Dascaliuc Lorena-Delia

Temă și viziune- ,, Moara cu noroc”

de Ioan Slavici
,, Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în 1881, este o nuvelă psihologică cu o
structură riguroasă, cu personaje relativ puține, dar bine individualizate și cu un singur fir narativ
ce urmărește o intrigă riguros construită, cu fapte verosimile, evidențiându-se o tendință spre
obiectivizarea perspectivei narative și detașarea naratorului față de acțiune prin expunerea
evenimentelor la persoana a III-a.
Nuvela aparține realismului clasic, deoarece categoriile sociale sunt reale (cizmari, cârciumari,
porcari, preoți, oameni ai legii) și personajele întruchipează tipuri umane( tipul personajului
diabolic/malefic reprezentat de Lică, tipul omului cu un caracter slab, influențabil întruchipat de
Ghiță), cu ajutorul tehnicii detaliului în descriere și portretizare, realizând o adevărată frescă
socială unui mediu aflat sub puternica influență a banului. Este, de asemenea, o nuvelă
psihologică pentru că evidențiază conflictul interior al lui Ghiță care oscilează între cinste,
corectitudine și iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale psihice sunt folosite tehnici ca
monologul interior, evidențierea elementelor nonverbale și paraverbale ale comunicării (rânjetul,
învinețirea Anei din joacă), stilul indirect liber, scenele dialogale, autocaracterizarea.
Orizontul realist al nuvelei este redat de o serie de mărci ale anticipării conflictelor și al
destinelor personajelor, prin intermediul descrierii. De exemplu, în capitolul al II-lea, descrierea
spațiului în care este situată ,, moara cu noroc” prefigurează evoluția tragică a eroului nuvelei,
configurând un peisaj pustiu, arid, un ,, spațiu blestemat”. Sugestia locului diabolizat de la moara
părăsită se manifestă prin destinul tragic al protagonistului a cărui dorință onestă de a evolua pe
treapta socială degenerează în lăcomie pentru bani. În descrierea cadrului natural,au rol
anticipativ sugestiile alternativei care i se oferă protagonistului ,,la stânga (...) pădure (...) la
dreapta (...) pădure”, sugerând caracterul oscilant a lui Ghiță. Un alt element anticipativ de la
începutul nuvelei face referire la cele cinci cruci dinaintea morii care validează sugestiv cele
cinci morți tragice din final. În plus, în desfășurarea acțiunii observăm tehnica anticipării prin
gesturile pline de duioșie ale bătrânei, când își ia rămas bun de la Ana, anunțând că acesteia i se
va întâmpla ceva rău ,, Ea își sărută la despărțire copila (...) ca și când s-ar despărți pe vecie de
dânsa”.
Înzestrat cu un spirit realist desăvârșit, Ioan Slavici zugrăvește cu măiestrie tipuri de
personaje exponențiale pentru categoria socială din care fac parte. Într-adevăr, Ghiță,
protagonistul operei și cel mai important personaj din nuvelistica lui Slavici, este prezentat inițial
ca un cizmar cinstit, muncitor și onest, însă ajunge în final agresiv, lacom și un împătimit al
banului, parcurgând în sens regresiv drumul moralității. Ana, mamă, soțieiubitoare și supusă,
este la început un simbol al liniștii și al echilibrului familial, dar se transformă în final într-o
femeie adulterină decăzută din punct de vedere etic. Spre deosebire de aceștia, Lică, antagonistul
operei, își păstrează ipostaza de hoț, tâlhar și criminal pe tot parcursul desfășurării acțiunii,
întruchipând nelegiuirea și atracția malefică a banului. Bătrâna, personaj secundar considerat de
critica literară un alter-ego al naratorului, reprezintă înțelepciunea populară și moralitatea, iar
copiii sunt simbolul inocenței și al purității, motiv pentru care sunt singurele personaje care
supraviețuiesc incendiului purificator.
În realism personajele sunt individualizate prin limbaj. Modul de a vorbi, de a comunica
validează apartenența la o anumită categorie socială sau la un mediu și conturează indirect
profilul moral al personajelor ,, Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai
departe cizmele oamenilor” sugerează dorința protagonistului de a urca pe scara socială prin
intermediul cârciumei.
Ca în orice nuvelă realistă, tematica este una socială susținând și caracterul psihologic al operei
prin efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire, în contextul societății ardelenești
de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul,
perceput ca fatalitate impusă de adâncimile sufleteşti ale personajelor. Această temă sintetizează
viziunea despre lume a scriitorului, una de factură realist-moralizatoare şi izvorâtă din
mentalitatea omului din popor: cumpătarea omului în toate şi frica de Dumnezeu. Astfel,
viziunea despre lume a scriitorului este vizibilă în modul de construcţie a personajului său,
întrucât Slavici, fidel crezului său realist, consideră că personajele autentice se află în continuă
transformare, ele având atât calităţi, cât și defecte, asemenea oamenilor din realitatea zilnică. De
aceea, la început, Ghiţă era un bărbat muncitor, onest și iubitor în relaţia cu familia sa, unde
iniţial, dorinţa de îmbogăţire este firească, ea nedepăṣind limitele normalului. Apoi apariţia
Sămădăului determină dezumanizarea gradată a protagonistului, acesta devenind slab, laș, lipsit
de demnitate.
Un prim episod reprezentativ pentru tema degradării umane și pentru reflectarea trăsăturilor
și relațiilor dintre personaje este cel al perturbării echilibrului familiei prin apariția lui Lică
Sămădăul, personajul antagonist, în capitolul al III-lea. Secvența are o mare importanță pentru
evoluția faptelor și a personajelor, deoarece se anunță conflictul exterior dintre Ghiță și Lică,
devenind și totodată, factorul care alimentează conflictul interior al protagonistului. Scena
debutează cu apariția Sămădăului, care îl interoghează pe Ghiță cu privire la porcarii care
mănâncă și beau fără să plătească. Lică se autocaracterizează pentru a se impune cu autoritate de
stăpân față de noul cârciumar pe care și-l dorește supus ca o slugă, prin replicile ,,M-ai înțeles?
(...) Cred că ne-am înțeles?”. Ghiță are o singură replică redusă la utilizarea adverbului de
negație ,,nu” însă naratorul îi surprinde frica ,, răspunse Ghiță, răcit în tot trupul”. Pe parcursul
conversației el tace, încercând să-și cenzureze teama, atât în fața Sămădăului, cât și față de cele
două femei, Ana și bătrâna, care asistă la schimbul de replici. Putem considera că prin apelul la
tăcere, Ghiță gândește în perspectivă, intuind că libertatea și prezența la han îi vor fi constrânse.
De asemenea, comentariul naratorului despre Ghiță care ,, singur nu și-ar fi putut da seama dacă
a grăit aceste cuvinte din amărăciune ori numai dorind să ascundă înaintea nevestei gândurile
grele ce-l cuprinseseră” anunță cauza care va tulbura echilibrul familiei, dar și atitudinea
duplicitară pe care o va adopta Ghiță.
Un al doilea episod, care evidențiază tema realistă a dezumanizării, se află în capitolul al XVI-
lea, deznodământul nuvelei. Cârciumarul nu se poate împăca cu gândul de a deveni omul lui
Lică, dimpotrivă, îl urăște tot mai mult, pe măsură ce își dă seama că devine o unealtă a
intereselor acestuia și vrea răzbunare, încercând să-l prindă pe Lică cu banii furați asupra lui.
Deoarece Ghiță a parcurs deja drumul înstrăinării de sine, de familia lui, dar și un parcurs al
decăderii morale, decide că viața sa nu mai are sens și se întoarce pentru a-și omorî soția
adulterină pe care el însuși o aruncase în brațele porcarului drept momeală.Înainte de a o
ucide,Ghiţă îşi precizează vina „acu văd c-am făcut rău şi...că eu te-am aruncat ca un ticălos în
braţele lui”. Din urmă, Lică dându-și seama de trădarea lui Ghiță și de faptul că nu-i mai ascultă
poruncile, îi ordonă lui Răuț să-l împuște.  Crima din final semnifică disperarea unui om care nu
mai are nimic de pierdut,care încearcă să reducă la tăcere „glasul” propriei conştiinţe dominată
de sentimental vinovăției. În plan simbolic, prinuciderea propriei soții, Ghiță elimină și ultimul
martor al decăderii lui sociale și morale, eliberându-se de puterea diabolică a porcarului. Omorul
ia înțelesul unui act de dragoste, Ghiță îi anulează păcatele soției sale, știind că nu mai există
nicio cale de întoarcere nici pentru ea.
În această nuvelă realistă se remarcă în mod deosebit conflictul exterior dintre Ghiță și Lică
Sămădăul, dar cum opera are și caracter psihologic accentul cade asupra conflictului interior,
care se stabilește între dorința protagonistului de a obține avere, alături de teroarea pierderii
acesteia în opoziție cu aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit ,, Ar fi vrut să nu
aibă familie, ca să-și poată pune capul în primejdie câțiva ani”. Cele două porniricoexistă până la
intrarea în scenă a lui Lică Sămădăul, personaj care exercită asupra cârciumarului o presiune
malefică. În conștiința personajului principal acest conflict duce la pierderea încrederii de sine,
fapt care, în plan exterior, afectează grav relațiile sale familiale ,, se făcuse de tot ursuz, se
aprinde pentru orișice lucru de nimic”. Mai apoi, prăbușirea morală are loc după o luptă
neîncetată cu bucuria îmbogățirii și chinul remușcării. De asemenea, conflictul interior se reflectă
în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumar și Sămădău.
Sosit în pustietate, Ghiță constată că nimic nu este sigur de viața lui și caută să găsească măsuri,
dar ele sunt inutile. Lică acționează asupra luiGhiță ca o forță a destinului, căreia nu îi poate ține
piept, iar întâlnirea cu acesta este doar începutul unui drumfără ieșire. Acceptă intrarea în afaceri
necurate, crezând că a se pune rău cu Sămădăul înseamnă a-și periclita viitorul. Șef autoritar al
locurilor, Lică nu e dispus să accepte împotrivirea cuiva. Inițial, Ghiță nu face decât să tăinuiască
informații și să obțină bani pentru Lică, dar noul statut de aliat al Sămădăului îl obligă să se
ascundă de soția sa. În timp, tensiunea dintre el și Lică se amplifică, iar Lică preia controlul
asupra lui Ghiță, care, orbit de patima banului își pierde luciditatea. Deși conștientizează că se
află pe o cale a pierzaniei, vede cum i se destramă familia, și ar vrea să îl dea pe mâna poliției pe
Lică, nu e dispus să renunțe la câștigurile sale. De aici rezultă neputința și eșecul său.
Comparând cele două tipuri de conflict observăm că relația conflictuală între Ghiță și Lică este
unul dintre factorii exteriori care acutizează decăderea personajului. Astfel, relația cu Lică este
decisivă pentru degradarea morală a personajului, deoarece Sămădăul îi află slăbiciunile și le
exploatează, rezultând că rolul conflictului exterior este de a-l spori pe cel interior.
În această nuvelă psihologică, incipitul are statutul unui prolog și surprinde relațiile din
familia lui Ghiță, personajul principal. Acesta este căsătorit cu Ana, are un copil și locuiește cu
soacra sa. Are un statut social modest, ca atare plănuiește să arendeze o cârciumă, numită ,,
moara cu noroc” pentru a-și îmbunătăți starea materială. Astfel, Ghiță și soacra sa sunt surprinși
în această scenă în dialog, sfătuindu-se cu privire la oportunitatea acestei afaceri. Opinia femeii,
tradițională și conservatoare, asociază fericirea cu sărăcia și liniștea, formulând teza morală
anuvelei ,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit.” Răspunsul lui Ghiță, de pe poziția opusă, îi creează imaginea unui persoane
dinamice, hotărâte și deschisă spre schimbare, susținând ideea cârciumei.
Finalul o readuce în prim-plan pe bătrână. Aceasta încheie simetric nuvela, printr-o
replicăprivitoare la destinul implacabil ,, așa le-a fost data!...”. Avertismentul inițial își confirmă,
astfel, valoarea de adevăr universal, implacabil în ordinea unei lumi ordonate conform unor
principii morale solide. Cei doi soți au murit în condiții dramatice, Ana ucisă de Ghiță, iar Ghiță
împușcat de Răut, la ordinul lui Lică. ,, Moara cu noroc” a ars, unde focul are o dublă
semnificație:una distructivă și o formă de purificare ignică a locului în care s-a comis răul.
Așadar, relația dintre incipitul și finalul nuvelei validează viziunea moralizatoare despre tema
abordată, și anume că lăcomia pentru bani nu poate avea decât consecințe nefaste.
În concluzie, opera ,, Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, deoarece are ca
trăsături: tema socială, crearea de personaje tipice, un conflict exterior puternic care îl
alimentează pe cel interior.