Sunteți pe pagina 1din 35

INVATAM ROMANA

Poate parea ciudat sau peste masura de naiv, dar -DA- chiar vreau sa va ajut sa
invatam cate ceva despre limba si literatura romana. Tineti-mi pumnii, si urati-
mi succes!
Acest blog
Link de aici
Lista mea de bloguri
Web
Se afişează postările cu eticheta TEORIE DE TOT FELUL. Afişaţi toate
postările
Se afişează postările cu eticheta TEORIE DE TOT FELUL. Afişaţi toate
postările
MIERCURI, 13 IANUARIE 2010

ROMAN AL EXPERIENTEI/ROMAN PSIHOLOGIC

Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre
personaje, a unor experiente definitorii. Proza experientei se bazeaza pe
crearea impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care tin de
realitate (jurnal, elemente autobiografice, scrisori)
Estetica autenticitatii (care sta, deci, la baza romanului experientei) are in
vedere confesiunea personajului-narator la persoana I, introspectia, autoanaliza
lucida, tehnica narativa moderna a "punerii in abis"(de ex, introducerea in
naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul anticalofil, (si numai la Camil Petrescu,
notele de subsol tot la persoana I, care sustin chiar identitatea autor-narator!!!)

Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii


interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de
constiinta.Este scris de obicei la persoana I (perspectiva narativa subiectiva),
pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de
constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
Proza de factura subiectiva are drept caracteristici: perspectiva narativa
"faramitata", relativizata, timpul subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, introspectia
(utilizata nu numai ca mijloc de autocunoastere, ci si ca mijloc de cunoastere a
celuilalat!), constructia personajelor a caror identitate se construieste treptat,
prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca
identificare a actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu
trairea febrila)

CONCLUZII
1. Daca citim cu maaaaaare atentie cele doua definitii+trasaturi, observam
foarte multe elemente comune intre cele doua tipuri de romane!
2. LA MODUL ABSOLUT SIGUR, "Ultima noapte...." ESTE ROMAN AL EXPERIENTEI
(Gheorghidiu traieste doua experiente definitorii, dragostea si razboiul, pe care
le traieste atat de intens, incat nu se poate elibera de ele decat scriindu-le-
vezi, iar, identitatea superb realizata autor-personaj; cat despre
autenticitate....E MAESTRU);
3. "Ultima noapte..." este SI roman psihologic, asa cum stiam cu totii;
4. "Maitreyi " este, de asemenea, roman al experientei, insa, cine il alege din
dragoste de Eliade, trebuie sa stie ca subiectul poate fi formulat si asa:Scrie
un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile unui roman al
experienţei prin referire la o operă literară studiată, aparţinând unui
autor canonic...deci,pentru a nu risca, trebuie sa invete si
"Ultima..."(eu asa as face, dar eu am fost o "olimpica tocilara":)
5. EU cred ca vina acestei confuzii provine de la cine a
conceput cerintele, intrucat nu si-a dat seama de limita ingusta
dintre cele doua tipuri de romane; si mai cred ca sunt prea
multi profesori care nu pot concepe ca se poate folosi aceeasi
opera in aceste cazuri...no comment.
Publicat de PROFADEROMANA la 20:48 1 comentarii Linkuri de întoarcere
către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

SÂMBĂTĂ, 9 IANUARIE 2010

TIPOLOGIA TEXTELOR
TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)
Tipuri sau Mărci lingvistice Genuri de texte ce întrebări ce
secvenţe de text probabile aparţin sau care au o evidenţiază
Obiectivul lor secvenţă ce aparţine specificul textului

unui anume tip de text

TEXTUL NARATIV - repere temporale, mai - romane, nuvele, Cine? Ce face?


ales: atunci, apoi, mai basme... Unde? Când? Cum?
târziu... - fapte diverse De ce?

- timpuri verbale: prezent - pasaje de basm, schiţă,


şi perfect compus sau nuvelă...

perfect simplu

- lexic: frecvenţa verbelor


şi adverbelor ce insistă

asupra acţiunii

Testul descriptiv - repere spaţiale, mai ales: - pasaje de roman, Ce este descris? De
aici, mai departe, lângă ... nuvelă, pastelul cine? Cum? De ce?

- timpuri verbale: - planşe anatomice

imperfect sau prezent - pasaje de ghid turistic


- lexic: frecvenţa

substantivului şi

adjectivului; verbe ale


stării; câmpuri lexicale ce

asigură unitatea tematică

Testul scenic sau - punctuaţie specifică - piese de teatru Cine vorbeşte? Cu


„dialogal / - mărci ale enunţării - scene în texte epice cine? Despre ce?
conversaţional - conversaţii „pe viu" Unde? Când? De

ce?

Textul - estomparea completă a - unele articole de presă Despre ce suntem


informativ emiţătorului - rubrici de presă de informaţi?
a informa - articulaţii de tip crono- tipul „meteo", anunţuri" De cine? Cum? De
logic: mai întâi, apoi...; ce?

timp verbal: prezentul

- lexic specific orizontului

tematic

Textul explicativ - estomparea emiţătorului - manuale şcolare Ce este explicat? De


- a face să - conectori logici: cauză - - unele texte ştiinţifice cine? Cum? De ce?
Înţeleagă efect: deoarece, deci...

- timp verbal: prezentul

- lexic specific orizontului

tematic

Textul injonctiv - estomparea emiţătorului - reţete La ce se referă


a indica modul de - timpuri verbale: - prospecte indicaţiile? Cine le
acţiune imperativ sau infinitiv dă? De ce?

Textul - conectori logici: - expuneri, prezentare Cine argumentează?


argumentativ deoarece, în consecinţă, de carte Ce argumentează?
a convinge cu toate acestea... - editoriale, cronici şi Pe cine doreşte să
- lexic, în funcţie de comentarii de presă convingă? Cui i se

strategia adoptată: neutru opune? De ce?


sau valorizant vs.

devalorizant

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia dintre voi
care nu pot invata teorie foarte multa; cititi cu atentie mai ales coloana a 2-a
(marci lingvistice probabile), ca sa va fixati cateva trasaturi ale fiecarui tip de
text. Voi reveni cu detalii, pentru textele narativ si descriptiv (argumentativul l-
am explicat deja)
Publicat de PROFADEROMANA la 20:04 1 comentarii Linkuri de întoarcere
către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

MARȚI, 5 IANUARIE 2010

TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR

Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta
sa realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de
la proba orala a bacalaureatului.

MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau


NONLITERAR, în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de
concretizare a informaţiei transmise.

A.TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică, pentru că în


el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către
creatorul operei artistice (populare sau culte). În text se manifestă funcţia
poetică a limbajului, prin excelenţă reflexiv, întrucât expresivitatea
conţinutului primează şi nu informaţiile oferite.
B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în
care acţionează, cu precădere, funcţia referenţială. Vizează domenii diverse,
de la cele ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală,
concretizându-se; cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/
cult; regional, colocvial, argoul şi jargonul). Indiferent de textul funcţional
reprezentat în comunicare, emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi
foloseşte un limbaj comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv (scopul
principal este de a transmite informaţii).
TEXTUL LITERAR
- caracter reflexiv
- subiectivitatea emiţătorului
- încălcarea intenţionată a normelor lingvistice

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice


- acţionează funcţia poetică
- modalizare afectivă maximă

TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emiţătorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcţional
- limbaj specializat pe domenii de activitate

- acţionează funcţia referenţială


- modalizare afectivă minimă

Publicat de PROFADEROMANA la 20:28 1 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL
Reacţii:

LUNI, 4 IANUARIE 2010

LITERATURA ROMANA INTERBELICA, PREZENTARE GENERALA

1.)Premise

Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se


caracterizează pe plan european prin înfrângerea Germaniei în timpul
Primului Război Mondial, prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi Revoluţia
din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea naţională şi integrarea
în ritmul european de modernizare.
În literatură tendinţele moderniste, care domină în epocă coexista
cu cele traditionaliste . În acest contest se impun personalităţi ca Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

2.) Reviste şi curente

După Primul Război Mondial, ziarele cu pagină literară şi revistele


literare sporesc la număr.
 “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui
Constantin Stere, şi Paul Bujor, director ştiinţific devine profesorul dr.
Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion
Botez, Garabet Ibrăileanu. Din 1915 directorul unic al revistei rămâne
Garabet Ibrăileanu (important critic literar al epocii, de orientare
poporanista). În timpul Primului Război Mondial, revista îşi încetează
apariţia până în 1920 când reapare sub conducerea lui Ibrăileanu. Din
1930 revista se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihail
Ralea şi George Călinescu. Din 1948 va aparea seria care continuă şi
astăzi.
În “Viaţa românească” accentul se pune pe
 autenticitatea şi specificul naţional înţelese ca dimensiune socială,
importante fiind poporul şi rasa
 europenizarea ca asimilare a spiritului naţional
 repudierea decadentismului şi simpatia pentru ţărănime.
În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub
numele de Poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească”
amintim pe Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătăşcanu, M. Sadoveanu,
G.Topîrceanu, Ionel Teodoreanu şi alţii..
 Revista “Sburătorul” apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între
1926-1927. Coordonator este criticul Eugen Lovinescu, teoreticianul
Modernismului. Cenaclul cu acelasi nume va avea o existenţa mai
îndelungată ,între 1919-1947.Obiectivele grupării erau:
 promovarea tinerilor scriitori;
 imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu,
Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu
Constantinescu.
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de
constituire. Eugen Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în
lucrările Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii
române contemporane.
Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie
Vorunca, Tristan Tzara şi alţii.
 Revista tradiţionalistă “Gândirea” apare la Cluj în 1921 sub conducerea
lui Cezar Petrescu şi I.Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece
sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944.
Dintre scriitorii tradiţionalişti care au colaborat in paginile revistei se pot
mentiona poetii Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre
prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dintre dramaturgi Adrian
Maniu şi Lucian Blaga.
 “Revista fundaţiilor regale” apare lunar la Bucureşti în două
serii:prima între 1934-1945 şi a doua între 1945-1947. Revista îşi propune
să fie o publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale.
Primul redactor-şef al revistei este Paul Zarifopol, care orientează
revista pe direcţia maioresciană. După 1934 conducerea revistei o ia
Camil Petrescu şi apoi D. Caracostea. Seria nouă apare sub conducerea
lui Al. Rosetti.
Dintre colaboratorii revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala
Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.
 În această perioadă apar si publicaţii de avangardă. Avangardismul
european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit
Dadaism. Acesta a fost iniţial la Zürich de Tristan Tzara (scriitor evreu de
origine romana). Dadaiştii îşi exprimau dispreţul faţă de o lume
incapabilă să oprească barbaria şi crima. Ei cultivau antiliteratura,
antimuzica, antipictura, ajungând în domeniul absurdului. Din acest
curent decurg curentele de avangardă: constructivismul şi
suprarealismul.
Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei
“Contemporanul” condusă de Ion Vinea. Constructiviştii subliniau
necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al
tehnicii moderne care inventează forme noi, concurând natura.
Colaboratorii ai revistei vor fi scriitorii T.Arghezi, Ion Barbu, Camil
Petrescu, dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brâncuşi. Sunt
şi alte reviste constructiviste ca “Integral” şi “Punct”.
Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “Alge” şi
“Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei
în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane
scapă controlului conştientei. Dintre reprezentaţii suprarealismului
amintim pe plan european pe: Louis Aragon, dintre pictori Pablo Picasso,
iar dintre scriitorii români pe Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Tudor
Arghezi.

3.) Proza din perioada interbelică

Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o


remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul
valoric european.
Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii
sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe.
Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când apare
“Ion” al lui Liviu Rebreanu. Până la acest roman au apărut şi altele, cum
sunt “Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, Ciclul Comanestenilor
(Viata la tara, Tanase Scatiul) al lui Duiliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion
Slavici şi “Neamul Soimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă
primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin
impresia copleşitoare de viaţa pe care o degajă.
În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui
Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu
modalităţi specifice. Acum apar si romanele citadine în care cadrul de
desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil
Petrescu, George Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de
mediul citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată
de romanele lui Camil Petrescu.
În aceasta perioada se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic
în legătură cu romanul. Astfel, Garabet Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi
analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman:
 romanul de creaţie, care prezintă personajele îndeosebi prin
comportamentul lor
 romanul de analiză care este interesat de viaţa interioară,de psihic.
Mare importanţă o are în domeniul teoretic conferinţa lui Camil
Petrescu « Noua structura şi opera lui Marcel Proust ». Din acest
studiu se deprinde o nouă viziune asupra posibilităţilor de cunoaştere a
fiinţei umane în acord cu evoluţia filozofiei şi ştiinţelor.
În acelasi timp,romancierii experimentează acum tehnici
inovatoare ale romanului modern :
 tendinţa de revenire critica la modelele tradiţionale precum cel
balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El
considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia
studiului caracterului ;
 valorificarea elementelor specifice romanului de analiza : introspectia,
fluxul memoriei, relatarea subiectiva la persoana I, tehnica jurnalului si
a colajelor, autenticitatea, anticalofilia (vezi Camil Petrescu, dar si
Mircea Eliade, in Maitreyi) ;
 explorarea valentelor simbolice la Mateiu Caragiale si fantastice la
Mircea Eliade.
Pe lângă roman în proza interbelică se dezvoltă: nuvela prin Gib
Mihăescu, reportajul literar la Geo Bogza şi proza originală (antiproza) lui
Urmuz, deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare.
De asemenea, continua si proza cu valente traditionaliste (romanul de
inspiratie mitica, romanul istoric) prin reprezentantul sau de seama,
Mihail Sadoveanu.

NOTA
Pentru poezia interbelica, a se vedea prezentarile separate ale
poetilor : George Bacovia (simbolist), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion
Barbu (modernisti), Ion Pillat (traditionalist). Totusi, asa cum se poate
observa si din prezentarea revistelor vremii, poetii interbelici au
cochetat cu mai multe orientari, ei neputand fi incadrati foarte usor intr-
un singur curent literar. Dar, pentru a fi in acord cu programa de
bacalaureat, ne vom referi la ei asa cum am spus mai sus.

Publicat de PROFADEROMANA la 20:41 0 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

LUNI, 30 NOIEMBRIE 2009

PERIODIZAREA LITERATURII ROMANE

Va propun un material care sa va ajute sa intelegeti mai bine pe unde se


afla scriitorii studiati in cei patru ani de liceu

Periodizare succinta
a literaturii romane

I Literatura romana veche (sec al XVI-lea - sfarsitul sec. al XVIII-


lea ~ 1780)

 sec al XVI-lea
- 1521 - primul document scris in limba romana "Scrisoarea lui Neacsu din
Campulung" adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului.
- traduceri in limba romana a unor texte religioase: "Psaltirea scheiana", "Psaltirea
voroneteana", "Psaltirea Hurumuzachi", "Codicele voronetean".
- "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie" - carte initiatica.
- incep sa apara cronicile de curte scrise din porunca domneasca; cei mai
importanti cronicari au fost Macarie, Azarie si Eftimie.
- activitatea tipografului Coresi, care tipareste carti in limba slovana, dar si in
limba romana (cartile tiparite de el vor contribui la formarea limbii romane
literare)

 sec al XVII-lea

- tipariturile religioase: « Cazania » mitropolitului Varlaam,"Noul Testament de la


Balgrad" (Alba-Iulia) scris de mitropolitul Simion Stefan in 1648, "Psaltirea in
versuri" a mitropolitului Dosoftei, atestata in 1673, "Biblia de la Bucuresti" (1688).
- "Letopisetul Tarii Moldovei", inceput de Grigore Ureche, care se refera la
perioada 1359-1594 ; va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre
evenimentele istorice cuprinse intre 1594-1661, apoi Ion Neculce il va continua pe
Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsa intre anii 1661-1743.
- Grigore Ureche si Miron Costin au fost asimilati umanismului romanesc din sec al
XVII-lea, diferit de cel al Renasterii din sec al XV-lea.Ambii cronicari studiaza la
Polonia, primul la Liov, al doilea la Bar, stiintele umane: greaca, latina, istoria,
retorica, literatura antichitatii, filosofia.
- Miron Costin este si creatorul primului poem filosofic romanesc: "Viata
lumii".Acesta cuprinde cateva motive preluate de la autorii antici: "fortuna
labilis"(soarta schimbatoare), "fugit irreparabile tempus"(trecerea inevitabila a
timpului), "ubi sunt qui ante nos" (unde sunt cei de dinaintea noastra).O lucrare
importanta a lui Miron Costin este "De neamul moldovenilor", in care constata
latinitatea limbii si poporului roman, la fel ca in Letopiset.
- Ion Neculce este singurul dintre cronicarii moldoveni care nu studiaza in
strainatate, stilul sau fiind mult mai aproape de oralitate.Inaintea Letopisetului,
Neculce introduce culegerea de legende "O sama de cuvinte" (42 de legende).
- exista si cronicarii munteni, dar acestia nu dau dovada de talent literar, ca
Grigore Ureche, Miron Costin, Neculce.Cei mai importanti cronicari munteni au
fost stolnicul Cantacuzino, Radu Greceanu si Radu Popescu.

 la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec al XVIII-lea

- personalitatea care se impune este Dimitrie Cantemir, cel mai important umanist
roman.Este cunoscator a noua limbi straine: turca, rusa, engleza, franceza,
greaca, latina, germana, persana, italiana.Dimitrie Cantemir a scris numeroase
lucrari in diferite domenii: istorie, lingvistica, filosofie, etnografie, folclor,
geografie, muzica.Este si creatorul primului roman romanesc, "Istoria ieroglifica",
in care procedeul dominant este alegoria.

II Literatura romana premoderna (1780-1821) - perioada de


tranzitie spre literatura moderna

 la sfarsitul sec al XVIII-lea

- se remarca miscarea ideologico-politica si cultural-literara, cunoscuta sub


denumirea "Scoala ardeleana".Gruparea apare in Transilvania si reprezinta
Iluminismul romanesc. Ardelenii lupta pentru drepturile romanilor in Transilvania,
continuand ideile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce), privitoare la originea latina a limbii si poporului roman.Cei mai de seama
reprezentanti ai scolii ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior
si Ion Budai-Deleanu. Ultimul scrie epopeea eroi-comico-satirica "Tiganiada".
- tot acum se remarca activitatea poetilor Vacaresti (Ienachita, Alecu, Nicolae,
Iancu).
- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann

III Perioada pasoptista(1821/30-1860)

 In "Originile romantismului romanesc", Paul Cornea imparte pasoptismul in doua


etape, in functie de manifestarea critica:
- 1820-1840, perioada tutelata de Ion Heliade-Radulescu (scrieti orice, baieti,
numai scrieti – inceputurile literaturii, cand nu se face diferenta intre traduceri si
opere originale)
- 1840-1860, etapa directionata de Mihail Kogalniceanu.Acesta va publica in primul
numar al revistei "Dacia literara", aparut in 1840, celebra sa "Introductie".Aceasta
reprezinta manifestul romantismului romanesc, pentru ca impune unificarea
culturala a tuturor romanilor, crearea unei literaturi originale prin autohtonizarea
inspiratiei.Critica promovata de Mihail Kogalniceanu este una nepartinitoare: "Vom
critica cartea, iar nu persoana".Kogalniceanu enumera trei surse de inspiratie, pe
care le vor urma scriitorii pasoptisti: istoria nationala, geografia patriei, datinele
si obiceiurile poporului roman .
Prozatori: Ion Heliade-Radulescu, Mihail Kogalniceanu (romanul "Tainele inimii",
fiziologiile "Fiziologia provincialului in Iasi", "Adunari dantuitoare"), Costache
Negruzzi ("Alexandru Lapusneanul", "Aprodul Purice", "Sobieski si romanii"),
Dimitrie Bolintineanu (romanele "Manoil" si "Elena").
Poeti: Ion Heliade-Radulescu (balada "Zburatorul"), Grigore Alexandrescu (fabule,
satire, epistole, meditatii), Dimitrie Bolintineanu ("Legende istorice"), Vasile
Alecsandri ("Doine", "Lacramioare", "Suvenire", "Margaritarele", "Pasteluri").
Dramaturgi: Vasile Alecsandri (comediile "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie",
"Chirita in voiaj", "Chirita in balon").
Altii: Alecu Russo ("Cantarea Romaniei"), Nicolae Balcescu ("Romanii supt Mihai
Voievod Viteazul"), Ion Ghica.
 postpasoptismul (etapa de tranzitie de la perioada pasoptista la epoca Junimii)

- reprezentanti: Nicolae Filimon ("Ciocoii vechi si noi" (1863)), Alexandru Odobescu


(nuvelele istorice "Doamna Chiajna", "Mihnea Voda cel Rau"), Bogdan Petriceicu
Hasdeu (« Rasvan si Vidra »)

IV Perioada junimista sau a Marilor Clasici (1860 - sfarsitul sec al


XIX-lea)

- in 1864 este infiintata societatea Junimea, al carei mentor este Titu


Maiorescu.Junimistii (Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre Carp)
editeaza si o revista, "Convorbiri literare", condusa de Iacob Negruzzi.In aceasta
revista vor publica cei mai importanti scriitori ai vremii: Mihai Eminescu, I.L.
Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.Ei au pus bazele literaturii romane moderne si
de aceea au fost numiti si marii clasici.
V Perioada de tranzitie, intre epoca "Junimii" si perioada
interbelica (incepe din primele decenii ale sec XX si se continua
pana la Primul Razboi Mondial)

- in aceasta etapa de tranzitie apar reviste cu tenta traditionala, cum au fost


"Samanatorul", (in care publica si George Cosbuc) si "Viata romaneasca".
- In ceea ce priveste poezia, se remarca dorinta aparitiei unui nou Eminescu.Dupa
moartea marelui poet, poezia romana se afla in impas.Se naste fenomenul
epigonismului eminescian, mai ales prin Alexandru Vlahuta.Apar insa si poeti
originali, ca Octavian Goga, asimilat directiei poporaniste si George Cosbuc, care a
fost considerat neoclasic, dar si samanatorist.
- Samanatorismul si poporanismul au fost directii autohtone ce au mizat pe
iluminarea prin cultura a oamenilor simpli.Octavian Goga a fost incadrat si
neoromantismului prin spiritul profetic, mesianic.El este un "poet al cetatii",
deplangand soarta romanilor din Ardeal.Tema melancoliei este dominata in lirica
sa, lacrima individuala subsumandu-se celei colective.
- Se afirma primul mare simbolist, Alexandru Macedonski ; in revista sa, Literatorul,
va promova poetii noii generatii

VI Perioada interbelica (1918-1944)

- directiile traditionale anterioare, samanatorismul si poporanismul sunt


continuate printr-o noua tendinta, denumita traditionalism.In opozitie, se naste
modernismul.Confruntarea traditionalism-modernism este si de ordin
ideologic.Nichifor Crainic, directorul revistei "Gandirea de la Cluj", este unul
dintre cei mai importanti reprezentanti ai traditionalismului.Traditionalistii mizau
pe conservarea valorilor spiritual romanesti, respingand influentele moderne.De
aceea, in scrierile traditionalistilor, obsedanta este aparitia miturilor, traditiilor,
ritualurilor romanesti.Nichifor Crainic, ideologul miscarii traditionaliste, era si un
adept al ortodoxismului.Sub conducerea lui, revista "Gandirea" exacerbeaza rolul
ortodoxismului.Un poet care s-a autointitulat traditionlist a fost Vasile
Voiculescu.In volumele "Parga" si "Poeme cu ingeri", referinta primordiala este
Biblia.Vasile Voiculescu a considerat traditionalismul cea mai valoroasa tendinta
din literatura romana, integrandu-i aici pe toti marii poeti, inclusiv pe Eminescu.
- cultura romaneasca este, in perioada interbelica, duala.Pe de o parte, exista
dorinta ramanerii in datele traditiei, iar pe de alta parte, deschiderea catre
occident, prin modernism.Mentorul modernismului a fost Eugen Lovinescu, cel care
a condus revista "Sburatorul", de la Bucuresti.Lovinescu defineste modernismul in
datele sincronismului.El considera ca o cultura minora, cum este a noastra, trebuie
sa se sincronizeze celei occidentale, considerate superioara.Criticul aminteste de
un "spirit al veacului"(saeculum), caruia trebuie sa i se supuna si cultura
romana.Moernistii fie negau traditia, fie aceasta li se parea insuficienta.Totusi,
scriitorii valorosi s-au situat intre aceste doua directii, pentru ca, in creatiile lor
sunt vizibile elemente traditionale, dar si moderne.Astfel, Tudor Arghezi si Lucian
Blaga, care din punct de vedere didactic apartin modernismului, au in vedere si
elemente ale traditiei.In volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", Lucian
Blaga creeaza din satul romanesc un adevarat spatiu paradisiac.Intr-unul dintre
aforismele sale, autorul chiar afirma ca "eternitatea s-a nascut la sat". Paradoxal,
si Vasile Voiculescu se raporteaza la influentele modernitatii in ultimul sau volum
de poezii, intitulat "Ultimele sonete inchipuite ale lui William Shakespeare".
- La limita modernismului se situeaza curentele de avangarda: integralismul,
constructivismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.Reprezentantii avangardei
romanesti au fost Ion Vinea, Ilarie Voronca, Sasa Pana, Urmuz, Tristan Tzara,
Stefan Roll.
Poeti modernisti: George Bacovia (simbolism), Lucian Blaga (expresionist),
Tudor Arghezi, Ion Barbu.
Poeti traditionalisti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.
Prozatori moderni: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Blugescu, Anton Holban,
Gib Mihaescu.
Alti prozatori: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Mircea
Eliade, Mateiu Caragiale.
Dramaturgi: Camil Petrescu ("Jocul ielelor"), Lucian Blaga, Tudor Musatescu, Al
Chiritescu ("Gaitele").
Critici: Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Garabet Ibraileanu, Serban
Cioculescu, Vladimir Strainu, Perpessicius.

VII Perioada postbelica (contemporana) - dupa al II-lea razboi


mondial

este alcatuita din trei etape:


 prima etapa corespunde perioadei proletcultiste, cand literatura era adiacenta
politicii de partid, cand nu esteticul conta, ci limbajul propagandei.Operele
marilor scriitori care traiesc dupa 1944 sunt interzise.Sunt promovati autorii care
scriu pentru partid : Dan Desliu, Maria Banus, Veronica Porumbacu, Andrei Toma.
 cea de-a doua etapa incepe dupa 1960, printr-o noua generatie de scriitori, ce
readuce literatura la datele ei estetice.In poezie se remarca Nicolae Labis, Nichita
Stanescu (neomodernism), Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ana Blandiana,
Emil Brumaru, Mircea Dinescu.In proza se impun Marin Preda, Stefan Banulescu,
Sorin Titel, Nicolae Breban, Augustin Buzura.Printre dramaturgi se numara: Marin
Sorescu, Ion Baiesu, Paul Everac, iar in critica: Eugen Simion, Alexandru Piru,
Nicolae Manolescu, George Ivascu.
 cea de-a treia etapa coincide cu sfarsitul sec al XX lea (1980) si inceputul sec al
XXI-lea.Este etapa scriitorilor postmodernisti: Mircea Cartarescu, Alexandru
Musina, Traian T Cosovei.Scriitorii postmodernisti impun un limbaj ironic,
artificial, cu elemente din civilizatia moderna, iar personajele create sunt, de
fapt, simboluri.In postmodernism dispar granitele dintre genuri si specii.Discursul
este fragmentat.
Publicat de PROFADEROMANA la 20:34 1 comentarii Linkuri de întoarcere
către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

VINERI, 27 NOIEMBRIE 2009


.

Publicat de PROFADEROMANA la 23:35 0 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

SÂMBĂTĂ, 21 NOIEMBRIE 2009

DACIA LITERARA
Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista Dacia
Literara a simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o
noutate a presei.Intr-o perioada in care putinele publicatii existente prezentau
preponderent fapte politice,Dacia Literara a fost pata de culoare din presa
romaneasca,prin caracterul sau literar.
Toate acestea se regasesc mentionate in articolul-program al revistei,
semnat de Mihail Kogalniceanu in calitate de editor.Publicata la 30 ianuarie
1840,revista marcheaza un punct de cotitura in literatura romaneasca.
In Introductie ,articolul prezinta realitatile vremii in privinta publicatiilor
nationale.Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat
dezvoltarea presei pana la momentul respectiv.Acesta aduce in discutie si
celelalte ziare nationale, Curierul Romanesc(1829, IH Radulescu) ,Albina
Romaneasca (1829, Gh Asachi) si Foaia Inimii(1838, G Baritiu). Acestea ,,au mai
mult sau mai putin o colora locala” si includ prea multa politica fara sa puna
accentul necesar pe literatura. Astfel, Dacia Literara este prima revista care se
angajeaza sa publice doar lucrari literare si din toate zonele tarii ,realizandu-se
o unificare a romanilor pe plan literar.Se va cere, de asemenea, si originalitate
in creatiile publicate, ( ,, fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa, cu chipul
sau”),astfel promovandu-se cultura nationala si eliminandu-se treptat puternica
influenta a operelor straine.
Sunt mentionate minusuri ale literaturii vremii, cum ar fi lipsa originalitatii
in operele literare, care deja sunt putine ca numar, dar si multitudinea
traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar daca sunt corect
realizate.Acesta mai subliniaza si ca ,,Traductiile nu fac insa o literatura”.Mai este
specificat si faptul ca revista va evita pe cat posibil scandalurile: ,, Iubitori ai
pacei,nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar pute sa se schimbe in
vrajbe.”
Mihail Kogalniceanu anunta si intentia revistei de a-si exprima parerea
asupra respectivelor opere, asftel anuntand critica de mai tarziu:,,Critica noastra
va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana”.Obiectivul revistei este
de a oferii tarii ,,o limba si o literatura nationala”.
Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, natura si
obiceiurile romanesti,care ar trebui sa slujeasca autorilor drept surse de
inspiratie : ,,Istoria noastra are destule fapte eroice,frumoasele noastre tari sunt
destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca
sa putem gasi si noi sujeturi de scris,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne
imprumutam de la alte natii.”Tocmai de aceea revista a fost considerata
manifestul romantismului romanesc.
La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista in revista, aticole
originale, compunerile originale,critica noilor aparitii si Telegraful Daciei, care va
include stiri,informatii,noutati,etc.

Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de Kogalniceanu in


articolul program,ei inspirandu-se fie din istoria nationala,fie din frumusetile
naturii.Astfel de exemple sunt Grigore Alexandrescu si Vasile Alecsandri.
Grigore Alexandrescu a optat pentru temele istorice, in opere precum
Rasaritul Lunii.La Tismana, Mormintele.La Dragasani si Umbra lui Mircea.La
Cozia. Aceasta din urma debuteaza cu strofa pe care George Calinescu o aprecia
ca fiind geniala prin muzicalitate si inteles.Ea contine mai multe motive,printre
care motivul apei,motivul apusului,al zidurilor si al turnurilor,toate fiind de
factura romantica.
In prima strofa ,cititorul este introdus treptat in lumea prezentata, apusul
fiind poarta de trecere intre 2 lumi, intre realitate si fantastic, intre prezent si
trecut, intre zi si noapte. Se remarca multitudinea figurilor de stil, inversiuni ,,ale
turnurilor umbre”, asonanta vocalei ,,u”,personificare,,ale turnurilor umbre….se
intind,se prelungesc”, si metafore ,,-ale valurilor mandre generatii spumegate”.
In strofa a doua se trece la tabloul nocturn,simtindu-se nelinistea naturii,
framantare acesteia.Apar motivul noptii si cel al naturii,ambele romantice.
In strofele3-4 apare umbra fostului domnitor reusind sa ingenuncheze
intreaga natura.Aceasta aduce cu ea si amintirea vremurilor trecute: ,,marea
fantoma face semn…da o porunca…/Ostiri,taberi fara numar imprejuru-i inviez”.
In strofele5-7, elementele naturii sunt din nou personificate.Invocatia
Oltului il prezinta pe acesta ca fiind in afara timpului,si omniscient martor al
bataliilor trecute.Mircea este pus alaturi de alte mari figuri istorice ale poporului
roman,si anume Traian si Decebal, prin epitet hiperbolizant.Seria elementelor
naturale personificate continua cu personificarea dealului,,Mircea!Imi raspunde
dealul;”urmat apoi de Dunare:,, Unul altuia ii spune;Dunarea se instiinteaza”.
In strofa a 8-a apare din nou motivul timpului imbinat cu momente
istorice,ambele romantice.Acestea sunt inglobate intr-un pasaj oda, in care
domnitorul este preamarit.Urmeaza pasajul meditativ, imbinandu-se din nou mai
multe specii literare.In strofele treisprezece si paisprezece apar pregnant
elementele clasice,prin meditatia asupra razboiului, simtindu-se amprenta
razboiului.Pasajul clasic este urmat de inca un pasaj romantic,tot de doua strofe.
Umbra lui Mircea se intoarce in mormant,natura revenind treptat la starea
initiala.Poezia se incheie cu aceleasi versuri ca si in prima strofa,,Si-ale valurilor
mandre generatii spumegate/Zidul vechi al manastirei in cadenta il
izbesc”realizandu-se simetria.
Poezia contine 16 strofe,ritm trohaic,cu masura de 16-17 silabe.
Poezia imbina mai multe specii literare,si anume meditatia,oda si in unele
pasaje, pastelul.De asemenea, imbina curentul clasic cu cel romantic.
Elementele clasice apar in versificatie, datorita organizarii poeziei in catrene, a
rimei incrucisate,si a masurii de 16-17 silabe.Tot ca element clasic poate fi privita
simetria poeziei realizata prin repetarea versurilor ,,Si-ale valurilor mandre
generatii spumegate/Zidul vechi al manastriei in cadenta il izbesc.”, la inceputul
si la sfarsitul poeziei.Un alt element de factura clasica este si pasajul meditativ,in
care este prezentat razboiul printr-o perspectiva rationala.Elementele romantice
sunt insa pregnante,prin numeroasele figuri de stil,printre care si antiteza trecut-
prezent din strofa a treisprezecea,dar si prin motivele prezente: motivul trecerii
timpului,motivul noptii,al naturii, apei, al zidurilor vechi,al valurilor,al turnurilor
si al apusului.Tocmai datorita acestor imbinari Grigore Alexandrescu a fost
numit ,,un clasic printre romantici si un romantic printre clasici”

Un alt scriitor ce a urmat sfaturile prezentate in articolul program al Daciei


Literare este Vasile Alecsandri.Dupa ce se remarcase prin volumul de poezii
populare Poezii poporale ale romanilor.Balade (cantece batranesti)adunate si
indreptate de Vasile Alecsandri,acesta revine in literatura romana prin pastelurile
sale. ,,Acel rege al poeziei,vesnic tanar si ferice” cum l-a numit Eminescu in
Epigonii a fost cel care a slefuit aceasta specie, servind mai tarziu drept exemplu.
Acesta a compus pasteluri pentru fiecare anotimp, pentru el primavara avand
trairea cea mai intensa,fiind un timp al renasterii, vara reprezentand un moment
al bucuriei ,in care lumina solara abunda. Toamna este prezentata ca fiind
anotimpul bogatiei,al stingerii vegetalului,inducand o stare de melancolie.In ciuda
faptului ca poetul o detesta,iarna se bucura de un statut special in opera acestuia.
In poezia Malul Siretului , anotimpul prezentat este vara.intr-un mediu linistit
de campie. Dimineata este prezentata intr-o aura de mister dar si prospetime :
,,Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica/Si plutind deasupra luncii printre
ramuri se despica”.Apar diferite procedee stilistice,cum ar fi personificarea,,raul
luciu se-ncovoaie”, epitetul,, raul luciu”,comparatia ,,raul luciu se-ncovoaie sub
copaci ca un balaur” dar si metafora ,,Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur”.
In cea de-a doua strofa apare eul liric drept prezenta centrala,la
amiaza.Aceasta este dezvaluita de verbele si pronumele la persoana I singular:
,,Eu”, ,ma duc” , ,,ma asez” , ,,privesc”.Datorita abundentei verbelor de
miscare:,,ma duc”, ,,curge”, ,,se perde”, ,,se schimba”, ,,sapand”, se creeaza
dinamismul peisajului prezentat.Se creeaza si o antiteza intre dinamismul naturii
si imaginea statica a eului liric.
Din nou figurile de stil abunda,printre care enumeram personificarea apei,,Si
privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde/Cum se schimba-n valurele pe
prundisul lunecos”.Poetul foloseste arhaisme fonetice cum ar fi ,,nasipos”,
,,perde”, ,,bulboace”, acestea avand rolul de a evidentia opera si de a pastra
culoarea locala,dupa cum afirma si Mihail Kogalniceanu in articolul program
:,,Fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa,cu chipul sau”
In cea de-a treia strofa, elementul acvatic redevine centrum mundi.Din
nou verbele de miscare: ,,se coboara”, ,,salta” , ,,se abat”, ,,batand” marcheaza
efervescenta perisajului.Astfel este subliniat ciclul neoprit al naturii.Ca figuri de
stil se observa personificari,, salcie pletoasa lin pe balta se coboara”, epitete,,
viespe sprintioara” si anafora prezentaprin repetarea la inceputul versurilor a
cuvantui ,,Cand”.
In ultima strofa poetul revine in cadru,prezenta lui fiind semnalata de
pronumele la persoana I singular:,,mea”, ,,-mi”, ,,mine”.In finalul strofei apare
elementul pitoresc reprezentat de soparla de smarald,care inveseleste
peisajul,incheind poezia cu o nota de optimism si potentand frumusetea
acestuia.Poezia imbina elementele romantice,tema naturii,descrierea frumusetii
acesteia,cu cele clasice reprezentate de organizarea versurilor in catrene,rima
imperecheata,masura de 16 silabe,si ritmul trohaic.

Odata cu articolul-program al lui Kogalniceanu, un nou punct de vedere


asupra literaturii a aparut. Multi dintre scriitorii vremii s-au decis sa urmeze
sfaturile oferite in acel articol,drept dovada doi mari poeti ai literaturii
romane,Alexandrescu si Alecsandri.Ambii au preluat teme romantice in scrierile
lor,Alexandrescu tema istoriei si Alecsandri tema naturii.In ambele poezii figurile
de stil abunda,spre deliciul cititorilor.Ambii scriitori imbina in operele lor curentul
clasic cu cel romantic,cel clasic fiind de cele mai multe ori reprezentat prin
versificatia poeziei.Cei doi scriitori si-au pastrat modul de gandire si culoarea
locala in opere,astfel dovedind originalitate.Amandoi abordeaza teme specifice
poporului nostru,Grigore Alexandrescu alegand momente din istoria romanilor,iar
Vasile Alecsandri alegand frumusetea naturii de pe meleagurile romanesti.
Dacia Literara a fost publicatia care a redresat literatura romana si care a
oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale.

Publicat de PROFADEROMANA la 14:19 0 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

ILUMINISMUL

Iluminismul

Caracterizat prin profunde schimbări în structura societăţii, determinate de


ascensiunea burgheziei care se afirmă în numele unei noi concepţii despre lume,
natură şi societate, ca şi prin efervescenţa de idei produsă de cercetările din
domeniul matematicii şi fizicii, secolul al XVIII-lea aduce în cele mai multe ţări
europene năzuinţa puternică de înnoire, existentă pe toate planurile culturii.
Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane de sub tutela sa autoindusă.
„Tutela este incapacitatea fiinţei umane de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa
instrucţiunilor de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când
cauza sa nu rezidă în absenţa raţiunii, ci în absenţa hotărârii şi a curajului de a lua
hotărâri fără instrucţiuni de la o altă persoană. Sapere aude! Aveţi curajul de a vă
folosi propriul simţ al raţiunii!" – acesta este moto-ul Iluminismului (Immanuel
Kant).
Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture
dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.
În multe ţări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor,
pentru a se defini specificul unei epoci în care s-a pus accentul pe dezvoltare şi
răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea „luminării maselor”.
Iluminismul sau luminismul este un curent de gândire, cu multiple consecinţe
pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din poziţia
rigidă în care îl fixase filozofia tradiţională, pentru a-l face obiectul propriei
sale activităţi: prin muncă şi cultură, omul este perfectibil, ca şi societatea pe
care el o construieşte. Înlocuind concepţia statică despre om cu una dinamică,
iluminismul e susţinut de ideologii claselor dinamice ale societăţii, de burghezie în
primul rând. De aceea, a apărut în ţările în care burghezia a apărut mai repede
( Anglia şi Franţa ) şi s-a configurat mai târziu acolo unde forţele feudale erau mai
puternice ( de ex. în S-E-ul Europei ). Lupta de emancipare a acestei clase
revoluţionare s-a sprijinit pe un număr de idei orientate în întregime pe o direcţie
antifeudală. Încă din 1688, în cadrul Revoluţiei burgheze din Anglia, începe să fie
pus sub semnul întrebării tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat, se
cristalizează o ideologie iluministă care va pregăti Marea Revoluţie Franceză din
1789.
Iluminismul a avut câteva trăsături specifice:
- caracter antifeudal si antidespotic. Toate instituţiile feudale erau supuse
unei critici severe: monarhia absolută, bazată pe ideea dreptului divin, biserica,
justiţia, şcoala. Gânditorii iluminişti cer anularea privilegiilor feudale, limitarea
puterii monarhului şi acordarea de libertăţi sociale şi politice întregului popor.
Argumentele pentru justificarea acestor revendicări se bazau pe principiile de
egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a
contractului social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi şi trăiesc pe
baza unei înţelegeri cu monarhul, pe care pot să nu-l mai accepte dacă nu este un
om „luminat”.
- spiritul raţionalist, materialist şi laic. În secolul XVIII s-a afirmat raţiunea,
fenomenele vieţii au cunoscut o interpretare materialistă, iar problemele culturii
şi ale ştiinţei au început să se separe de cele ale religiei, combătând fanatismul şi
misticismul. Declinul autorităţii ecleziastice asupra vieţii publice a atras şi
revalorificarea mentalităţii magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( şi
condamnate juridic ), ci au început să fie depreciate raţional ( şi luate în
derâdere). Magul nu mai este văzut ca un pactant cu diavolul, ci ca un şarlatan
abuzând de credulitatea publicului.
- militează pentru emanciparea poporului prin cultură;
- încurajează tratarea problemelor sociale in literatură.
- generează o literatură cu caracter moralist.
În calitate de curent ideologic şi cultural, iluminismul se defineşte prin:
promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea
fanatismului şi a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată
de problemele sociale şi morale; teme şi motive literare promovate de
literatura iluministă: « monarhul luminat », « contractul social », emanciparea
poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic ( povestire, nuvelă, roman ),
dramatic ( tragedie, comedie );

Apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mişcarea iluministă


transilvăneană îşi are rădăcinile şi explicaţia cu trei secole în urmă. În 1437, după
Răscoala de la Bobîlna, cele trei naţiuni - ungurii, saşii şi secuii - semnează pactul
Unio trium nationum, prin care românii, excluşi de la drepturile sociale, politice
şi religioase, deveneau o naţiune tolerată în Transilvania. În 1784, Răscoala lui
Horia, Cloşca şi Crişan zguduie din temelii Imperiul Habsburgic, pretinzând
schimbarea imediată şi radicală a orânduirii existente. Suspectaţi de a fi pactizat
cu răsculaţii, corifeii Şcolii Ardelene vor fi prigoniţi de autorităţi. Şcoala
Ardeleană à fost o mişcare culturală complexă şi neomogenă, reflectând o
perioadă istorică: procesul de formare a burgheziei şi a naţiunii române la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala Ardeleană şi cu
ecourile ei în Moldova şi Ţara Românească. Această mişcare, întemeiată sub
semnul iluminismului european, a stat în serviciul idealului naţional, la a cărui
fundamentare a contribuit hotărâtor, prin preţuirea istoriei, a istoriei limbii şi a
poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice
în favoarea unor revendicări politice. Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un
amplu proces de afirmare naţională şi culturală a românilor din Transilvania în
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX - lea.
Cărturarii acestui curent au adus argumente ştiinţifice pentru afirmarea
drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat
pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
Şcoala Ardeleană a fost o importantă mişcare culturală generată de unirea
mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolică, act în urma căruia a
luat naştere Biserica Română Unită cu Roma. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au
adus argumente istorice şi filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt
descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută
şi sub numele de latinism. Diferenţa faţă de iluminismul francez este dată de
faptul că Şcoala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mişcarea
culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Catolice.
Mişcarea iluministă ilustrată de Şcoala Ardeleană a evoluat în mai multe etape:
Etapa pregătitoare, prin lupta pentru revendicări politice şi naţionale dusă de
Inocenţiu Micu-Klein, episcopul românilor uniţi, care cere drepturi şi libertăţi
pentru românii din Transilvania, în schimbul unirii cu biserica romană (Sinodul de
la Blaj);
Etapa de elaborare şi afirmare a ideologiei naţionale: formularea crezului
latinist extremist atât pe plan filologic cât şi istoric, dezvoltarea învăţământului
românesc;
Etapa pronunţat iluministă (având ca moment de vârf Ţiganiada, în care
cărturarii se opun acţiunii de defăimare a românilor întreprinsă de clasele feudale
privilegiate).
Evoluţia mişcării cunoaşte două direcţii mai importante: prima are un
pronunţat caracter iluminist şi urmăreşte emanciparea poporului, mai ales a
ţăranilor. Se înfiinţează numeroase şcoli în limba română ( Gh. Şincai înfiinţează
aproximativ 300 de şcoli ), se scriu abecedare, aritmetici, catehisme, manuale
etc. A doua este erudită şi cuprinde tratate de istorie şi de filologie, care
urmăresc demonstrarea argumentată a originii romane a poporului român şi a
continuităţii lui în Ardeal. Treptat, începând cu ultimul deceniu al secolului al
XVIII-lea, afirmarea conştiinţei naţionale în părţile vestice ale spaţiului romanesc
alimentează un program politic cuprinzător, incluzând şcoala, biserica, aspectele
general-culturale şi, în primul rând, cultivarea limbii.
În ceea ce priveşte argumentarea latinităţii poporului român, cărturarii Şcolii
Ardelene au încercat să impună ideea originii pur latine a poporului român,
vehiculând teoria exterminării dacilor de către romani. Samuil Micu, în lucrarea
Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor dezvoltă idei iluministe, moderne,
dar relatează sec evenimentele sau copiază pasaje întregi din cronici. Gheorghe
Şincai, în Hronica românilor şi a mai multor neamuri dovedeşte mai mult spirit
critic şi oferă o informaţie mai bogată, opera sa încercând să evidenţieze
adevăruri istorice. Petru Maior este autorul lucrării Istoria pentru începutul
românilor în Dacia, cu un pronunţat caracter polemic, mai curând un pamflet de
idei decât o cronică, fără valenţe literare însă.
În direcţia lingvistică, cărturarii şcolii Ardelene au susţinut ideea originii pur
latine a limbii române, cerând scrierea cu alfabet latin şi adoptarea scrierii
etimologice. Samuil Micu şi Gheorghe Şincai ( Elementa linguae daco-romanae sive
valachicae ) fac o paralelă între latină şi română, propunând eliminarea cuvintelor
de altă origine şi înlocuirea lor cu neologisme latineşti. Lexiconul de la Buda este
un dicţionar colectiv care furnizează numeroase neologisme romanice, eliminându-
le pe cele de alte origini. Petru Maior afirmă că limba română provine din latina
populară ( disertaţia de la finalul lucrării Istorie pentru începutul românilor în
Dachia ).
Din punct de vedere literar, cea mai valoroasă operă pe care o dă Şcoala
Ardeleană este epopeea lui Ion Budai – Deleanu, Ţiganiada.

Autorul şi-a declarat modelul în literatura antică ( Homer, Bătălia şoarecilor


cu broaştele ). În Epistola închinătoare către Mitru Perea îşi alcătuieşte, ca
Cervantes, o biografie fantezistă de ţigan supus austriac, care a participat la
campania din Egipt a lui Napoleon şi a rămas acolo. În finalul scrisorii parodiază
proiectele Şcolii Ardelene de a evoca veridic trecutul naţional. Ţiganiada a fost
redactată în două versiuni: prima, din 1800, este mai stufoasă şi cu o acţiune mai
complicată, a doua, din 1812, mai echilibrată şi mai artistică. Din păcate, ea nu a
fost cunoscută decât târziu, publicată mai întâi într-o revistă obscură, Buciumul
român în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în 1925. Eminescu nu a
cunoscut-o.
Opera aparţine genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este singura
epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos, parodierea ordinii
universale.
Subiectul. Cele douăsprezece cânturi urmăresc două fire epice: pe de o parte
se narează aventurile ţiganilor înrolaţi în armata lui Vlad Ţepeş, iar pe de altă
parte aventurile lui Parpangel, în căutarea iubitei sale Romica, furată de diavoli.
Ca în orice epopee care se respectă, eroii pământeni au duşmani şi protectori
supranaturali.
Autorul are simţul artei ca joc, subiectul şi personajele fiind pretexte pentru o
„comedie a literaturii” (N. Manolescu). De aceea, universului naraţiunii îi
corespunde un metaunivers, prezent în subsolul paginilor şi alcătuit dintr-o armată
de critici care supun „adevărul istoric” prezent în epopee unui tir de contestaţii
umoristice. Dacă textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic,
ficţiunea amestecându-se cu critica ficţiunii, pentru că autorul „are simţul artei ca
joc, intuiţia gratuităţii şi a absurdităţii” (N. Manolescu). Există, deci, două niveluri
ale operei:
a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice şi a preocupării
pentru stomac” (N. Manolescu), care parodiază motive literare consacrate, ca ubi
sunt (eroii vestiţi de altădată), muza inspiratoare, devenită aici o femeie
cârtitoare cu gură mare şi minte puţină, sau lumea pe dos, căci epopeea începe cu
defilarea ordonată à ţiganilor şi sfârşeşte cu încăierarea acestora (întâi ordinea,
apoi haosul);
b) critica povestirii, ale cărei personaje sunt întruchipări ale modalităţilor de
receptare a textului: Onochefalos, care se miră că Romica s-a putut transforma în
tufă vorbitoare, reprezintă lectura literală; Idiotiseanu, care afirmă că nu toate
cele ce se scriu sunt adevărate, reprezintă lectura naivă; Erudiţian, care
recunoaşte împrumuturile de la alţi scriitori, este lectura savantă.
Stilul. G. Călinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care atenuează lipsa
talentului descriptiv. Invenţia verbală începe de la numele ţiganilor, „un grotesc
de sonuri” (Aordel, Corcodel, Cucavel, Parpangel, Găvan, Giolban, Goleman,
Ciormoi, Dîrboi etc.), trece prin invenţii onomatopeice unele atât de fireşti încât
„trebuie un studiu deosebit pentru a vedea dacă ele nu circulă” şi ajunge la
modelarea lor în scopuri prozodice, schimbându-le genul şi terminaţia pentru a le
face să rimeze (dracă, palată, copace etc). În Istoria critică a literaturii române,
Nicolae Manolescu evidenţiază valoarea Ţiganiadei printr-o comparaţie:
„Ţiganiada este un Don Quijote al nostru, glumă şi satiră, fantasmagorie şi scriere
înalt simbolică, ficţiune şi critică a ei”.
In celelalte tari romane,invăţământul a contribuit la răspândirea ideilor
iluministe. Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între 1678-1688,
în Moldova la 1707, au reprezentat un însemnat focar de cultură al Răsăritului
ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul
pentru tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit de către români 799 de
cărţi dintre care 617 în româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte, slavă, etc.
Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.
Printr-un jurnal de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu,
luminatul boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde
contrastele dintre civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa. În
Ţara Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon Gheuca
răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii francezi şi, în
special, din Enciclopedia lui Diderot.

Publicat de PROFADEROMANA la 14:07 0 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE 2009

POEZIA - REPERE DE ANALIZA (1)

Poezia
GENUL LIRIC

1. Definiţie: - Modalitate de creatie a unei opere literare în care poetul îşi


exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin intermediul EULUI
LIRIC..
Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare.
Obs.: Operele lirice nu au personaje, întâmplări, acţiune sau subiect, de aceea ele
nu se pot povesti.
2. Trăsături:
I. EUL LIRIC
= “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
= nu se confundă cu personalitatea reală a poetului;
= mărci gramaticale: persoana la pronume, adjective pronomonale
posesive şi verbe (I/a II-a, subiectiv; a III-a obiectiv)
II. FIGURI DE STIL: epitet,metaforă, enumeraţie, ş.a.
III. IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, motorii, tactile;
IV. MODALITATI DE EXPUNERE SPECIFICE: descrierea, monologul, dialogul;
V. VERSIFICATIA ( PROZODIA ):
A) RITM ( iambic (-/), trohaic(/-), dactilic etc )
B) RIMA ( monorimă (a-a-a-a), încrucişată (a-b-a-b), îmbrăţişată(a-b-b-a),
împerecheată(a-a-b-b), variată );
C) MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers.

3. TIPURI DE POEZIE:
A) poezie lirică subiectivă = lirica eului (I, II )
B) poezie lirică obiectivă :
a) “lirica rolurilor” (se exprimă direct sentimentele altei persoane );
b) “lirica măştilor” ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o altă
personalitate exprimă sentimentele poetului – Demiurgul=
locul fiinţei umane în Univers -
Luceafărul, de Mihai
Eminescu )

TEXTUL LIRIC

I. Elemente de compoziţie şi de ordin structural:


1. titlu,
2. incipit,
3. secvenţe poetice,
4. relaţii de opoziţie şi de simetrie,
5. elemente de recurenţă : motiv poetic, laitmotiv.
II. Instanţele comunicării în textul poetic: eul liric
III. Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv.
IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularităţilor stilistice
( expresivitate,
ambiguitate, sugestie: figuri sintactice, figuri semantice, figuri de sunet şi
elemente de versificaţie ).
V. Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română
I. Elemente de compoziţie şi de ordin structural

1. titlu;
2. incipit;
3. secvenţe poetice;
4. relaţii de opoziţie şi de simetrie;
5. elemente de recurenţă : motiv poetic, laitmotiv;
6. instanţele comunicării în textul poetic: eul liric.

1. TITLU
= cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând
problematica tratată.
= in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale şi
expresive, destinate să
orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Cuvinte potrivite,
Flori de mucigai ).
= poate exprima timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ).
 Cuvânt: Luceafărul, de M.Eminescu;
Testament, de Tudor Arghezi,
Plumb, de George Bacovia.
 Sintagmă: Malul Siretului, de V. Alecsandri;
Paradis în destrămare, L. Blaga;
Flori de mucigai, Tudor Arghezi;
 Text: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga,
Fiind băiet, păduri cutreieram, M.Eminescu.
2. INCIPIT = formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită relevanţă
artistică;
= are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului text;
= Tine de construcţia exterioară a operei literare.

Exemple

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” = Titlu= primul vers;


“Leoaică tânără, iubirea” = Titlu= primul vers;
“Dormeau adânc sicriele de plumb” – Plumb ( primul vers );
“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte” – Testament, de T. Arghezi;
“A fost odată, ca-n poveşti” – Luceafărul, de Mihai Eminescu.
3. SECVENTA POETICA
 unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară ,
corespunzătoare, de regulă, unei strofe:
Exemplu
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
şi nu ucid
cu mintea tainele ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte”
( L. Blaga - cunoaşterea luciferică )
4. RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIE
elemente de compoziţie în textul poetic:
 relaţia de simetrie= dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte /
sintagme, secvenţe
poetice identice în discursul liric, fiind aşezate într-o îmbinare
armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua ideea poetică;
Exemple:
“Ea era frumoasă ca umbra unei idei, //
[…] Ea nu avea greutate, ca respirarea. //
[…] Ea era frumoasă ca umbra unui gând”.
( frumuseţe senzorială + ideală ): Evocare, Nichita Stănescu
 relaţia de opoziţie= raport între elementele lirice antitetice, care coexistă
opunându-se ori
excluzându-se pentru a scoate în evidenţă ideea poetică sau semnificaţiile
acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice.
Estetica urâtului ( FRUMUSETEA URATULUI )în Testament, de Tudor
Arghezi:
“bube, mucegaiuri şi noroi” – “frumuseţi şi preţuri noi”;
“Zdrenţe” – “mucegaiuri şi icoane” ;
“veninul” – “miere”.

5. ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiţie ):

 motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având


semnificaţii
simbolice . Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv.
Ex.: luna, lacul, stelele, luceafărul, teiul, codrul → TEMA
NATURII;
Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate
transfigurat in opera ( despre
ce e vorba în operă= ideea centrală ): iubirea, războiul, natura, istoria,
moartea, geniul.
 laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă, pentru a
accentua
imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului.
Obs. : Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a
accentua o anumită
idee poetică.
Ex.: “Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar/
( alb + negru→ gri= cromatica → dezolarea )
Décor de doliu funerar / Copacii albi, copacii negri”. ( G.
Bacovia, Décor )

II. Instanţele comunicǎrii în textul poetic: EUL LIRIC

 Eul liric = “vocea interioară” a creatorului de poezie;


 “vocea ” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;
 mărci gramaticale: pronume , adjective pronominale posesive şi verbe la
persoana I;
 nu se confundă cu personalitatea reală a autorului;

III. Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I )( Eu nu strivesc corola de minuni a lumii )


=confesiv,
monologal
LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ):
 “lirica rolurilor”- G. Călinescu ( poetul exprimă direct sentimentele altei
persoane ) : poezie teatrală;
 “lirica măştilor” – Tudor Vianu ( în Luceafărul lui Mihai Eminescu, în fabule:
autorul se
ascunde sub masca altor personaje – o altă personalitate exprimă
sentimentele poetului, gândurile lui Eminescu despre locul fiinţei
umane în Univers – Demiurgul ).
IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul
particularitǎţilor stilistice

Figuri de stil:
A) Figuri de stil:
 figuri sintactice şi de construcţie ( enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic,
refrenul,
simetria, antiteza , invocaţia retorică, inversiunea )
 figuri semantice: epitet,comparaţie, personificare, hiperbolă,metafora, oximoron,
simbol ( Bacovia : plumb= depresia; galben=boala ),

1. epitet= caracteristică a unui substantiv sau verb pentru a înfăţişa imaginea lui
aşa cum se
reflectă în fantezia autorului;
2. metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte : “regina nopţii
moartă”= luna, ca o regină a nopţii;
3. oximoron= asocierea a 2 termeni opuşi: “dulce jale, farmec dureros, dureros
de dulce, jale,
vară de noiembrie, întuneric alb, mort frumos cu
ochii vii”.
4. sinestezia= acord de senzaţii ( vizuale, auditive, olfactive, tactile, motorii );
« pictura parfumata cu vibrari de violet »

 figuri de sunet:

1. aliteraţie: joc de consoane: “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie”,


“Si zalele-i zuruie

crunte”;

2. onomatopee: buf, trop;


3. asonanţa: joc de vocale: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.
“Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.

Versificaţie

Versul= un rând dintr-o poezie;


alb ( fără rimă );
liber ( fără rimă, ritm , cu metri diferiţi ), dar cu ritm interior.
Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcţie de numărul de versuri, strofa se
numeşte: monovers (1v),
distih ( 2v ), terţet ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v), sextină
, polimorfă ( 7-12 v );
Orice vers are rimă, ritm,măsură:
I. RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers → MUZICALITATEA;
aabb = împerecheată; abab = încrucişată ; abba = îmbrăţişată; aba = înlănţuită ;
aaaa= monorima.
Feminină= accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ): “Peste vârf de
rămurele / Trec în stoluri
rândunele”.
Masculină= accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ): “La paşa vine un arab/
Cu ochii stinşi, cu
glasul slab”.
II. RITM:
a) ritm bisilabic:
troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:
“Doi-nă,/ doi-nă,/ cân-tic/ dul- ce” ( -U / -U/ -U / -U );
iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristeţe: “A fost/ o-da / -tă ca-n / po-
veşti” ( U-/ U-/ U-/ U- );
B) ritm trisilabic:
dactil ( -UU ): “Mih-nea în/-ca-le-că /, ca-lul său / tro-po-tă” ( -UU/ -UU/ -UU/
-UU );
amfibrah ( U-U ): “Pe vo-dă-l / ză-reş-te/ că-la-re/ tre-când” ( U-U/ U-U/ U-U/
U-U/ U- );
anapest ( UU- )=ritm solemn: “A-le tur/ -nu-ri-lor/ “ ( UU-/ UU- )
III. MASURA VERSURILOR =numărul de silabe dintr-un vers.
ARTA POETICA
( poezie programatică, manifest literar, ars poetica, testament
literar )

 Arta poetică= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre poezie(sursele
de inspiratie, instrumentele creatiei, rolul poeziei) şi misiunea poetului;
= crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă CONCEPTIA
ESTETICA.
 Crezurile poetice în literatura română sunt de 3 tipuri:
I. crezuri poetice încadrate TEMATICII SOCIALE:
Epigonii ( Mihai Eminescu ),
Testament ( T. Arghezi ),
Flori de mucigai ( T. Arghezi )
Testament( Ienăchiţă Văcărescu );
II. crezuri poetice ALEGORICE= bazate pe o poveste:
Luceafărul ( M. Eminescu ),
Noaptea de decemvrie ( Alexandru Macedonski ),
Riga Crypto şi lapona Enigel ( Ion Barbu= o poveste a nunţii ),
Mistreţul cu colţi de argint ( Stefan Augustin Doinaş=o povestire de vânătoare);
III. crezuri poetice STRUCTURATE METAFIZIC ( FILOSOFIC ):
Din ceas, dedus(Joc secund)( Ion Barbu ),
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii( L.Blaga ),
Nehotărâre ( Tudor Arghezi ).

V. Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

1. Literatura paşoptistă: Vasile Alecsandri,Gr. Alexandrescu, I.H.Radulescu,


V.Carlova (prima jumatate sec. Al XIX-lea)
2. Epoca Marilor Clasici ( a doua jum. a sec al XIX-lea ): Mihai Eminescu
3. Literatura de la sfarsitul sec.al XIX-lea, începutul sec al XX-lea: George
Coşbuc, Octavian Goga, Al. Macedonski, George Bacovia ( unii îl consideră
interbelic )
4. Literatura interbelica: (1916 – 1944)
Poeţi modernişti : L.Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu
Poet tradiţionalist : Vasile Voiculescu, Ion Pillat
5. Literatura postbelică ( 1944 → …. )
Gellu Naum, St. Aug.Doinas, Radu Stanca, Leonid Dimov
Nichita Stănescu ( neomodernist )
Marin Sorescu ( neomodernist )
Mircea Cărtărescu( postmodernist )
Publicat de PROFADEROMANA la 00:14 5 comentarii Linkuri de întoarcere
către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

JOI, 12 NOIEMBRIE 2009

Publicat de PROFADEROMANA la 19:58 0 comentarii Linkuri de întoarcere


către această postare
Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii:

MARȚI, 10 NOIEMBRIE 2009

JOI, 5 NOIEMBRIE 2009