Sunteți pe pagina 1din 3

Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Relația dintre două personaje într-o nuvelă
Prozator ardelean afirmat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Ioan Slavici se
înscrie în ”epoca marilor clasici” și ilustrează direcția ”realismului poporan”, cu un profund
filon moralizator. Capodoperă a nuvelisticii lui Slavici, ”Moara cu noroc” a fost inclusă în
volumul ”Novele din popor” (1881) și ilustrează ”realismul clasic, social și tragic” (E.
Todoran).
Tema nuvelei o reprezintă consecinţele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de
îmbogățire, în contextul pătrunderii relațiilor capitaliste în satul transilvănean.
Relația dintre Ghiță, cârciumarul și Lică Sămădăul, șeful porcarilor se află sub semnul
patimii banilor, dar și al vanității, amândoi fiind personaje puternice, însă Lică este lipsit de
scrupule și mai abil decât Ghiță, care-i devine victimă.
Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj
”rotund”, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
Statutul inițial al personajului este reliefat în prima scenă a nuvelei. Ghiță locuiește cu
Ana, cu copilul lor și cu soacra într-un sat de oameni săraci, care umblă mai mult desculți. Cei
trei au un trai modest, căci Ghiță este cizmar în sat și nu are un câștig prosper. Bun meseriaș,
om harnic și cumsecade, Ghiță dorește să-și schimbe statutul social. De aceea, el ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc, ca să agonisească suficienți bani ca să-și deschidă un atelier.
Apariția lui Lică la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar și echilibrul interior
al protagonistului. Lică este construit din lumini și umbre: sămădău și tâlhar este necruțător cu
trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină, dar și hotărât și crud. Protejat de nobilii maghiari
ale căror turme de porci le păzește și cărora le aduce profituri mari, Lică este și șeful tâlharilor
din partea locului, o autoritate în afara legii de a căror bunăvoință Ghiță are nevoie pentru a
putea rămâne la han.
Lică este individualizat printr-un portret fizic, în care scriitorul evidențiază trăsăturile
morale- asprimea și răutatea: ”Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și tras la
față, cu mustață lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncene dese împreunate la mijloc”.
La puțin timp după ce Ghiță ia în arendă Moara cu noroc și agonisește ceva bani, apare
Lică pentru a-și impune regulile și pretențiile cu un orgoliu de stăpân: ”Eu voisc să știu
totdeauna cine umblă pe drum...”.
Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul venirii lui Lică
la cârciumă. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru familia lui, Ghiță este lacom și
nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la han fără
acordul Sămădăului. Ghiță, pentru a-și proteja familia, își ia toate masurile de aparare
împotriva lui Lică: cumpără două pistoale, doi câini și angajează o slugă, pe Marți, dar nimeni
de fapt nu-l poate proteja.
Scena confruntării din capitolul al V-lea prezintă două caractere tari. Lică are un o
atitudine de stăpân asupra vieților tuturor, care dictează după bunul său plac termenii
”asocierii”, în timp ce Ghiță încearcă să-și câștige un statut cât mai favorabil și demn în fața
Sămădăului: ”-Lică, tu trebuie să înțelegi că oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar
prieteni neprețuiți”.
Analiza psihologică relevă încordarea și hotărârea celor doi: ”Câtva timp ei steteră
tăcuți față în față și simțind fiecare că și-a găsit omul”. Dacă Ghiță la început pare stăpân pe
situație, treptat își pierde cumpătul, iar la sfârșit cedează în fața ”împrumutului” făcut de Lică
de la el. Sămădăul îi ia agoniseala cinstită pentru ”a-l lega” cu promisiunea unor câștiguri
fabuloase: ”-N-am să te prad, am să iau cu împrumut și să plătesc cinstit, cu camătă, camăta
cametelor”. Banii sunt slabiciunea cârciumarului, iar Lică se folosește cu cinism de acest
lucru: ”Cel ce vine aici vine să-și facă bani”. Scena amintește de pactul faustic.
Cum Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l țină de frică, treptat distruge
imaginea de om cinstit pe care acesta o avea în fața oamenilor. Astfel, Ghiță se trezește
implicat în jefuirea arendașului și apoi în uciderea unei femei și a unui copil. Este reținut de
jandarmi și i se dă drumul acasă numai ”pe chezășie”. La proces jură strâmb și devine astfel
complicele lui Lică. Arestul și judecata îi provoacă momente de remușcare și mustrări de
conștiință pentru modul în care s-a purtat.
După proces, Lică îi aduce banii furați de la arendaș și văduvă în schimbul celor
”împrumutați” la început și îi spune că motivul dublei crime este interesul femeii pentru o
bijuterie furată. Ghiță înțelege abia acum îngrozit ”tu nu ești om, Lică, ci deavol”. În schimb,
Lică este conștient de procesul dezumanizării la care îl supune pe cârciumar: ”tu ești om
cinstit, Ghiță și am făcut din tine om vinovat”. Când cârciumarul spune că vrea să plece, Lică
nu-l lasă pentru că știe că acum se teme de el și îl va folosi ca să schimbe banii furați. Când
Ghiță îi propune să-i fie tovarăș, Lică refuză pentru că el crede că ”pe om nu-l stăpânești decât
cu păcatele lui”. El îl anunță că-l va vindeca și de slăbiciunea pentru femeia lui, în timp ce
Ghiță se gândește să-l ducă la spânzurătoare cu orice preț. De aceea, începe să colaboreze cu
Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici față de acesta. Ghiță îi oferă probe despe vinovăția
Sămădăului, însă nu-i spune jandarmului că el oprește jumătate din sumele aduse de Lică.
O altă scenă semnificativă pentru destinele personajelor este duminica de Paște, când
Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Orbit de furie și dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept momeală în brațele Sămădăului, care crede
că așa îl va lecui de slăbiciunea pentu femeie. Speră până în ultimul moment că Ana va rezista
influenței malefice a lui Lică, dar aceasta, dezgustată de lașitatea soțului, care se înstrăinase
de ea și de familie, într-un gest de răzbunare i se dăruiește lui Lică, deoarece, spune ea, Lică e
”om”, pe când Ghiță ”nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.
Lică marchează nefast destinul tuturor celor din preajma lui. El îl aduce pe Ghiță în
situația de a-și ucide soția. Apoi, din ordinul lui Lică, Ghiță este împușcat, iar cărciuma
incendiată. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică își zdrobește capul de un copac.
Sfârșitul personajului este pe măsura faptelor sale. Puternic și orgolios, dar suficient de abil
pentru a da înapoi când se simte încolțit , Lică este un personaj remarcabil prin vitalitate și
forță. Trufaș, atunci cânde este obligat să accepte eșecul, preferă să-și ia viața, gestul său de a
se sinucide nu este unul al renunțării, ci al victoriei. Decât să le dea altora satisfacția de a fi
învins, preferă să moară.
Finalul pune în antiteză caracter slab- caracter tare. Ghiță este ucis, o simplă victimă,
în vreme ce Lică alege să se sinucidă, pentru a nu deveni o victimă.
Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică și de aceea conflictul central este unul
moral, psihologic, conflictul interior al protagonistului. Personajul principal, Ghiță, oscilează
între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte și dorința de a se îmbogăți alătulri de Lică,
pe de altă parte. Conflictul interior se reflectă în plan exterior, în confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față
de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea de om cinstit în fața lumii. Obișnuit cu
independența, Ghiță se simte constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta
grav echilibrul interior.
Modalitățile de caracterizare în nuvela realistă pun în evidență complexitatea și
transformarea morală a personajului, sub efectul alianței cu Lică. Procedee folosite sunt
caracterizarea directă, mijloace de investigație psihologică, precum: scenele dialogate,
monologul interior, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii.
Naratorul omniscient, obiectiv realizează portrete fizice sugestive pentru trăsăturile
morale sau statutul social (portretul lui Lică). Portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva
detalii: la început ”înalt și spătos”, pentru ca, mai apoi, trăsăturile cărciumarului să reflecte
frământările sale sufletești. Ghiță este caracterizat direct și de Lică, care își dă seama că e om
de nădejde și chiar îi spune: ”mă simt vrednic când mă știu alăturea de tine”.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironicîn raport cu destinul personajului. Toposul ales,
cârciuma „Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu ghinion, deoarece câştigurile
obţinute aici ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au respectat valorile morale vieţii, au
fost pedepsite.
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului şi al
personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul
popular și oralitatea.
Realizată într-un stil sobru, orchestrat pe linia unei narațiuni concentrate, creația lui
Slavici dezvăluie drama omului devorat de lăcomie, dar și zbuciumul celui care,
descoperindu-se vulnerabil, nu poate fugi de slabiciunea pe care o anulează doar prin moarte.