Moara cu noroc

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

- Temă și viziune despre lume într-o nuvelă -

Ioan Slavici se afirmă în literatura română în perioada marilor clasici, iar opera sa stă
sub semnul realismului. Majoritatea operelor literare ale scriitorului ilustrează o temă cu
substrat moralizator.
Nuvela „Moara cu noroc” a apărut în anul 1881 fiind inclusă în volumul „Novele din
popor” și este o pledoarie pentru viața liniștită și cumpătată, si de refuz al părăsirii unei ordini
prestabilite, deoarece astfel de acțiuni vor fi pedepsite de destin.
Creație literară epică mai întinsă decât schița și mai redusă decât romanul, cu un singur
fir narativ, în care accentul cade pe complexitatea personajului principal, și nu pe acțiune,
nuvela s-a bucurat de o mare apreciere critică, Maiorescu considerând-o un moment de
referință în evoluția prozei românești. Este o nuvelă psihologică deoarece se insistă asupra
conflictului interior, pe schimbările caracteriale și comportamentale ale personajului, pe
devenirea acestuia, dictată de un mediu nepotrivit individului, descrisă în manieră tipic
realistă. Este tratată parvenirea individului într-o societate pentru care nu este pregătit, pe care
dorește să o înțeleagă și să i se integreze, acte în care eșuează, dezumanizându-se treptat
totodată.
Nuvela aparține curentului realist deoarece pune accent pe aspectele sociale și
înfățișează veridic realitatea din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Totodată, autorul realizează în manieră realistă personaje tipice, caractere deosebit de
puternice, insistând asupra laturii lor psihologice.
Viziunea despre lume a autorului este una obiectivă și se bazează pe principiile sale
morale, punând în discuție raportul dintre săracie și bogăție, dintre fericire și nefericire,
exprimat încă din prolog, de unul dintre personaje, bătrâna soacră. Această viziune realist-
obiectivă despre lume se desprinde atât din temele nuvelei, cât și din acțiunea și conflictele
acesteia sau din elementele de tehnică narativă.
Nuvela dezvoltă o temă caracteristică acestei specii: dezumanizarea individului sub
influența patimii pentru ban.
Titlul nuvelei are semnificație simbolică și sugerează ironia la adresa personajelor
implicate în jocul destinului nemilos, atât pentru Ghiță, cât și pentru familia lui, moara
convertită în cârciumă devenind un spațiu blestemat. Sintagma ,,cu noroc,, trebuie înțeleasă în
dublu sens: pe de o parte, ca indicând norocul avut de Ghiță la moară, reușind să adune cu
ușurință banii care să asigure prosperitatea familiei sale, iar pe de altă parte, poate fi privită și
în sens ironic, ca expresie a nenorocului pe care și-l atrage G, prin alegerile greșite pe care le
face după apariția la moară a lui Lică Sămădăul.
Acțiunea plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea este predominant interioară și
prezintă un caz de conștiință, ilustrând convertirea ideii în obsesie. Se urmărește din
perspectiva obiectivă și omniscientă destinul personajului Ghiță, un cizmar care dorește să-și

1
Moara cu noroc

schimbe condiția socială. Acțiunea se desfășoară între două repere temporale religioase cu
valoare simbolică: de la Sfântul Gheorghe până la Paște.
Instalarea lui Ghiță și a familiei la moara cu noroc este precedată de o scriere detaliată
ce sugerează caracterul malefic al locului aflat sub stăpânirea lui Lică Sămădăul: moara
părăsită transformată în cârciumă se află departe de sat la răscrucea unor drumuri periculoase
și a unor drumuri lipsite de primejdie.
Incipitul nuvelei are valoare premonitorie, bătrâna, alter-ego al autorului exprimând un
punct de vedere tradițional asupra existenței omului care trebuie să se mulțumească cu ceea ce
îi este dat fără a râvni la mai mult pentru că provocarea destinului atrage consecințe grave:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te
face fericit".
Finalul nu coincide cu deznodământul și este realizat din perspectiva naratorului
omniscient confirmând teza enunțată în incipit prin vocea bătrânei: "Simțeam eu că nu are să
iasă bine; dar așa le-a fost dat!".
Viziunea realistă a autorului despre lume este evidențiată pe parcursul întregii acțiuni,
autorul conturând câteva nuclee de conflict, mai ales interior pe care le prezintă minuțios.
Evenimentele se îndreaptă înspre sondarea conștiinței personajului care este surprins în
procesul derulării contradicțiilor sufletești.
Acțiunea urmărește dezumanizarea treptată a lui Ghiță sub influența lui Lică. Dacă
inițial scopul lui Ghiță era să ia în arendă moara pentru a strânge bani cât să deschidă un
atelier de cizmărie la oraș, treptat personajul devine obsedat doar de câștig. De aceea el devine
tovarășul lui Lică, prima întâlnire dintre cei doi fiind definitorie pentru viitoarea relație dintre
aceștia. Lică are înfățișarea și comportamentul unui stăpân al locurilor. Intuind patima pentru
bani a lui Ghiță, Lică îi dă de înțeles că șederea la moară depinde numai de bunul său plac.
Astfel voința Sămădăului se impune și anulează orice încercare a cârciumarului de a opune
rezistență. Relația dintre cei doi este consemnată obiectiv, urmărindu-se reflectarea în
conștiință a unor evenimente exterioare, raportul existențial dintre cele două personaje fiind
de "călău-victimă".
O altă scenă petrecută la cârciumă subliniază relația dintre cei doi demonstrând că
Ghiță nu va fi niciodată partenerul Sămădăului neputând să se situeze decât pe poziția
învinsului. Sub influența lui Lică, Ghiță ajunge pe ultima treaptă a dezumanizării. Dorind să-l
prindă pe Lică cu dovezi incontestabile asupra sa, Ghiță pune la cale un plan împreună cu
jandarmul Pintea. Conștient că Ana l-a înșelat, dezamăgit de eșecul planului său și lovit în
orgoliul de soț, Ghiță o ucide pe Ana și este ucis de Răuț, omul lui Lică. Finalul nu coincide
cu deznodământul, fiind realizat din perspectiva naratorului omniscient. Acest deznodământ
tragic reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la prăbușirea sub toate
aspectele a celor care o trăiesc. Slăbiciunile proprii sunt acelea care îl determină pe Ghiță să
acopere toate faptele lui Lică, inclusiv crimele, acesta nefiind decât un factor care accelerează
căderea lui Ghiță. Germenele obsesiei pentru avere există în sufletul cizmarului, pe care Lică
îl transformă în omul cel mai fidel, chiar și Ana remarcând subordonarea și inferioritatea lui
Ghiță.
În concluzie, opera literară „Moara cu noroc” ilustrează teza moralizatoare potrivit
căreia nerespectarea principiilor etice are consecințe grave și reliefează trăsăturile unor
personaje memorabile prin profunzimea zbuciumului interior și prin destinul tragic.

2
Moara cu noroc

- Statutul social, psihologic si moral al personajelor -

Ghiță este protagonictul operei, personajul cel mai bine legat de intențiile
moralizatoare ale autorului. Condiția sa socială se conturează prin însumarea detaliilor:
cizmar sărac, căsătorit cu Oana, are doi copii și o soacră înțeleaptă, se mută la moară, o
cârciumă aflată în apropiere de Ineu, pentru a câștiga bani.
Din punct de vedere moral, Ghiță apare ca personaj dilematic, mistuit de gânduri și
remușcări ascunse de ochii familiei. Lică identifică la el două slăbiciuni: banii și Ana, și se
folosește de ele pentru a obține beneficii materiale. Este surprins în trei ipostaze: prima este
de pater familias, care își arată iubirea și grija față de ceilalți, având calități precum cinstea,
hărnicia și sociabilitatea. Situația se schimbă atunci când apare Lică Sămadăul manifestându-
și un orgoliu de stapân.
A doua ipostază a personajului este cea dilematică, deoarece cârciumarul simte cum își
fac loc în sufletul său frământările și zbaterea între două dorințe contradictorii: acea de a
rămâne om cinstit și cea de a se îmbogății ușor alături de Lică. Sfâșiat de trăiri contradictorii
acesta se închide în sine, se înstrăinează și devine mohărât.
Ultima ipostază este a cea a imoralității totale. Este dispus să-și sacrifice soția pentru
a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea la Sărbătorile Paștelui. Ana i se dăruiește Sămădăului, iar
Ghiță în culmea deznădejdii o ucide din dorința de a o elibera de păcat, fiind ucis la rândul său
de Răuț.
Nuvela ilustrează astfel teza conform căreia încălcarea normelor atrage pedeapsa
destinului și că în societatea patriarhală morala tuturor triumfă asupra celei individuale.
Astfel, gura satului devine o instanță morală care ilustrează deciziile și soarta personajelor.

Slavici nu-și constrânge personajele, lăsându-le să acționeze după cum le dictează conștiința,
sufletul, sau împrejurarea, iar noutatea pe care o aduce Slavici e aceea că societatea și evenimentele
existenței influențează și modifică predispozițiile psihice, native ale individului.
Ghiță ilustrează drama omului atras de dorințe contradictorii, ca urmare a unor trăsături
sufletești contradictorii. Cât fusese sărac, Ghiță era un om cinstit, harnic, un soț tandru, care își iubea
soția, un tată atent, ilustrând exact teoria morală a lui Slavici că sărăcia asigură liniștea omului, teorie
apropiată de preceptele religioase. La întâlnirea cu Lică, om întreprinzător și sigur pe sine, Ghiță intră
într-o altfel de existență, el își descoperă acum trăsăturile negative latente, cum ar fi patima banului, ce
îl va transforma în victima lui Lică. Conștiința culpabilității îl face să se schimbe, devine irascibil,
violent chiar, fiind mereu tensionat și având un sentiment acut de nesiguranță. Nici Ana nu-l poate
ajuta pentru că dragostea de bani întunecase iubirea pentru ea, iar cei doi soți nu mai comunicau.
Dezumanizat total Ghiță ajunge chiar la crimă.
Lică are o viață sufletească lineară, lipsită de zbucium. El este porcar, dar nu un porcar
oarecare, ci unul de temut și bogat, cunoscut de ceilalți porcari din zona. Nimic nu-i scapă Sămădăului
care face legea cum vrea el. Lică are un farmec misterios care atrage și supune pe cei ce iau contact cu
el. Pe lângă farmec el se caracterizează prin inteligență și curaj. Asprimea lui primitivă este asociată cu
un fel de noblețe sălbatică. El este un om fără suflet, fără credință și fără lege. La sfârșit alege să
moară decât să fie prins și închis.

3
Moara cu noroc