Ion – particularitati ale unui roman realist

Romanul “Ion”, scris de Liviu Rebreanu, a fost publicat in 1920 fiind primul roman
al autorului. Acesta a fost redactat in unsprezece ani si are la baza nuvelele
“Zestrea” si “Rusinea”. Ca tip de roman este unul traditionalist deoarece prezinta
viata satului si a taranului, dar si datini si obiceiuri, ca de exemplu hora prezentata
la inceputul operei.

Acest roman se incadreaza in curentul realist, avand trasaturi specific. Astfel,

timpul si spatiul apartin realitatii. Actiunea are loc vara, intr-o zi de duminca la
hora satului Pripas, in curtea vaduvei lui Maxim Oprea. O alta trasatura a
realismului in roman o reprezinta tipologia personajelor. Ion este un personaj
principal, rotund, cu capacitatea de a cuceri in mod surprinzator, prin actiunile si
purtarea sa. Este tipul taranului avar, folosind orice mijloace pentru a reusi sa
puna mana pe pamanturi. Vasile Baciu este tatal Anei, personaj secundar, tipul
omului bogat, dar nemultumit si antagonistul lui Ion. Ana reprezinta tipul femeii
bogate, dar urate si reprezinta statutul femeii in societatea rurala a epocii
respective. Florica, personaj secundar, intruchipeaza o alta perspectiva asupra
feminitatii: frumoasa, dar saraca. Atat Ana, cat si Florica reprezinta cele doua
patimi ale lui Ion: averea si iubirea. Romanul este realist si pentru ca are la baza
surse de inspiratie apartinand realitatii. Din scrisori de la familie a aflat de un
omor pentru pamant savarsit in satul natal si despre pacatul unei fete care a
determinat alungarea ei de acasa. De asemenea, el a vazut la marginea unui ogor
un taran care saruta pamantul.

Romanul este unul obiectiv; perspectiva narativa este obiectiva, ceea ce implica
un narator heterodiegetic, omnipresent si omniscient. Omniscienta este vizibila
prin faptul ca stie mai mult decat personajele sale si le dirijeaza evolutia. Viziunea
este “dindarat” si relatarea textului este la persoana a III-a: “Ilie aducea rachiul
pentru George […]”. De asemenea, naratorul este neimplicat, creditail, impersonal
si detasat.

Tema principala a romanului este prezentarea problematicii pamantului in satul

ardelenesc, la inceputul secolului al XX-lea, prin infatisarea luptei unui taran sarac
pentru a obtine pamant, simbolizarea respectului, dar si consecintele actelor sale,
impletita cu tema iubirii si a destinului.

Titlul reprezinta numele personajului principal, Ion, un taran sarac, care isi
doreste cu patima sa aiba propriul ogor, lucru care in acea perioada insemna
respect din partea celorlalti. Dupa ce obtine acest lucru, Ion s indreapta spre
iubire, ceea ce ii aduce sfarsitul tragic.

Structural, romanul este alcatuit din doua parti narative cu titluri metaforice si
evidentiaza pendularea sufleteasca a protagonistului de a alege intre „Glasul
pamantului” si „Glasul iubirii”. Aceste doua parti sunt divizate in 13 capitole
denumite printr-un singur cuvant ce marcheaza tema capitolului respectiv. Primul
capitol se numeste „Inceputul”, iar ultimul se numeste „Sfarsitul”, astfel
accentuandu-se relatia de simetrie incipit-final. Numar capitolelor sugereaza
destinul tragic al lui Ion

Romanul a fost realizat cu ajutorul tehnicii circularitatii prin care se realizeaza

simetria incipitului cu finalul: cele cinci imagini succesive de la inceput; drumul ce
intra in satul Pripas, troita si crucea de la marginea localitatii cu chipul de tinichea
al lui Iisus, hora din centrul satului, unde intr-o zi de duminica se aduna intreaga
comunitate; infuntarea verbala dintre Vasile Baciu si Ion, bataia dintre Ion si
George la carciuma. Naratiunea se incheie cu reluarea acelorasi secvente asezate
in ordine inversa, aproximativ identic: prabusirea lui Ion sub loviturile lui George,
surprins in curtea casei lui; arestarea lui George; inaugurarea noii biserici intr-o zi
de duminica, unde se afla intreaga comunitate; troita si crucea de tinichea a lui
Hristos; drumul care iese din satul Pripas. Aceste imagini imprima naratiunii o
desfasurare ciclica, simbolizand caracterul repetitiv al actiunilor si pasiunilor
umane, dar si cursul vietii. De asemenea, a fost folosita tehnica planurilor paralele
pentru a scoate in evidenta planul taranimii si cel al intelectualitatii. Asezarea
privitorilor la hora reflecta relatiile sociale si stratificarea economica: fruntasii
satului, primarul si chiaburii discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa.
In satul traditional, transilvanean a acelui timp, lipsa pamantului inseamna lipsa
demnitatii umane, fapt redat din atitudinea lui Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion,
care isi pierduse treptat averea si care sta pe langa cei bogati „ca un caine la usa
bucatariei ... sfiindu-se sa se vare intre bogatasi”. Tehnica contrapunctului este
evidentiata in momentele nuntilor. Punctul comun este nunta, iar in planurile
paralele se afla Ion cu Ana si Laura Herdelea cu Pintea. Cuplul Ion-Ana se inteleg
la inceput din cauza interesului lui Ion, acela de a pune mana pe pamanturile lui
Vasile Baciu, dar in final isi gasesc amandoi sfarsitul tragic. In celalalt plan, cuplul
Laura-Pintea se formeaza din dorinta Laurei de a-l face gelos pe Aurel, dar pe
parcurs ajung sa se inteleaga.

In expozitiune sunt prezentate personajele principale, spatiul si timpul

desfasurarii actiunii. Descrierea jocului traditional Somesana, portul popular, pasii
specifici, vioiciunea dansului, sustinut de cantecul lautarilor este o pagina
memorabila etnografica. Hora are rolul se a usura intemeierea noilor familii,
respctand principiul economic. Astfel, o secventa semnificativa a acestei opere
este reprezentata chiar de catre hora satenilor, de unde reiese viclenia lui Ion.
Inca din scena horei, Ion va simula iubirea fata de Ana: „Sa vii Anuta..Stii tu
unde!”. Numele de alint „Anuta” exprima doar aluzia iubirii, pentru ca Ion este
indragostit de Florica. In scena horei se prezinta cuplurile Ion-Florica si George-
Ana care se afla in contrast. Ana se plange ca intentia tatalui sau, Vasile Baciu,
este casatoria fortata cu George Bulbuc, un fecior bogat. George il informeaza pe
Vasile ca Ion si Ana se afla impreuna sub un nuc, Ana fiind sedusa de Ion. Vasile
devine manios, iar acest conflict reprezinta intriga, deoarece Ion suporta cu greu
rusinea pe care Vasile Baciu i-o aduce la hora, numindu-l „hot”, talhar” si
„sarantoc”, starnindu-indorinta de razbunare.

La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma unde are loc o cearta intre Ion si
George, referitoare la plata lautarilor. Adevaratul motiv este insa Ana, care il
iubea pe Ion cu disperare. Discutia contradictorie dintre cei doi se incheie cu o
bataie crunta, unde Ion il doboara pe George cu un par.
Desfasurarea actiunii cuontinua cu relatarea altor fapte si intamplari ale
personajului principal. Astfel, cuvintele intamplatoare ale lui Titu Herdelea sunt
socotite de Ion ca un sfat pentru mijlocul prin care sa-l determine pe Vasile Baciu
sa accepte casatoria cu fata lui si sa-i dea pamantul. Tanarul ii face curte Anei, o
seduce si il forteaza pe Vasile sa accepte casatoria.

O alta secventa semnificativa a romanului „Ion” este nunta Anei cu Ion, din care
reiese avaritia personajului Ion. Astfel, drept zestre de nunta din partea Anei, lui
Ion i se promit pamanturi si doi boi, lucru care il face pe Ion foarte fericit. Nunta
celor doi se desfasoara in mod traditional, tinand trei zile. In drum spre notar, Ion
isi aminteste ca pentru a avea pamanturile lui Vasile Baciu el trebuie sa o ia de
nevasta pe Ana, a carei uratenie il mira. Isi aminteste apoi de Florica, drusca Anei
si de cum i-a promis ca se vor casatori. Ospatul are loc in curtea lui Vasile Baciu. La
jocul pe bani al miresei Florica ii tine locul Anei din cauza sarcinii. In timpul
dansului Ana incepe sa planga din cauza ca il surprinde pe Ion marturisindu-si
sentimentele pentru Florica, intelegand ca Ion s-a casatorit cu ea doar pentru
pamanturi.

Cum la nunta Ion nu a cerut acte pentru zestre, se simte inselat si o trimite pe Ana
acasa batuta, asa cum va proceda si tatal ei. Impresionat, preotul Belciug mediaza
conflictul dintre cei doi tarani, din mila pentru Ana. Sinuciderea Anei nu-i trezeste
lui Ion regrete, iar in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra
pamantului. Nici moartea copilului nu-l opreste pe Ion in incercarile de a obtine
prietenia lui George, casatorit intre timp cu Florica. Ramas fara familie, Ion se
indreapta acum pe calea iubirii, urmarind-o pe Florica.

Punctul culminant este reprezentat de mommentul in care George il surprinde pe

Ion in curtea sa, lovindu-l cu sapa, simbol al vietii si al mortii in opera,pentru a-l
pedepsi ca i-a furat-o pe Ana, iar acum umbla dupa Florica.

Ion moare, lasand pamantul bisericii, George e arestat, Florica ramane singura, iar
preotul isi implineste visul de a construi o noua biserica, toate acestea constituind
deznodamantul.
Intr-un alt plan, in roman este infatisata intelectualitatea satului, reprezentata aici
de preot si invatator. Rivalitatea dintre cei doi pentru autoritate in sat este
defavorabila celui din urma. El are familie: sotie, un baiat, Titu, poet visator si
doua fete de maritat, Laura si Ghighi, dar fara zestre. Invatatorul isi zidise casa pe
lotul bisericii cu invoirea preotului. Romanul prezinta situatia familiei
invatatorului, care nu are alt venit decat salariul acestuia, traind umilinta unei
destituiri, pornind de la atitudinea fata de faptele lui Ion ( marturiseste ca i-a scris
jalba in urma bataii cu Simion Butunoiu. Lipsa averii, a pamantului il obliga pe
Titu, dupa terminarea liceului sa lucreze ca functionar, fetele se casatoresc fara
voia lor cu barbati pe care nu-i iubesc, pentru ca acestia le accepta fara zestre.
Invatatorul isi intra in drepturi, iese la pensie si se impaca in cele din urma cu
preotul. Acesta isi va ajuta fiul, pe Titu, sa treaca granita in Tara Romaneasca,
avand scrisori de recomandare de la cumnatul sau, sotul Laurei, dorindu-si sa
devina ziarist. Preotul, in schimb, ramas vaduv dupa un an de casnicie, are
pamant, trasura cu cai si isi implineste visul de a construi o biserica noua.

In concluzie, romanul realist „Ion” de Liviu Rebreanu reuseste sa imbine atat

elemente traditionale din viata satului ardelenesc, cat si elemente moderne prin
reliefarea portretului taranului instinctual roman.