Roman interbelic, realist, obiectiv, social

Ion
Liviu Rebreanu
- Comentariu literar -
Liviu Rebreanu reprezintă scriitorul interbelic care deschide în literatura română drumul
romanului românesc modern, în încercarea acestuia de sincronizare cu formele culturale din
Occident. Romanul ”Ion” a fost publicat în anul 1920 și ilustrează formula epică a romanului
realist, obiectiv, social.

Geneza romanului este caracteristică realismului, evidențiind relația dintre realitate și

ficțiune. În volumul intitulat ”Amalgam“, Liviu Rebreanu afirmă că la baza scrierii acestui
roman au stat câteva evenimente de viața reală. Un prim element al genezei îl constituie
impresia puternică pe care i-a lăsat-o autorului imaginea unui țăran îmbrăcat în straie de
sărbătoare sărutând cu patima pământul. De asemenea, punctul de plecare este reprezentat de
discuția purtată de scriitor cu un fecior sărac despre nevoia de a avea pământ. Al treilea element
de geneză îl constitiuie o istorisire spusă de sora autorului, Livia, despre o fată bogată, sedusă și
abandonată de către un fecior sărac. La toate acestea, se adaugă amintirile romancierului despre
viața plină de lipsuri, într-o familie de învățători, în care fetele fără zestre se vor mărita cu
greutate. Pentru început, aceste surse de inspirație se regăsesc în nuvele precum
”Răfuiala”, ,,Zestrea” și vor reprezenta sâmburele narativ al unor importante secvențe epice din
roman.

Titlul, ”Ion“, surprinde destinul unui țăran ardelean, stăpânit de nevoia socială de a avea
pământ.

Tema este realist-socială și ilustrează problematica pământului în Ardeal, din

perspectiva unui destin țărănesc, cel al lui ion.

Compoziția reflectă preocuparea rebreniană pentru echilibru și simetrie. Astfel, romanul

cuprinde două părți cu titluri metaforice:,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii’ care au șase,
respectiv șapte capitole. Compoziția interioară a romanului evidențiază o formă de ”corp
sferoid” ilustrată printr-o relație de simetrie între incipit și final. Criticul literar, Nicolae
Manolescu, remarca în opera ”Arca lui Noe” volumul I, imaginea metaforică a drumului, care
introduce cititorul în lumea ficțiunii și, în final, apare conturată în sens invers, pentru a
reacomoda cititorul cu un timp și un spațiu real.

Incipitul fixează coordonatele spațio-temporale realist-veridice, în satul Pripas, la

începutul secolului XX. Perspectiva narativă obiectivă a naratorului omniscient și omniprezent
înfățișează satul în zi de horă duminicală, având o valoare monografică prin prezentarea ierarhiei

1
Roman interbelic, realist, obiectiv, social

sociale. Viziunea narativă heterodiegetică se focalizează într-o imagine a horei duminicale

asupra cuplului Ion-Ana lui Vasile Baciu.

Personaj principal, realist, complex, reprezentând tipologia țăranului însetat de nevoia de

a avea pământ, Ion joacă alături de Ana și are un monolog interior care simbolizează conflictul
central al cărții dintre ”Glasul pământului” și ”Glasul iubirii”, dintre patima înavuțirii, care e
ilustrată de zestrea Anei, ,,urâțică și uscățivă” și frumusețea Floricăi a cărei avere este
reprezentată de un ” porc jigărit și câteva bulendre vechi”.

Personaj secundar, George al lui Bulbuc, are pământ și dorește să se căsătorească cu

Ana. Acesta îl anunță pe Vasile Baciu, tatăl Anei, care îl ceartă pe Ion în fața întregii comunități,
caracterizîându-l direct ”hoț, fleandură și sărăntoc”. Apar conturate două conflicte exterioare,
între Ion și George al lui Bulbuc, între Ion și Vasile Baciu. Orgolios, personajul principal îl
provoacă pe George la bătaie, ieșind învingător. El își consolidează astefel rolul de lider al cetei
de flăcăi în comunitatea tradițională. Drumul de întoarcere spre casă, Ion îl parcurge alături de
Titu Herdelea și, dintr-o discuție aparent banală cu acesta, primește sugestia de a o seduce și
abandona pe Ana pentru a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu.

Procedeu modern, retrospectiva narativă are rolul de a prezenta două destine până la un
punct asemănătoare. Pe de o parte, Vasile Baciu fusese un fecior sărac care s-a căsătorit cu o
faăa bogată pe care cu timpul a ajuns să o iubească. Când aceasta moare la nașterea Anei,
resentimentele lui se îndreptă asupra copilului. Crescută fără iubirea mamei și fără afecțiunea
tatălui, Ana dezvoltă o puternică frustare, revărsându-și iubirea asupra lui Ion. În celălalt plan
narativ este prezentat destinul lui Ion. Inițial, familia acestuia avusese pământuri, dar tatălui nu îi
plăcuse munca, ci cântatul la fluier și băutura. De la an la an, pământurile familiei se
înstrăinaseră. Ion trăiește un puternic sentiment de frustrare socială, dorind să-și reia locul în
ierarhia satului, așa cum apare în caracterizarea directă: „era iute și harnic ca mă-sa, unde punea
el mâna, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.” Aceasta iubire
pentru pământ, care ține de straturile de profunzime ale ființei lui sau ,mai degraba de un
subcoștient ancestral ce determină destinul țăranului român,îil va însoți pe un traseu care-l
obligă sa ignore propriile-i porniri sufletești , să renunțe așadar , la dimensiunea eternă a
existenței, în favoarea celei efemere, pragmatice. Aceasta opțiune , ce pare ca îl domină cu o
forță mai mare decât viața sau respectarea convențiilor de conviețuire, fac din Ion un amoral,
pentru ca el nu-și pune probleme de natura etică și, deci, nu suferă tulburări de pe urma încălcării
vreunor principii. Rămasă însărcinată, Ana devine obiect al negocierii între tată și viitorul soț.
Bătută si de unul și de celălalt, Ana înfățișează destinul tragic al femeii de la țară la început de
secol XX, care devine ”o aducătoare de zestre și o producătoare de copii”. În acest conflict
țărănesc se vor implica și intelectualii satului: învățatorul Zaharia Herdelea și preotul Belciug.

Partea a II-a a romanului, intitulată ”Glasul iubirii”, debutează cu capitolul ,, Nunta “.

Personajul principal joacă acum alături de Florica, la nunta Anei, și are un alt monolog, ce pune
în evidență conflictual interior, în trecerea de la glasul pământului la glasul iubirii: ,,Ce folos de

2
Roman interbelic, realist, obiectiv, social

pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu e al tău?” Odată stăvilită patima pentru pământ, Ion
vrea să compenseze o lipsă prin împlinirea iubirii pentru Florica. Deși este căsătorită și are acum
un copil, Ana alege să se spânzure în grajd sub privirile nepăsătoare ale unei vaci. Acest episod
înfățisează ideea potrivit căreia dispariția ei nu afectează în mod fundamental pe nimeni. Acum
singura grijă a lui Ion rămâne sănătatea copilului, deoarece acest lucruîii asigură păstrarea
proprietății pământului. Când Ion intra la pușcărie pentru că a intrat cu coasa în brazda vecinului
său, Simon Lungu, copilul rămâne sub supravegherea Zenobiei, mama lui Ion, și aceasta se
dovedește a fi neglijentă, iar copilul moare. Se redeschide astfel conflictul dintre Ion și Vasile
Baciu care își vrea pământurile de zestre înapoi. Pentru a-și împlini iubirea, personajul principal
ține calea Floricăi, devenită acum soția lui George Bulbuc. Când George pleacă cu treburi la
ăadure, oloaga Savista, ținută de milă pe lângă casa lor, îl avertizează pe acesta de vizitele pe
care Ion le face soției sale. Se întoarce acasa pe neaștepate, îl găseăte pe Ion la Florica și îl
omoară cu lovituri de sapă.Aceasta secvență narativă este simbolică, deoarece ilustrează destinul
tragic al lui Ion, căruia patima pământului i-a fost fatală.

Finalul romanului înfățisează imaginea-metaforă a drumului, dar în sens invers

incipitului, este subliniat astfel caracterul realist al cărții:,,Câțiva oameni s-au stins, alții le-au
luat locul,. Peste zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsaăoare, ștergând toate urmele.”

Capodopera romanului realist obiectiv,”Ion” se impune prin veridicitatea acțiunii,

complexitatea conflictelor, evoluția psihologică a personajelor care întrupează tipologia socială a
țăranului, precum și perspectiva obiectivă a naratorului omniscient și omniprezent. „Ion”
reprezintă cel mai important roman realist, înțelegând prin realism „Viața eternizată prin
mișcări sufletești” , așa cum mărturisea însuși autorul.