Ion – Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern deoarece

scrie primul roman de analiza psihologica din proza
romaneasca, ,,Padurea spanzuratilor,,.
Anul 1920 va reprezenta aparitia capodoperei literaturii obiective
romanesti, romanul ,,Ion,, , conceput in 7 ani de munca asidua.
Eugen Lovinescu include romanul ,,Ion,, in modernism argumentand
prin complexitatea planurilor de actiune, prin circularitatea romanului,
prin profunzimea analizei psihologice, prin galeria umana stratificata,
prin numarul mare de personaje si prin destinele acestora fata de care
naratorul omniscient se detaseaza cu obiectivitate.
Ca orice roman, ,,Ion,, este o specie a genului epic in proza de mare
intindere, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri
narative avand o intriga ampla si complicata. Principalul mod de
expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin
descriere si indirect prin fapte, cu ajutorul dialogului, al monologului, si
al introspectiei.
Romanul este structurat in 2 parti, ,,Glasul Pamantului,, si ,,Glasul
Iubirii,, si 13 capitole cu titluri-sinteza.
Romanul ,,Ion,, este o monografie a satului ardelean de la inceputul
secolului al 20-lea. Conflictul central il constituie lupta pentru avere,
intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de
pamant.
Geneza romanului demonstreaza apartenenta operei la realism,
autorul marturisind ca in lunga sa truda de creatie, un rol important l-a
avut acumularea de material documentar : Scriitorul a vazut un taran
care satura pamantul ca pe o ibovnica, iar sora lui ii povesteste despre o
fata instarita ce a ramas insarcinata cu cel mai sarac fecior.
Incipitul, simetric finalului este realizat prin descrierea drumului spre
satul Pripas.
Actiunea operei incepe cu glasul pamantului, unde se fixeaza timpul
si spatiul in care vor avea loc evenimentele, anume intr-o zi de
duminica, in satul Pripas. Hora din curtea vaduvei lui Maxim Oprea
reprezinta o pagina etnografica memorabila. Ion, protagonistul
romanului, joaca somesana cu Ana lui Vasile Baciu, unul dintre bogatii
satului, insa o iubeste pe Florica, cea frumoasa, dar saraca. De aceea,
Ion ii face curte Anei. Deoarece mereu i-a invidiat pe cei bogati, Ion
considera ca trebuie sa o ia de nevasta pe Ana, desi n-o iubea. Astfel, ia
nastere un prim conflict exterior intre Vasile Baciu, tatal Anei si Ion.
Conflictul principal al romanului consta in lupta pentru pamant, Ion
fiind convins ca averea i-ar fi conferit respectul celorlalti, si nimeni n-ar
mai fi avut curaj sa-l jigneasca. Dupa ce Ana este batjocorita de Ion,
Vasile Baciu consimte sa-I dea ca zestre toate pamanturile.
La nunta, Ion realizeaza pentru prima data ca impreuna cu pamantul
trebuie sa o primeasca si pe Ana, care-I parea o straina.
Partea a doua a romanului, glasul iubirii sugereaza cealalta patima a
lui Ion, care nu-I da pace, dorul de Florica, sfasiindu-I sufletul.
Pamantul primit de la Vasile Baciu il facuse mandru, dar nu-l implinise.
Dupa casatorie, viata Anei devine un cosmar si nici nasterea copilului
Petrisor nu-I va aduce liniste si alinare. Simtind dezinteresul sotului, Ana
se spanzura in grajd, dar Ion se bucura iar atentia lui se indreapta acum
asupra lui Petrisor. Acesta insa, fiind neingrijit moare, fapt ce-l
determina pe Baciu sa-si ceara inapoi pamanturile. Preotul Belciug se
vede nevoit sa intervina in conflictul dintre Ion si Baciu si dand dreptate
fiecaruia dintre ei, ii convinge sa lase averea bisericii.
Deznodamantul este previzibil deoarece Ion este din ce in ce mai
nestapanit in iubirea pentru Florica, il viziteaza des pe George,
prefacandu-se ca ii este prieten. Prevenit de oloaga satului, intr-o
noapte George se intoarce pe neasteptate acasa, aude zgomote in
curte, ia sapa si izbeste la intamplare, fara sa vada nimic.
Autorul propune pentru sfarsitul lui Ion o crima pasionala, savarsita
cu o unealta agricola.
Celalalt plan narativ este ocupat de familia invatatorului Herdelea.
Planurile epice se inlantuie si se influenteaza reciproc in functie de
relatia lui Ion cu celelalte personaje.
Personaj realist si eponim, Ion Pop al Glanetasului, este tipic pentru
clasa taranimii, concentrand tragica istorie a sateanului ardelean, fiind
construit prin procedeul basoreliefului.
Trasaturile morale ale lui Ion reies indirect din faptele, gandurile si
atitudinile lui, si in mod direct din prezentarea naratorului si a altor
personaje.
Conflictul interior si mijloacele de analiza psihologica reflecta
modernismul protagonistului si-I determina destinul previzibil. ,,Iute si
harnic ca ma-sa,, , chipes, voinic dar sarac, Ion resimte dureros
prapastia dintre el si bogatanii satului, ca Vasile Baciu. Dupa ce se
casatoreste cu Ana, patima pentru pamant se manifesta intr-un gest de
adorare, saruta pamantul iar fata ,,ii zambea cu o placere nesfarsita.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas, iubirea
patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion
este pedepsit de autor intrucat el se face vinovat de degradare morala
fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulbura linistea casei lui
George Bulbuc, si cea a familiei Herdelea si a unei colectivitati.
Finalul inchis al romanului surprinde satul adunat la sarbatoare sfintii
noii biserici, construite de preotul Belciug.
Prin simetrie cu incipitul, circularitatea operei este data si de finalul
romanului, unde descrierea drumul care iese din satul Pripas sugereaza
ca viata colectivitatii isi urmeaza cursul firesc.
Romanul se incheie cu o dedicatie finala, adresata ,,Celor multi umili!,,.
Limbajul artistic al lui Rebreanu se individualizeaza prin precizia
termenilor si claritatea exprimarii. Stilul anticalofil reliefeaza crezul
prozatorului, potrivit caruia ,, e mult mai usor a scrie frumos, decat a
exprima exact,,.
Vorbind despre monumentalitatea romanului lui Liviu Rebreanu,
George Calinescu aprecia ca ,,Ion,, este ,,un poem epic, o capodopera
de maretie linistita,,.