Sunteți pe pagina 1din 4

Moara cu noroc

Viziunea despre lume

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului XIX, Ioan Slavici este unul dintre
clasicii literaturii romane si adept al realismului.
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adica o specie
epica in proza, cu un fir narativ central si o constructie epica
riguroasa, cu un conflict concentrat, in care este scoasa in evidenta
evolutia personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvela psihologica deoarece infatiseaza framantarile de
constiinta ale personajului principal, care traieste un conflict interior,
moral si se transforma sufleteste, iar analiza se realizeaza prin
tehnici de investigare psihologica: monolog interior, stil indirect
liber, scene dialogate.
Este o nuvela realista prin: tema familiei si a dorintei de
inavutire, obiectivitatea perspective narative, includerea de
personaje tipice pentru o anumita categorie sociala(Ghita reprezinta
tipul carciumarului dornic de imbogatire, Pintea este jandarmul , Lica
este talharul), precum si prin verosimilitate si tehnica detaliului
semnificativ.
Tema prezinta consecintele nefaste si dezumanizante ale dorintei
de inavutire, in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul
secolului al XIX-lea. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta
conflictul interior trait de Ghita, care, dornic de prosperitate
economica, isi pierde treptat increderea in sine si in familie.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma
numita Moara cu noroc, ajunge sa insemne Moara cu ghinion,
intrucat castigurile obtinute aici ascund nelegiuiri si duc la
destramarea familiei lui Ghita.

Perspectiva narativa este obiectiva. Intamplarile din nuvela


sunt relatate la persoana a III-a, de catre un narator detasat,
omniscient si omniprezent. Interferenta dintre planul naratorului si
cel al personajelor se realizeaza prin folosirea stilului indirect
liber(Ana isi calca pe inima si se dete la joc[]La urma urmelor,de
ce sa nu joace?)
Incipitul si finalul nuvelei se afla in raport de simetrie. Cele
doua teze morale, formulate in prolog si epilog, sunt confirmate in
desfasurarea narativa, iar personajele care incalca aceste principii
ale vocii traditionale, sunt sanctionate in finalul nuvelei. Soacra
afirma la inceput ca Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit, iar la sfarsit
pune intamplarile pe seama destinului necrutator asa le-a fost
data.
Conflictul central este unul moral, conflictul interior al
protagonistului, fiind o nuvela psihologica,. Personajul principal,
Ghita, oscileaza intre dorinta de a ramane om cinstit si cea de a se
imbogati alaturi de Lica. Conflictul interior se reflecta in plan
exterior, in confruntarea dintre carciumarul Ghita si Lica Samadaul.
In nuvela realista, spatiul si timpul sunt precizate. Carciuma de
la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata,
inconjurata de pustietati. Actiunea se desfasoara pe parcursul unui
an: de la Sfantul Gheorghe pana la Pastele din anul urmator.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat.
Expozitiunea descrie drumul care merge la Moara cu noroc.
Ghita, cizmar sarac, dar onest, ia in arenda carciuma pentru a
castiga bani mai multi si mai repede. O vreme, afacerile ii merg
bine, iar primile semne ale bunastarii in care traieste familia lui nu
intarzie sa apara, scena numararii banilor fiind sugestiva.
Intriga este reprezentata de aparitia la Moara cu noroc a lui Lica
Samadaul, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi,
declansand in sufletul lui Ghita conflictul interior si tulburand

echilibrul familiei. Lica ii cere sa-i spuna cine trece pe la carciuma,


iar Ghita isi da seama ca nu poate ramane la Moara cu noroc fara
acordul Samadaului.
Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii
carciumarului fata de familie si al dezumanizarii provocate de
dorinta de imbogatire alaturi de Lica. Desi starea sa materiala se
imbunatateste, Ghita incepe sa-si piarda increderea in sine.
Astfel,acesta devine brutal, interiorizat, mohorat si se poarta violent
fata de Ana. La un moment dat ajunge sa regerete ca are familie si
ca nu isi poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Dornic
sa faca avere, se indeparteaza treptat de Ana si devine complicele
lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei
femei si a unui copil. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea, fost
hot si tovaras al lui Lica, pentru a-l da in vileag pe Samadau, insa nu
este cinstit nici fata de acesta, caci doreste sa isi pastreze o parte
din banii obtinuti din afaceri necurate.
Punctul culminant ilustreaza dezumanizarea lui Ghita. La
sarbatorile Pastelui, acesta isi arunca sotia in bratele Samadaului,
lasand-o singura cu acesta, in timp ce el merge sa il anunte pe
jandarm ca Lica are asupra lui bani furati. Dezgustata de lasitatea
sotului si nestiind motivul real pentru care acesta a plecat, Ana i se
daruieste lui Lica, intrucat, spune ea, el e om, pe cand Ghita nu e
decat muiere imbracata cu haine barbatesti.
Deznodamantul este tragic. Dandu-si seama ca sotia l-a inselat,
Ghita o ucide pe Ana, fiind omorat de Raut, la ordinal lui Lica.
Carciuma este incendiata, iar Lica se sinucide pentru a nu fi prins viu
de Pintea. Nuvela are final moralizator, sanctionarea protagonistilor
este pe masura faptelor. Singurele persoane care supravietuiesc
sunt batrana si copiii, fiinte inocente.
Mijloacele de caracterizare indirecta sunt predominante.
Naratorul noteaza gesturile, replicile, reactiile personajelor,
surprinde relatiile dintre ele, dar si gandurile acestora. De
asemenea, naratorul realizeaza portrete sugestive, iar detaliile fizice

releva trasaturi morale sau statutul social. Mijloacele de investigatie


psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior,
introspective, notatia gesticii si a mimicii.
Stilul nuvelei este sobru, concis. Limbajul naratorului si al
personajelor valorifica aceleasi registre stilistice: limbajul regional,
ardelenesc, popular, oralitatea.
In opinia mea, analiza psihologica este pusa in slujba unei teze
morale: goana dupa inavutire cu orice pret distruge echilibrul
interior si linistea familiei.
In concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este realista prin:
tema, tipologia personajelor si stil. Este psihologica intrucat
urmareste conflictul interior si framantarile personajelor. Toate
aceste caracteristici prezentate mai sus sustin tema si viziunea
despre lumea a autorului.