Moara cu noroc – Ioan Slavici - Tema şi viziunea despre lume

Aspect general al realităţii transfigurat în creaţia artistică, tema reprezintă, în accepție modernă, o
schemă foarte generală spre care conduc situațiile și motivele dintr-o operă. Deşi limitate ce număr, temele
sunt tratate în mod unic, particular, datorită modului în care realitatea este percepută şi reflectată în operă de
fiecare scriitor care are o viziune proprie despre lume.
Realismul, curent literar care se bazează pe observarea atentă a realităţii şi pe răsfrângerea ei
obiectivă, veridică în opera literară, s-a impus în literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
ilustrativă fiind, în acest sens, proza lui Ioan Slavici. Scriitorul ardelean reconstituie, veridic şi verosimil,
lumea satului transilvănean, cu moravurile, obiceiurile şi mentalităţile specifice. Genul în care a excelat este
nuvelistica, cel mai izbutit volum al său, care l-a şi consacrat ca prozator fiind “Novele din popor”, apărut în
1881.
Viziunea despre lume a lui Ioan Slavici este una profund etică şi are drept fundament convingerea
că banul are un efect dezumanizant asupra fiinţei umane. Acest păcat este aspru sancţionat în multe dintre
operele sale, cea mai cunoscută şi capodoperă indiscutabilă a genului fiind nuvela psihologică Moara cu
noroc.
Tema acestei opere o constituie surprinderea urmărilor nefaste pe care setea de înavuţire le are
asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se află convingerea autorului că
goana după avere, în special după bani, zdruncină tihna şi amărăşte viaţa omului, generează numeroase rele,
iar în cele din urmă duce la pierzanie.. Destinul lui Ghiță, protagonistul nuvelei, ilustrează convingerile etice
ale scriitorului referitoare la consecinţele patimii pentru bani care sunt “ochiul dracului”.
Titlul e un toponim, Moara cu noroc fiind scena desfăşurării majorităţii evenimentelor. Ghiţă ia în
arendă cârciuma înălţată în apropierea unei mori, acum părăsită, şi o vreme toate treburile îi merg bine.
Locul nu e însă “cu noroc”, întrucât e aflat sub stăpânirea malefică a lui Lică Sămădăul şi devine curând
arena unei dramatice confruntări ȋncheiate cu moartea mai multor personaje.
Compoziţia este clasică, având o construcţie riguroasă, simetrică, incipitului corespunzându-i
finalul. Nuvela începe şi se încheie cu vorbele bătrânei soacre a lui Ghiţă, depozitară a unor valori morale
tradiţionale, instituite şi verificate prin practica atâtor generaţii. Reprezentantă a unei concepţii etice
străvechi, la care aderă însuşi scriitorul, ea exprimă aforistic ideea că “omul trebuie să fie mulţumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Protagonistul se abate de la
această morală, iar cuvintele care încheie simetric nuvela, aparţinând tot bătrânei, aşază destinul lui Ghiţă
sub semnul fatalităţii: “aşa le-a fost data”.
Ca în orice nuvelă subiectul se desfăşoară liniar, iar conflictul are o evoluţie ascendentă,
respectându-se ordinea cronologică a desfăşurării evenimentelor. Acţiunea este, ca în orice nuvelă realistă,
riguros plasată în spaţiu şi timp. Geografic, evenimentele se desfăşoară în zona Ardealului (Fundureni,
Ineu, Oradea sunt toponime reale), la Moara cu noroc, o zonă de răscruce, sălbatică. Temporal, ȋntȃmplările
pot fi plasate ȋn a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cȃnd ȋn satul transilvănean pătrund relațiile de tip
capitalist, schimbȃnd radical mentalitatea. Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an (cam de pe la
Sfântul Gheorghe până la Paştele următor)
Conflictele sunt puternice şi evoluează dinamic spre confruntarea finală. Există atât conflicte
exterioare, cât şi interioare. La baza hotărârii lui Ghiţă de a lua în arendă cârciuma de la Moara cu noroc
stă un conflict social. El resimte dureros sărăcia, căci, într-o lume dominată de puterea banului, demnitatea
de om şi respectul de care te bucuri sunt direct proporţionale cu averea posedată. Un alt conflict exterior
opune un protagonist –Ghiţă- unui antagonist –Lică. De fapt, această luptă e menită să pună în evidenţă un
conflict interior, de natură psihologică, între dorinţa cârciumarului de a se îmbogăţi şi aceea de a rămâne un
om cinstit.
Subiectul nuvelei urmăreşte cronologic toate momentele. În expoziţiune sunt prezentate personajele:
Ghiţă, un cizmar sărac, şi familia lui. Ghiță hotărăşte să abandoneze liniştea colibei sale şi să ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc. La început, noului cârciumar lucrurile îi merg bine şi se bucură văzând că
prosperă.
Intriga, momentul care declanşează desfăşurarea acţiunii şi conflictul interior, o constituie apariţia,
la han, a lui Lică Sămădăul, fără a cărui voie nu putea să stea nimeni aici. În curând, cârciumarul înţelege că
nu va putea rămâne decât dacă se face omul lui Lică. Conflictul psihologic, declanşat de necesitatea luării
unei decizii, va evolua şi se va intensifica pe parcursul desfăşurării acţiunii.
 Chiar dacă la început trăieşte cu iluzia că s-ar putea opune Sămădăului (îl înfruntă curajos, îşi
cumpără pistoale şi câini, mai tocmeşte o slugă), până la urmă e învins de acesta. Fire slabă, Ghiţă primeşte
de la Sămădău şase porci, deşi ştie că sunt furaţi, îl împrumută cu bani, îl găzduieşte chiar în noaptea când e
prădat arendaşul, apoi depune mărturie falsă la procesul legat de omorul din pădure. Vinovaţi sunt găsiţi
Săilă şi Buză-Ruptă, condamnaţi pe viaţă, în vreme ce Lică scapă. De acum, prăbuşirea lui Ghiţă e
inevitabilă. Câştigurile tot mai mari nu sting setea de răzbunare, căci cârciumarul simte că şi-a pierdut
demnitatea umană şi prestigiul familial şi social. După ce tot el o împinge pe Ana spre Lică, simţindu-şi
pătată onoarea şi ştiind foarte bine că Sămădăul e un hoţ şi un ucigaş, că îl prădase pe arendaş şi pusese la
cale omorârea tinerei femei şi a copilului, după multe frământări hotărăşte să-l dea prins lui Pintea, jandarm
care fusese cândva tovarăş al acestui tâlhar. Şi Ghiţă şi Pintea sunt dornici de răzbunare şi se înţeleg să-i
întindă o cursă pentru a-l prinde cu banii şi obiectele furate asupra lui. Astfel, Ghiţă îl anunţă pe Lică în taină
că vrea să meargă la oraş şi se oferă să-i schimbe acolo galbeni şi obiecte din aur. Fără a bănui gândul
ascuns, Lică vine la Moara cu noroc, aducând cu el “aur şi argintărie”. Sub pretext că merge la oraş,
cârciumarul pleacă după Pintea.
Evenimentele se succed rapid spre punctul culminant, crescând în dramatism. Revenit la cârciumă,
Ghiţă îl vede pe Lică plecând şi îşi dă seama că a ratat acest moment pentru a-l prinde. Turbat de mânie şi de
gelozie, îşi ucide soţia. Din ordinul lui Lică, întors pentru că îşi uitase şerparul cu bani, Răuţ îl împuşcă pe
Ghiţă, iar hanul e incendiat. Pentru a nu fi prins viu, Sămădăul goneşte prin pădure şi se izbeşte de un stejar,
lângă a cărui tulpină e găsit de jandarm.
Deznodământul o înfăţişează pe soacră cu cei doi copii, a doua zi, lângă ruinele încă fumegânde ale
hanului. Ultimul cuvânt aparţine tot bătrânei care aşază totul sub semnul fatalităţii.
Talentul de prozator al lui I. Slavici este dovedit mai ales de forţa cu care creează personaje
memorabile, fiind atent îndeosebi la mişcările lor sufleteşti. Spre deosebire de povestire, unde accentul cade
asupra acţiunii, în nuvelă se insistă asupra personajului. În “Moara cu noroc” există, ca în orice nuvelă, doar
un personaj principal, prin a cărui evoluţie sunt ilustrate consecinţele distrugătoare ale setei de înavuţire.
Ghiţă, personaj realist memorabil, concentrează în devenirea sa însăşi problematica operei, ce stă sub
semnul unei idei morale şi pe care talentul autorului o salvează de tezism.
Pentru caracterizarea lui naratorul foloseşte atât mijloace directe, cât, mai ales indirecte. El nu insistă
asupra trăsăturilor fizice ale protagonistului, reţinând doar că era “înalt şi spătos”, purtând-o pe Ana ca “pe o
pană subţirică”. Tot naratorul reţine că era “om harnic şi sârguitor”, “mereu aşezat şi pus pe gânduri”
(caracterizare directă). Pe parcursul acţiunii el e caracterizat indirect, prin fapte, gesturi, comportament,
limbaj. Soţ tandru, tată iubitor, el vrea să asigure alor săi o viaţă mai bună. După apariţia lui Lică, personaj
malefic ce îl subjugă şi îl înspăimântă, se schimbă radical. Conştiinţa eroului devine un adevărat câmp de
luptă între dorinţa de a rămâne cinstit şi ispita banului uşor câştigat. Declinul moral al eroului, cu momentele
când cade sub stăpânirea demoniei interioare alternând cu cele de omenie, este magistral surprins. Pentru
prima oară în viaţă, Ghiţă ar fi vrut să nu aibă familie, pentru a putea zice: “Prea puţin îmi pasă!”. El devine
irascibil şi nestăpânit: îşi bate sluga fără pricină, răspunde răstit Anei de a cărei prăbuşire e vinovat, căci el o
împinge în braţele lui Lică. Complice la furt, apoi la crimă, prin mărturia mincinoasă depusă, Ghiţă se
dezumanizează total, devenind, în final, un ucigaş.
Lică, personaj secundar, rămȃne egal cu sine pe parcursul nuvelei, fiind un om „rău şi primejdios”,
fără lege, fără credință, un ucigaş cu sȃnge rece care exercită asupra Anei o atracție malefică. Ȋntruchipare a
duioşiei şi a căldurii sufleteşti, tandră, reținută, ȋnțeleaptă, femeia ajunge ȋn cele din urmă să-şi disprețuiască
soțul, să comită adulterul, fiind ucisă de Ghiță.
În ceea ce priveşte stilul, Slavici este un scriitor realist, optȃnd pentru narațiunea obiectivă
(relatarea evenimentelor se realizează la persoana a III-a). Totodată, el acordă o mare atenţie felului în care
se exprimă personajele. Cum contribuţia directă a eroilor la desfăşurarea acţiunii este masivă, valoarea
limbajului ca document al vieţii sufleteşti creşte. Dialogurile, fiind reflexe ale intimităţii omului, au o mare
putere de caracterizare a psihicului personajelor. De asemenea, apare monologul interior care subliniază
zbuciumul personajelor. El alternează uneori cu comentariul auctorial menit să furnizeze informaţii necesare
pentru înţelegerea corectă a situaţiei.
În concluzie, destinul lui Ghiţă ilustrează, cred eu, convingător, tema principală a nuvelei
(degradarea morală provocată de patima înavuţirii). Mai mult, Moara cu noroc oferă imaginea veridică a
satului transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-le2a, ilustrând viziunea despre existenţă a
autorului, convingerea lui că viaţa trebuie să se bazeze pe valori morale autentice.