inceputul "A fost odata ca niciodata" si proiecteaza actiunea inr-un trecut indepartat, neprecizat; ea are rolul de a-l intoarce pe cititior intr-o lume miraculoasa in care totul este posibil.Formulele mediane ("... ca cuvantul din poveste inainte mult mai este" sau "Si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si

noua") dau contiunuitate actiunii, iar cea finala face trecerea de la creatie la realitatea cotidiana a fiecarui cititor:"Si a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda". Acesta din urma, pe langa valoarea ei hiperbolica (veselia finalului fericit nu se sfarseste niciodata), contine si o constatare profund realista introdusa prin conjunctia adversatica "iar", marcand antiteza intre belsugul general al curtii imparatesti si diviziunea pe clase sociale (saraci,bogati) specifica realitatii. Limbajul basmului pastreaza autenticitatea vorbirii populare, precum si elementele de oralitate (prezenta interjectiilor, exclamatiilor, verbelor onomatopeice etc). Elemente de originalitate Descrierea detaliata, dubla functie a dialogului, fantasticul umanizat, nota comica, particularitatile de limbaj confera un caracter original creatiei lui Creanga. Se remarca, de-a lungul constructiei epice, portretele bine conturate care creeaza, in mintea cititorului, reprezentari ample ale personajelor.De exemplu, fata imparatului Ros "era boboc de trandafir din luna lui mai,scaldat in roua diminetii, dezmierdat de cele intai raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor.Sau cum s-ar mai zice pe la noi, era frumoasa de mama focului". Cei cinci prieteni care i se alatura lui Harap Alb sunt descrisi cu lux de amanunt, reprezentand hiperbolizarea unor trasaturi specific umane. Dialogul, foarte bine reprezentat in cadrul basmului, are un dublu rol: dezvolta actiunea si individualizeaza personajele prin felul specific de a se exprima. Personajele basmelor populare prezinta si trasaturi omenesti, dar reliefate intr-o maniera conventionala (fara particularitati

-2-

psihice). Eroii lui Creanga intruchipeaza o colectivitate aparte, remarcandu-se prin gesturi, mod de a gandi, limbaj.Ei se aseamana foarte mult cu lumea taraneasca, descrisa in "Amintiri din copilarie".Astfel, fiul Craiului, contrar statutului sau (fat-Frumos), plange cand este certat de tata, se enerveaza, loveste cu fraul martoaga care-i iese in cale, e "slab de inger", dar devine curajos si capabil de a-si urma propriul destin.Prietenii sai se remarca prin dispute aprinse si savuroase, folosind un limbaj apropiat de cel al oamenilor de la sate; de exemplu, Ochila, aflat in dialog cu Pasarila, se exprima astfel: "A dracului zgatie de fata [...]. Taci molcum si haidem dupa dansa." Umorul lu Creanga inglobeaza diverse forme de manifestare, de la ironie si pana la tratarea comica a situatiilor dramatice: "[...] sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri" sau "Tare-mi esti drag!... Te-as vari in san dar nu incapi de urechi". Principala sursa de inspiratie a autorului, intelepciunea populara, este prezenta in text sub forma reproducerii proverbelor sau zicatorilor, introduse prin sintagma "vorba ceea" si care constituie sintetizarea fiecarei fapte intamplate: "Vorba ceea: La placinte, inainte, / Si la razboiu, inapoi". Pornind de la limba poplara, Creanga creeaza propia modalitate de exprimare, stilul sau personal, care include folosirea regionalismelor, a cuvintelor si expresiilor de factura populara, exprimarea locutionala, limbaj participativ: "gotca", "tretin", "zaticeala", "a solomoni", "farmazoana", "a i se incurca cararile", "a se prinde la minte", "a sta pe ganduri", "a trage nacazuri" etc. Constructia subiectului Situatia initiala este prezentata succint: Craiul are trei feciori, fiecare dintre ei fiind un potential mostenitor al tronului.Intriga perturba echilibrul prin introducerea motivului imparatului fara

urmas: Verde-Imparat, fratele Craiului, are trei fete si doreste sa lase imparatia celui mai vrednic nepot al sau. Daca cei doi feciori mai mari nu pot trece peste proba curajului impusa de tatal lor, deghizat in urs, mezinul este gata sa-si incerce norocul.Pentru ca dovedeste calitati sufletesti superioare (se milostiveste de batrana cersetoare), el are un prim ajutor de nadejde, anume personajul supranatural care intruchipeaza bunatatea, Sfanta Duminica.El ii asculta sfatul de a alege cu grija calul, hainele, armele care sa-i permita sau reuseasca ceea ce si-a propus.Acestea apartin tatalui sau, care le-a avut aproape cand era tanar, ceea ce denota refacerea unui destin privilegiat. Motivul calatoriei are doua valente: drumul tanarului de la casa parinteasca pana la palatul unchiului sau, dar si fromarea lui ca personalitate demna de a conduce o imparatie. Astfel, basmul capata un aspect de bildungsroman (scriere a initierii in tainele existentei). Dupa ce-si dovedeste curajul in fata probei la care il supune Craiul, primeste drept compensatie de la acesta un sfat important: sa nu se increada in omul stapan sau ros (considerati, in credinta populara, oameni care poarta stigmatul raului). Prima incercare la care il supune propriul sau destin este labirintul: patrunderea ("codrul") in care tanarul se rataceste; acesta reprezinta locul disparitiei identitatii sale reale si regenerarea spirituala, prin nastere.Dupa trei aparitii succesive ale Spanului, care se poate matamorfoza luand diferite infatisari, fiul Craiului incalca sfatul parintesc, deoarece era "boboc in felul sau la trebi de aiste", si il tocmeste drept calauza. Viclenia spanului determina schimbarea destinului tanarului naiv.Coborarea sa in fantana echivaleaza cu o noua nastere a lui sub un alt nume (Harap-Alb) si cu alta misiune (sluga raufacatorului), pecetluita de un juramant: "jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare intru toate [...]; si atata vreme ai a ma sluji,pana cand ii muri si iar ii invie".Spanul preia astfel identitatea feciorului

-3-

de Crai si ajunge, impreuna cu sluga credinciasa, la curtea lui VerdeImparat.Fetele acestuia nu se lasa inselate de aparente, banuind falsa indentitate a rudei lor. Pe langa postura de anierou a Spanului, el este si formatorul tinerei sale slugi, propunandu-i acestuia primul set de trei probe: sa aduca salatile din Gradina Ursului ca si "pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc" si sa porneasca intro noua calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata Imparatului Ros.La trecerea primelor doua incercari, eroul e ajutat de Sfanta Duminica si de calul credincios. Cea de-a doua calatorie a sa este prilejul unor noi incercari pe care Harap Alb le trece cu bine.Calitatile sale sunt rasplatite pentru ca cei de care se milostiveste ii sunt alaturi in situatiile limita (furnicile, albinile). Cele cinci personaje miraculoase (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Psari-Lati-Lungila) par a-l cunoaste si il avertizeaza ca, fara ei, nu va reusi ceea ce si-a propus. Imparatul Ros este cel de-al doilea formator pentru HarapAlb, supunandu-l pe acesta la urmatoarele incercari: casa de arama, ospatul, alegerea macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei.Fata de imparat initializeaza ultima proba din basm: intrecerea dintre cal si turturica; calul castiga proba prin viclesug si aduce acesteia ceea ce a cerut (apa moarta, apa vie, smicele de mar). Finalul basmului prilejuieste restabilirea echilibrului: Spanul este demascat si pedepsit prin moarte, iar Harap-Alb, caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata de imparat care-i va deveni sotie.Uciderea eroului este ultima treapta a initierii; el renaste fiind astfel absorbit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si intemeia o familie si de a conduce o imparatie. Consideratii asupra stilului In ceea ce priveste stilul lui Creanga, cirtica literara remarca oralitatea (autorul lasa impresia adresarii direct catre un public vast)

si frecventa redusa a figurilor de stil. Metafora aproape ca lipseste din scrierile sale, Creanga fiind "unicul prozator roman al carui stil are particularitatea asta" (G. Ibraileanu).

Concluzii "Povestea lui Harap-Alb este cunoscut roman fantastic, in care toate elementele au reversul lor real, traductibul, o adevarata epopee [...] a poporului roman." (Alexandru Piru)

2.Povestirea Hanu Ancutei

de Mihail Sadoveanu Date despre autor si opera Mihail Sadoveanu se manifesta literar in perioada interbelica si este considerat unul dintre cei mai insemnati povestitori romani, ca si Ion Creanga. El a lasat cititiorilor o opera vasta, clasificata de critica literara in functie de trei mari teme: conditia istorica ("Fratii Jderi", "Zodia Cancerului sau Vremea ducai-Voda", "Nicoara Potcoava", "Neamul Soimarestilor"), tema naturii ("Tara de dincolo de negura", "Dumbrava mininuata", "Nada Florilor"), conditia sociala ("Hanul Ancutei", "Baltagul", "Dureri inabusite", "Locul unde nu s-a intamplat nimic"). Aparitie Volumul de povestiri "Hanul Ancutei" este publicat fragmentar in revista "Viata romanieasca", intre anii 1924-1925; in 1928, apare integral, in volum si este primit cu apreciere de criticii literari ai vremii.

-4-

Compozitie.Specie literara El contine noua povestiri aparent independente: "Iapa lui Voda", "Haralambie", "Balaurul", "Fantana dintre plopi", "Cealalta Ancuta", "Judet al sarmanilor", "Negustor lipscan", "Orb sarac", "Istorisirea Zahariei Fantanarul". Povestirea este o specie a genului epic, subiectivizata (relatarea se face din punctul de vedere al povestitorului, martor sau personaj al intamplarii), cu un singru fir narativ in cadrul careia este reliefata actiunea propriu-zisa, personajele fiind doar schitate. Tehnica narativa Urmarind exemplele cunoscute din literatura universala ( culegerea araba "O mie si una de nopti", "Decameronul", de Boccaccio, "Povestiri din Canterbury", de G. Chaucer), M. Sadoveanu utilizeaza tehnica narativa a povestirii in rama (povestrea in povestire). Rama devine astfel elementul care asigura unitatea celor noua intamplari relatate la han; ea fixeaza ocul, timpul si durata spunerii, oferind o imagine de ansamblu asupra cadrului si conditiilor in care cei noua povestitori istorisesc diferite fapre de viata la care au participat activ sau la care au fost martori. Instantele comunicarii narative Tehnica narativa folosita presupune un rol dublu pentru fiecare instanta narativa (autor,narator,personaje,ascultatori).Ansamblul naratiunii (rama, continutul povestirilor propriu-zise) se bazeaza pe relatarea la persoana intai, din punct de vedere al unei ipostaze autoriale, un drumet care poposeste la han: "Intr-o toamna aurie, am auzit multe povesti la Hanul Ancutei". El este martor, dar si ascultator.Ceilalti drumeti (Ionita, Gherman, Leonte Zodieru, Neculai Isac, Ienache Coropcaru, ciobanul, Damin Cristisor, orbul, Salomia, Zaharia

Fantanarul) sunt naratori si personaje (sau martori) in cadrul intamplarii povestite; in timp ce unul dintre ei vorbeste, ceilalti indeplinesc rolul de ascultatori. Cititorul devine tentat sa se identifice ipostazei autoritare de martor datorita caracterului de autenticitate a culegerii.

Rama povestirii Rrama povestirii are si ea un dublu-rol: introduce personajele naratiunii-cadru si fixeaza locul, timpul si durata. Locul prielnic depanarii amintirilor este hanul, spatiu unde se depoziteaza intamplarile "care se aud din om in om"; el are drept corespondent i locatie reala (Hanul Ancutei din Moldova). La Sadoveanu, aceasta devine motiv literar, simbol al sigurantei pe care o ofera calatorilir:"[...] hanul acela al Ancutei nu era han, - era cetate. Avea niste ziduri groase [...] si niste porti ferecate cum n-am vazut de zlilele mele. In cuprinsul lui se puteai oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea otilor". Timpul naratiunii este vag, sugerat prin cateva detalii: "intro toamna aurie" (o epoca arhaica, infloritoare), "intr-o indepartata vreme,demult", pe cand "au cazut ploi naprasnice" si oamenii au vazut "balaur negru in nouri" si "paseri vaslind spre rasarit", pe vremea "Imparatului-Alb". Acest timp proiectat in trecutul indepartat produce cititorului nostalgia linistii de la inceputurile lumii; coordonatele realitatii se estompeaza si incepe "vremea petrecerilor si povestilor". In ceea ce priveste durata, seria povestilor incepe intr-o dupa-amiaza si se sfarseste dupa miezul noptii; trei zile petrecute de drumeti la han se contopesc intr-un timp al imaginatiei. Motivul hangitei confera, de asemenea, coeziune intregului text. Ea are acelasi nume cu mama sa, fosta hangita, ceea ce simbolizeaza un caracter de permanenta pentru acest loc privilegiat,

-5-

mostenit din generatie in generatie. Ancuta este harnica si are grija ca oaspetilor sa nu le lipseqasca nimic; are, de asemenea,, un rol foarte important in mentinerea atmosferei placute, prin "rasete si vorbe bune" si prin bogatia culinara.

Povestirile propriu-zise Volumul, in ansamblu, ilustreaza tema conditiei sociale, dar fiecare povestire se remarca printr-o tematica proprie. Ele sunt constituiete pe principiul simetriei: se deschid cu prezentarea cadrului (rama), continua cu nararea intamplarii, iar finalul revine la cadrul initial.

Baltagul de Mihail Sadoveanu

Prin capodopera Baltagul, aprut n 1930, Sadoveanu realizeaz o nou interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicnd sursa de inspiraie: Stpne stpne, / Mai cheam -un cne. Subiectul este simplu, pstrnd elementele baladei: un cioban este omort de doi tovari ai si pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, aprig i inteligent nu are linite pn nu afl fptaii i nu-i pedepsete dup legea nescris a comunitii. Intriga, dup modelul romanului poliist, pune n lumin vocaia justiiar a eroinei, descoperirea asasinilor i demascarea acestora. Faptele din Baltagul se petrec spre sfritul secolului al XIXlea i nceputul secolului al XX-lea, ns ntr-o societate patriarhal,

arhaic, strpuns de zorii unei civilizaii, de noi relaii sociale, capitaliste. Titlul romanului este simbolic. n sensul basmului vechi, baltagul este unealta magic i simbolic nsuit de rufctori i cucerit de erou, unealt care rmne pur, neptat de snge. Compoziia e determinat de semnificaia crii: nfiarea unei societi de tip arhaic i un individ reprezentativ al ei, o lume esenial, lumea oamenilor de la munte i Vitoria Lipan, exponentul acestei lumi. Romanul ncepe cu prezentarea sintetic a vieii pstorilor (vechimea, felul de via, psihologia), fixat ntr-o cosmologie popular: Domnul Dumnezeu, dup ce a alctuit lumea, a pus rnduial i semn fiecrui neam.[] La urm au venit i muntenii -au ngenunchiat la scaunul mpriei. [] - Apoi ai venit cei din urm, zece Domnul cu prere de ru. Dragi mi suntei, dar n-am ce v face. Rmnei cu ce avei. Nu v mai pot da ntr-un adaos dect o inim uoar ca s v bucurai cu al vostru. S v par toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; i cel cu butura, i s-avei muieri frumoase i iubee. Naraiunea simpl, ar putea fi delimitat schematic n trei pri: partea nti de la nceput pn la plecarea Vitoriei n cutarea lui Lipan (cap. VII); prezentarea argatului Mitrea i a lui Gheorghi, cobort la vale, cu oile, asinii i dulii la iernat, ntr-o balt a Jijiei, n apropiere de trg; nelinitea Vitoriei pentru ntrzierea brbatului ei, peste obicei, cunoaterea i citirea semnelor naturii; mersul femeii la printele Dnil, la biseric, s-i ceteasc; mersul la baba Maranda, care avea unele tainice tiini i meteuguri; drumul la Piatra, popasul la mnstire, la icoana Sfintei Ana; mersul la autoriti pentru a-i spune necazul.

-6-

Partea a doua, ncepnd cu cap. VII, cnd Vitoria are ntrnsa tiina morii lui Nechifor Lipan i crncen durere, se vzu totui eliberat de ntuneric; printele Dnil i scrie jalba ctre autoriti; trimite fata, pe Minodora, cu zestrea la mnstirea Vraticului, la clugria Melania, sora a mamei Vitoriei; lsarea gospodriei n grija lui Mitrea; pregtirea de plecare. Firul naraiunii urmeaz popasurile Vitoriei Lipan n cutarea adevrului despre brbatul ei (itinerariul se sfrete prin gsirea rmielor lui Nechifor ntre Sabasa i Suha). A treia, i ultima parte, st sub semnul actului justiiar; prezint aciunile Vitoriei pentru ndeplinirea datinei cretine i cinstirea mortului, cercetarea despre vinovai, n Sabasa i Suha; ntoarcerea acas, la Magura Tarcului pentru rnduirea praznicului, a celor cuvenite pentru mort, dovedirea i pedepsirea vinovailor. Romanul construiete pe parcursul su imaginea unei lumi esenializate. Spaiul cel mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile i oamenii. Ritmul existenei pstoreti este dirijat de fenomenul transhumanei, iar acesta urmrete micarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trsturile ce definesc aceast colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fr lirism: Locuitorii acetia de sub brad sunt nite fpturi de mirare. Iui i nestatornici ca apele, ca vremea; rbdtori n suferini ca i-n ierni cumplite, fr griji n bucurii [], plcndu-le dragostea i beia i datinile lor de la nceputul lumii, [] mai cu sam stau ei n faa soarelui c-o inim ca din el rupt: cel mai adesea se desmiard i lucete - de cntec, de prietenie. Aa era i acel Nechifor Lipan care acum lipsea . Ei au o existen simpl, dar grea: Munteanului i-i dat s-i ctige pinea cea de toate zilele cu toporul ori cu caa. Gospodria Lipanilor arat oameni cu ndeletniciri specifice muntelui: sunt vremuri n care se practic nc schimbul de produse:

Avere aveau ct le trebuia, poclzi n cas, piei de miel n pod, oi n munte. Aveau i parale strnse ntr-un cofiel cu cenu. Fiindu-le lehamite de lapte, brnz i carne de oi sfrtecate de lup, aduceau de la cmpie legume. Tot de la cmpii largi cu soare mult aduceau fin de ppuoi. Romanul lui Sadoveanu are un caracter mitic-baladesc, zugrvind o civilizaie pastoral milenar. Evenimentele fundamentale ale acesteia, ceremoniile sunt i ele prezente n roman: cumtria de la Borca, la Cruci nunt, n care tradiia e plin de strlucire. Dar Baltagul rmne, n ultim analiz, romanul unui suflet de munteanc, vduva Vitoria Lipan. Ea este din Mgura Tarcului i triete viaa aspr a oamenilor de la munte. Figur reprezentativ de erou popular, Vitoria ntrunete calitile fundamentale ale omului simplu, care se nscriu n principiile etice dintotdeauna ale poporului romn: cultul adevrului, al dreptii, al legii strmoeti i al datinei. Scriitorul dezvluie nelinitea eroinei datorate ntrzierii (aptezeci i trei de zile) peste obicei, a lui Nechifor Lipan, dragostea ei de douzeci i mai bine de ani, plecat la Dorna s cumpere oi. Ateptarea se transform n bnuial, bnuiala n nelinite, nelinitea n presimire i de aici decurg aciunile ei. Munteanca i cunoate brbatul aa cum tie semnele vremii. n aceste ceasuri de cumpn, de cutare a adevrului despre omul ei, marea descoperire a Vitoriei rmne ns pstrarea tinereii iubirii. Tema fundamental, axul romanului n jurul cruia sunt polarizate timpul i spaiul, este cutarea adevrului n labirintul su interior. Vitoria pare aceeai, n exterior, dar viaa ei interioar se adncete. Acolo, n sine, se hotrte totul. ntreaga strategie a Vitoriei are la baz dou coordonate fundamentale ale cunoaterii: tiina semnelor, i deplin acord experiena moral. Primele semne ru prevestitoare sunt visele: cel

-7-

dinti vis, care a mpuns-o n inim i a tulburat-o, i-l arat pe Nechifor clare cu spatele ntors spre ea; alt dat l-a visat ru, trecnd o ap neagr Era cu faa ncolo. Vitoria nu msoar vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea nelege semnele firii. Elementele naturii ndeplinesc o funcie simbolic. Mai ales vntul d semne: trecu uuind prin crengile subiratice ale mestecenilor. Vitoria este o sintez de spiritualitate strveche romneasc, ea respect neabtut datina motenit din vechime, manifestat n viaa cotidian, sau la evenimente cruciale (nuni, botezuri, nmormntri). Toate aciunile ei poart pecetea ceremonialului, au un caracter solemn, sacru: Vitoria i las fata la mnstire, se mrturisete preotului, ia sfnta mprtanie, sfinete baltagul pentru feciorul ei. nelepciunea, inteligena i luciditatea i dirijeaz comportamentul: cere bani mruni negustorului, s-i aib la ndemn , i leag ntr-un col de nfram. Cuvintele cheie n jurul crora se concentreaz discursul narativ al romanului au valoare simbolic, definind eroina: rnduial, semn, ntuneric, lumin. ngroparea brbatului dup datin marcheaz momentul reintrrii n linitea i ordinea vieii de la nceput. Descoperind adevrul, Vitoria verific implicit armonia lumii: afl ceva mia mult dect pe fptuitorii omorului i anume c lumea are o coeren pe ca moartea lui Lipan n-a distrus-o.(N. Manolescu) n comportamentul eroinei se cuprinde o ntreag filozofie de via (ca cea a banului din Mioria), un echilibru i o msur n toate, fr nici o tnguire, motenite din asprimea vieii din vremuri imemoriale.

3.Nuvela In vreme de razboi de I. L. Caragiale

Date despre autor si opeara Supranumit de Garabet Ibraileanu "cel mai mare creator in viata din intreaga noastra literatura", I. L.Caragiale este un scriitor clasic prin capacitatea de a construi caractere, prin limpezimea si claritatea expresiei, prin concluzia stilului. In acelasi timp, el este un reprezentant de seama al curetntului literar realism, iar opera sa se constituie ca un dosar de existente care "fac concurenta starii civile". Realismul atinge uneori tente naturaliste; naturalismul este curentul literar aparut in secolul al XIX-lea in Franta, care propune investigarea realitatii prin prisma legaturii cauzate intre fapte si drept urmare prezinta cazuri patologice pentru care ereditatea este un factor dominant in evolutia destinului uman. I. L. Caragiale este unul dintre intemeietorii nuvelei realistpsihologice in literatura romana.Universul comic din piesele de teatru ("O scrisoare pierduta", "O noapte furtunoasa", "D-ale carnavalului", "Conu Leonida fata cu Reactiunea") este inlocuit de nuvelele "O faclie de Paste", "In vreme de rasboi", "Pacat", "Doua loturi", dar si in singura sa drama, "Napasta", cu prezentarea dimensiuniii tragice a existentei umane. Aparitie. Tema Nuvela "In vreme de razboi" a aparut in 1898 si este o creatie realista cu adnaci ecouri naturaliste, construita pe tema obsesiei.

-8-

Specie literara Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personaje bine conturate, a caror importanta este accentuata. Nuvela de analiza psihologica dezvolta conflictul pe doua coordonate: exterior, la nivel faptic, dar mai ales interior, prin prezentarea implicatiilor pe care le au faptere descise pe plan psihologic, la nivelul constiintei personajului. Ea descrie detaliat stari sufletesti, transformari comportamentale, dezvaluind calitatea autorului de a cunoaste in profunzime psihologia umana. Semnificatia titlului In sens propriu, titlul se refera la inrolarea preotului Iancu din Podeni, un gest disperat, sugereat de fratele sau, hangiul Stavrache comis pentru a scapa de amenintarile trecutului sau. In sens figurat insa, se refera la un "razboi" al constiintei datorat obsesiei reintoarcerii fratelui pierdut; nuvela, pe care autorul o subinitituleaza "schita", prezinta sondarea psihologiei unei "fiinte anxioase, strivita in cele din urma de alienare, rezultata dintr-o evolutie tragica de tip apasator"(Serban Cioculescu). Constructia subiectului Nuvela are o compozitie clasica; cele trei capitole urmaresc cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei in nebunie.Primul capitor constituie expozitiunea si precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje aflate in relatie de rudenie: Stavrache, negustorul si proprietarul unei pravalii si al unui han, si preotul Iancu Georgescu, conducator al unei bande de talhari. Intrucat mmbrii bandei sale fusesera prinsi, Iancu se teme ca va fi tradat si accepta propunerea fratelui sau de a plecat pe front cu niste soldati, care poposisera la han intamplator. Acerea acestuia urma sa intre

astfel in posesia hangiului pana la intoarcerea proprietarului de drept. Ulterior, Stavrache primeste o scrisoare prin intermediul careia este instiintat ca fratele sau murise. Prima reactie este una obisnuita in astfel de situatii: hangiul plange; urmatoarea actiune a sa tradeaza dorinta lui puternica de imbogatire: merge la avocat pentru a se asigura ca averea ii ramane lui. Constatarea ironica facuta de acesta, anume ca doar Iancu insusi ar putea sa-l deposedeze de mostenire, il pune pe ganduri pe Stavrache. Intriga nuvelei o constituie astfel gandul care incepe sa-l chinuie pe acesta in legatura cu intoarcerea fratelui sau. In capitolul al doilea, in care se prezinta desfasurarea actiunii, naratorul insista asupra trecerii de la realitate la vis, pana la confuzia dintre cele doua planuri. Actiunea creste gradat in tensiune, urmarind obsesiile hangiului, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a lui, care devine laitmotiv: "Gandeai c-am murit, neica?". Dupa cinci ani de la terminarea razboiului, singurul care perturba existenta hangiului e popa Iancu, "volintirul care venea din cand in cand de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau". Obsesia sa inregistreaza o continua crestere; cosmarurile culmineaza cu aparitia fostului preot in haina vargata de ocnas, Stavrache linistindu-se cu vin, rachiu si cu rugaciuni. A doua zi merge la biserica pentru a scapa de halucinatii. Tot noaptea, ca si prima data, Iancu apare din nou in planul visului, iar natura este si ea propice aparitiei: "Afara ploua maruntel, ploaie rece de toamna [...], boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit". Fostul preot e imbracat in uniforma de capitan, iar Tavrache, nemaisuportand tensiunea acumulata, se repede sa-l stranga de gat: "[...] degetele ii patrund in muschii grumazului, sfarmand incheitura

-9-

cebicii". Capitanul pleaca insa insotit de "un ras zgomotos". A doua zi, hangiul merge din nou la preot pentru a cere o sfestanie a casei. Capitolul al treilea concentreaza punctul culminant si deznodamantul nuvelei. Prezentarea unei naturi ostile amplifica obsesia hangiului, care atinge in aceasta parte a nuvelei punctul ei maxim: "Era o zloata nemaipomenita: ploaie, zapada, mazarica si vand vrasmas". O fetita vine la pravalia lui Stavrache pentru a cumpara gaz si rachiu. Cand aceasta incearca sa sustraga un covrig, el ii aplica o corectie prea dura, dovedindu-si astfel avaritia. Dupa plecarea ei, sosesc la han doi drumeti, dintre care unul este chiar Iancu Georgescu. Acesta ii spune ca are nevoie de bani deoarece delapidase fondurile regimentului, desi acasa avea o avere considerabila. Prezenta fratelui declanseaza nebunia lui Stavrache mai ales ca el repeta, putin modificat, aceeasi replica din starile halucinatorii ale hangiului: "Ma credeai mort, nu-i asa?". Cu o arta desavarsita, naratorul analizeaza reactiile organice, atitudinea si comportamentul personajului: "Hangiul deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura fara sa poata sa spuna un sunet nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva ori foarte iute si apoi ramasera mari privind tinta [...]; mainile voira sa se ridice, dar cazura tepene de-a lungul trupului." Stavrache se repede la fratele sau si inclestarea dintre cei doi se incheie atunci cand viscolul atinge culmea intensitatii; hangiul este tintuit la podea de fratele sau si de tovarasul lui. El "il scuipa si radea cu hohot" si "incepu sa cante popeste". Iancu il priveste indelung afirmand laconic: "n-am noroc!". In legatura cu cei doi protagonisti ai nuvelei, G. Calinescu afirma: "Exista o tara ereditara in familia in care un frate innebuneste, iar altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter". In aceasta nuvela sunt descrise doua cazuri patologice, care au ca mobil patima banului. Iancu Georgescu, desi este preot cu stare si un

om foarte respectat de comunitate, conduce o banda de talhari, binecunoscuta pentru furturi si omoruri. Astfel, averea lui sporeste dubios, de parca ar fi gasit "vreo comoara". Plecand ca voluntar cu stigmatul faptelor comise, el se dovedeste a fi cleptoman: fura din banii regimentului chiar daca stie ca isi putea oricand recupera averea lasata in administrarea fratelui. Stavrache este un negustor avar si nemilos, plasat in contextul unui mediu social in care setea de inavutie are consecinte nefaste asupra individului si il dezumanizeaza. In cazul sau, naratorul realizeaza o investigatie patologica, intocmind o adevarata fisa clinica de factura naturalista. Nebunia este analizata in starea latenta, cand germenii ei abia se infiripa, apoi criza psihologica se adanceste treptat datorita obsesiei, conducand la trecerea de la stari halucinatorii la stari explozive si violente, pana la pierderea totala a controlului. Concluzii In legatura cu aceasta nuvela psihologica, Tudor Vianu afirma: "Ideile si sentimentele oamenilor nu ne apar din perspectiva autorului, ci din aceea a eroilor. Nu ascultam pe autor vorbindu-ne, ci vedem oarecum personajele graind si simtind".

4.Romanul Maitreyi de Mircea Eliade

Date despre autor si opera Personalitate de tip enciclopedic, Mircea Eliade a desfasurat o vasta activitate scriitoriceasca, opera este scrisa de-a lungul a sase decenii cuprinzand: romane, nuvele, piese de teatru, memorialistica, lucrari de folclor, mitologie, sociologie, antropologie, istorie a

- 10 -

religiilor. El face parte dintr- generatie privilegiata (indrumata de profesorul si filozoful Nae Ionescu) alaturi de Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu, Petre Tutea s.a. In domeniu stiintific, Eliade sustine un doctorat si publica numeroase lucrari despre "psihologia meditatiei indiene", despre yoga.Impune, in studiul religiilor, tezele fundamentale "fenomenologia sacrului" si "coincidenta oppositorum". Cerceteaza domeniul mitologiei, scriind lucrari ca: "Mitul eternei reintoarceri", "Sacru si profan", "Aspecte ale mitului", "De la Zalmoxis la genghis-Han". Ca istoric al religiilor, scrie doua lucrari fundamentale: "Tratat de istoria religiilor" si "Istoria credintelor si ideilor religioase". Romanele si nuvelele sale, scrise de-a lungul perioadei cuprinse intre 1930 si 1980, contribuie la innoirea literaturii romane, aducand o nota distincta, de profunda originalitate. Opera sa fictionala are trei coordonate esentiale: epicul pur, al autenticitatii si experientelor traite ("Maitreyi", "Romanul adolescentului miop", "Nunta in cer", "Huliganii", "Intoarcerea din rai"), proza fantastica de substrat mistic ("Lumina ce se stinge", "Domnisoara Christina", "Secretul doctorului Honigberger", Sarpele"), fantasticul prezent in banalitatea cotidiana ("In curte la Dionis", "O fotografie veche de 14 ani", "La tiganci" s.a.) Aparitie. Geneza Romanul "Maitreyi" apare in 1933 in urma calatoriei lui M. Eliade in India, in 1928; acesta obtine o bursa pentru a studia filozofia orientala cu celebrul profesor Dasgupta, in casa caruia o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Intamplarile din perioada respectiva sunt consemnate intr-un jurnal, care sta la baza creatiei romanesti.

Specia literara Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narativa, cu un conflict puternic. "Maitreyi" este un roman modern cu caracter de confesiune; el se incadreaza prozei eliadesti a autenticitatii, a experientei traite, de factura gidiana. Perspectiva narativa este unica si apartine personajului-narator Allan, care relateaza, in mod subiectiv, o experienta capitala a vietii sale, anume iubirea patimasa pentru o indianca. Romanul ia nastere prin valorificarea insemnarilor personale, a jurnalului, din perioada cat a stat in India. Astfel, momentul scrierii romanului-confesiune este ulterior experientei indiene. Constructia subiectului Romanul debuteaza sub semnul incertitudinii: "Am sovait atat in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi. In insemnarile mele din acel an n-am gasit nimic". Naratiunea este scrisa la persoana intai, ceea ce ii confera caracterul de autenticitate: tanarul european Allan relateaza experienta proprie, in maniera subiectiva, cu focalizare asupra tristei povesti de iubire cu o indianca, dar prezentand totodata specificul culturii asiatice. Primele referiri portretice despre cea care i-a schimbat viata sunt vagi si contradictorii, dominante de multiple ezitari: "Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfirate, cu sanii puternici, de feciara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt." Venit in india in interes de serviciu (lucra ca ingine). Allan il cunoaste mai intai pe Narendra Sen, tatal fetei, inginer si el, un om respectat in Calcutta, cu care se imprieteneste. Dupa doi ani de locuit in indepartata tara, timp in care tanarul priveste cu total dezinteres

- 11 -

existenta bastinasilor, este rugat de o cunostinta, "gazetarul incult si impertinent" Lucien Metz, sa-l ajute sa scrie o carte despre noua lume pe care o descoperise si el de curand; Allan patrunde astfel in familia Sen, "brahman veritabil", care se arata bucuros sa-i prezinte cateva date in legatura cu existenta lor. Reintalnirea cu Maitreyi reprezinta un prilej de ajustare a primei impresii: "Maitreyi mi s-a parut atunci mult mai frumoasa [...] si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei pre rosii creau parca o viata si mai putin umana in acest trup [...] care traia, s-ar fi spus, prin miracol nu prin biologie." Asadar, respingerea initiala se transforma in admiratie si dorinta de cunoastere, prefigurata de "comunicarea" prin intermediul privirii: "[...] mi-a intalnit ochii si eu i-am zambit si atunci parca ar fi gasit un ostrov pe care sa se odihneasca [...]. Nu stiu cat a durat privirea aceea, dar ea nu se asemana cu nici o privire intalnita si imratisata pana atunci." Dupa aceasta incursiune in lumea indiana, prilej cu care Allan le cunoaste pe Srimati Derei Indira, sotia lui Sen, si pe Chabu, fiica lor de zece-unsprezece ani, tanarul european primeste o noua insarcinare de la inginer, anume inspectarea teresamentului si podurilor in Assam. Allan insa se imbolnaveste de malarie, prilej cu care este invitat sa locuiasca in casa lui Sen. Aceasta noua provocare incita spiritul aventuros al tanarului fascinat de existenta indiana, de "viata noua, pe care nici un alb, dupa stiinta mea, nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, o viata [...] pe care prezenta Maitreyiei o facea mai tainica si mai fascinanta ca o legenda, catre care ma simteam atras si dezarmat." Odata cu mutarea in cartierul Bhowanipore, Allan descopera cu stupoare personalitatea fetei, dar si diferentele de cultura si civilizatie dintre ei. La inceput gandurlile lui sunt dominate de orgoliul superioritatii: "Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gandirii ei. Un copil care a citit prea mult". Cu timpul

imaginea despre fata se completeaza cu noi informatii; domnul Sen ii povesteste doua intamplari semnificative in ceea ce priveste reactia Maitreyiei fata de straini: intr-o zi, cand consulul legatiei indiene a voit sa o ajute sa traverseze o curte interioara, lundu-i bratul, fata a fugit plangand acasa, iar cand un "dandy" a incercat sa-i atinga mana, i-a spus categoric la ureche: "Am sa te bat cu papucul peste cura!" Allan afla, de asemenea, ca fata scrie poeme filozofice si ca are un mentor la care tine mult, anume pe Robi Thakkur (Tagore). Relatia europeanului cu indianca debuteaza sub semnul atraciei si fascinatiei, iar cei doi gasesc o modalitate de a petrece timpul liber impreuna, ea dandu-i lectii de bengaleza, iar el de franceza. Maitreyi devine cu timpul fata pentru care orgoliosul european simte numai "delicii intelectuale". Acestea se combina cu adoratia in momentul in care ea ii arata camera in care sta impreuna cu sora ei, Chabu, intr-o modestie desavarsita, fata dormind pe jos, pe o rogojina: "Eram emotionat: parca m-as fi aflat dintr-o data in fata unei sfinte. Am adorat-o aproape, in acea clipa". Intreaga familie Sen Il trateaza pe Allan cu afectiune, ceea ce il face sa se simta familiar cu niste oameni cu un mod de viata atat de diferit de al sau; petrecand din ce in ce mai mult timp cu Mayteyi, el ajunge sa se intrebe ironic: "O iubesc?", semn ca deja incepuse sa se infiripe intre cei doi un sentiment erotic, pe care insa, de cele mai multe ori, incerca sa-l nege: "Ma tulbura, ma fascineaza, da nu sunt indragostit. Ma amuz, numai". Contradictia dintre consemnari deriva din orgolil sau de a nu se lasa cucerit de fata care il "tulbura" in mod misterios. Povestea lor de iubire evoluiaza de la simple atingeri, care lui Allan ii dau fiori, perceptandu-le carnal, nu "ssentimental", catre dorinta puternica de "unire", tanarul intreband-o cu inocenta celui care nu cunoaste legile indiene: "de ce nu putem fi noi casatoriti? De ce nu e ingaduita unirea noastra?"

- 12 -

Ulterior, Allan se declara "vrajit" de "irationalul ei, virginitatea ei barbara si, mai presus de toate, fascinul ei". Ritualul indian al atincerii picioarelor in semn de afectiune ii confera satisfactie unica, nebanuita pana atunci, care-l determina sa-i marturiseasca iubirea lui, in care, pe moment, credea din tot sufletul: "experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifestata in sinceritati carnale". Drept raspuns la declaratiile lui, fata ii daruieste o coronita de iasomie, simbol al ogodnei: "fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui". Renunta, de asemenea, la iubirea platonica pentru Tagore, oferindu-i lui Allan cutiuta cu suvita de par de la mentorul ei. Aflat sub vraja fetei, Allan gandeste sa renunte la crestinism pentru a trece la hinduism si a se casatori cu ea, caci amabilitatea familiei Sen este interpretata drept un semn al acceptarii; ulterior insa, afla ca membrii familiei doreau sa-l infieze, trecandu-l in consecinta ca pe copilul lor. Maitreyi ii daruieste inelul de casatorie, care figureaza doi serpi incolaciti, reprezentannd "virilitatea" si "feminitatea" si oficializeaza ceremonialul logodnei indiene, un legamand in fata Gliei-mama-pamant care sa consfinteasca si sa furifice uinirea celor doi: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimeni altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia asa ii voi astepta eu venirea si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie[...]". Odata implinita traditia, fata i se daruieste lui Allan, fiind convinsa ca el intruchipeaza perechea ei trimisa de Cer, predestinata pentru a-i fi alaturi. Dupa momentele de iubire de maxima intensitate, totul se destrama cand Chabu ii destainuie mamei faptul ca cei doi se iubesc, iar Allan este alungat. Neputandu-si gasi liniste, mai ales ca realizeaza incompatibilitatea dintre cele doua lumi, Allan gaseste o consolare de moment in relatiile cu o evreica, Genia Isaac, si cu o nemtoaica, Geurtie; esuiaza in tentativa de a-si recapata pacea

sufleteasca, mai ales ca afla vesti rele in legatura cu Maitreyi, care, pentru a fi alungata de acasa, se daruiseunui vanzator de fructe. Tatal nu o renega, ci o trimite sa nasca la Midnapur, pierzand orice speranta intr-o partida buna pentru fiica sa. Singura modalitate de a se regasi pe sine este, pentru Allan, plecarea din India; amintirea tristei povesti de iubire determina sentimentul de vinovatie pentru destinul nefericit al fetei, dar si nostalgia dupa clipele unice petrecute impreuna, romanul sfarsinduse cu faza "As vrea sa vad ochii Maitreyiei". Ca si personaje Camil Petrescu, Allan intruchipeaza tipul intelectualului care isi analizeaza trairile cu luciditate si nu rateaza nicio experienta capitala. El este insa mult mai superficial si mai putin intuitiv, dar nu exita sa cunoasca, fiind insetat de absolutul propriilor senzatii.Lumea indiana il fascineaza, iar iubirea Maitreyiei ii produce simtaminte; uneori, confunda dragostea propriu-zisa cu pasiunea si cu placerea de a descoperi, dar se dovedeste incapabil de a cunoaste profunzimile sufletului indian. Concluzie "Maitreyi" este "un roman viu, substantial, cu o descriere noua spre problematica omului modern." (eugen Simion).

- 13 -