Ion

de Liviu Rebreanu
-eseu (continuare)-
Planuri narative (nivel macrotextual). Prin tehnica planurilor paralele ale
romanului de tip obiectiv Ion, de Liviu Rebreanu, este prezentată viaţa ţărănimii şi a
intelectualităţii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanţă, iar
succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei
faptelor). Viaţa personajelor se desfăşoară după legile interne ale lumii lor şi evoluează
paralel. Amestecul lor este dezaprobat de doamna Herdelea, la horă, dat interferenţa se
produce în sensul determinării destinului unui personaj din celălalt plan, prin gesturi care par
a fi dictate de hazard. Drama lui Ion şi a altor personaje din planul ţărănimii este dictată de o
vorbă aruncată inconştient de Titu Herdelea:„Dacă nu vrea el să ţi-o dea de bunăvoie, trebuie
să-l sileşti”, după cum drama învăţătorului Herdelea este declanşată de mărturisirea lui Ion că
i-a scris jalba care îl scăpase de temniţă în urma conflictului cu Simion Lungu.
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se
află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În expoziţiune, sunt prezentate
pricipalele personaje, timpul şi spaţiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. În
centrul adunării este grupul jucătorilor. Descrierea jocului tradiţional, someşana, este o pagină
etnografică memorabilă, prin portul popular, paşii specifici, vigoarea dansului şi năvala
cântecului susţinut de figurile pitoreşti ale lăutarilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este
o descătuşare dionisiacă de energii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul
tradiţional, unde averea condiţionează respectul comunităţii. Drama lui Ion
este drama ţăranului sărac: “Glasul pământului pătrundea năvalnic în
sufletul flăcăului, ca o chemare, coplşindu-l.”. Mândru şi orgolios, conştient
de calităţile sale, Ion nu-şi acceptă condiţia şi este pus în situaţia de a
alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Conflictul exterior, social, între
Ion al Glanetaşului şi Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între glasul pământului
şi glasul iubirii. Însă cele două chemari lăuntrice nu îl pun într-o situaţie-
limită, pentru că se manifestă succesiv, nu simultan. Se poate vorbi şi de
conflicte secundare, între Ion şi Simion Butunoiu, pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi
George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, apoi pentru Florica.
Dincolo de aceste aspecte se poate vorbi şi de conflictul tragic dintre om (nu
întâmplător ţăran) şi o forţă mai presus de calităţile individului: pământul-stihie. În fond,
destinul personajului principal nu este marcat de confruntările cu semeni de-ai lui, pe care îi
domină, ci în relaţie cu pământul. Dorinţa obsesivă a personajului de a avea pământ, iubirea
lui pătimaşă îl fac monumental, dar se încheie omeneşte, prin întoarcerea în această matrice
universală. Impresionantă este scena în care Ion sărută pământul: „Se opri în mijlocul delniţei
[...]. Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma, s-o crâmpoţească în sărutări. Întinse
mâinile spre brazdele drepte, zgrunţuroase şi umede. [...] Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea
seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-
n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. În relaţie cu omul, elementul
primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte: pământul-mamă („Iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil [...]. De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o
mamă”), pământul-ibovnică, pământul-stihie.
Dorind să obţină repede mult pământ, Ion îi face curte Anei, fata unui bocotan, o
seduce şi îl forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Cum la nuntă Ion nu cere acte pentru
pământul-zestre, simţindu-se înşelat, încep bătăile şi drumurile Anei de la Ion la Vasile.
Preotul Belciug mediază conflictul dintre cei doi ţărani, în care „biata Ana nu este decât o
victimă tragică”.

1
 Sinuciderea Anei nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei, pentru că în
Ana, iar apoi în Petrişor, fiul lor, nu vede decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. Nici
moartea copilului nu-l opreşte din drumurile lui după Florica, măritată între timp cu George.
Astfel că deznodământul este previzibil, iar George care-l loveşte nu este decât un
instrument al destinului. George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine
bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător pentru autoritate în sat este
defavorabilă celui din urmă. El are familie: soţie, un băiat, poet visător, Titu, şi două fete de
măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa şi-o zidise pe lotul bisericii, cu învoirea
preotului. Cum relaţiile dintre ei se degradează, pornind de la atitudinea lor faţă de faptele lui
Ion, învăţătorul se simte ameninţat. Mărturisirea lui Ion că învăţătorul i-a scris jalba determină
conflictul celui din urmă cu autorităţile austro-ungare şi problemele sale de conştiinţă
naţională. Acceptă inutil compromisul, votându-l pe candidatul maghiar la alegeri.
Preotul Belciug este un caracter tare. Rămas văduv încă din primul an, se dedică total
comunităţii. Visul său de a construi o biserică nouă în sat este urmărit cu tenacitate, iar
romanul se încheie cu sărbătorirea prilejuită de sfinţirea bisericii.
Dincolo de destinele individuale, romanul prezintă aspecte monografice ale satului
românesc tradiţional: tradiţii legate de marile momente din viaţa omului (nunta, botezul,
înmormântarea), obiceiuri de Crăciun, relaţii de familie, relaţii socio-economice, hora, jocul
popular, portul, gura satului, cârciuma, instituţiile (biserica, şcoala), autorităţile. Comunitatea
se conduce după legile statului austro-ungar, dar şi după legi nescrise. Căsătoriile se fac în
funcţie de avere şi cu acordul părinţilor, ,iar fetele trebuie să-şi apere virtutea, încălcarea
acestor norme are urmări tragice, cum este cazul Anei, alungată şi dispreţuită de toţi.
Caracterul epopeic şi de frescă al romanului, semnalat de George Călinescu: „Hora
în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala pentru zestre, nunta [...], naşterea, moartea [...] sunt
momente din calendarul sempitern al satului”, este dat şi de numărul mare de personaje,
despre care criticul afirmă: „nu sunt indivizi cu viaţă unică, ci exponenţi ai clasei şi
generaţiei” (personaje tipice).

 Atenţie!
 Tema pentru acasă (rezolvarea o veţi găsi în prima parte a
eseului şi în cea pe care o veţi scrie azi).
Răspundeţi cerinţelor:
1. În ce an a fost publicat romanul Ion de Liviu Rebreanu?
2. Argumentaţi de ce Ion de Liviu Rebreanu, este roman realist-
obiectiv, interbelic.
3. Identificaţi aspectele cu caracter monografic din romanul Ion de
Liviu Rebreanu.
4. Precizaţi conflictele prezente în roman şi exemplificaţi-le prin
subiectul operei literare Ion de Liviu Rebreanu.