Ion Slavici – Moara cu noroc

(1881, vol. Novele din popor)

NUVELĂ REALISTĂ, DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ
EPOCA MARILOR CLASICI

Ioan Slavici, personalitate complexă a literaturii române, este unul dintre cei mai
importanți prozatori care s-a afirmat literar în secolul al XIX-lea, mare clasic al literaturii române
alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și I. L. Cragiale. Slavici realizează un univers literar
unitar, corelând principiul estetic cu cel pedagogic, prezentând viața și înțelegând-o sub aspectele
ei sociale și morale și, în acest fel, urmărind educarea cititorului. Slavici s-a remarcat prin nuvele
(,,Popa Tanda”, ,,Gura satului”, ,,Scormon”), prin basme, prin romane (,,Mara”), dar și prin
scrieri memorialistice (Lumea prin care am trecut).
Textul studiat, ,,Moara cu noroc”, a fost publicată în volumul de debut ,,Novele din
popor”, apărut în 1881, fiind una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan Slavici
asupra lumii şi a vieţii satului transilvănean, reprezentând ,,prima mare nuvelă realistă din
literatura română” (Nicolae Manolescu).
__________________________________________________________________
Moara cu noroc se încadrează în realism, curent literar manifestat încă din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva romantismului, și caracterizat prin
abordarea unor teme și motive specifice, obiectivitatea perspectivei narative, structură simetrică,
prin descrierea minuțioasă a mediului de viață și categoriilor sociale, dar și prin conturarea unor
tipuri umane, reprezentative pentru realitățile socio-ecomonice prezentate.
În primul rând, dimensiunea realistă se evidențiază la nivelul intenționalității actului
artistic, Slavici realizând o literatură în care se creează iluzia vieții, într-un mod verosimil. De
aceea, autorul construiește atent mediul de viață în care se va desfășura acțiunea, desemnând un
spațiu real, determinat geografic (zona Aradului), fixat prin toponime: Ineu, Arad, Fundureni, dar
și prin denumiri ale unor localități din vecinătate: Oradea și Salonta. Atenția acordată detaliului
semnificativ este utilizată atât pentru prezentarea locului întâmplărilor (De la Ineu, drumul de
țară o ia printre păduri și peste țarine, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile
văilor), cât și în portrete (Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, uscățiv și supt la față, cu
mustața lungă, cu ochii mici și verzi).
Tot de realism ține și construcția personajelor, care întruchipează tipologii umane
reprezentative pentru societatea vremii. Soacra reprezintă omul simplu, care dă glas înțelepciunii
populare, Ana este femeia supusă, care nu prea are multe de spus în cadrul familiei patriarhale, în
vreme ce prin Lică devine reprezentativ pentru tipologia tâlharului sau a infractorului, care crede
că poate scăpa nepedepsit. Personajul central al acestui text este Ghiță, la început cizmar sărac,
nemulțumit de condiția socială pe care vrea s-o îmbunătățească, încadrându-se în tipologia
parvenitului. De asemenea, se observă interesul pentru analiza psihologică, realizată prin
procedee literare de investigație a sufletului uman. Astfel, traseul degradării lui Ghiță este pus în
evidență prin utilizarea mijloacelor de caracterizare, prin metode de investigare psihologică,
specifice literaturii: monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate cu notarea gesticii și a
mimicii, dar și prin natura interioară a conflictului
________________________________________________________________________
Tema o reprezintă urmărirea efectelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de înavuţire,
în contextul societăţii ardeleneşti de la începutul secolului al XIX-lea. Tot în registru tematic se
poate distinge ideea morții lumii patriarhale, agricole (al cărei simbol este moara părăsită) și
nașterii unei lumi noi capitaliste, al cărei model este aventurierul ce își asumă riscuri pentru
câștiguri mari. Nu lipsită de importanță este și tema familiei și tema destinului, întrucât textul nu
face decât să urmărească soarta tragică a unui om ce devine robul banului.
Un prim moment semnificativ pentru ilustrarea temei este cel din capitolul II, când
naratorul prezintă imaginea unei familii unite și fericite. Sâmbătă seara, când cârciuma rămânea
goală, Ghiță, Ana și bătrâna se adunau și numărau banii câștigați în decursul săptămânii,
bucurându-se de ,,sporul” ce ,,era dat de la Dumnezeu”. Această scenă demonstrează armonia
familială, mulțumirea interioară și încrederea în putința schimbării stării de sărăcie. Totodată, se
observă faptul că autorul nu condamnă dorința firească de avea o existență lipsită de griji, cât
timp banii nu pun stăpânire pe sufletul omului și cât timp starea materială se îmbunătățește prin
mijloace cinstite. În antiteză cu această primă scenă este cea din capitolul XIV, când Ghiță
numără banii singur, fără zgomot și ascuțindu-și mereu urechea, conștientizând că nu dorește să
își facă soția părtașă la nelegiuirile sale.
În plus, obsesia pentru schimbarea statului social și dorința de înavuțire pun stăpânire
asupra personajului principal, modificându-i radical profilul moral și psihologic. Caracterul slab
al protagonistului se reflectă și în finalul nuvelei, când acesta, orbit de furie și dornic de a se
răzbuna pe Lică, își aruncă soția drept momeală în brațele Sămădăului. Fără a-i adresa nici măcar
un cuvânt, cârciumarul merge după jandarmul Pintea, lăsând-o singură cu Lică, Ghiță fiind
conștient de ceea ce se va întâmpla. De aceea, Ana îl consideră o muiere îmbrăcată în haine
bărbătești, fiindcă nu a reușit să își protejeze familia, s-a lăsat manipulat de Lică și a pus mai
presus banul decât fericirea propriei familii.
______________________________________________________________________________
Titlul nuvelei indică un reper spaţial, fiind locul în care se vor desfăşoară majoritatea
evenimentelor. Moara cu noroc este de fapt o cârciumă, situată la răscruce de drumuri (între Ineu
și Fundureni), într-o vale în apropierea unor ,,locuri rele” și primejdioase, construit în apropierea
locului unde a fost cândva o moară, acum părăsită. Din oricare parte veneau, drumeților le făcea
plăcere să oprească la cârciumă ,,loc de popas pentru tot drumețul obosit”. Cele cinci crucile care
străjuiesc în apropiere par să sugereze că locul este binecuvântat, cu noroc, mai ales la început,
când familia lui Ghiță ia în arendă proprietatea. Drumeții apreciază ospitalitatea cârciumarului,
de aceea cârciumă e mereu plină. Însă, norocul este iluzoriu sau va ține până când Lică, spirit
malefic, transformă viața lui Ghiță simțind că are slăbiciune față de bani. Din acest moment,
locul va aduce familiei numai nenorocire, de aici şi valenţa ironică a titlului.
Simetria incipit-final este specifică realismului. Incipitul nuvelei are valoarea unui
prolog, prefigurând desfășurarea evenimentelor. El este reprezentat de discuția dintre bătrână și
ginerele ei, Ghiță, pe tema plecării din sat și a arendării Morii cu noroc. Cuvintele bătrânei
(„Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit”. ) reprezintă vocea auctorială, moralizatoare, fiind expresia experienței de viață și a
înțelepciunii milenare. Opinia soacrei impune o perspectivă tradițională, generată de o
mentalitate conservatoare: omul să fie mulțumit cu ce i s-a dat și să nu provoace modificări ale
destinul. Vorbele bătrânei anticipează conflictul: schimbarea provoacă modificări de atitudine
care vor fi sancționate. Răspunsul autoritar al lui Ghiță sugerează statutul personajului într-o
familie de tip patriarhal: bărbatul este capul familiei, iar soacra are doar rol de sfătuitor. Vorbele
bătrânei funcționează ca un avertisment asupra valorilor care trebuie prețuite, asupra comiterii de
către Ghiță a ,,hybrisului” (mândrie nemăsurată a unui individ și supraapreciere a forțelor și
libertății sale în confruntarea cu destinul), de a se considera făuritorul propriului destin.
 Finalul se constituie tot ca un discurs direct al personajului-reflector: ,,Simțeam eu că nu
are să iasă bine; dar așa le-a fost dată”. În mod simbolic, textul se încheie tot cu ideea destinului,
care în cazul personajelor s-a dovedit a fi potrivnic, întrucât au sperat că norocul poate fi
modificat prin orice mijloace. Finalul o readuce în prim-plan pe bătrână, cuvintele acesteia
încheind simetric nuvela, printr-o replică privitoare la destinul implacabil: „așa le-a fost data!”
Avertismentul inițial își confirmă astfel valoarea de adevăr universal, de neevitat în ordinea unei
lumi ordonate conform unor principii morale solide. Cei doi soți au murit în condiții dramatice,
Ana ucisă de Ghiță, iar Ghiță ucis de Răuț, partenerul lui Lică. Cârciuma de la Moara cu noroc a
ars, întreaga agoniseală, câștigată atât prin muncă, cât și prin mijloace necinstite, se risipește.
Destinul nu iartă, cum nu iartă nici moralistul Slavici. Se salvează doar cei inocenți, copiii celor
doi soți, și cei virtuoși-bătrâna.

- Caracterizarea lui Ghiță –

Introducere: contextul apariției + menționarea temei
R1. Elementele de structură și compoziție (de ales simitria incipit-final, conflictul – sau altceva,
dacă vi se pare relevant)

În nuvelă se identifică pe parcursul acțiunii o serie de conflicte exterioare. Conflictul de

natură socială se naște între Ghiță și Lică, deoarece primul dorește să scape de sărăcie, dar acest
lucru nu este posibil fără a deveni complicele Sămădăului. Conflictul exterior este legat de
importanța pe care banul o va avea asupra cârciumarului, care devine sclavul banului și prin toate
acțiunile pe care le va face, va transforma brutal nu doar propria viață, ci și pe cea a familiei sale.
Conflictul etic și psihologic se naște între Ghiță și valorile morale ale societății vremii,
colectivitatea impunând niște principii la care Ghiță se raportează mereu și a căror presiune o
simte în permanență.
Conflictul specific nuvelei psihologice urmărește confruntarea interioară din sufletul lui
Ghiță, care oscilează între dorința de a rămâne om cinstit și dorința de a se îmbogăți alături de
Lică. El începe să se închidă în sine, pe de o parte nemulțumit de raporturile pe care le are cu
Lică, dar pe de altă parte, orbit de patima banului. Frământat interior, Ghiță ajunge să-și piardă
încrederea nu numai în sine, ci și în cei apropiați de el: soția sa Ana și soacra sa. Neîncrederea
generează izolare, iar izolarea duce la ruptură.
R2. Statut social/ psihologic/ moral
Întregul discurs narativ urmărește evoluția lui Ghiță, personajul principal, rotund,,
complex prin profunzimea frământărilor sale ṣi realist prin particularităţile de construcţie. El este
prezent în toate momentele acţiunii ṣi parcurge un drum al dezumanizării iremediabile.
Din punct de vedere social, incipitul nuvelei îl surprinde pe Ghiță ca cizmar sărac, dornic
de a-și îmbunătăți condiția socială. Pe parcursul discursului narativ, însă, protagonistul se
individualizează prin patima sa nefirească pentru bani. Este în postura de pater familias în cadrul
unei familii de tip patriarhal, fiind conștient de faptul că pe umerii săi apasă toate greutățile
familiei și de aceea, decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Noul statut social pe
care îl dobândește, acela de cârciumar, va determina procesul treptat al degradării sale morale,
fiindcă personajul nu are puterea de a se sustrage mirajului îmbogățirii. Totuși, la început,
mutarea la Moara cu noroc pare a fi un bun augur pentru familie.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui Ghiță relevă la început un caracter
puternic. Stăpân pe sine și încrezător în forțele proprii, nu ascultă sfaturile bătrânei și înțeleptei
sale soacre și vrea să fie făuritor al propriului destin. Cârciuma devine un loc umanizat de când
Ghiță locuiește acolo cu familia; oamenii nu mai spun că vor opri la han, ci că vor opri la Ghiță,
semn al sociabilității lui. El este un bărbat activ, dinamic, hotărât și deschis la schimbare,
descoperindu-și spiritul practic, puterea de inițiativă, care odată cu influența lui Lică se
transformă radical. Se dovedește, ușor de manipulat, cu un caracter slab, deoarece se arată
neputincios în fața tentației de a se îmbogăți și dă vina pe un destin potrivnic. Frământările
interioare ale personajului sunt redate de către naratorul omniscient prin secvențe
monologate:,,Ei ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu.... ce să-mi fac dacă e ceva în mine mai
puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare”.
Viziunea despre lume a autorului se reflectă, îndeosebi, la nivelul statutului moral al
protagonistului. După cum prefigurează titlul operei, existența lui Ghiță va fi cu noroc doar cât
timp se înscrie în sfera moralității, iar banii sunt câștigați cinstit, prin muncă, iar Ghiță este
perceput în familie și comunitate ca o persoană onestă. În raport cu Lică, Ghiță începe să se
simtă într-o poziție inferioară, căci este însurat și ține la imaginea sa în fața lumii și știe că
tovărășia cu acesta poate duce la prăbușirea morală.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Trăsătura principală a protagonistului, care este centrul gravitațional al operei, este
caracterul său slab, influențabil, deoarece cade ușor în patima banului, ce va distruge
caracterul său moral, bunătatea și echilibrul familiei.
Un episod din care reiese această trăsătură este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are
loc în capitolul V. Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, iac ca urmare Ghiță și-a
cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul și
în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în
fapt drumurile. ,,Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i
mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță
domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă cu
inima strânsă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează:
„Câtva timp ei steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.”
Totuși, din această scenă - cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu
ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie
de abateri.

Alt episod care ilustrează caracterul său slab este momentul în care cârciumarul depune
mărturie falsă. Ghiță și-a pierdut total autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu
ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și
suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității. iar Ghiță devine o unealtă într-un sistem
de intrigi și fărădelegi. Deși Ghiță are mustrări de conștiință pentru vorbele rostite în fața
judecătorului, acest fapt nu îl împiedică să ascundă adevărul despre ceea ce auzit și văzut.
Autoritatea lui Lică, chiar dacă acum este acuzat, nu îl determină pe cârciumar să îl demaște,
fiindcă s-ar fi acuzat, implicit, pe sine. Lică domina întregul episod, iar Ghiță nu e decât o
unealtă în mâinele Sămădăului.

În concluzie, personajul evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul

dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologică şi morală. El parcurge un traseu
sinuos al dezumanizării, cu frământări sufleteşti şi ezitări. Oscilează între cele două căi
simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniştea colibei) şi de Lică (bogăţia, atracţia
malefică a banilor și se arată slab în faţa tentaţiilor. Prin Ghiţă, Slavici, cu ajutorul tehnicilor
prozei realiste, a reușit să dea viață unui personaj ce depăşeşte limita normală a unui om care
aspiră spre o firească satisfacţie materială şi socială.