1

MOARA CU NOROC de I. Slavici. Tipologia nuvelei

1. NUVELĂ CLASICĂ
 prin valoare -

 prin simetrie - "Nuvelă solidă cu subiect de roman."(G. Călinescu)

- discursul narativ este integrat de cuvintele rostite de bătrână la începutul şi la

sfârşitul operei: "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa" şi "Se vede c-au lăsat
ferestrele deschise! zise ea într-un târziu. Simţeam eu că n-are să iasă bine; dar aşa
le-o fost dată."
 prin structură

 prin valorile morale conţinute
2. NUVELA ASIMILEAZĂ PROCEDEE
ROMANTICE
 Finalul justițiar: răul este
pedepsit
"Sancţionarea drastică a protagoniştilor
e pe măsura faptelor."(Pompiliu
Constantinescu)
 antiteza/ dualitatea pe care
este construit Ghiţă
3. NUVELĂ REALISTĂ
- conflictul se desfăşoară liniar şi ascendent, faptele fiind distribuite în cele 17
capitole, respectându-se ordinea cronologică a desfăşurării lor.
- nuvela este o pledoarie pentru echilibrul moral, înţelepciune, respectarea legilor.
- toate personajele care se fac vinovate de o minimă abatere de la principiile
morale sunt sancţionate.
- Săilă Boarul şi Buză- Ruptă, părtaşi la răul lui Lică sunt osândiţi pe viaţă.
- Femeia în negru, suspectată că ar fi avut "slăbiciune de aur şi de pietre scumpe"
este ucisă.
- Ana se face vinovată de necredinţă faţă de soţul ei şi este ucisă de acesta.
-Ghiţă, pentru slăbiciunea de a nu se fi putut elibera de patima pentru bani devine
ucigaşul soţiei sale şi nu are nici măcar ocazia de a-şi conştentiza moartea, fiind
ucis pe la spate de Răuţ.
- Lică se sinucide într-un mod violent "îşi ţinti ochii la un stejar uscat ce stătea la
depărtare de vreo cincizeci de paşi, scrâşni din dinţi, apoi îşi încordă puterile şi se
repezi înainte".
- hanul va arde complet, focul având o funcţie purificatoare a acestui loc unde s-au
petrecut atâtea lucruri condamnabile.
- personajul este muncitor, onest, ca şi Pintea, dar şi dornic de a-şi depăşi
condiţia ca Lică; este cuprins de patima banului, trăsătură care domină celelalte
tendinţe ale personajului; are instinctul crimei: "Îi râdea inima când vedea cum
căţeii prind şi scot sânge din urechile grăsunilor şi, voind să-şi deprinză câinii la
asmuţit se deprinsese şi el atât de mult încât aştepta cu nerăbdare zilele în care nu
erau oameni la cârciumă şi atunci petrecea ceasuri întregi cu câinii săi."

 PRIN STILUL SOBRU, CONCIS, cuvintele fiind simple, bazate pe proprietate (folosirea cuvintelor ce exprimă exact ideea,
apelul la sensul propriu al cuvintelor), amplificat fiind astfel sentimentul autenticităţii. "Moara cu noroc anticipează toată
proza obiectivă românească ulterioară." (G. Călinescu)

 PRIN ANTICIPĂRI ALE ACŢIUNII.

I. Fragmentul incipit, replica bătrânei, presupune o posibilă intervenţie a lui Ghiţă sau a Anei referitoare la luarea în arendă
a hanului Moara cu noroc. Decupajul anticipează prin conţinutul său ideatic, ideea unui conflict social şi psihologic care se
va desfăşura între două norme etice reliefând un destin tragic previzibil.
- la nivel conotativ fragmentul anunţă tema nuvelei.
- la nivelul discursului narativ bătrâna este un personaj simbolic, un alter-ego al autorului îndeplinind rolul pe care
îl avea corul în tragedia antică, mesager, purtător al mesajului. Această voce va apărea sporadic (rar) pe parcursul
discursului, dar întotdeauna pentru a enunţa o sentinţă, o învăţătură de viaţă.

1
 2

MOARA CU NOROC de I. Slavici. Tipologia nuvelei

II. În cap. II- din descrierea cadrului natural

- alternativa "la dreapta şi la stânga" anticipează caracterul oscilant al personajului principal între bine ("la
stânga...pădure verde") şi rău ("la dreapta... pădure arsă").
- aserţiunea "la deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult" anticipează progresia amplificată a conflictului.
- detaliul "un trunchi înalt, pe jumătate ars (...) loc de popas pentru corbii care se lasă croncănind" anticipează
finalul tragic al personajelor.

III. În cap II fragmentul "cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră şi trei altele cioplite din lemn de stejar, împodobite cu
ţârcălamul şi vopsite cu icoane sfinte" se validează ca motiv anticipativ şi este încheiat simetric în finalul nuvelei "în fundul
gropii, care fusese odinioară pivniţă nu se mai vedeau decât oasele albe ieşind pe ici pe colo din cenuşa groasă ", semn că
fosta moară fusese construită pe locul afectat unui cimitir, lucru care încalcă preceptele/principiile morale.

III. În capitolul XIV naratorul focalizează atenţia asupra chimirului lui Lică, acesta fiind să fie cauza sfârşitului său- îl va uita la
patul Anei şi va trebui să se întoarcă fiind surprins pe drum de Pintea şi nevoit să se sinucidă deoarece nu poate accepta o
astfel de înfrângere:
"Lică scoase peste câtva timp din şerparul său plin cu bani patru hârtii, scuipă pe ele şi le lipi pe fruntea fiecăruia dintre
ţigani câte una."

IV. În capitolul XIV "Ea îşi sărută la despărţire copila, o sărută o dată, de două ori, o sărută de mai multe ori, ca şi când s-ar
despărţi pe veci de dânsa..."- secvenţa avertizează cititorul că intuiţia bătrânei nu va da greş.

 PRIN VIZIUNEA AUCTORIALĂ (naratorul nu corespunde personajului), relatarea făcându-se din "perspectiva extradiegetică"
la persoana a III-a.

 PRIN DESCRIEREA DE TIP BALZACIAN. Portretul individual al lui Lică este realizat pe baza aceluiaşi determinism specific
scriitorului francez Honore de Balzac, în care fiecărui element fizic îi corespunde unul moral.

"Lică, un om ca de 36 de ani... cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre
cei care poartă cămaşa subţire şi albă ca floricelele."

- "ochii mici" traduc răutatea

- "sprâncenele împreunate la mijloc" traduc caracterul malefic al personajului punctat şi în cap. XV "Lică gonea încât trecea
ca blestemul pământului".
- preocuparea deosebită pentru îmbrăcăminte în ciuda unei profesii ca cea de porcar sugerează vanitatea, orgoliul excesiv
al personajului.

 PRIN PERSONAJE MOBILE (DINAMICE)- Ghiţă şi Ana, personaje care se schimbă fundamental pe parcursul acţiunii.