Proiect didactic

Profesor:
Clasa: a X-a
Obiectul: Limba şi literatura română
Tema lecţiei: Cuvinte şi sensuri. Denotaţie şi conotaţie
Tipul lecţiei: mixtă: dobândire de noi cunoştinţe şi sistematizare de cunoştinţe şi deprinderi
Competenţa generală: 1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în receptarea şi în
producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicare
Valori şi atitudini: Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba română şi recunoaşterea rolului
acesteia în dezvoltarea personală şi pentru îmbogăţirea orizontului cultural
Competenţe specifice:
1.1. Identificarea particularităţilor şi a funcţiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de
texte;
1.2. Receptarea adecvată a sensului/sensurilor unui mesaj transmis prin diferite tipuri de texte orale
sau scrise;
1.5. Folosirea adecvată a unităţilor lexico-semantice, compatibile cu situaţia de comunicare
Obiective operaţionale:
a) cognitive:
O1 Să definească sensul conotativ şi sensul denotativ;
O2 Să identifice denotaţiile şi conotaşiile în contexte date;
O3 Să stabilească valorile stilistice ale unor categorii morfosintactice;
O4 Să interpreteze mesajele date, identificând conotaţiile acestora;
O5 Să identifice tipurile de texte, respectiv stilurile funcţionale care actualizează sensurile
conotative şi denotative;
O6 Să realizeze o compoziţie de 5-6 rânduri în care să folosească sensurile conotative ale
cuvintelor lumină, toamnă şi întuneric;
b) afective:
O7 să dovedească interes şi motivaţie intrinsecă pentru lecţie
Resurse:
- capacităţile de învăţare ale elevilor;
- timp: 50 de minute
Strategia didactică:
Metode şi procedee: explicaţia, conversaţia euristică, problematizarea, exerciţiul, reţeaua
 Forme de organizare a activităţii elevilor: activitate frontală, activitate pe grupe, activitate
individuală;

Material didactic:
fişă de lucru, tabla, creta, videoproiector, DEX, manualul (Al. Crişan ş.a., Limba şi literatura
română, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005)

Bibliografie:
Cristina Chiprian şi Livia Ciupercă, Alternative didactice, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2002.
Gabriela Cojocăreanu, Alina Vrânceanu, Didactica specialităţii. Limba şi literatura română –
liceu, Editura Arves, Craiova, f.a.
Ion Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române, I, Editura Academiei, Bucureşti, 1973.
Ion Coteanu, Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrănceanu, Limba română contemporană.
Vocabularul, Editura Diudactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
Dumitru Irimia, Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaşi, 1999.
Val. Panaitescu (coord.), Terminologie poetică şi retorică, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1994.
Constantin Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală, Ed. Polirom, Iaşi,
1999.
 Scenariul didactic
1. Organizarea clasei 1 min. – prezenţa;
- se pregătesc cele necesare orei de limba şi literatura română
2. Verificarea temei şi a cunoştinţelor anterioare 10 min.
- se verifică tema (elevii au avut de rezolvat două exerciţii din manual, p.25);
- întrebări privind registrele stilistice, oralitatea, mărcile oralităţii
3. Captarea atenţiei – 2 min.
Se proiectează textul Criticilor mei de Mihai Eminescu şi li se adresează elevilor întrebări
privind sensul textului. Se foloseşte metoda reţeaua, în care dezbaterea se uneşte cu
problematizarea şi conversaţia.
- Care este legătura între limbaj şi gândire?
- Ce fel de cuvânt caută poetul?
- Ce înseamnă adevărul poetic?
Răspunsuri aşteptate: Cuvântul poetic trebuie să exprime bogăţia de idei, tensiunile poetului;
între formă şi conţinut trebuie să existe o perfectă concordanţă. Poetul creează prin cuvânt o
altă lume de sensuri, care devine o expresie a fondului său sufletesc.

Elevii sunt invitaţi să numească cel mai iubit cuvânt din limba română şi să explice de îl
preferă. Vor căuta apoi definiţia cuvântului din dicţionar şi vor încerca să descopere
diferenţa dintre sensul denotativ şi cel conotativ.
Se proiectează o reclamă la Coca-Cola şi se discută sensul denotativ şi cel conotativ.
4. Anunţarea temei şi a obiectivelor – 1 min.
Se anunţă tema şi O1---O7.
5. Conducerea învăţării; dobândirea de noi cunoştinţe – 30 min.
- se scrie titlul pe tablă;
- Exerciţiul 1 de pe fişa de lucru: Alcătuieşte enunuţuri în care cuvintele subliniate din textele
date să aibă sensuri diferite de cele exprimate în context. Elevii vor observa că în context
cuvintele au alte sensuri decât cele identificate în dicţionar.
- Se cere elevilor să definească denotaţia şi conotaţia.
Denotaţia şi conotaţia sunt valori ale semnului lingvistic, bazate fiecare pe un alt raport:
1. denotaţia – pe raportul dintre semn/cuvânt şi obiect
2. conotaţia – pe raportul dintre semn şi unele însuşiri ale obiectului, înţelese ca atribute
ale acestuia.
Ex. Am văzut o viperă. (şarpe mic, veninos, cu pată închisă în forma de V pe cap)
 „- Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, puiu de viperă ce mi-ai fost, zice atunci Spânul.”
(Ion Creangă) - persoană rea, perfidă, veninoasă (figurat)
pui de viperă = om rău

Denotaţia
- reprezintă sensul conceptual/cognitiv al cuvântului, sensul obişnuit, sensul fundamental,
stabil;

Conotaţia
- reprezintă adaosul semantic determinat psihologic (afectiv, subiectiv) şi/sau social, produs
de asocierea cuvântului cu un anume context, registru stilistic.
- Noţiunea a fost introdusă de Leonard Bloomfield, în 1933; acesta înţelege prin conotaţie
valorile adiţionale, suplimentare ale unui cuvânt, introduse sau actualizate de locutori, în
discurs, faţă de denotaţia cuvântului care reprezintă partea socială a semnificaţiei unui
cuvânt, cea recunoscută şi utilizată de toţi indivizii unei colectivităţi.
Pe baza exerciţiului 2 de pe fişă, se precizează diferenţele între conotaţie şi denotaţie

Denotaţia
Desemnează obiecte
a. Sensurile denotative sunt stabile şi generale.
Roland Barthes, Retorica imaginii:
b.- primul nivel al semnificaţiei
c.- Nu depinde de context şi este obiectivă
d.- Devine un suport al conotaţiei
e.- este primul sens din dicţionar
Conotaţia
Evocă idei, sentimente, face aluzie la Biblie, la
istorie, la un context cultural sau social, tot ce se
situează în sfera intertextualităţii.
a. Sensurile conotative/afective/expresive sau
sensurile figurate sunt variaţii semantice
desprinse dintr-o denotaţie.
b.- Al doilea nivel al semnificaţiei, care apare
atunci când înţelesurile semnului la primul nivel
se întâlnesc cu valorile şi tradiţia unei culturi sau
cu sistemul de valori al unei persoane.
c.- depinde de context şi este subiectivă
d.- este deschisă interpretării
e.- este o reprezentare suplimentară, bazată pe o
asociaţie de idei datorată practicii sau
imaginaţiei

f. D. Irimia: - a denota se înscrie în sfera

abstractului şi a generalului; f.- funcţia de reprezentare: activare a
- funcţia denotativă a limbii are un imaginarului lingvistic prin care omul intră în
grad mărit de generalizare şi comunicare autentică cu lumea
dezindividualizatoare

g.- sensul denotativ apare singur în cuvintele

monosemantice şi în alte cuvinte polisemantice g. –sensul conotativ este secundar în raport cu
apare însoţit de sensurile conotative. sensul denotativ, din care se dezvoltă direct sau
indirect

h.- în operele ştiinţifice, vorbirea se foloseşte de

sensul denotativ şi de cuvintele monosemantice
pentru precizia şi claritatea comunicării.
h.- în operele beletristice se aleg sensuri
secundare, derivate, cuvinte polisemantice, ceea
ce conferă expresivitate. (Expresvitatea ca o
posibilitate a limbii de a reflecta un conţinut
sufletesc, „fondul subiectiv al vorbitorului”. T.
Vianu)
i. sens principal, propriu, care reflectă noţiunea,
generalul
i. unele dintre sensurile secundare au caracter
figurat; nu mai prezintă noţiunea, ci sunt folosite
pentru plasticitatea exprimării. Schimbările
considerate devieri sau abateri de la denotaţie se
realizează prin tropi: metafora, sinecdoca,
metonimia, personificarea, alegoria, hiperbola,
aluzia, ironia, preteriţia etc.

Pe baza enunţurilor prezentate, se realizează clasificarea conotaţiilor:

a. Conotaţii stilistice (apartenenţa la un stil funcţional, la axa temporală:
învechit/arhaizant, la răspândirea teritorială: popular/regional, la caracterul nuanţei
afectiv-apreciative: lexicul colocvial sau familiar poartă conotaţii negative: slab,
ţigan, chiul etc)
b. Conotaţii politice: evidenţiază concepţia politică dintr-o anumită epocă
c. Conotaţii moral-etice: conotaţii pozitive sau negative
d. Conotaţii etno-geografice: integrarea într-o anumită zonă sau arie cultural-
geografică)
e. Estetice : valori ataşate cuvântului care plasează obiectul în categoria frumosului sau
a urâtului etc.
f. Ale etichetei verbale (dragă, stimaţi, dumneavoastră)
g. Conotaţii culturale (de exemplu, mitologice).

6. Obţinerea performanţei şi asigurarea feedback-ului:

a) După realizarea fiecărei sarcini de învăţare, profesorul va face aprecieri în legătură cu nivelul
activităţii elevilor şi va face referiri la calitatea răspunsurilor ( bine, foarte bine etc).
b) Profesorul va sugera soluţii în cazul nereuşitei învăţării, va avea în vedere permanent eliminarea
erorilor şi a lacunelor
7. Evaluare formativă - 5 min.
Ca activitate independentă, elevii trebuie să alcătuiască propoziţii un text de 5-6 rânduri în
care să folosească sensurile conotative ale cuvintelor lumină, toamnă şi întuneric.
8. Asigurarea retenţiei şi a transferului - 1 min
Elevii îşi vor exprima opinia faţă de cele învăţate. Vor avea ca temă identificare a 10 cuvinte
folosite cu sens denotativ şi a 10 cuvinte folosite cu sens conotativ din Nopţi la Serampore
de Mircea Eliade, cu explicarea acestora din urmă.
 Fişă de lucru
1. Alcătuieşte enunuţuri în care cuvintele subliniate din textul dat să aibă sensuri diferite de cele
exprimate în context.

Multe flori sunt, dar puţine

Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă

Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii

Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii. [...]

Ah! atuncea ţi se pare

Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,

Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
(Mihai Eminescu, Criticilor mei)

2. Observă!
a. Am văzut o viperă. (DEX: şarpe mic, veninos, cu pată închisă în forma de V pe cap și pe spate o
dungă lată, neagră, în zigzag; năpârcă)
b. „- Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, puiu de viperă ce mi-ai fost, zice atunci Spânul.” (Ion
Creangă) - persoană rea, perfidă, veninoasă (figurat); Expr. pui de viperă = om rău
3. Identifică sensul denotativ şi sensul conotativ în următoarele enunţuri:
a.„Să vedem acum şi firea sau boala domnului Sarsailă sau Sgândărilă. I-a intrat în cap odată că este
autor? nu-l mai poate tămădui niciun leac de această boală. [...] Nimeni nu putea să se mai apropie
de inspirata dihanie. El cloceşte pe mârţoaga de Pegas cu aripile de balaur, pe care are de gând să
zboare la nemurire cu dibla* la spinare şi cu părul vâlvoiu...” (Ion Heliade Rădulescu, Domnul
Sarsailă autorul)
*diblă (popular sau peiorativ) = vioară
b.„Într-o zi, veni la împărat un arap buzat.” (Nicolae Filimon, Omul de piatră)
„Şi odată zboară calul cu Harap-Alb pănă la nouri.” (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

c.„Ca tovarăş, Harap-Alb era părtaş la toate: şi la pagubă, şi la câştig.” (Ion Creangă, Povestea lui
Harap-Alb)
„Dragi tovarăşi şi prieteni,” (formula de început a discursului lui Ceauşescu)

d.„Oamenii muncii au ţinut să-şi exprime sentimentele de stimă, recunoştinţă şi dragoste pentru
Uniunea Sovietică şi pentru glorioasele ei Forţe Armate.” (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Cuvântare
rostită la o recepţie)
„Munca creatoare e acea care creează raporturi noi de lucruri și idei, pe când muncă-exercițiu
e aproape automatică.” (Constantin Dobrogeanu-Gherea, Munca creatoare şi munca-exerciţiu)