Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui

Liviu Rebreanu este un autor moralist, un fin
psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum
insusi marturiseste, creatorul aplica in opera sa
principalele virtuti morale precum :
sinceritatea, demnitatea, cinstea, iubirea de
adevar.
Scriitorul roman creeaza o opera bazata pe
cunoasterea sufletului omenesc cu un puternic
caracter moralizator, orice abatere de la
principiile etice fiind grav sanctionata de autor.
,,Moara cu noroc,, este una dintre nuvelele lui
Ioan Slavici, alaturi de ,,Budulea Taichii,, , ,,Popa
Tanda,, . Opera este o nuvela, o specie epica in
proza cu un singur fir narativ, urmarind un
conflict interior si unul exterior ce-i confera
creatiei caracter psihologic. Personajele putine
conturate succint, contribuie la profilarea
protagonistului. Nuvela prezinta o intriga
riguros construita cu fapte verosimile, accentul
fiind pus mai mult pe definirea personajului
decat pe actiune, cu evidenta tendinta spre
obiectivarea perspectivei narative si detasarea
naratorului fata de actiune prin naratiunea la
persoana a treia.
Aparuta in volumul de debut ,, Novele din
popor ,, , ,,Moara cu noroc,, este o nuvela
realista de factura psihologica, autorul apeland
la cele mai variate mijloace artistice de analiza
psihologica : dialogul, introspectia, monologul
interior, care scot in evidenta zbuciumul din ce
in ce mai distructiv al personajului.
Relatiile temporale definesc un timp real,
actiunea desfasurandu-se pe parcursul unui an,
de la sfarsitul secolului al 19-lea, incepand in
preajma zilei de Sfantul Gheorghe si
terminandu-se de Paste. Perspectiva spatiala
este reprezentata pe deoparte de un spatiu
exterior real, hanul, aflat la o rascruce de
drumuri, iar pe de alta parte de un spatiu
interior psihologic ce reflecta conflictul intern al
personajului care-i determina destinul tragic.
In privinta titlului, naratorul omniscient anunta
cititorul ca ,,Moara a incetat a mai macina si s-a
prefacut in carciuma,,. In simbolistica
mitologica, se interpreteaza faptul ca acel loc
devine prielnic pentru atragerea duhurilor
necurate. Titlul ar putea semnifica ideea ca
locul este blestemat si bantuit de duhuri rele,
moara fiind ,, cu noroc ,, numai in sensul
malefic al castigului de bani pe cai necinstite.
Tema nuvelei argumenteaza structura realista si
psihologica prin consecintele nefaste ale
lacomiei pentru bani atunci cand aceasta pune
stapanire pe un om controlandu-i
comportamentul si hotarandu-i soarta.
Conflictul psihologic este de natura mitica si
determina soarta personajelor in functie de
abaterile fiecaruia de la morala fundamentala a
sufletului omenesc in care lipsa de pastrare a
masurii in toate este esentiala. Conflictul
exterior ilustreaza realitatile comunitatii
ardelenesti reprezentate de neputinta lui Ghita
de a-si schimba statutul social.
Incipitul nuvelei este constituit de sfatul
providential rostit de batrana soacra a lui Ghita
atunci cand afla despre intentia ginerelui de a
lua in arenda hanul. ,,- Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit,,.
Simetria incipitului cu finalul este construita din
cuvintele batranei ce au semnificatii in esenta
moralizatoare si psihologica a nuvelei.
Cizmar de meserie, Ghita se saturase sa
carpeasca cizmele oamenilor, asa ca ia in
arenda pentru 3 ani hanul Moara cu noroc unde
se muta impreuna cu sotia, soacra si copiii.
Harnic si priceput, devine repede cunoscut de
drumet iar afacerile ii merg bine. Ana isi iubea
sotul, se intelegeau bine si erau fericiti.
Linistea lor este perturbata odata cu aparitia la
han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului
despre care Ghita aflase ca este un om de
temut.
Lica i se prezinta lui Ghita cu agresivitate,
accentuand faptul ca este un om periculos. El ii
cere carciumarului sa-l informeze despre tot ce
se intampla la han. Ghita este coplesit de
ganduri negre pentru ca simte pericolul care-l
pandeste daca se supune lui Lica, dar riscul este
si mai mare daca-l refuza.
Conflictul psihologic se amplifica treptat pe
masura ce Ghita se implica in afacerile
necinstite ale lui Lica. Speriat de atitudinea
Samadaului, eroul isi cumpara 2 pistoale, o
sluga si 2 catei pe care ii pune in lant ca sa se
inraiasca. Ana observa ca sotul ei este
ingandurat, s-a instrainat de ea si de copii, se
enerveaza din nimic si se teme sa-l intrebe ce
are, deoarece el se mania cu usurinta.
Ghita isi da seama ca la Moara cu noroc ,, nu
putea sa stea nimeni fara voia lui Lica,, , se
gandeste ca ar fi fost bine sa n-aiba nevasta si
copii ca sa poate spune ,, prea putin imi pasa ,,.
Lacom de bani, Ghita este gata sa devina omul
samadaului, naratorul dezvaluind prin stilul
indirect liber si prin monologul interior
gandurile negre si chinurile sufletesti ale
carciumarului.
Samadaul il atrage pe Ghita in afacerile lui
necurate iar acesta, dominat de puterea banului
se implica tot mai mult, speriat de amenintarile
porcarului.
Dezumanizarea lui Ghita se produce incet dar
sigur, cateva intamplari fiind decisive in
prabusirea etica si sociala a protagonistului.
Jefuirea arendasului, uciderea doamnei
imbracate in doliu si a copilului, sperjurul, sunt
fapte ce subliniaza trecerea carciumarului de la
om la neom.
Slavici realizeaza o analiza psihologica profunda
a lui Ghita , framantarile interioare, zbuciumul
si setea pentru bani devin din ce in ce mai
chinuitoare.
Lica ii relateaza cum a infaptuit primul omor din
cauza ca nu avea bani sa cumpere niste porci si
cum, acum, simte o adevarata placere la
vederea sangelui. Il avertizeaza pe Ghita ca
slabiciunea pentru o singura femeie este
daunatoare barbatului si il sfatuieste sa scape
de temerile iubirii pentru Ana.
Singurul cu care carciumarul ar fi indraznit sa
vorbeasca este jandarmul Pintea, fost partas cu
Lica in hotiile de cai, dar se certasera foarte rau
incat se urau de moarte. Simtindu-se umilit in
orgoliul lui de barbat, Ghita se gandeste sa-l
duca pe samadau la spanzuratoare si se
hotaraste sa-l demaste, planuind cu Pintea
prinderea lui Lica in flagrant.
In saptamana Pastelui, batrana pleaca impreuna
cu nepotii sa petreaca sarbatorile la niste rude
iar Ana ramane acasa cu Ghita.
Lica insista Ca Ghita sa-l lase singur cu ea, ca sa-
l vindece de slabiciunea pe care o avea pentru o
singura femeie.
Consolandu-se ca un las ,, asa mi-a fost
randuit ,, , Ghita accepta sa plece si se gandeste
ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si il vor
prinde pe Lica cu banii insemnati asupra lui,
reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana,
dezamagita de comportamentul sotului ei,
despre care spune ca ,,nu e decat o muiere
imbracata in haine barbatesti,, si crezand ca nu
o mai iubeste, se arunca in bratele lui Lica, dupa
care il roaga sa o ia cu el. Samadaul o respinge
cu indiferenta si o sfatuieste sa se impace cu
Ghita.
Pintea este impresionat de faptul ca Ghita isi
sacrificase nevasta pentru a-l prinde pe Lica : ,,
si eu il urasc pe Lica, dar n-as fi putut sa-mi
arunc o nevasta ca a ta drept momeala ,, .
Carciumarul se intoarce la han cu gandul sa-si
incheie socotelile cu Ana, pe care o injunghie,
considerand ca numai astfel o izbaveste. Raut isi
descarca pistolul in ceafa lui Ghita, in timp ce
samadaul da ordine oamenilor sai sa dea foc
hanului.
Lica incearca sa fuga, dar nu reuseste si la auzul
vocii lui Pintea isi sfarma capul de tulpina unui
stejar.
Finalul Nuvelei este reprezentat ca si
incipitul, de cuvintele batranei : ,, simteam eu
ca nu are sa iasa bine ; dar asa le-a fost data ,,.
Personajele sunt realiste, reprezentative pentru
o tipologie umana si se supun valorilor morale
ale colectivitatii respective care le aproba sau
nu, dar nu le modifica esential. Naratorul este
omniscient, omniprezent, stie ce gandesc, ce
fac, ce simt sau ce intentioneaza personajele, le
hotaraste destinul, realizeaza perspectiva
narativa de tip demiurgic adesea prin relatarea
in stil indirect.
Ghita este personajul principal al nuvelei si unul
dintre cele mai reprezentative personaje
realiste din literatura romana, impunandu-se
prin complexitate dar si putere de
individualizare, ilustrand consecintele
distrugatoare pe care le are asupra omului,
setea de inavutie.
Viata exterioara a lui Ghita este subordonata de
trairea interioara, de zbuciumul din mintea si
sufletul sau. Slavici dirijeaza destinul eroului
prin mijloace psihologice profunde, sondand
reactii, ganduri, trairi in cele mai adanci zone
ale constiintei personajului, mai ales prin
monologuri interioare. Actiunile, gesturile si
atitudinea lui Ghita scot indirect la lumina
incertitudinea care il domina, teama si
suspiciunea, instalate definitiv in sufletul sau,
dupa ce intra in cardasie cu Lica. Conflictul
interior evolueaza, lupta dandu-se intre fondul
cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Patima
pentru bani il dezumanizeaza si Ghita cade
prada unui destin previzibil si caruia nu i se
poate opune, devenind ucigasul sotiei, iar
impuscarea sa de catre Raut constituie
pedeapsa bine meritata pentru lacomia
nestapanita de inavutire.
Protagonistul poarta numele de Ghita,
intrucat autorul vrea sa puncteze incapacitatea
personajului de a infrange patima banului
( Sfantul Gheorghe, este cel care, calare pe un
cal alb, omoara cu o sulita un balaur,
reprezentant al raului ).
Ghita este un personaj rotund si dinamic ce
evolueza pe parcursul operei de la tipicitate la
individualizare.
Pe parcursul nuvelei, protagonistul este
surprins in trei ipostaze : prima este cea de tata
care manifesta iubire si grija fata de ceilalti.
Situatia se schimba cand apare Lica Samadaul si
Ghita devine om al lui. Aceasta a doua ipostaza
este dilematica deoarece carciumarul se zbate
intre 2 dorinte contradictorii. Ultima ipostaza
ni-l prezinta pe Ghita regretand ca are familie si
copii, atingand treapta imoralitatii totale, dispus
sa-si sacrifice sotia pentru a-l da pe Lica pe
mana lui Pintea.
Opera lui Slavici are un caracter profund
popular atat prin tematica, prin conceptia
morala, cat si prin dragostea lui pentru sufletul
omenesc. Slavici este un adevarat maestru in
construirea dialogurilor si a monologurilor
interioare prin care sondeaza sufletul uman,
analizeaza reactii, trairi interioare, ganduri ale
personajelor.
Stilul lui Slavici are o oralitate
asemanatoare cu aceea a lui Creanga, dand
impresia de ,,spunere,, a intamplarilor in fata
unui auditoriu, mai ales ca si el intervine in
naratiune, prin interogatii retorice, exclamatii,
proverbe si zicatori.
Ioan Slavici este initiatorul prozei realiste in
literatura romana si a nuvelei de analiza
psihologica, solida, prin dragostea lui profunda
pentru oameni : ,, In gandul meu, rostul scrierii
a fost intotdeauna indrumarea spre o vietuire
potrivita cu firea omeneasca,,.