Sunteți pe pagina 1din 6

Calitati particulare ale stilului stiintific

Calitatile particulare ale stilului confera originalitate in exprimarea orala si scrisa. Ele sunt :
- naturaletea (exprimarea fireasca si cu stapanire deplina a resurselor limbii) ;
- simplitatea (utilizarea cuvintelor si a structurilor sintactice cu frecventa mare in limba) ;
- armonia (perfecta concordanta a conmponentelor fiecarui nivel al limbii);
- concizia (concentrarea exprimarii si reducerea ei la strictul necesar);
- oralitatea (folosirea in comunicare a elementelor de limba vorbita).

- demnitatea,

- retorismul,

- finetea,

- umorul,

- ironiaetc.

O prezentare sistematica a principalelor caracteristici ale stilului stiintific a putut fi efectuata prin
consultarea unor lucrari apartinand mai multor autori, carora subiectul in discutie le-a suscitat
interesul. Astfel, sintetizand diversele opinii, s-au putut identifica si caracteriza urmatoarele
calitati ale stilului stiintific:

obiectivitatea
precizia
unitatea
claritatea
coerenta
concizia
sobrietatea
forta
originalitatea (varietatea, expresivitatea si naturaletea)
accesibilitatea
eufonia si eleganta

Obiectivitatea unui text stiintific este realizata in primul rand prin forma de adresare: o adresare
directa si impersonala, evitand folosirea persoanei intai si favorizand persoana a III-a singular se
asigura textului stiintific principala sa calitate. Astfel, o formulare de genul:

'Prezenta lucrare estestructurata dupa modelul unui dictionar.'

este de preferat alteia, precum:

'Am structurat prezenta lucrare dupa modelul unui dictionar.'


Implicarea afectiva aautorului prin folosirea unui limbaj patetic, a unei exprimari impresionante,
pline de tensiune compromit obiectivitatea unui text. 'Dimensiunea stilistica a textului, scrie
Dumitru Irimia referindu-se la stilul stiintific, se caracterizeaza prin reducerea maxima a
modalizarii afective a planului semantic', iar 'zona reflexivitatii / expresivitatii individuale ()
tinde spre zero'. Nici exclamatiile, interjectiile, imperativele sau vocativele nu-si gasesc locul
intr-un text stiintific fara a-i diminua sau anula caracterul obiectiv.

Precizia textului stiintific este obtinuta prin folosirea unui limbaj strict referential, a unei
terminologii sistematice, specifice domeniului abordat, prin evitarea omonimelor, a expresiilor al
caror inteles este relativ la timp, dar care pot ambiguiza momentul producerii unei actiuni: 'acum
cateva decenii', 'de cativa ani incoace' sau a expresiilor relative la spatiu ce ar trebui un caracter
ubicuu: 'peste Dunare', 'dincolo de Alpi'. Nu este recomandata nici folosirea abuziva a negatiilor.
Folosirea prea multor negatii intr-o singura fraza poate denatura sensul acesteia, iar lectura
devine greoaie. Cititorul este nevoit pentru a 'dezamorsa' textul sa elimine negatiile cate doua
deodata. Este indicata, de asemenea, ocolirea formularilor cesugereaza nesiguranta autorului:
'daca nu ma insel', 'mi se pare', 'daca am inteles bine', imprecizia astfel exprimata transmitandu-
se inevitabil ideilor exprimate, ceea ce va avea ca efect pierderea increderii cititorului.

In ce priveste exprimarea figurativa, aceasta nu este totalmente de repudiat in stilul stiintific, stil
caracterizat, cum s-a spus deja, prin termeni bine definiti si univoci, fara conotatii. Desigur, stilul
declamator, hiperbola, alegoria, onomatopeea nu sunt agreate intr-o lucrare cu caracter stiintific
fara a-i compromite destinatia, dar metafora, ironia, litota pot fi utile in dezvoltarea valentelor
explicative si argumentative ale textului. De altfel, in teoriile contemporane de analiza a
discursului se observa tendinta de reconsiderare a metaforei ca instrument fundamental de
constructie in cunoastere, valorificarea acestui trop in limnajul stiintific si cotidian, depasindu-se
operarea lui in limitele retoricii si ale poeticii. Metafora nu mai functioneaza, in discursul
stiinsific, doar ca 'vestmant' sau ca 'podoaba' a limbajului; aparitia ei in acest tip de discurs 'este
legata de operatii fundamentale si fondatoare (): formarea conceptelor, definirea termenilor,
explicarea modelelor', cu un rol bine stabilit in fixarea referintei si nu in multiplicarea acesteia,
astfel incat precizia limbajului stiintific sa nu fie afectata.

Unitatea.Prin folosirea unei terminologii constante, consacrate si standardizate este format si


pastrat caracterul unitar al unui text. In cazul in care standardizarea lipseste, notiunile de
specialitate sunt explicate imediat ce apar in text. Sunt prezentate toate sinonimele, eventual si
termenii corespunzatori din alte limbi, apoi, este indicata forma preferata - cea mai simpla si mai
sugestiva; sunt evitate etimologiile populare, iar in consacrarea unei notiuni se alege varianta cea
mai justificata etimologic.

Daca toate informatiile ce constituie fondul lucrarii vin in sprijinul sustinerii concluziilor finale,
atunci continutul acelei lucrari este unul unitar

Claritatea unui text este realizata in primul rand de limbajul folosit; este indicata folosirea unui
limbaj obisnuit, dar nu banal, nu plat; nici 'betia de cuvinte' din cel mai recent dictionar de
neologisme nu-i recomanda unei exprimari limpezi si clare.
Frazele si aliniatele scurte sunt de preferat celor prea ample, care pot deveni confuze si
obositoare, ca in exemplul de mai jos:

'Ratiunea trebuie sa se apropie de natura tinand intr-o mana principiile ei conform carora
numai fenomenele concordante pot dobandi valoarea de legi, si in cealalta mana experimentar,
pe care si l-a imaginat potrivit acelor principii, pentru a fi ce-i drept instruita de ea, dar nu in
calitate de scolar, caruia dacalul ii poate spune ce vrea, ci de judecator in exercitiul functiunii,
care constrange martorii sa raspunda la intrebarile pe care el li le pune'.

De altfel, posibilitatea de receptare a unui text scade in aceeasi masura in care creste numarul
propozitiilor prin care este exprimata o informatie. Dar reciproca acestei asertiuni nu esteintru
totul adevarata: posibilitatea de receptare a unui text nu creste neaparat daca scade numarul
propozitiilor prin care este exprimat. Cu alte cuvinte, a exagera intr-un sens sau in altul inseamna
a obtine acelasi efect: pierderea calitatii textului.

Cuvintele trebuie folosite in sensul lor propriu, potrivite contextului care le genereaza;
estenecesara evitarea cuvintelor vagi, a expresiilor imprecise, deoarece ambiguitatea lexicala,
prin folosirea incorecta, improprie a unor cuvinte sau renuntarea la univocitatea lor in chiar
interiorul aceleiasi fraze diminueaza claritatea textului. In aceeasi masura este responsabila de
pierderea claritatii textului si ambiguitatea sintactica, prin construirea unor topici gresite, atat la
nivelul proprozitiei cat si la nivelul frazei.

Pentru a nu face dificila lectura unui text stiintific, Nicolae Gherghe recomanda a nu se abuza de
formule, abstractizari si abrevieri. De asemenea, folosirea incorecta a paronimelor (familiar-
familial, eminent-iminent,a evoca-a invoca, a afirma-a infirma, etc.) poate crea neclaritati. Prea
multe explicatii cu prea multe amanunte si digresiuni sunt la fel de responsabile de neclaritatea
textului. Acestea pot fi izolate fie in paranteze sau aliniate speciale, fie in subsolul paginii sau la
sfarsitul lucrarii ca anexe.

Coerenta, caracterul logic al unui text reprezinta legatura, fluiditatea dintre capitole si
subcapitole, continuitatea idelor, astfel incat paragrafele sa decurga firesc unul din altul.

Pentru ca cititorul sapoata urmari fluxul argumentatiei este necesara folosirea corecta a anumitor
prepozitii, conjunctii, adverbe, locutiuni pe post de operatori logici, cu ajutorul carora pot fi puse
in evidenta relatiile dintre prepozitii.
Calitati particulare ale stilului beletristic; caracteristici ale limbajului artistic:

ambiguitate, expresivitate, eufonie, sugestie, variatie stilistica

A. Ambiguitatea denota caracterul de camp semanticdeschis al spatiului semantic al


discursului, valorizarea valentelor de semnificare multipla ale unui cuvant sau ale unei sintagme,
ale unui enunt sau ale intregului text. Mecanismele de realizare sunt:

1. La nivelul optiunii estetice a scriitorului: simbolismul, ermetismul, intertextualitatea etc


cultiva deliberat ambiguitatea, amplificand plurivocitatea specifica tuturor creatiilor
artistice: Aceasta plurivocitate este caracteristica textului considerat ca totalitate, ea
deshide o pluralitate de lecturi si constructii (Paul Ricoeur Eseuri de hermeneutica)
2. La nivelul constituirii viziunii artistice: referinta culturala simboluri, reprezentari,
concepte etc. din domenii diverse ale culturii: Arhimede si soldatul de Radu Stanca,
Catre Galateea de Nichita Stanescu - , sau indeterminarea referentului fictional
genereaza ambiguitatea, avand drept consecinta un cumul tematic (ex: poezia Evocare
de Nichita Stanescu Ea era frumoasa ca umbra unui gand/ Intre ape, numai ea era
pamantul - , ea poate conota iubita, iubirea, amintirea, poezia, tineretea, viata etc)
3. La nivelul configurarii imaginarului poetic, utilizarea unor tehnici sau procedee
artistice, precum tehnica sugestiei, a coresponentelor sau a simbolurilor
plurisemnificative favorizeaza deschiderea lumii semantice a operei literare spre
sensuri contextuale multiple (simbolul plumbului)
4. In sfera lexicului poetic: selectarea unor cuvinte polisemantice, instituirea unor jocuri de
cuvinte, multiplicarea sensurilor conotative, transferul de sens,
deconstruirealocutiunilor, inovatii lexicale, metalimbaj etc contribuie la crearea
ambiguitatii (de ex. Foaie verde de albastru de N Stanescu)
5. Palierul sintaxei poetice are ca surse de producere a ambiguitatii topica afectiva,
dislocari sintactice, indeterminarea relatiilor sintactice, enunturile eliptice, ermetismul
sintactic (ex. Timbru, Joc secund de I Barbu)
6. Stratul morfologic induce ambiguitatea prin utilizarea exclusiva a structurilor nominale,
prin prezenta proformelor, prin schimbarea clasei morfologice
7. La nivelul stilistic, prezenta unor alegorii, metonimii sau metafore absolute

B. Expresivitatea are ca premisa dimensiunea reflexiva a limbii, denotand capacitatea


limbajului de a reflecta, direct sau indirect, o realitate individuala, un relief psihologic, un
continut sufletesc, adica fondul subiectiv al vorbitorului

1. Resursele expresivitatii se situeaza in zona inovatiei stilistice, in care selectarea


cuvintelor si combinarea lor in enunt sunt determinate de ratiuni artistice, de componenta
imaginativ-creativa si afectiva care definesc personalitatea scriitorului.
2. Indici textuali ai expresivitatii sunt: asocieri neasteptate de cuvinte, atipice in raport cu
limbajul comun, modificari semantice induse prin contextul stilistic (sensuri conotative,
contaminari, transfer de sens, ambiguizare, cumul intertextual etc), constructii topice
neobisnuite, semnificarea elementelor grafice sau de punctuatie (asezare in pagina, pauze
tipografice, puncte de suspensie, majuscule etc), prezenta imaginilor artistice, a
simbolurilor, a figurile de stil purtatoare de numeroase valori expresive (T Vianu)

C. Eufonia se manifesta la nivelul fonetic al discursului, prin crearea unor valori acustice
superioare, cu rol in realizarea dimensiunii emotionale a limbajului. Lexicul poetic, sintaxa
poetica si eufonia sunt cele trei sectiuni care epuizeaza problemele stilisticii poetice (Boris
Tomasevski Teoria literaturii)

1. Marcile textuale: prezenta figurilor de sunet si a unor modificari fonetice (numite de


teoreticienii Grupului de la Paris metaplasme: asonanta, aliteratia, onomatopeea
bazate pe armonii imitative; afereza, epenteza etc), valorificarea simbolismului
fonetic (ex cuvantul plumb), a unor procedee specifice muzicii (tehnica refrenului), a
unor factori de temporalitate muzicala (N Manolescu, Despre poezie), a resurselor
prozodice (masura, ritm, rima);in proza, eufonia este generata de imagini auditive, de
armonii imitative, de recurente si gradatiiretorice, de cadente ritmice ale frazei
(sintaxa ritmica este specifica prozei oratorice religioase,prozei ritmice, poemelor in
proza), de selectarea materialului verbal pe principii ale eufoniei.

2. Elemente paraverbale accentele, intonatia, ritmul, pauzele contribuie si ele la


crearea unuo sonoritati armonioase sau contrapunctice, dizarmonice, in acord cu
lumea semantica a textului. Eufonia afirma Ghe Craciun este o calitate cu
precadere clasica si clasicista []; poezia moderna prefera, dimpotriva, sa-si produca
efectele apeland la elemente disonante, stridente, muzicale ale limbajului
(Introducere in teoria literaturii)

D. Sugestia este calitatea particulara a stilului care consta in valorificarea resurselor lingvistice
de semnificare implicita, de exprimare aluziva prin care idea nu se ofera direct cunoasterii
rationale, ci intuitiei, imaginatiei si sensibilitatii.

1. Modalitati lingvistice de realizare: frecventa cuvintelor polisemantice si a


sensurilor conotative, recurenteunor cuvinte/sintagme-cheie (laitmotivul, refrenul
sau titlul care poate sugera tema, dominanta afectiva, caracterul evocativ etc);
enunturi simple eliptice, intrerupte, suspendate; prezenta unor elemente
paratextuale (subtitlul, motto, dedicatie) sau metatextuale (puncte de suspensie
etc)

2. Modalitati stilistice: prezenta simbolurilor multisemnificative, a unor imagini


artistice neconventionale, cu semnificatii echivoce, prezenta metaforelor totale
/ inchise, a unor analogii, alegorii etc.

E. Variatia stilistica rezida in asocierea a doua sau mai multe registre stilistice; schimbarea
brusca (anticlimaxul) ori alternanta contrapunctica a registrelor este o caracteristica a
modernismului si a postmodernismului, semnaland scindarea in voci, alteritatea, ruptura de
nivel sau parodia, pastisa, intertextualitatea.
1. Marci: indeci textuali de nivel fonetic, lexico-gramatical sau stilistic ai mai
multor registre stilistice.