Eseu despre particularitățile unui roman interbelic realist, obiectiv

Primul roman publicat de Liviu Rebreanu (in 1920), „Ion", este realist de tip obiectiv,
cu tematica rurala, o capodopera a literaturii române interbelice.

1.Evidențierea a două trăsături ale textului narativ, ilustrate pentru

perioada,orientarea tematică sau curent literar, prezentate în textul studiat

Aparține curentului realist prin: tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative,

construirea personajelor in relație cu mediul în care acestea curent trăiesc, alegerea unor
personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul
sobru, impersonal.

a) O trăsătură a realismului este perspectiva narativa obiectivă. Întâmplările din roman

sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator detașat, omniscient si omniprezent.
Specific romanului de tip obiectiv este si relația narator personaj: naratorul omniscient știe
mai mult decât personajele sale și, omniprezent, dirijează evoluția lor ca un regizor universal,
conform unui destin prestabilit.

b) Caracterul monografic al romanului, alt aspect realist, constă în surprinderea

veridică a diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri și tradiții (naștere, nunta,
înmormântarea, hora, jocul popular, portul), relații socio-economice (stratificarea socială),
relații de familie, instituțiile (biserica, școala), autoritățile. De exemplu, descrierea jocului
tradițional, someșana, constituie o pagină etnografică memorabilă, prin înfățișarea portului
popular, a dansului tinerilor și a cântecului lăutarilor.

2. Comentarea a două secvențe relevante pentru temă

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio-economice

ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran
sărac pentru a obține pământ în consecințele actelor sale. Tema central, posesiunea
pământului, este completată de tema iubirii și de tema destinului.

Romanul este alcătuit din două părți: „Glasul pământului" și „Glasul iubiri". Simetria
compoziției evidențiază temele romanului, dar și cele două patimi ale personajului principal

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viața țărănimii si a intelectualității

sătești. Planul țărănimii are in centru destinul lui Ion, iar planul intelectualității satului, pe cei
doi ,,stâlpi" ai comunității: preotul și învățătorul. Cele două planuri narative se întâlnesc, încă
de la începutul romanului, în scena horei, numită de Nicolae Manolescu „o horă a soartei".
Prin tehnica contrapunctului, o anumit temă, moment esențial sau conflict sunt înfățișate în
cele două planuri (nunta țărănească a Anei cu Ion corespunde, în planul intelectualității, nunții
Laurei cu George Pintea, in capitolul „Nunta", iar conflictul dintre Ion si Vasile corespunde
conflictului dintre intelectualii satului).

a) Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, deși o place pe Florica cea
săracă, marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu (tatăl Anei) de la cârciumă
la hora și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numește ,,hoț” și ,,tâlhar”, pentru
că ,,sărăntocul” vrea să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga
romanului. Ion se va răzbuna ulterior, lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina pe
tatăl acesteia să accepte nunta.

Bătaia de la cârciumă, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de a o

lua de soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George. Incidentul provoacă
dorința de răzbunare a lui George; scena este construită în simetrie cu aceea de la sfârșitul
romanului, când George în ucide pe Ion cu sapa.

b) Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după

avere. Pentru că dorește să obțină repede mult pământ, Ion o seduce pe Ana și îl forțează pe
Vasile Baciu să accepte căsătoria. La nuntă, Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează să-i
revină ca zestre, apoi se simte înșelat și începe să o bată pe Ana; femeia este alungată, pe
rând, din casa soțului și din cea a tatălui. Preotul Belciug mediază conflictul dintre cei doi
țărani, în care ,,biata Ana nu este decât o victimă tragică”( G. Călinescu). Sinuciderea Anei
nu-i trezește lui Ion regrete sau conștiința vinovăției, pentru că în Ana, iar apoi în Petrișor, fiul
lor, nu vede decât garanția proprietății asupra pământurilor. Nici moartea copilului nu-l
oprește să o caute pe Florica, măritată între timp cu George. Astfel că deznodământul este
previzibil, iar George, care-l lovește cu sapa pe Ion, nu este decât un instrument al destinului.
George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii.

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj,

semnificative pentru textul narativ studiat

a) Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde
averea condiționează respectul comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru
și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în situația de a alege
între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetașului
și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior dintre ,,glasul pământului” si ,,glasul iubirii”.
Cele două chemări lăuntrice nu îl pun într-o situație-limită, pentru că se manifestă succesiv,
nu simultan.

Conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ,
sau între Ion și George Bulbuc, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om și pământurile-stihie
este provocat de iubirea pătimașă a personajului pentru pământ( scena în care Ion sărută
pământul este sugestivă) și de iluzia ca-l poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman,
prin întoarcerea în această matrice universală.

b) Titlul cărții este dat de numele personajului principal care devine exponent al
țărănimii prin dragostea lui pentru pământ, dar este individualizat prin modul în care îl obține.
Singulară în satul Pripas nu este căsătoria ,, sărăntocului” cu o fată cu zestre, pentru că Vasile
Baciu și Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în același fel, ci maniera de a se
comporta: o face pe Ana de rușine satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la
Florica, care a devenit nevasta lui George.
 Apreciat la apariție de criticul E. Lovinescu drept ,,cea mai puternică creație obiectivă
a literaturii române”, romanul ,,Ion” este o capodoperă a literaturii române realiste interbelice,
ce are în centru, ,,patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune”(Nicolaie Manolescu).