POVESTEA LUI HARAP ALB

Basmul este specia epicii populare sau culte, in versuri sau in proza, cu larga raspandire,
in care se nareaza intamplari fabuloase ce se impletesc cu cele verosimile. Personajele pozitive
se afla in conflict cu fortele malefice reprezentate de antieroi. In final, binele invinge raul.
Fantasticul este construit prin imbinarea realului cu fabulosul, iar naratiunea se impleteste cu
dialogul si descrierea.

Ion Creanga a fost un scriitor roman, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor
si povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii romane, mai ales
datorita operei sale autobibliografice “Amintiri din copilarie”. Basmul “Povestea lui Harap-Alb”
a fost publicat in anul 1877 in revista “Convorbiri literare”.

Titlul textului este in directa relație cu conținutul anticipand tema basmului: lupta dintre
Bine si Rau, finalizata cu triuful Binelui. Morfologic, titlul este alcatuit din substantivul comun
articulat cu articol hotarat: “Povestea'' si substantivul propriu compus: ”Harap-Alb”. Asadar,
titlul evidențiaza rolul central al personajului eponim, al carui nume reprezinta un oximoron
(harap = sluga, rob, de culoare neagra, in contrast cu Alb = de vita nobila). Mai mult decat atat,
titlul evidențiaza povestea devenirii acestui personaj care este nevoit sa parcurga un traseu
inițiatic pentru a-si dobandi adevarata identitate.

Reperele spatio-temporale sunt mentionate vag, rezultand timpul mitic. In text, avem ca
si date despre locul actiunii urmatoarele cuvinte “odata”, ” intr-o tara”, “intr-o alta tara”, ” la
poalele unui codru”, ” un pod peste o apa mare”.

Prima secvență a basmului are la bază motivul ”alegerii eroului”: din cei trei fii ai unui
”crai” doar cel mai mic reușește să treacă peste un pod și să înfrunte ursul uriaș (tatăl care-l
pune la încercare). Reușita sa se datorează calului, hainelor și armelor pe care le-a avut tatăl său
când a fost mire. Destoinicia tuturor fiilor săi fusese probată de tată, căci bărbăția este condiție
inițială obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc. Anterior, mezinul fusese
”verificat” și de Sfânta Duminică, deghizată într-o ”babă gârbovă care umbla după milostenie”
în curtea palatului. Plecarea de acasă a tânărului ieșit de sub autoritatea paternă presupune
încredințarea lui unor mistagogi care îi vor supraveghea procesul maturizării: calul năzdrăvan,
spânul, sfânta Duminică.

Coborârea în fântână, episod crucial al traseului, reprezintă începutul ”albirii” acestui

tânăr aflat într-un stadiul desăvârșirii morale: e naiv, nu prea deștept, cam egoist (bătrâna
cerșetoare nu-i stârnise compasiunea) și gata să cada în plasa aparențelor înșelătoare. La rândul
său, Spânul are și el un rol ambiguu: este dușman și mentor, substitut (rău) al autorității
paterne, rival și antrenor care va potența calitățile protagonistului, ”aliat” secret al calului (care,
deși îi este lăsat lui Hrap- Alb, nu intervine pentru a-l scoate din belea). Plasarea eroului sub
autoritatea abuzivă a spânului are sens: pentru a ajunge un împărat iubit și ascultat de supuși,
mezinul trebuie mai întâi să deprindă condiția umilă de slugă a unui stăpân nedrept. Fidelitatea
și supunerea absolute, asumate prin jurământ, sunt însoțite de remarca ambiguă a Spânului:
”Chiar acum aș pute să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețele tale…” Termenul
până la care jurământul este valabil este și el nedefinit: ”și atâta vreme ai a mă sluji, până când
îi muri și iar îi învie.”

Harap-Alb este protagonistul basmului, dar este un erou atipic, deoarece este lipsit de
insusiri supranaturale, care invata din greseli. Din punct de vedere social, Harap-Alb este
infatisat ca find mezinul Craiului, facand parte dintr-o familie de vita nobila. Insa, dupa
intalnirea cu Spanul isi pierde acest statut, devenind sluga, ca mai apoi spre final sa isi recapete
adevarata identitate nobila, ajungand in cele din urma Imparat. Sub aspect moral, desi este
protagonistul basmului, nu este inzestrat doar cu calitati, ci si cu defecte. Asadar, inainte de
maturizarea sa da dovada de superficialitate, find egoist, pentru ca ulterior sa ajunga o
persoana generoasa, curajoasa, ințeleapta. Psihologic, reprezinta tipul tanarului in formare,
avand la inceput o personalitate slaba, cu o fire introvertita, devenind mai apoi o persoana
sociabila, comunicativa, extravertita (un om puternic).

Spanul este personaj secundar, antagonist, negativ si tipul omului viclean, manipulator si
duplicitar, care il „ajuta” pe Harap-Alb sa iti indeplineasa menirea. Astfel, Spanul practic il
forțeaza sa isi cunoasca si sa isi depaseasca limitele, pentru a ajunge demn de a-l urma pe
unchiul sau la tron. El reprezinta raul necesar fara de care nu ar fi fost posibila initierea fiului de
crai. Sfanta Duminica, Imparatul Rosu, Fata imparatului Rosu, Imparatul Verde sunt personaje
secundare. Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila sunt personaje episodice,
grotesti, ajutoare si sunt reale cu puteri supranaturale.

Naratiunea este modul de expunere predominant al operei, aceasta se imbina armonios

cu descrierea si dialogul. Naratiunea este realizata la persoana a III-a, naratorul fiind
omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea.

Originalitatea textului este data de limbaj, format din cuvinte arhaice, regionalisem, dar
este completat si de proverbe si zicatori sau cantece. Arhaismele “garboava”, “rapciuga”,
“grebanos”, “ghijoaga” si regionalisemele “multameste”, “bodroganind”, “parpalea”
infrumuseteaza limbajul textului. Ca si proverbe sau zicatori avem “La placinte, inainte/ Si la
razboi, inapoi”, “Voinic tanar, cal batran/ Greu se-ngaduie la drum”, “Vita de vie tot invie,/ Iara
vita de boz tot rogoz”, iar ca si cantece regasim “Am sa zbor lin ca vantul,/ Sa cutreieram
pamantul”, “Pe deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor, / Peste apa marilor”. Umorul este o
altă trăsătură ce diferențiază basmul lui Creangă de unul folcloric. Comicul de situație dă
savoare multor scene. Una dintre acestea este scena ospățului de la curtea Imparatului Rosu.
Cele cinci personaje grotești, adevărate stihii ale naturii, sunt și ele surse ale comicului jovial.

Text reprezentativ al prozei lui Ion Creanga, basmul „Povestea lui Harap-Alb”
demonstreaza, asa cum afirma G. Calinescu, ca „omul de soi bun se radeste sub orice straie si la
orice varsta”.