particularităţile nuvelei/temă şi viziune despre lume într-un text studiat aparţinând lui Ioan Slavici

- precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă/evidenţierea oricăror două trăsături care permit încadrarea textului într-
un curent cultural sau literar; 3p+3p

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu o acţiune mai amplă decât a schiţei şi a povestirii şi cu o construcţie mai
complexă, datorită conflictelor mai numeroase, numărului crescut de personaje, precum şi posibilităţii de evoluţie a personajelor
principale.
Ioan Slavici se afirmă în literatura română, în perioada marilor clasici, iar opera sa literară stă sub semnul realismului.
Majoritatea operelor sale literare ilustrează o temă cu substrat moralizator. Moara cu noroc, nuvelă psihologică de dimensiuni
ample, dezvoltă o temă caracteristică acestei specii: dezumanizarea sub influenţa patimii pentru ban.

- prezentarea modului în care se reflectă tema în textul studiat, prin comentarea a două scene reprezentative: 6p
- câte 3p pentru analiza oricăror două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul studiat (de exemplu: acţiune,
secvenţă narativă, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative
etc.); 6p

Titlul nuvelei are semnificaţie simbolică şi sugerează ironia la adresa personajelor implicate în jocul destinului nemilos – atât
pentru Ghiţă, cizmarul devenit cârciumar, cât şi pentru familia lui, moara convertită în cârciumă va deveni un spaţiu blestemat.
Incipitul: semnificaţie simbolică; ilustrează viziunea despre lume a scriitorului; prin cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiţă,
subliniază necesitatea echilibrului care ar trebui să conducă existenţa oricărui om, a cărui viaţă stă sub semnul respectării unor
principii şi al moralităţii: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”.
Felul în care va evolua Ghiţă, sub influenţa negativă a lui Lică sămădăul, va confirma presimţirile nefaste ale bătrânei.
Acţiunea, plasată la sfârşitul secolului al XIX-lea, este predominant interioară, prezintă un caz de conştiinţă şi ilustrează
convertirea ideii în obsesie, urmărind destinul personajului Ghiţă, un cizmar care doreşte să-şi schimbe condiţia socială. De aceea,
el hotărăşte să plece din sat, în ciuda sfatului soacrei sale, pentru a lua în arendă o cârciumă cunoscută sub numele de Moara cu
noroc, aflată la răscruce de drumuri, într-un loc pustiu. Deşi este avertizat de soacra sa că omul trebuie să fie mulţumit cu sărăcia”,
dar şi cu „liniştea colibei” pe care le are, Ghiţă crede cu toată puterea că datoria omului este de a-şi face viaţa mai bună, mai ales
când are şi familie.
Incipitul nuvelei are, de altfel, valoare premonitorie. Subiectul restrânge epicul şi relativizează momentele consacrate .
Expoziţiunea: instalarea lui Ghiţă şi a familiei la Moara cu noroc; descrierea detaliată a spaţiului - caracterul malefic al locului,
aflat sub stăpânirea lui Lică Sămădăul: moara părăsită, transformată în cârciumă, se află departe de sat, la răscrucea unor drumuri
periculoase şi a unor drumuri lipsite de primejdie.
O scenă esenţială pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului este aceea care prezintă sosirea lui Lică Sămădăul,
prevestită de porcarii care trec pe la moară fără a plăti consumaţia. Aceasta constituie intriga nuvelei şi reprezintă un moment
crucial în evoluţia lui Ghiţă. Prima întâlnire a lui Ghiţă cu Lică este definitorie pentru viitoarele relaţii pe care le vor stabili cele două
personaje. Lică are înfăţişarea şi comportamentul unui stăpân al locurilor. Intuind patima pentru bani a lui Ghiţă, Lică îi dă de înţeles
că şederea la Moara cu noroc depinde numai de bunul său plac; Scena este esenţială pentru stabilirea rolului pe care îl va juca Lică
în viaţa lui Ghiţă şi a familiei sale. Voinţa sămădăului se impune şi anulează orice încercare a cârciumarului de a opune rezistenţă.
Altă scenă petrecută la cârciumă subliniază tăria de caracter a lui Lică. Ghiţă crede că poate fi partenerul lui Lică, cu drepturi
egale. Gestul pe care îl face ulterior, însă – îi dă toţi banii câştigaţi lui Lică – demonstrează că el nu va fi niciodată partenerul
sămădăului. Lică îl lasă să-şi afirme independenţa, dar toate faptele şi evenimentele ulterioare susţin ideea că Ghiţă nu poate să se
situeze decât pe poziţia învinsului.
Desfăşurarea acţiunii prezintă dezumanizarea treptată a lui Ghiţă sub influenţa lui Lică: iniţial, scopul lui Ghiţă: să ia în
arendă moara pentru a strânge bani cât să deschidă un atelier de cizmărie la oraş, treptat, personajul devine obsedat doar de
câştig. înstrăinarea de propria familie; rolul de tăinuitor al crimelor sămădăului; primeşte banii lui Lică şi acceptă să-i schimbe pe
aceia obţinuţi din tâlhării şi crime, luând camătă jumătate din sumă; personajul devine din ce în ce mai obsedat de avere, pe care se
teme să nu o piardă, sacrificarea Anei.
Deznodământul este tragic şi evidenţiază eşecul personajului principal şi căderea lui morală şi socială . Ghiţă e ucis
de oamenii lui Lică, întors la cârciumă ca să-şi recupereze şerparul în care avea banii furaţi. Tovarăşii lui Lică dau foc morii pentru a
ascunde urmele crimei, dar Lică înţelege că va fi prins de Pintea, care are suficiente dovezi pentru a-l închide; sămădăul se
sinucide, zdrobindu-şi capul de un stejar.
Autorul creează câteva nuclee de conflict, mai ales interior; evenimentele exterioare sunt puţin numeroase; interesul
prozatorului se îndreaptă înspre sondarea conştiinţei personajului.
Moartea lui Ghiţă şi a familiei ilustrează perspectiva autorului asupra moralităţii personajului. Ghiţă este pus în situaţia de a
alege între a rămâne onest şi a fi tovarăşul lui Lică, susţinând afacerile necurate ale acestuia; indecizia personajului, tentaţia
câştigului uşor îl conduc înspre moarte.
Evoluţia lui Ghiţă este consemnată obiectiv, minuţios, urmărindu-se reflectarea în conştiinţă a unor evenimente
exterioare; portretul fizic al personajului este foarte puţin conturat, cele mai multe trăsături surprinse fiind de ordin moral (din
perspectiva altor personaje şi, indirect, din acţiuni, gesturi, comportament); conflictul interior al personajului se dezvoltă gradat,
atingând un punct tragic în final; relaţia sa cu Lică este decisivă pentru degradarea morală a personajului, deoarece Sămădăul îi
află slăbiciunile şi le exploatează.
Factorii exteriori acutizează căderea lui Ghiţă. Perspectiva îmbogăţirii rapide îl ispiteşte şi autorul surprinde, cu măiestrie,
prinderea cârciumarului în mrejele întinse de sămădău; setea de bani pune stăpânire pe mintea şi pe acţiunile protagonistului.
Lică se înscrie în tipologia parvenitului, ajuns la un nivel social pe care îl păstrează făcându-se indispensabil celor puternici,
Ghiţă se înscrie în tipul omului dominat de slăbiciuni, care nu are consecvenţa acţiunilor întreprinse, ezitant în a adopta hotărâri şi
lăsându-se prins adesea de mirajul îmbogăţirii rapide. Lică nu este decât un factor care accelerează căderea lui Ghiţă.
Finalul nuvelei nu coincide cu deznodământul şi este realizat din perspectiva naratorului omniscient, confirmând teza enunţată
în incipit, prin vocea bătrânei: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data!” Prin această strategie narativă – a reluării
personajului – , între incipit şi final se creează o relaţie de simetrie cu rolul de a închide sensurile nuvelei pentru accentuarea temei
fatalităţii oarbe. Resemnarea bătrânei accentuează tragismul condiţiei personajelor care au sacrificat tot ceea ce era mai important
– liniştea familiei şi pe aceea sufletească - , pentru o patimă trecătoare şi lipsită de sens.
Finalul, cu particularităţile de construcţie propuse de autor, reliefează ideea că orice patimă căreia i se dă curs conduce la
prăbuşirea sub toate aspectele a celor care o trăiesc.