Relația dintre Ghiță și Lică din

„Moara cu Noroc”
de Ioan Slavici

Opera literară „Moara cu Noroc” scrisă de către Ioan Slavici este o nuvelă
realistă și psihologică, publicată în perioada Marilor Clasici în volumul „Nuvele
din popor” în anul 1881, care este o monografie a satului ardelean a secolului XIX.
Un argument pentru apartenența la realism este prezența personajelor
încadrate în tipologii. Cârciumarul dornic de îmbogățire – Ghiță, tâlharul – Lică
Sămădăul, jandarmul – Pintea, bătrâna cu o mentalitate arhaică – soacra lui
Ghiță/mama Anei și soția credincioasă la început, dar care va încălca moralitatea –
Ana.
Tehnica detaliului poate fi un alt element specifici realismului fiindcă se
folosește în descrierile locurilor și ale personajelor. Zona de la Ineu este prezentată
în debutul Capitolului 2, la o răscruce de drumuri aflându-se Moara cu Noroc, iar
în preajma acesteia se află 5 cruci : „2 de piatră, și 3 altele cioplite din lemn”.
Tema prezintă efectele nefaste și dezumanizate ale dorinței de înavuțire, sau
arghirofilia.
Titlul este unul analitic. Conține toposul acțiunii care este un Han construit
pe locul unei mori părăsite ieșite din uz, despre care se spune că atrage duhurile
rele. Acesta se află într-o vale ce ar putea aduce decăderea protagonistului, dar este
și un loc de popas la o răscruce de drumuri propice îmbogățirii. Totuși, titlul
conține o antifrază fiindcă moara nu va aduce decât ghinion celor care vor locui
acolo.
Personajul principal, Ghiță, trăiește un puternic conflict interior, oscilând
între dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de-o
parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul interior
se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiță și Lică
Sămădăul.
Simetria incipit-final este una strânsă, primul capitol având rol de prolog, iar
ultimul de epilog. Incipitul conține vorbele bătrânei „omul să fie fericit cu sărăcia
sa, căci iară e vorba, nu bogăția, ci liniștea colinei tale te face fericit”. Soacra
simbolizează gândirea înțeleaptă a vârstnicilor, și este un personaj porta-voce a
autorului. În final se regăsește tot o replică de-a soacrei, realizându-se astfel
simetria. După ce hanul arde și personajele principale trec pe lumea de dincolo,
bătrâna pune totul pe seama destinului : „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa
le-a fost data!..”. Vorbele ei certifică rolul de personaj raissoneaur, transmițând
ideea că indiferent de ce se întâmplă, viața merge mai departe.
Perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, iar naratorul este
omniscient.
Cronotopul este precizat în manieră realistă cu ajutorul unor indici spațiali
exacți, cum ar fi : Județul Arad, Fundureni, Arad, Timișoara, Ireu. Timpul este și el
precizat clar : a doua jumătate a secolului 19, timp de un an de la sfântul Gheorghe
si pana la Paști.
Se remarcă existența acțiunii care este organizată în timp și spațiu, putând să
se rezume ușor, firul epic surprinzând în expoziție prezentarea locului și a familiei
lui Ghiță, compusă din soția sa, Ana, cei doi copii și soacra sa.