ION

LIVIU REBREANU
-perioada interbelică (1920)
- roman realist, obiectiv (perspectiva narativa), tradițional (reflecta datini, tradiții, mentalități într-un anumit
moment istoric, surprinse în mediul rural; tehnici tradiționale de construcție a romanului( înlănțuirea,
alternanța planurilor) ).
Tema și viziunea
Proza interbelică în care se înscrie romanul „Ion” de Liviu Rebreanu reprezintă un moment de referință
în evoluția literaturii române prin lărgirea ariei tematice și prin diversificarea formulelor narative. In aceasta
perioadă, realismul cunoaște mai multe nuanțe: realismul dur, obiectiv, care se regăsește în romanele lui Liviu
Rebreanu, realismul mitic, reprezentat de opera lui Sadoveanu și realismul balzacian din romanele lui George
Călinescu. Astfel realismul coexistă cu romanele moderne, subiective și psihologice, în care Mircea Eliade și
Camil Petrescu investighează abisurile conștiinței, folosind procedee specifice prozei europene moderne:
fluxul conștiinței, memoria afectivă și discontinuitate temporală.
Viziunea despre lume a lui Rebreanu este modelata de estetica realistă. Primul roman publicat in 1920
este „Ion", roman obiectiv prin formula narativă, realist prin impresia de verosimilitate și prin înscrierea
personajelor în tipologii și tradițional prin tehnici de construcție a romanului și prin surprinderea oamenilor
din mediul rural, a obiceiurilor și a mentalității acestora de la începutul sec al XX-lea. Astfel, Rebreanu oferă o
viziune realistă asupra satului transilvănean din acel moment istoric, surprins in contextul stăpânirii austro-
ungare. Complexitatea acestor lumi se reflecta in multitudinea temelor abordate: condiția țăranului,
problematica pământului, familia, iubirea ,destinul și moartea. Romanul surprinde lupta unui țăran sărac, Ion,
pentru a obține pământ și consecințele faptelor sale.
Din punct de vedere compozițional, romanul se constituie din două părți intitulate: „ Glasul
pământului" și „ Glasul iubirii", acestea fiind cele doua chemări ale personajului pe care însă le resimte
succesiv. Romanul are 13 capitole( detaliu semnificativ care anticipează destinul tragic al personajului) cu
titluri sugestive: „ Nunta”, „ Rușinea", „ Sărutarea".
Simetria incipitului cu finalul, trăsătură a romanului realist se realizează prin descrierea drumului prin
care se intra și se iese din satul Pripas, dar si prin titlurile primului și ultimului capitol: „ Începutul” și
„ Sfârșitul”.
Se remarcă existenta mai multor conflicte de ordin exterior în centrul cărora se află personajul
principal Ion Pop al Glanetașului. Drama lui Ion este generată de faptul că este sărac, mândru și orgolios și ca
nu-și acceptă condiția. Vasile Baciu intra in conflict cu Ion din pricina faptului că „i-a rușinat fata” și ca care în
schimbul căsătoriei tot pământul. Intra in conflict cu George pentru Florica și apoi cu preotul satului.
Caracterul tradițional este redat prin aspecte monografice ale satului românesc din Transilvania:
descrierea obiceiurilor legate de nuntă, botez, înmormântare, descrierea horei din primul capitol ( jocul
Someșana), al slujbei religioase duminicale si a mentalității oamenilor simplii. Comunitatea se conduce după
legi nescrise, căsătoriile se fac în funcție de avere și cu acordul părinților, iar fetele trebuie să își păstreze
inocenta până la nunta. Încălcarea acestor norme are urmări tragice așa cum este cazul Anei care ajunge să fie
disprețuită de comunitate.
 O scenă semnificativă pentru tema familiei este hora, scenă antologică în care se profilează conflictele
romanului. Totodată scenă este un pretext narativ pentru prezentarea personajelor. Fruntașii satului, primarul
și bogătașii discuția separat de țărani pentru ca în satul tradițional lipsa pământului este echivalentă cu lipsa
demnității umane , fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetașul, tatăl lui Ion, care „ stătea ca un câine la
ușa bucătăriei” deși „era dornic să se amestece în vorba, dar se sfia totuși sa se vâre între bogătași”.
Intelectualii satului- preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea- vin să privească „petrecerea poporului”,
dar nu se amestecă in joc. Hora este destinată întemeierii viitoarelor familii, căci fetele nemeritate erau
invitate la joc, ele oferindu-le băieților buchete de crăițe. Ion al Glanetașului, flăcău sărac, o ia pe Ana cea
bogată la joc deși o iubea pe Florica. Anunțat, Vasile Baciu, tatăl Anei care se află la cârciumă vine la horă si îl
face pe Ion de rușinea satului numindu-l: „ fleandură", „ hoț”, „ tâlhar”, „ sărăntoc” pentru ca și-a permis sa
joace cu fata promisă lui George Buluc flăcău înstărit. Acest fapt marchează intriga romanului. Rușinea pe care
o simte Ion în momentul în care este jignit în față tuturor va stârni dorința de răzbunare a flăcăului care la
rândul său îl va face pe bogătaș de rușinea satului, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina să
accepte nunta.
O altă scenă semnificativă este cea a sărutării pământului prezentată în capitolul al 9-le, „ Sărutarea".
După ce intra in posesia pământurilor lui Vasile Baciu, Ion merge să își vadă locurile, îmbrăcat în straie de
sărbătoare, într-o zi de luni. Dacă în capitolul al 2-le „ Zvârcolirea”, flăcău sărac se simțea „ mic si slab cat un
vierme” în fața „ uriașului", în capitolul „ Sărutarea" raporturile se inversează. Ion se vedea „ mare și puternic
ca un uriaș din basme", în timp ce pământul „ se închină în fața lui". Gestul simbolic al sărutării pământului,
„ca pe o ibovnică” marchează dorința împlinită a flăcăului sărac de a intra în rândul oamenilor bogați. Scenă
cuprinde un detaliu semnificativ care anticipează destinul tragic al personajului: Ion strivește în palme o
bucată de pământ, semn al condiției de stăpân și „ mâinile i-au rămas unse de lutul cleios ca niște mănuși de
doliu”.
Așadar, fiind o scriere realistă se observă viziunea critică a scriitorului asupra aspectelor negative
întâlnite în satul tradițional. Astfel el își pedepsește exemplar personajele care au nesocotit legea morala: Ana
plătește pentru naivitate, Ion este ucis cu sapa de George pentru lăcomia de a-și fi însușit pământurile Anei
prin vicleșug, George este dus la închisoare pentru crima săvârșită din orgoliu, iar Florica este condamnată la
singurătate și la batjocura oamenilor din pricina infidelității.

* CARACTERIZAREA PERSONAJULUI
Personajul Ion sugerează „dorul împătimit al ființei care nu-și acceptă limitele" ( Paul Georgescu). El are
conștiința valorii sale de flăcău harnic, isteț și respectat de ceilalți băieți din Pripas și de aceea este orgolios.
Ion face parte din naștere din categoria „ sărăntocilor” si nu exista nici o cale cinstită de a-și depăși condiția.
Este personajul eponim cu însușiri contradictorii și se înscrie în tipologia țăranului care își dorește cât mai mult
pământ. Mama lui, Zenobia, avusese ceva avere moștenită de la părinți, pe care soțul ei Alexandru Glănetasul
o vânduse pentru băutură. La începutul romanului i se construiește un portret favorabil prin caracterizare
directă făcută de către narator. Deși „sărac" este" iute și harnic ca mă-sa”, „ este isteț, silitor si cuminte”,
calități care îi trezesc simpatia învățătorului Herdelea care dorește sa-l trimită pe Ion mai departe la școală.
Deși doamna Herdelea consideră că Ion este „ băiat cumsecade, muncitor și isteț”, iar preotul Belciug îi scria în
față: „ Ești un stricat și un bătăuș și un om de nimic”, Vasile Baciu e cel care completează caracterizarea prin
apelativele „ fleandură” și „hoț”
Relația lui Ion cu pământul este descrisă tot prin caracterizare directă realizată de către narator :
„munca ii era dragă”, „ pământul îi era drag ca ochii din cap.
 Drama lui Ion este aceea de a nu mai putea ieși dintr-un vis trăit ca intensitate mistică. Prin destinul lui
tragic, Ion depășește caracterul reprezentativ și se individualizează. Neobișnuită este căsătoria unui flăcău
sărac cu o fata cu zestre, dar ieșită din comun este calea pe care Ion o alege: o face pe Ana de rușinea satului
înainte de nunta, apoi umbla după soția lui George.
Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte care evidențiază trăsăturile morale. Deși limbajul său
aparține registrului popular este diferit în funcție de situație și de interlocutor. Este respectuos cu învățătorul
și cu preotul, dar ironic cu Vasile Baciu și disprețuitor cu Ana.
Comportamentul lui Ion îi reflecta intențiile în relațiile cu celelalte personaje. La hora este tandru cu
Ana, pe care o strânge la piept pentru a-i câștiga iubirea, apoi este batjocoritor, indiferent sau o lovește cu
sânge rece. În capitolul „ Rușinea" Vasile Baciu o bate pe Ana până la sânge: „ O trânti cu capul în zăpada care
se înroși îndată de sângele care o podidi din gura si din nas”. Ion asistă la această scenă și se gândește, parcă
cu ură, la biata ființă care abia mai respira: „ Lasă că bine îi face! Las’ s-o bată zdravăn ca i se cade! Naratorul
notează că: „Ion se uita la dânsa și-i cântări burta cu o privire triumfătoare”. În scenă nunții, naratorul adaugă:
„De abia acum înțelese Ion ca, împreună cu pământul trebuie să primească și pe Ana". În timp ce Ion o joacă
cu foc pe Florica, Ana înțelege ca interesul față de ea fusese determinat de statutul social al tatălui ei,
hotărăște să se sinucidă după nașterea copilului, Petrișor. Când femeia ii spune: „- Am să mă omor, Ioane!”,
acesta îi răspunde, parcă deranjat de prezenta ei, „- Da' omoară-te, veacului ca poate așa scap de tine!”. În
momentul morții acesteia, Ion atinge ultima treapta a dezumanizării atunci când este cutremurat „ mai cu
seamă de urâțenia ei".
O altă scenă semnificativă este cea a sărutării pământului prezentată în capitolul al 9-le, „ Sărutarea".
După ce intra in posesia pământurilor lui Vasile Baciu, Ion merge să își vadă locurile, îmbrăcat în straie de
sărbătoare, într-o zi de luni. Dacă în capitolul al 2-le „ Zvârcolirea”, flăcău sărac se simțea „ mic si slab cat un
vierme” în fața „ uriașului", în capitolul „ Sărutarea" raporturile se inversează. Ion se vedea „ mare și puternic
ca un uriaș din basme", în timp ce pământul „ se închină în fața lui". Gestul simbolic al sărutării pământului,
„ca pe o ibovnică” marchează dorința împlinită a flăcăului sărac de a intra în rândul oamenilor bogați.
Așadar prăbușirea lui Ion este generată de o anumită mentalitate, aceea că o familie nu se fondează pe
baza respectului si a afecțiunii , ci pe interese economice. Tudor Vianu îl consideră că este „ un primitiv care
are o viață animalică puternică”, iar George Călinescu adaugă: „Ion nu este nici inteligent nici ambițios, este
lacom ca orice țăran dornic de o zestre prin căsătorie".
TEME ce apar în roman:
Tema familiei ilustrată prin scenă horei din capitolul unu, pretext narativ prin care autorul prezintă încă
de la început, toate personajele romanului. Hora este destinată întemeierii viitoarelor familii.
Tema pământului este evidențiată în capitolul doi „ Zvârcolirea" când Ion este sărac și tânjește să
lucreze pământul și în capitolul noua, „ Sărutarea", când Ion stăpân peste pământurile lui Vasile Baciu, merge
în primăvara să-și vadă locurile și de bucurie sărută pământul- ibovnică.
 La compunerile de caracterizare personaj pun doar introducerea.
Proza interbelică în care se înscrie romanul „Ion” de Liviu Rebreanu reprezintă un moment de referință
în evoluția literaturii române prin lărgirea ariei tematice și prin diversificarea formulelor narative. In aceasta
perioadă, realismul cunoaște mai multe nuanțe: realismul dur, obiectiv, care se regăsește în romanele lui Liviu
Rebreanu, realismul mitic, reprezentat de opera lui Sadoveanu și realismul balzacian din romanele lui George
Călinescu. Astfel realismul coexistă cu romanele moderne, subiective și psihologice, în care Mircea Eliade și
Camil Petrescu investighează abisurile conștiinței, folosind procedee specifice prozei europene moderne:
fluxul conștiinței, memoria afectivă și discontinuitate temporală.
Primul roman publicat in 1920 este „Ion", roman obiectiv prin formula narativă, realist prin înscrierea
personajelor în tipologii și tradițional prin surprinderea mediului rural pe fundalul căruia evoluează
personajele cu preocupări caracteristice.

+ CARACTERIZARE
Ana Baciu este un personaj tragic. Lipsită de afecțiune, redusă la ipostaza unui obiect de șantaj, ea se
agață în zadar de speranță de a fi iubită. Ea este în postura de dublă victimă- a lui Ion și a tatălui ei . Nicolae
Manolescu observa ca „ singura ei vină este de a fi tras, la naștere, lozuri nefericit". George Călinescu
consideră că: „soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricărei femei de la țară, nu" pentru ca „ într-
o societate țărănească femeia reprezintă doua brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii".
În scenă horei, scenă antologică în care se profilează conflictele romanului. Totodată scenă este un
pretext narativ pentru prezentarea personajelor. Fruntașii satului, primarul și bogătașii discuția separat de
țărani pentru ca în satul tradițional lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnității umane , fapt redat de
atitudinea lui Alexandru Glanetașul, tatăl lui Ion, care „ stătea ca un câine la ușa bucătăriei” deși „era dornic să
se amestece în vorba, dar se sfia totuși sa se vâre între bogătași”. Intelectualii satului- preotul Belciug și familia
învățătorului Herdelea- vin să privească „petrecerea poporului”, dar nu se amestecă in joc. Hora este destinată
întemeierii viitoarelor familii, căci fetele nemeritate erau invitate la joc, ele oferindu-le băieților buchete de
crăițe. Ion al Glanetașului, flăcău sărac, o ia pe Ana cea bogată la joc deși o iubea pe Florica. Anunțat, Vasile
Baciu, tatăl Anei care se află la cârciumă vine la horă si îl face pe Ion de rușinea satului numindu-l:
„ fleandură", „ hoț”, „ tâlhar”, „ sărăntoc” pentru ca și-a permis sa joace cu fata promisă lui George Buluc
flăcău înstărit. Acest fapt marchează intriga romanului. Rușinea pe care o simte Ion în momentul în care este
jignit în față tuturor va stârni dorința de răzbunare a flăcăului care la rândul său îl va face pe bogătaș de
rușinea satului, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina să accepte nunta.
În capitolul „ Rușinea" Ion asista la bătaia cruntă pe care Ana o suportă d e la tatăl ei pentru ca a rămas
însărcinată și trebuie sa-i dea flăcăului sărac toată averea pentru al determina să accepte nunta. Caracterul
violent al lui Ion e sugerat de atitudinea pe care o are în raport cu suferință Anei „ Lasă că bine îi face! Las’ s-o
bată zdravăn ca i se cade!” Infatuat și lipsit de scrupule: „Ion se uita la dânsa și-i cântări burta cu o privire
triumfătoare”. Când naște pe câmp are o atitudine sfidătoare: „ Știe că îi sosește și vine să fete pe câmp. Bată-i
Dumnezeu socotelile de toanta!” Bătută, batjocorită, ignorată, Ana conștientizează că a fost doar un pilon în
tranzacția dintre Ion și Vasile Baciu și în minte îi apare gândul sinuciderii „ Am să mă omor, Ioane!”. Răspunsul
lui Ion este indiferent: „- Da' omoară-te, veacului ca poate așa scap de tine!”. Nemaiavând nici o soluție de
ieșire din situația disperată, Ana se sinucide. În scena mormântării naratorul notează că Ion era" mai degrabă
cutremurat de urâțenia ei" decât de tragedia care cutremure de satul.