TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME ÎN ROMANUL ”ION”

Apărut în 1920, după o îndelungată perioadă de elaborare, ”Ion” este

primul roman important al lui L.Rebreanu, roman considerat ulterior o
capodoperă a literaturii române interbelice. Pentru criticul Eugen Lovinescu
”Ion” marchează ” o dată istorică în procesul de obiectivare a prozei noastre”,
având rolul de a ” rezolva o problemă și de curma o controversă”.
Prin formula realismului obiectiv, creația lui Rebreanu se opune
idilismului sămănătorist și ideologiei populiste.
Amploarea acțiunii, se desfășoară pe mai multe planuri, conflictul
complex, personajele numeroase și realizarea unei imagini ample asupra vieții,
constituie trăsături oricărui roman și implicit, operei literare ”Ion”. Naratorul
oferă o imagine autentică a condiției țăranului ardelean, într-o societate în care
măsura valorii omului este averea.
Find o proză realistă , romanul are ca scop reflectarea veridică a realității,
de aceea crezul scriitorului este iluzia realității. ”pentru mine arta înseamnă
creație de oameni și de viață”. Specific lui Rebreanu îi este ”realismul
esențelor”, care presupune investigarea realului dincolo de aparențele sale
exterioare și renunțarea la copia fidelă , exactă a lumii.
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin tematica socială,
obiectivitatea perspectivei narative, relația dintre personaj și mediul social,
tipologiile, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea și stilul sobru,
impersonal. Există în acest roman și elemente naturaliste prin interesul dedicat
analizei trăsăturilor instinctuale, fiziologice și patologice ale existenței umane.
Așadar, romanul lui Rebreanu este predominant realist cu accente naturaliste.
Referitor la geneza romanului, scriitorul precizează în volumul
”Mărturisiri” ( 1932) cele 3 momente esențiale: scena în care a fost martor
discret al țăranului care a sărutat pământul; povestea fetei înstărite , bătută de
tatăl ei pentru că a rămas însărcinată înainte de căsătorie cu un tânăr leneș care
nu iubea pământul și discuția cu un tânăr țăran , Ion Boldijar al Glanetașului
care i s-a plâns de necazurile datorate lipsei de pământ. Cea de a doua secvență
precizată de Rebreanu a constituit subiectul unei nuvele rămasă în manuscris
”Rușinea” , nucleu al romanului ” Ion”.
Raportul dintre realitate și ficțiune este definitorie pentru viziunea despre
creație a scriitorului: ” romanul fixează curgerea vieții, dă vieții un tipar care îi
surprinde dinamismul”. Deși scriitorul pornește de la datele esențiale ale
societății în care trăiește, prezentând destinul unui țăran transilvănean de la
începutul sec.XX, romanul aparțineintegral ficțiunii. Iubirea este condiționată
social, flăcăul becisnic este înlocuit cu unul harnic, iar numele Rodorica este
substituit cu unul sugestiv pentru ideea de suferință: Ana.
Titlul romanului este reprezentativ pentru universul rural; protagonistul
devine exponent al țăranului prin dragostea pentru pământ, iar modul în care își
atinge scopul îl individualizează . nu doar numele protagonistului este ilustrativ
și în acor cu o anumită mentalitate conform căreia tinerii din sat își aleg soții
bogate, ci și numele celorlalte personaje este în concordoanță cu o anumită
trăsătură sau un comportament. Astfel, Florica este ca o floare, Ana transmite
ideea de milă , suferință prin etimonul ebraic ( ” hannah”), iar Vasile se
comportă caun stăpân, un conducător. ( ” basileus”)
În spirit realist, tema centrală este viața satului transilvănean de la începutul
sec.XX. Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor
aspecte ale lumii rurale: obiceiuri specifice ( nașterea, nunta, hora,
înmormântarea), instituțiile ( biserica, școala), relațiile socio-economice. Criticul
N. Manolescu atrage atenția asupra faptului că tema principală a operei nu este
problematica pământului , ”ci patima lui Ion , ca formă a misticului de posesiune
a pământului”.
Astfel, tema centrală este dublată de temele secundare: iubirea, familia,
destinul, problema națională. Tema principală a romanului, pământul, este
dublată de tema iubirii și ambele sunt evidențiate chiar din primele pagini, în
scena horei, memorabilă pagină etnografică și, totodată, centru strategic al
întregii construcții epice. Stratificarea economică a satului este vizibilă în
această scenă, pentru că, în comunitatea rurală tradițională, lipsa pământului este
echivalentă cu cea a demnității și a respectului din partea celorlalți. Sătenii sunt
grupați după avere, iar Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, nu-și găsește locul
între bogătani: „Pe de lături, ca un câine la ușa bucătăriei, trage cu urechea și
Alexandru Glanetașu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-se totuși s se
amestece între bogătași.” Totodată, la horă se conturează nu numai forma de
organizare a satului, ci și intențiile unor personaje, pozițiile unora în comparație
cu ale altora și se anunță conflictele viitoare. Ion, flăcău sărac, dar harnic și cu o
mare iubire de pământ, joacă cu Ana cea bogată, deși o iubește pe Florica cea
săracă. Văzându-și fata jucând cu Ion, Vasile Baciu, tatăl ei, beat, îl jignește pe
tânăr, numindu-l „hoț” și „tâlhar”, iar conflictul schițat acum va fi dezvoltat
ulterior, în roman. Jignirea lui Vasile Baciu, în fața întregului sat, întărește
hotărârea lui Ion de a-i obține pământurile cu orice preț: „trebuie să aibă pământ
mult, trebuie!”. De altfel, bătaia dintre Ion și George provocată aparent de
neînțelegerile privind plata lăutarilor este, de fapt, determinată de dorința de
răzbunare a lui Ion care, neputându-l-l lovi pe Vasile Baciu, își descarcă mânia
pe George, rivalul la mâna Anei.
Scena sărutului gliei ( cap. IX) pune în lumină resorturile iraționale din
conduita personajului. Evenimentul prezentat este preluat din realitate, după
mărturisirile prozatorului, constituind un moment emoționant. Sfidând
raționalul, Ion se lasă în genunchi și își lipește buzele de pământul rece. Dincolo
de iubirea pentru pământ se ascund semnele morții: noroiul se lipește de mâini ”
ca mănuși de doliu”. Dar Ion este acaparat de glasul pământului și apare
sentimentul că îl domină ” ca un uriaș ce a învins balaurul”, încât nu
conștientizează finalul tragic ce îl așteaptă. Odată ce are pământ înțelege că
averea nu este totul în viață, iar întoarcerea la Florica nu este decât o luare în
posesie a ceea ce nu i se cuvine , o sfidare a normelor rurale.
Acțiunea romanului debutează cu o expozițiune amplă, în care sunt
prezentate timpul, locul și personajele. Într-o duminică de vară șocuitorii satului
Pripas participă la horă în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În rândul
celor care privesc jocul tradițional ( Șomeșana) se evidențiază două grupuri
sociale: a țăranilor înstăriți și a celor care au sărăcit, risipindu-și averea. Rolul
horei în comunitatea rurală este de a asigura coeziunea și de a facilita
întemeierea noilor familii, de aceea la joc participă atât flăcăii cât și fetele.
Decizia lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deși o place pe Florica
cea săracă, generează o sursă de conflict. Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, la
horă și confruntarea verbală cu Ion, acuzat că vrea să-i ia fata promisă altui țăran
bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului.
Desfășurarea acțiunii prezintă, pe mai multe planuri narative, evoluția
personajelor și relațiile dintre ele. Există două planuri narative: unul care
urmărește destinul lui Ion și al familiei acestuia și al doilea care are în centru
destinul familiei Herdelea. Un prim moment în desfășurarea acțiunii este marcat
de bătaia dintre Ion și George, în aparență provocată de plata lăutarilor, în
esență, motivul adevărat fiind disputarea întăietății la mâna Anei. În continuare ,
celelalte acțiuni ale protagonistului se circumscriu dorinței de a acumula avere,
respectiv, cât mai mult pământ. Valorificând într-un mod brutal, exagerat, sfatul
lui Titu se a-l sili pe Vasile Baciu să-i dea pământ, Ion plănuiește în detaliu
seducerea Anei și o lasă însărcinată tocmai pentru a-l forța pe tatăl fetei să
accepte căsătoria și să-i dea pamântuirle. La nuntă, Ion nu cere acte pentru
pământul ce umează să-i revină ca zestre, apoi se simte înșelat și începe s-o bată
pe Ana , femeia fiind alungată, pe rând din casa soțului și a tatălui. Preotul
Belciug mediază conflictul dintre cei doi țărani și în cele din urmă Ion intră în
posesia pământurilor lui V.Baciu, actele fiind încheiate la notar. Ana dă naștere
unui copil, Petrișor, dar nici bucuria nașterii fiului nu-l determină pe Ion să-și
schimbe comportamentul . Ignorată de toți , redusă prin violență la tăcere, Ana
este ținută ca un câine de pripas. Tânăra femeie este tot mai preocupată de
gândul sinuciderii, mai ales că două personaje, Cârciumarul Avram și Dumitru
Moarcaș, îi influențează decizia tragică.
Așadar , punctul culminant îl constituie sinuciderea Anei. Pierderea soției
nu-i trezește lui Ion sentimentul vinovăției, atâta timp cât Ana a fost doar o
unealtă. De altfel, fiul lor, Petrișor, reprezintă doar garanția proprietății
pământurilor. Ion este închis pentru o perioadă de timp ca urmare a conflictului
cu vecinul său, Simion Lungu, de care își însușise ilegal o brazdă de pământ, iar
copilul este lăsat în grija bunicii Zenobia. La scurt timp copilul se îmbolnăvește
și moare. Ieșit din închisoare , Ion este la fel de indiferent de moartea copilului
ca și de pirderea soției, astfel încât plănuiește să o recucerească pe Florica,
măritată între timp cu George.
Deznodământul tragic este previzibil: surprins noaptea la Florica , Ion este
ucis cu sapa de către George, pe care Savista ( oloaga satului) îl înștiințează de
infidelitatea soției lui. George este arestat și condamnat la închisoare la Bistrița,
iar Florica rămâne singură. Singurul care împlinește visul în urma acestei drame
este Belciug, pentru că averea lui Ion revine bisericii și slijește la ridicarea turlei
strălucitoare și triumfătoare peste toate necazurile omenești.
Planul secundar prezintă aspecte din viața unei familii de intelectuali.
Zaharia Herdelea, învățătorul satului și cândva a lui Ion, are soție (dăscălița
Maria), un băiat ( poetul visător Titu) și două fete de măritat, dar fără zestre.
Prima fatî se va căsătorii cu George Pintea, care-i va oferi toată dragostea , iar a
doua va fi cerută în căsătorie de Nicolae Zăgreanu, tânărul învățător care îl va
suplini pe Herdelea, destituit din motive politice. Între preotul Belciug și
învățător vor existasurse de conflict, alimentate de atitudinea față de faptele lui
Ion. De altfel,casa învățătorului este construită pe pământul bisericii, cu învoirea
preotului. Ulterior, învățătorul va pleca din Pripas, conflictul cu autoritățile
austro-ungare acutizându-se și generând probleme de conștiință națională.
Rămas văduv de tânăr, preotul Belciug se dedică total comunității și își
îndeplinește visul de a construi o biserică nouă în sat. Romanul se încheie cu
sărbătoarea prijeluită de sființirea noii biserici.
Romanul ”Ion” înfățișează condiția țăranului instinctual, acaparat de o
forță inovațională în numele căreia încalcă orice lege morală. La interval de
peste trei decenii, prozatorul Marin Preda va oferi o replică viziunii lui Rebreanu
asupra țăranului român prin romanul ”Moromeții” al cărui protagonist, Ilie
Moromete, ilustrează condiția țăranului filozof.
Indicii temporali și spațiali au rolul de a orienta cititorul în universul
ficțional, dar mai ales de a crea impresia de veridicitate, de iluzie a realului.
Acțiunea se desfășoarăpe durata acâțiva ani, la începutul sec.XX, înainte de
Marea Unire din 1918.
Acțiunea debutează în plină vară, într-o duminică la horă. Ceilalți
indicatori temporali din text permit reconstituirea cronologiei și ritmarea
evenimentelor ”într-o joi”, ” două săptămâni după nuntă”, ”toamna veni”.
Scriitorul recurge la întoarcerea în timp atunci când sunt introduse în scenă
personajele cărora le sunt prezentate istoria familiei. Ritmul narativ se
accelerează spre finalul romanului, când după moartea lui Ion, celelalte
evenimente sunt prezentate rezumativ.
Din punct de vedere spațial, acțiunea se desfășoară în Pripas, cu trimitere
la localitatea Prislop din realitate. Celelte zone învecinate sau îndepărtate sunt
deasemenea, menționate în text: Armodia, Jidovița, Cluj, Sibiu. Detalii
topografice de la începutul textului ( Cișmeaua Mortului, Râpele Dracului)
avertizează cititorul asupra spațiului tragic, în care valorile morale au intrat în
declin.
Conflictul central al romanului este lupta pebtru pământ în satul
tradițional, unde pământul conferă indivizilor respectul în societate. Drama lui
Ion este aceea a țăranului sărac, conștient de calitățile sale ( perseverența,
inteligența, hărnicia) care nu-și acceptă condiția și este obligat să aleagă între
iubirea pentru Florica și averea Anei. Principalul conflict exterior, social, se
manifestă între Ion al Glanetașului li Vasile Baciu, ambii ilustrând tipologia
parvenitului, disputându-și pretențiile la posesiunea pământului. V.Baciu este
considerat unul dintre cei mai înstăriți țărani din sat care a ajuns la o avere
considerbilă prin căsătoria cu o fată bogată. În schimb, Ion este numit ”sărăntoc”
acuzație îndreptată și asupra părinților lui care au înstăinat averea pe băutură. Ca
și V.Baciu, Ion urmărește să se îmbogățească printr-o căsătorie profitabilă
d.p.d.v. material . În conflictul dintre cei doi, Ana este un pretext neglijabil, de
aceea gestul final al femeii este un act de răzbunare pentru cei care au umilit-o.
Conflictele exterioare secundare complotează traseul complicatelor relații
umane. înv.Herdelea – preotul Belciug, Ion – George, Ion – Simion Lungu , etc.
Adevărata dimensiune a dramei protagonistului o dă conflictul interior
dintre ”glasul pământului” și ”glasul iubirii”. Cele două voci rezonează în
sufletul lui Ion când succesiv, când simultan, până când glasul pământului își
cere tributul.
Romanul este structurat în 13 capitole, organizate în două părți intitulate
metaforic ””Glasul pământului” / ”Glasul iubirii”. Titlurile nominale sunt
semnificative, trimitând la un nr. simbolic , nefast. Prin titluri se desemnează
părți ale acțiunii( începutul, sfârșitul), nume de personaje( Geoge, Vasile), de
evenimente(nunta) sau de interpretări simbolice, metaforice ( Zvârcolirea,
Noaptea).
O particularitate a compoziției o reprezintă tehnica simetriei, circularității.
Conform marturisirii autorului ”orce roman este un corp sferoid”. Astfel, între
incipit și final există o relație de simetrie. Primele 5 imagini din capitolul
”Începutul” sunt reluate în ordineinversată și cu alte semnificații în ultimul
capitol ”sfârșitul”: descrierea drumului, crucea de tinichea a lui Hristos,
hora,discuția dintre preot și V.Baciu, disputa dintre Ion și George. Dacă la
începutul romanului, Ion îl lovește pe George, dovedindu-se mai puternici , mai
abili în sfârșit, George nu doar că îl lovește pe ion cu sapa, ci îi provoacă
moartea prin forța cu care se răzbună.
Incipitul și finalul sunt construite pe motivul drumului, care cuprinde un
bogat univers rural, stratificat social și economic ( săraci-bogați), dar și cultural
(țărani – intelectuali). Dacă la început drumul este vesel, neted, jucăuș, în final
este monoton ca însuși mersul vremii, sugerând ideea zădărniciei zbaterilor
vieții.
O altă tehnică importantă folosită în arhitectura textului o constituie
prezentarea planurilor paralele. Planul țărănimii are în centru destinul lui Ion ,
iar planul intelectualității satului reliefează cei doi stâlpi ai comunității:
învățătorul și preotul. Cele două planuri se întâlnesc chiar de la începutul
romanului în scena horei, numită de N.Manolescu ” o horă a soartei”.
Prin tehnica contrapunctului , o anumită temă, un moment esențial sau
conflict sunt înfățișate în cele 2 planuri. De exemplu , nunta , ca eveniment
social, este prezentată atât în planul țărănimii ( nunta Anei cu Ion), cât și în
planul micii intelectualități ( nunta Laurei cu George Pintea). De asemenea ,
conflictul dintre Ion și Vasile corespunde conflictului dintre intelectualii satului.
Perspectiva narativă este obiectivă, ca în romanul realist, social, iar
naratorul prezintă evenimentele la pers. aIIIa . Specific lui Rebreanu este stilul
sobru, impersonal, dur, ”bolnăvicios” , în aprecierea critică a lui T.Vianu. .
Limbajul regional al personajelor se îmbină cu limbajul naratorului, iar stilul
direct alternează cu cel indirect liber, vizibil mai ales în notarea gândurilor
personajelor și în analiza psihologică.
În felul acesta, romanul „Ion” devine o construcție narativă memorabilă,
care marchează un moment important în evoluția romanului românesc, fiind
privit ca o creație obiectivă ce deschide drumuri și demonstrează că arta literară
înseamnă creație de oameni adevărați și de viață reală.