Moara cu noroc

Relația dintre două personaje

Nuvela Moara cu noroc, publicată în 1881, în volumul Novele din popor, este o
pledoarie pentru echilibru și cumpătare în viața socială și familială.
Recunoscut pentru meticulozitatea arhitecturii narative, Ioan Slavici se dovedește atent
în construirea personajelor sale care devin punctul forte al artei narative, după cum critica
literară precizează. Deși eroii săi provin din universul rural al Ardealului de secol XIX,
autorul nu ezită să le imprime o complexitate aparte, acel amestec de bine și rău ce se află la
oamenii adevărați, după cum afirmă G. Călinescu.
Tema dezvăluie un autor preocupat de o problematică etică și psihologică
având rădăcini în eterna dorință de îmbogățire și de parvenire socială a omului. Destinul lui
Ghiță ilustrează de fapt efectele dezumanizate ale dorinței de îmbogățire. Apare și tema
destinului implacabil pe care Ghiță are iluzia că îl poate modifica și controla, comițând
hybrisul care va conduce, în final, la pedeapsa capitală.
Conflictul nuvelei este dublu, astfel încât tensiunea epică manifestată la
început doar pe plan exterior prin antiteza dintre protagonist și Lică, se continuă într-un
conflict interior ce vizează trăirile contradictorii ale eroului. Astfel, Ghiță simte în el ceva
mai tare decât voința proprie, se izolează de familie, nu se mai teme nici măcar de moarte,
răzbunarea pe Lică ajunge obsesie, iar pe Ana, în cele din urmă, o ucide cu sânge rece.
În manieră realistă, cele 17 capitole ale nuvelei se organizează
într-o compoziție clasică, solidă, iar viziunea naratorială este obiectivă, detașată. Naratorul
este obiectiv, viziune dindărăt, narațiune heterodiegetică de tip auctorial. Perspectiva
auctorială a naratorului permite atât descrierea verosimilă a evoluției sociale a lui Ghiță, cât
și redarea zbuciumului său interior prin procedee moderne precum stilul indirect liber și
monologul interior. În cazul lui Lică, tehnica este a portretisticii, astfel că, în manieră
realistă, detaliile fizice sugerează trăsăturile morale: Lică, un om ca de treizeci și șase de ani,
înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc. Vocea naratorială se dovedește neimplicată față de întâmplările
relatate, indiferent de natura lor, fiind omniscient și omniprezentă. Focalizarea este externă
deoarece accentul cade pe desfășurarea evenimentelor, dar și internă atunci când se pătrunde
în planul interior al personajului. Prin tehnica simetriei, dublată pe
tehnica anticipării, se realizează corespondența dintre incipit și final. Incipitul are valoarea
unui prolog, anticipând evenimentele, cu accent pe fericirea și stabilitatea familiei și gândirea
capitalistă: Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit îi spune soacra ginerelui său, ca un avertisment asupra valorilor care
ar trebui să conteze. Finalul are valoarea unui epilog și aparține aceleiași voci, în fapt o
instanță morală: simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat, susținând tema
timpului. Simetria incipit-final este strategia narativă ce reflectă viziunea realist-clasică
a lui Slavici asupra existenței: încălcarea normei este o provocare la adresa destinului
necruțător. De
asemenea, complexitatea relației dintre cele două personaje elocvent surprinsă de narator prin
construcția conflictului, se evidențiază pe tot parcursul acțiunii prin intermediul mijloacelor
de caracterizare la care Slavici apelează în nuvelă. La nivel compozițional, opoziția
fundamentală dintre cei doi constă, așa cum reiese din caracterizarea indirectă prin faptele și
vorbele actanților, în diferența dintre un personaj rotund, ce își schimbă însușirile pe
parcursul narațiunii din cauza personalității sale slab conturate- Ghiță-, și un personaj plat,
Lică, întrucât rămâne fidel cu orice preț principiilor de viață ce i-au adus bunăstarea. Dacă pe
cârciumar obținerea banilor în mod ilegal îl determină la confesiuni de tipul: Ei! Ce să-mi fac
dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea ? Lică nu mai are nicio mustrare de conștiință,
ba chiar se autocaracterizează drept unul care-i ucide din plăcere pe aceia ce îi stau în cale.
Pentru el sângele e un fel de boală, o recuzită a afacerilor sale.
Acțiunea nuvelei este plasată în spațiul câmpiei ardelene, în lumea crescătorilor de
porci. Acțiunea durează 1 an, de la Sf. Gheorghe( simbolul creștin al puterii de a se confrunta
cu răul și de a-l învinge) până la Paște( mai exact până în Vinerea Mare din Săptămâna
Patimilor).
Chiar dacă nuvela se centrează pe evoluția personajului principal, nu înseamnă că
personajele secundare nu au un rol decisiv în desfășurarea acțiunii. Acestea ajută la conturarea
eroului și primesc, astfel, consistență epică. De exemplu, complexitatea transformărilor
interioare ale lui Ghiță, nu ar putea fi imaginată în lipsa relației acestuia cu bătrâna, cu soția,
cu jandarmul Pintea, dar mai ales cu Lică, personajul negativ. Funcția decisivă în dezvăluirea
tuturor atributelor personalității protagonistului e deținută de relația dintre Ghiță și Lică
Sămădăul. Legătura dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul, șeful porcarilor, dar și al
tâlharilor din câmpia Aradului, se află sub semnul patimii banilor, dar și al raportului de forțe.
La începutul nuvelei, Ghiță apare ca personaj tipologic pentru categoria indivizilor
dornici de îmbogățire în vederea bunăstării familiei, putându-se afirma că are un statut moral
și psihologic necompromis, în vreme ce Lică Sămădăul reprezintă infractorul. Protagonistul
nuvelei este nemulțumit de statutul lui social, conștientizând limitele meseriei de cizmar într-
o lume ce se conduce după niște legi nescrise, opuse fundamental oricărei tentative de
schimbare. Din punct de vedere moral, la început este un om onest, muncitor, ambițios,
iubitor, bun. După ce-l cunoaște pe Lică, Ghiță devine duplicitar și imoral. Psihologic, inițial
este vesel și echilibrat, iar ulterior devine oscilant, ursuz, se aprinde pentru orice lucru, este
impulsiv, instabil emoțional, influențabil.
Apariția lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei, dar și echilibrul interior
al protagonistului. Lică este un personaj secundar, realist, antagonistul nuvelei. Sămădăul,
care cunoaște pe toți oamenii buni și mai ales pe cei răi, îl vrea partener pe cârciumar, știind
că este cea mai potrivită iscoadă: Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece
pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Statutul
social de șef al porcarilor îi conferă puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite și
necinstite din Câmpia Aradului, situația socială fiind solidă. Personalitatea lui Lică este
construită din lumini și umbre: sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu
aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Lică reprezintă atracția fatală a banului, este un
bun psiholog, dominant. Incompatibilitatea dintre Lică și Ghiță este ilustrată de fiecare
episod narativ dedicat întâlnirii lor.
O secvență relevantă în acest sens poate fi considerată discuția
lor despre importanța prieteniei în relația de afaceri. După ce află că a ucis o femeie
pentru a o jefui, Ghiță afirmă: tu nu ești om, Lică, ești diavol. În schimb, căpetenia porcarilor
reacționează batjocoritor, simțind că a reușit să-l supună pe cârciumar: Tu ești om cinstit,
Ghiță, și am făcut din tine om vinovat.
Mai mult, ruptura dintre cei doi bărbați atinge apogeul in
scena jocului de duminica Paștelui, când, după un dans ce îi pare lui Ghiță nesfârșit, Lică se
lasă pe laiță, o luă pe Ana pe genunchi și începu, așa în glumă, să o sărute și să o strângă la
piept. Mizând pe o reacție isterică a lui Ghiță, Lică îi spune direct că o dorește pe soția lui și îi
poruncește să-i lase singuri. Pentru prima dată, dezumanizarea cârciumarului este atât de
pregnantă, încât acesta o oferă drept momeală pe Ana și calculează cum să-i dea știre
jandarmului Pintea. În concluzie, relațiile dintre cele două personaje din
Moara cu noroc simbolizează sfârșitul unei lumi care, punând prea mult preț pe valoarea
banilor, și-a pierdut umanitatea. Moartea violentă atât a lui Ghiță, cât și a lui Lică din finalul
nuvelei reprezintă un semnal moralizator pentru lumea românească din secolul al XIX-lea,
vorbind despre falimentul oricărei societăți care încearcă să impună orânduiri noi prin
anularea necondiționată și brutală a celor vechi.