Rezumat

Rezumatul romanului Ion de Liviu Rebreanu te va ajuta să îți amintești în

detaliu toate încercările protagonistului de a-și depăși condiția socială și de a
obține mult doritul pământ. De asemenea, vei afla cum evoluează toate
celelalte personaje care iau parte la acțiunea romanului.

Romanul „Ion”, publicat de către Liviu Rebreanu în perioada interbelică,

reprezintă o capodoperă incontestabilă a literaturii române, acesta înfăţișând
într-o manieră realistă universul satului ardelenesc din primele decenii ale
secolului al XX-lea. Fiind un roman realist și obiectiv, „Ion”
dezvoltă tematica rurală, punând accent pe latura socială, mai exact, pe
influenţa pe care societatea o are asupra individului.

Incipitul romanului plasează acţiunea într-un spaţiu real, reperabil pe

hartă. Intrarea în spaţiul ficţional este realizată prin urmărirea drumului de
ţară care conduce cititorul în satul Pripas. Toponimele menţionate cu această
ocazie (Bistriţa, Jidoviţa etc.) au rolul de a crea impresia de adevăr, Rebreanu,
ca autor realist, înregistrând cu precizia unei camere de filmat o serie de
amănunte notabile. Crucea de tinichea ruginită pe care este răstignit Hristos
stă la intrarea în lumea satului, anticipând astfel soarta tragică a personajelor.

Acţiunea debutează cu episodul horei duminicale, desfăşurată în

curtea văduvei lui Maxim Oprea. La acest eveniment participă toţi membrii
comunităţii rurale, atât ţăranii, cât şi intelectualii. Pe lângă prezentarea
detaliilor etnografice care ţin de cultura comunităţii româneṣti din Ardeal,
hora este un prilej pentru evidenţierea relaţiilor sociale respectate cu stricteţe
în comunitatea rurală. Ţăranii săraci, lipsiţi de pământ, precum Alexandru
Glanetașul, nu se amestecă în discuţiile ţăranilor înstăriţi, cum ar fi Vasile
Baciu, iar intelectualii satului, preotul Belciug și învăţătorul Herdelea, stau
deoparte și privesc jocul tinerilor.

Ion, personajul principal al romanului, ia decizia de a o lua la joc pe

Ana, fata bogată, deşi cea pe care o iubeşte este Florica, o fată săracă asemenea
lui. Dornic de a acapara averea Anei, într-o lume în care lipsa pământului este
echivalată cu lipsa demnităţii, Ion se ambiţionează în vederea atingerii acestui
ţel. Intervenţia lui Vasile Baciu, tatăl Anei, face cunoscută poziţia acestuia,
numindu-l pe Ion „sărăntoc” şi „tâlhar” pentru că face curte unei fete promise
altuia. Ana, conform intenţiilor tatălui său, urma să se mărite cu George
Bulbuc, un ţăran înstărit din sat. Făcându-l de ruşine pe Ion în faţa satului,
Vasile Baciu trezeşte furia flăcăului, în mintea acestuia din urmă încolţind
ideea răzbunării.

Astfel, Ion intenţionează să pună mâna pe averea lui Vasile Baciu, folosindu-se
în acest sens de fiica acestuia. Cu ticăloșie și cinism, Ion o seduce pe Ana și o
lasă gravidă, determinându-l astfel, pe Vasile Baciu, tatăl acesteia, să accepte
căsătoria. Dacă la început Ion depindea de Ana pentru a obţine pământurile
lui Vasile Baciu, iar comportamentul lui faţă de aceasta era unul controlat,
calculat, ulterior, după căsătorie, Ion devine brutal, violent în relaţia cu Ana,
neţinând cont de faptul că aceasta era însărcinată. Acest comportament se
datorează faptului că, după nunta cu Ana, Ion nu primeşte pământurile dorite,
şi, dorind să se răzbune pe Vasile Baciu, o transformă pe Ana în ceea ce
preotul Belcig numeşte „victimă tragică”. Bătută de Ion pentru a-l obliga pe
tatăl ei să-i dea zestrea, dar şi de tată pentru greşeala de a se lăsa înşelată, Ana
începe să realizeze că nu va putea fi vreodată fericită. Nici primirea
pământului dorit, nici venirea pe lume a fiului lor, Petrişor, nu schimbă relaţia
celor doi, violenţa fiind înlocuită de indiferenţă.

Celălalt plan al acţiunii surprinde întâmplările prin care trec

intelectualii satului, familia învăţătorului Herdelea şi preotul Belciug.
Laura şi Ghighi, cele două fete ale învăţătorului, nu au zestre, motiv pentru
care Laura se căsătoreşte cu Pintea, întrucât nu cere zestre, deşi era
îndrăgostită de Aurel. De asemenea, se urmăreşte şi viaţa amoroasă a lui Titu,
fiul învăţătorului, spirit boem care compunea poezii, dar şi conflictul de ordin
naţional prin care trece comunitatea rurală transilvăneană aflată sub stăpânire
austro-ungară. Dascălul Herdelea este tipul intelectualului preocupat de
problema naţională, de procesul de maghiarizare, împotriva căruia luptă în
cadrul comunităţii sale, învăţându-i pe copii limba română. În momentul în
care, constrâns fiind, îl alege pe deputatul maghiar, sentimentul de vinovăţie îl
macină, provocând un puternic conflict interior. Mai mult, tot în planul
intelectualităţii regăsim şi disputa dintre preot ṣi învăţător pentru prestigiu în
faţa sătenilor.

Sătulă de dispreţul soţului care văzându-şi atins scopul îşi îndreaptă atenţia
înspre Florica, Ana decide să îşi pună capăt zilelor. Ulterior, moare şi fiul ei
Petrișor din cauza neglijenţei. Moartea celor doi nu-i schimbă lui Ion planul de
recuperare a iubirii, deși, între timp, Florica se căsătorise cu George Bulbuc.
Dând dovadă de ipocrizie și vicleșug, Ion mimează o prietenie cu George doar
pentru a-și atinge obiectivul, dar este descoperit și ucis cu sapa de acesta.

Simetria incipitului cu finalul este realizată prin urmărirea drumului

care iese din satul Pripas „ṣi pe urmă se pierde în ṣoseaua cea mare ṣi fără
 început...”. Această scurtă descriere surprinde ideea că, în ciuda evenimentelor
nefaste care marchează existenţa personajelor, în cele din urmă, viaţa își
continuă cursul său obișnuit.

Concluzionând, putem spune că romanul se remarcă prin dezvoltarea temei

universului rural, el înglobând temele secundare, cum ar fi iubirea, posesiunea
pământului sau problema naţională. Modul în care această temă este
dezvoltată în cadrul operei lui Rebreanu demonstrează autenticitatea
romanului și împlinirea dorinţei autorului de a crea o „epopee a vieţii
românești”.

Comentariu
Pe această pagină vei găsi toate informațiile semnificative referitoare la romanul Ion de Liviu
Rebreanu, utile pentru scrierea unui comentariu complex. Astfel, vei afla care sunt trăsăturile de
caracter ale personajului principal, îți vei reaminti momentele cheie ale romanului, dar și alte
detalii care îți vor fi de folosi pentru a înțelege opera și pentru a o putea încadra într-un curent
literar.

Cuprins

 Introducere
 Semnificația titlului
 Tema
 Rezumat pe scurt
 Personaje
 Relația dintre Ion și Ana
 Perspectiva narativă
 Roman realist
 Concluzie

Introducere
Pentru ca eseul despre Ion să primească o notă cât mai mare este foarte important ca, încă de la
început, să menționezi perioada istorică în care a fost publicată opera, dar și faptul că este un
roman realist și obiectiv.

De asemenea, este foarte important ca în introducere să precizezi câteva detalii legate de operă,
precum: numele acesteia și al autorului, numele personajului principal, dar și câteva cuvinte
despre stilul scriitorului.
Având o introducere corectă și promițătoare a comentariului vei atrage atenția profesorului
corector, iar astfel vei avea șanse mai mari de a obține un punctaj bun.

Exemplu

Romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, a apărut în perioada interbelică și reprezintă o

adevărată capodoperă a literaturii române, acesta înfățișând într-o manieră realistă universul
satului ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX-lea. Întrucât este un roman realist și
obiectiv, în romanul lui Rebreanu se reflectă foarte bine viziunea autorului asupra satului
românesc, iar acest lucru este redat atât prin autenticitatea universului creat, cât și prin
complexitatea personajelor.

Semnificația titlului
În cazul romanului „Ion” de Liviu Rebreanu este foarte important de precizat faptul că titlul
reprezintă numele personajului principal. Este, de asemenea, important de amintit faptul că
autorul încearcă în felul acesta să redea destinul individual al țăranului român în lupta pentru
dobândirea pământului.

Exemplu

Titlul ales de Liviu Rebreanu nu este lipsit de semnificație. Autorul are intenția de a face din Ion
tipul țăranului din Ardeal și, totodată, de a scoate în evidență evoluția lui spre un personaj atipic,
puternic individualizat.

Tema
Fiind un roman complex, eseul trebuie să conțină informații referitoare la tema și viziunea despre
lume, acestea din urmă influențând într-o mare măsură construcția subiectului și a personajelor.
Totodată, este important ca aceste două aspecte să fie precizate, pentru că ele concentrează ideea
de bază pe care autorul încearcă să o transmită cititorului.

Exemplu

„Ion” de Liviu Rebreanu este un roman complex, de aceea putem identifica o multitudine de
teme: condiţ ia ţ ăranului, satul tradiţ ional ardelenesc de la î nceputul secolului al XX-lea, iubirea
și tema î navuţ irii. Tot de aici putem deduce și viziunea realistă a scriitorului, precum și dorința
acestuia de a reda cât mai veridic realitatea rurală.

Tema principală este lumea satului, autorul prezentând universul rural în toată complexitatea lui,
insistând asupra modului în care societatea poate influența viața țăranului ardelean. Așadar,
autorul scoate foarte bine în evidență faptul că lumea satului funcționează după legi nescrise, iar
soarta personajelor este puternic influențată de barierele pe care le ridică societatea. Pământul
este văzut ca un element care face diferența între cei bogați și cei săraci, iar orice încercare de
depășire a condiției sociale va fi aspru pedepsită, după cum putem observa urmărind destinul
tragic pe care îl are personajul principal.

Totodată, de menționat este și faptul că tema iubirii și tema pământului se află în opoziție. Pe de
o parte, observăm setea lui Ion pentru pământ, iar pe de cealaltă parte, dorința protagonistului de
a-și împlini dragostea alături de Florica. Alte dovezi ale viziunii realiste a autorului sunt
caracterul monografic al romanului, plasarea exactă în spațiu, precum și caracterul obiectiv al
operei, naratorul fiind omniscient și omniprezent.

Rezumat pe scurt
Rezumatul romanului „Ion” de Liviu Rebreanu trebuie să conțină toate momentele importante,
însă fără a face referire la detalii care sunt de prisos și pot îngreuna textul. Atunci când rezolvi o
astfel de cerință este important să te axezi pe cele mai importante aspecte pentru ca profesorul să
își dea seama că ai înțeles exact despre ce este vorba și pentru a putea face o sinteză clară și
concisă.

Exemplu

Începutul romanului plasează acțiunea într-un spațiu real, un loc care poate fi reperat. Acțiunea
începe într-o zi de duminică, moment în care locuitorii satului Pripas se află la horă, eveniment la
care participă toți membrii comunității, atât țăranii, cât și intelectualii. Ion, personajul principal
al romanului, decide să o ia la joc pe Ana, o fată bogată din sat, deși el este îndrăgostit de
Florica, o fată cu aceeași condiție socială ca și a lui.

Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciuma din sat declanșează un adevărat conflict între
cei doi. Tatăl Anei îl numește pe Ion „sărăntoc” și „tâlhar” pentru că face curte unei fete promise
altuia, întrucât, potrivit spuselor lui Vasile Baciu, Ana urma să se căsătorească cu George
Bulbuc, un țăran înstărit din sat. Pentru că a fost făcut de rușine, Ion plănuiește să se răzbune și,
la rândul său, îl face de rușine pe Vasile Baciu, lăsând-o pe Ana însărcinată. Astfel, îl determină
pe tatăl fetei să accepte căsătoria. Dacă la început Ion are un comportament controlat față de Ana
pentru că depindea de ea î n vederea obţ inerii pământurilor mult dorite, după căsătorie, văzând că
nu le primește, Ion devine violent și brutal și nu mai ține cont nici de faptul că soția lui era
însărcinată.

Sătulă de dispreţ ul soţ ului, care văzându-ş i atins scopul î ş i î ndreaptă atenţ ia î nspre Florica, Ana
decide să î ş i pună capăt zilelor. Ulterior, moare ş i fiul ei, Petris ̣or, din cauza neglijenţ ei. Moartea
celor doi nu-i schimbă lui Ion planul de recuperare a iubirii, des ̣i, î ntre timp, Florica se căsătorise
cu George Bulbuc.

Finalul este unul tragic, întrucât îl prezintă pe Ion mimând o prietenie cu George doar pentru a fi
mai aproape de Florica și pentru a-s ̣i atinge obiectivul, însă este descoperit s ̣i ucis cu sapa de
acesta.
Personaje
Personajul cel mai complex al romanului este, fără îndoială, Ion. Atunci când vei realiza
caracterizarea acestui personaj trebuie să ai în vedere statutul său din cadrul romanului, relația cu
celelalte personaje, precum și alte trăsturi care reies din acțiunile pe care acesta le desfășoară.

Este foarte important să urmărești lupta care marchează destinul protagonistului ş i care se dă
între pasiunea pentru pământ ş i dragostea pentru frumoasa, dar săraca, Florica.

Exemplu

Ion este personajul principal al romanului întrucât participă la toate momentele acțiunii, atenția
autorului este îndreptată asupra sa, iar acțiunile celorlalte personaje sunt influențate de
comportamentul său. Totodată, este un personaj eponim, deoarece numele său este același cu
titlul romanului, scoțându-se astfel în evidență ponderea pe care acest personaj o are în
desfășurarea acțiunii.

Profilul acestuia se conturează încă de la începutul romanului, reprezentativă fiind scena care
înfățișează hora. Încă de aici putem să observăm oscilațiile protagonistului între Florica, „mai
frumoasă ca oricând”, dar săracă, și Ana, „urâțică”, dar cu „locuri și case și vise multe”. Astfel,
se prefigurează un conflict interior între cele două „forțe” care vor marca evoluția personajului
principal: iubirea și pământul.

Trăsăturile personajului sunt scoase în evidență atât prin procedeul caracterizării directe, cât și
prin caracterizare indirectă. În ceea ce privește caracterizarea directă, observăm că portretul
personajului se conturează atât din perspectivă auctorială: „avea ceva straniu î n privire, parcă
nedumerire ş i un vicleş ug neprefăcut”, cât și cu ajutorul personajelor care intră în contact cu Ion.

Spre exemplu, Zenobia, mama lui Ion, știe bine că „băiatul, când e vorba de muncă, nu se
codește și nu lenevește ca Glanetașu”, iar pentru familia Herdelea, Ion este „mai deş tept decât
toţ i băieţ ii din Pripas”, î nvăţ ătorul voind să facă din el „domn”. Cu toate acestea, Ion este nevoit
să întrerupă studiile, deoarece cheltuielile erau mult prea mari pentru familie. George Bulbuc,
principalul său rival, îl vede pe Ion ca fiind „arţ ăgos ca un lup nemâncat”, î n timp ce Vasile
Baciu î l consideră o „fleandură”, „sărăntoc” sau „calic țanțoș”.

Cu ajutorul caracterizării indirecte sunt scoase în evidență trăsăturile personajului pornind de la

faptele, gesturile și felul său de a relaționa cu celelalte personaje ale romanului. Deși e harnic,
isteț și chipeș, Ion este umilit și desconsiderat doar pentru că este sărac, motiv pentru care își
dorește să își depășeacă statutul social. Acesta vede în Ana, o fată bogată din sat, soluția pentru
a-și depăși condiția, iar această aspirație îl determină chiar să renunțe la dragostea pentru Florica
și să o ia în căsătorie pe Ana. Izbucnește, așadar, un conflict interior, Ion oscilând mereu între
dorința de a avea pământ și iubire. Imediat ce se vede î n posesia pământului lui Vasile Baciu,
convins că a intrat î n rândul celor avuţ i, Ion „î ş i lipeş te cu voluptate buzele de pământul ud”, iar
î ncrederea stârneş te î n el trufia ş i orgoliul: „Satul î n vale, departe, părea un cuib de paseri ascuns
î n văgăună de frica uliului”.
Ion păstrează multe din trăsăturile caracteristice românilor transilvăneni, precum dragostea
pentru muncă ş i hărnicia, dar oarba sa sete de proprietate î l dezumanizează. Dorința de a avea
pământ cu orice preț îl face să uite de cinste, corectitudine sau chiar de prietenie, iar asta îl
individualizează și îl face diferit de ceilalți locuitori ai satului sau chiar de strămoșii săi.
Comportamenul lui Ion devine astfel din ce î n ce mai î ntunecat: sacrifică iubirea curată a
Floricăi, prefăcându-se, își șantejează socrul și o brutalizează pe Ana, î mpingând-o la sinucidere.

Relația dintre Ion și Ana

Fiind un roman realist sị obiectiv, „Ion” recreează o comunitate rurală, cu personaje credibile sị
complexe, dând iluzia realităţ ii imediate. Atunci când realizezi un eseu este foarte important să ai
în vedere și relația dintre personaje. În acest caz, reprezentativă este setea nemăsurată pentru
pământ a protagonistului, Ion, ş i relația pe care acesta o are cu Ana, fata nefiind decât un
instrument util pentru atingerea scopurilor sale.

Exemplu

Personaje realiste și individuale, Ion și Ana, aparțin aceleiași categorii, mai exact, țărănimii, dar
se diferențiază din punctul de vedere al statutului social. Setea lui Ion pentru pământ îl determină
să o ia pe Ana de soție, deși acesta era îndrăgostit de Florica. Relația dintre Ion și Ana se
degradează din ce în ce mai mult imediat după căsătorie, când Ion devine violent și brutal cu
soția sa, ca urmare a faptului că nu a primit pământurile mult dorite.

Relația nu se schimbă nici în momentul venirii pe lume a primului copil, de acum violența fiind
înlocuită cu indiferență. Atitudinea nepăsătoare a lui Ion și faptul că acesta își îndreaptă atenția
către Florica, o împing pe Ana să își pună capăt zilelor.

Iată o rezolvare mai amplă și mai complexă, realizată de către profesorii noștri, pentru a
răspunde la una dintre cerințele de la Bacalaureat de a redacta un eseu în care să prezinți relația
dintre două personaje din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu.

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă are în vedere unghiul din care sunt povestite întâmplările. În romanul „Ion”
de Liviu Rebreanu evenimentele sunt povestite la persoana a III-a, iar narațiunea se desfășoară
pe mai multe planuri. Totodată, este important să menționezi faptul că naratorul este obiectiv,
detașat și nu se implică în acțiune. El este omniscient și omniprezent, știe mai mult decât
personajele sale și dirijează evoluția lor ca un regizor universal.

Exemplu

Prin tehnica planurilor paralele, Liviu Rebreanu reușește să prezinte viața țărănimii și a
intelectualilor din mediul rural. De asemenea, se poate observa cum naratorul obiectiv își lasă
personajele să își dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le cu
meticulozitate gesturile, limbajul și prezentând relațiile dintre ele.

Întrucât este omniscient și omniprezent, naratorul construiește portretul și biografia personajelor

prin caracterizare directă. Prezența naratorului obiectiv este redată de povestirea la persoana a
III-a, dar și de stilul neutru și impersonal.

Roman realist
„Ion” de Liviu Rebreanu este considerat ca fiind primul roman modern din literatura română
pentru că aduce în fața cititorilor un personaj credibil, inspirat din viața satului ardelenesc. În
romanul realist este prezentată lumea în toată complexitatea ei, creându-se iluzia unei vieți
obiective. Trebuie precizat faptul că naratorul este omniscient și omniprezent, aceasta fiind o altă
marcă ce îi conferă romanului caracter obiectiv.

Exemplu

„Ion” de Liviu Rebreanu este primul roman realist, obiectiv, în care dincolo de tematica
tradiționalistă rurală încep să se remarce elemente de modernitate. Ca roman realist, „Ion” se
distinge prin caracterul său veridic și verosimil, conferit de folosirea tehnicii detaliului în
prezentarea mediului social, a conflictelor dintre clasele sociale sau a mentalității vremii.
Totodată, prezentarea cu lux de amănunte a satului românesc tradițional asigură narațiunii un
caracter monografic. De asemenea, narațiunea la persoana a III-a, cu focalizare zero și cu un
narator omniscient și omniprezent, dovedește faptul că „Ion” este un roman obiectiv.

Concluzie
Partea de final poate cuprinde o opinie personală, uneori susținută de o opinie critică sau o
concluzie care sintetizează conținutul eseului. Spre exemplu, încheierea poate reafirma caracterul
modern și obiectiv al operei lui Rebreanu. Prin urmare, în încheierea eseului, pot fi reunite într-o
concluzie, ideile dezvoltate în cuprins.

Exemplu

Concluzionând, creaţ ia lui Liviu Revreanu, „Ion”, este un roman realist obiectiv, cu caracteristici
moderne, prin care autorul a reuş it să creeze iluzia vieţ ii autentice. În „Arca lui Noe”, Nicolae
Manolescu afirmă că orice roman „este un eş antion de umanitate”, „o reconstruire a universului”,
iar romanul lui Rebreanu tocmai prin aceasta î ş i dovedeş te monumentalitatea.
Eseu
Următorul text este un eseu despre romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu.
Eseul a fost conceput astfel încât să conțină cele mai importante informații de
care vei avea nevoie în vederea rezolvării subiectelor prevăzute pentru
examenul de Bacalaureat. În cadrul textului vei regăsi următoarele: date
despre operă, semnificația titlului, elemente de structură și compoziție, tema
romanului, perspectiva narativă, particularități de construcție a personajelor.
Citind explicațiile de aici, dar și cele regăsite în paginile de mai jos ale eBook-
ului vei ști să rezolvi subiectul III de la Bac indiferent de cerința pe care o vei
primi referitoare la romanul „Ion” de Liviu Rebreanu.

Pentru informații mai amănunțite despre alte aspecte legate de romanul Ion
de Liviu Rebreanu îți recomandăm să citești cele patru subcapitole ale acestei
pagini, dar restul materialelor pe care le conține eBook-ul nostru.

Romanul „Ion” a fost scris de către Liviu Rebreanu între anii 1913 și 1920,
cel din urmă fiind și anul publicării operei. La momentul apariției romanului,
critica literară română a manifestat surprindere și admirație față de evoluția
spectaculoasă a scriitorului, care nu se bucurase până atunci de asemenea
aprecieri. Criticul Eugen Lovinescu a declarat că Rebreanu a „obiectivat” proza
românească prin romanul „Ion”, întrucât acesta este primul roman
interbelic obiectiv din literatura română.

Titlul romanului poartă numele personajului principal, Ion „al

Glanetașului”, un țăran ardelean sărac dornic de a se îmbogăți. Ion reprezintă
un simbol al țăranului veșnic prizonier al condiției sale sociale precare, de care
nu reușește niciodată să se desprindă cu adevărat. Drama personajului este, în
primul rând, imposibilitatea dobândirii demnității în fața semenilor lui, care îl
disprețuiesc din cauza sărăciei sale.

Tema operei este reprezentată de goana după avere, ca rezultat al

umilinței survenite din condamnarea la un statut social inferior în cadrul
comunității. Această tematică este abordată în contextul vieții rurale ardelene
de la începutul secolului al XX-lea: evenimentele decisive în existența
individului, datinile (hora, sfinţirea hramului bisericii, cositul), relaţiile de
familie.

Din punct de vedere compozițional, romanul este structurat în două părţi,

intitulate „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”. Textul se împarte în
treisprezece capitole, iar titlul fiecăruia dintre ele reprezintă o sinteză a
faptelor petrecute în cadrul lor: „Începutul”, „Sfârşitul”, „Ruşinea”, „Nunta”
etc.

Acţiunea romanului se desfășoară pe două planuri narative ce întregesc

imaginea socială a satului transilvănean. Primul plan este cel al vieții
țărănești și urmărește destinul lui Ion. Cel de-al doilea plan prezintă viața
intelectualităţii rurale care plasează în centru familia învățătorului
Herdelea.

Personajele romanului sunt multe și bine individualizate. Acestea sunt

caracterizate atât în mod direct, de către autor și alte personaje, cât și în mod
indirect, astfel încât trăsăturile lor reies din comportament, vorbe și gânduri.
Ceea ce gândește Ion este transpus cel mai adesea în cuvinte de către narator,
întrucât portretul său este cel mai complex dintre toate. Ion, protagonistul,
este un tânăr țăran sărac, locuitor al satului Pripas. Acesta este surprins în
evoluție, întrucât el ascultă, pe rând, „glasul pământului” și pe cel al iubirii.
Considerând că viața l-a nedreptățit amarnic, acesta încearcă să-și „facă
dreptate” în goana perpetuă după bunăstare și pământ. Prețul plătit pentru
acestea este, însă, renunțarea la sentimentele pe care Ion le nutrește
pentru Florica (o fată frumoasă, dar săracă) și căsătoria cu Ana, fiica lui Vasile
Baciu. Pe când Florica era „fata cea mai frumoasă din Pripas”, Ana avea faţa
„lunguiaţă, arsă de soare”, iar Ion o vede drept o fată slăbuţă şi „urâţică”. Ana,
în schimb, „avea locuri şi case şi vite multe”, pe când Florica era chiar mai
săracă decât Ion. Astfel, Ion alege să se îmbogățească, înăbușindu-și
sentimentele pentru Florica și făcându-i curte Anei.

În romanul „Ion”, perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările

relatându-se la persoana a treia. Naratorul este, așadar, omniscient şi
omniprezent, iar atitudinea acestuia profilează focalizarea zero, întărindu-se
astfel caracterul obiectiv al operei.

În concluzie, „Ion” este un roman realist de tip obiectiv, fiind supranumit și

„cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”. Aflat la granița
dintre realism și modernism, Liviu Rebreanu a lăsat în urmă o moștenire
literară semnificativă, înfățișând în opera sa universul rural, fără a-l idealiza.

Momentele subiectului
 Instructiv, educativ şi emoţionant, romanul Ion, apărut în 1920, constituie o operă de analiză
profundă a „sufletului bestial”, desprins dintr-un context eticizat şi robust. Considerat de George
Călinescu drept o „capodoperă de o măreţie limitată solemn ca un fluviu american”,
romanul Ion aduce în atenţia cititorului o mulţime de „suflete mediocre în luptă cu drame peste
puterile lor”, cum spunea acelaşi Călinescu, dintre care se remarcă imaginea personajului
principal, Ion Pop al Glanetaşului.

Fiind o operă epică, acţiunea romanului este împărțită în toate momentele subiectului.

Cuprins

 Expoziţiunea romanului
 Intriga
 Desfăşurarea acţiunii
 Punctul culminant
 Deznodământ

Tema este luată din viaţa obişnuită a tăranilor, iar intriga este relativ simplă. Incipitul
romanului prezintă drumul, cu rol metaforic, deoarece simbolizează drumul vieţii, care intră în
Pripas, într-o zi caldă de vară, realizând legătura dintre lumea reală şi cea ficţională a romanului.
El fixează câteva repere geografice (Valea Someşului, orăşelul Armadia), apropiind cititorul de
spaţiul acţiunii satul ardelenesc Pripas, şi fixând modalitatea definitorie de construire a
personajului principal – apropierea de el prin încercuire. Romanul începe prin prezentarea
satului, atenţia este îndreptată apoi către hora la care participă tot satul, apoi către un grup sau
altul. Pe măsură ce acţiunea se conturează, Ion se individualizează de ceilalţi, vieţuind singur
într-o oscilare continuă de stări sufleteşti şi de evenimente.

Expoziţiunea romanului
Expoziţiunea romanului prezintă timpul, locul şi personajele care, într-o duminică, o zi
frumoasă de vară, de adună în ograda văduvei lui Maxim Oprea. Toși sunt pregătiți pentru hora
de duminică, unde flăcăii și tinerele din sat joacă Someșana și Învârtita. Printre participanţi se
află și primarul, Florea Tancu, înconjurat de săteni, care se strâng în grupuri ce evidenţiază o
anumită ierarhie socială: Trifon Tătaru, chiaburul Ştefan Hotnog, Simion Lungu și, mai târziu,
Vasile Baciu. În curtea văduvei se află și alți săteni precum Alexandru Pop Glanetaşul sau
tinerele neinvitate niciodată la joc. Își fac apariția şi preotul Belciug, Zaharia Herdelea,
învățătorul satului, soţia sa şi copiii acestora. Dintre tinerii care se bucură de hora de duminică,
se remarcă Ion Pop al Glanetaşului, Florica Oprea, Ana Baciu, George Bulbuc şi Ilie Onu. La
horă, deşi o îndrăgește pe Florica, o fată tare frumoasă, dar fără bani, Ion alege să joace cu Ana,
o tânără urâtă, dar bogată.

Intriga
În intrigă, îşi face apariţia Vasile Baciu, care, beat fiind, îl insultă pe Ion (îl numeşte: hoţ,
sărăntoc și tâlhar) şi îl avertizează să-i lase fata în pace, ceea ce declanşează în sufletul lui Ion
setea de răzbunare, ce va conduce către un final dezastruos pentru toate personajele implicate în
conflict.

Desfăşurarea acţiunii
Desfăşurarea acţiunii prezintă pe mai multe evoluţia personajelor şi a relaţiilor dintre ele,
împărțite pe mai multe planuri. În centrul romanului se află Ion, Ana, Geaorge, Florica și Vasile
Baciu. Ion o seduce pe Ana Baciu, pentru a obţine odată cu ea şi o apreciabilă zestre, care i-ar fi
adus mult râvnitul respect de care doar un ţăran bogat se putea bucura. După certuri şi violenţe,
planul lui Ion reuşeşte: obţine pământurile lui Vasile Baciu, dar şi pe Ana de soţie. Ion o
maltratează pe Ana, care, nemaiputând suporta, se sinucide, lăsând în urmă un copil de câteva
luni. La scurt timp, moare şi acesta, iar Vasile Baciu crede că, după moartea Anei şi a copilului,
îşi poate recupera pământurile. Legea însă nu îl favorizează, lucru pe care nu îl ştie nici Ion,
preotul Belciug speculând neştiinţa lor şi punându-i să semneze angajamentul conform căruia,
după moartea lui Vasile Baciu şi a lui Ion, pământurile să intre în posesia bisericii.

Punctul culminant
Între timp, Ion se întoarce la Florica, devenită soţia lui George Bulbuc. Se ajunge astfel
la punctul culminant al subiectului. Înştiinţat de Savista de apropierea celor doi, George Bubuc
decide să-l pedepsească pe vechiul său rival. Într-o noapte, el se întoarce pe neaşteptate şi-l
surprinde pe Ion în curtea sa, venind la Florica. În mod simbolic, George îl loveşte cu o sapă
(unealtă a pământului), ucigându-l. Aflat în agonie, personajul principal conştientizează
zădărnicia efortului său de a obţine pământul.

Deznodământ
În deznodământ, Ion este înmormântat în curtea noii biserici, iar Belciug îşi împlineşte visul,
pentru că averea lui Ion revine bisericii şi astfel o poate folosi la ridicarea turlei strălucitoare a
noii biserici. George este dus la închisoare, Florica urmând să-şi ducă viaţa în singurătate. În
final, hora satului este la fel de aprinsă ca şi cea de la începutul romanului, sugerându-se ideea că
viaţa merge mai departe.

Planuri narative
Întregul subiect al romanului se constituie pe două planuri narative.
În primul plan este prezentată viaţa lui Ion Pop al Glanetaşului, din existenţa căruia se
desprind aspecte contradictorii: dragostea pentru Florica, fiica văduvei lui Maxim Oprea,
frumoasă, dar săracă şi dorinţa aprigă de a obţine pământ cât mai mult, pentru care are o patimă
nestinsă. În funcţie de intersul urmărit, Ion îşi manifestă pasiunile în mod diferit. El tăinuieşte
 iubirea pentru Florica, dar şi iubirea pentru pământ, prefăcându-se a fi îndrăgostit de Ana Baciu.
Obţinând pământul râvnit, el uită de Ana şi se întoarce la iubirea iniţială, la Florica, iar pentru
această iubire, Ion îşi riscă viaţa.

Cel de-al doilea plan narativ, intercalat primului, prezintă viaţa familiei învăţătorului
Herdelea, a cărui situaţie depinde de autorităţile austro-ungare. Herdelea este căsătorit şi are trei
copii: poetul visător Titu şi domnişoarele Laura şi Ghigi, nemăritate şi fără zestre. Problemele
sale provin din faptul că Herdelea îşi zidise casa pe lotul ce aparţinea bisericii, cu învoirea
verbală a preotului, dar fără acte. Relaţiile dintre ei se degradează cu timpul, Belciug având
impresia că Herdelea îi sapă autoritatea în sat. Deşi se consideră prudent şi înţelept, toate
acţiunile lui Herdelea sfârşesc prin înfrângeri, fiind nevoit până la urmă să ceară singur
pensionarea, pentru a nu fi dat afară. Printre aspectele care marchează viaţa acestei familii se
poate număra acceptarea căsătoriei Laurei cu George Pintea ca pe un mare noroc, acceptarea
destinului lui Titu Herdelea ca pe un mare succes și acceptarea pensionării din oficiu ca o
recompensă cu mulţumiri exprimate lui Zaharia Herdelea de însuşi ministrul Învăţământului.

Romanul Ion dovedeşte că Liviu Rebreanu este un scriitor obiectiv, realist, care uimeşte prin
puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică. Considerat un „poem epic”,
cum l-a numit G.Călinescu, cu o arhitectonică impunătoare,opera lui Rebreanu reuşeşte să devină
un „roman al satului transilvănean”.

Caracterizarea lui Ion

Cuprins

 Introducere
 Situarea personajului în operă
 Caracterizarea directă
 Caracterizarea indirectă
 Modalităţi de caracterizare
 Încheiere

Introducere
Gândit îndelung şi redactat pe durata a patru ani de zile, romanul Ion a apărut
în 1920, fiind bine primit şi ulterior considerat drept „o capodoperă a genului
şi primul roman românesc într-adevăr desăvârşit” (Şerban Cioculescu). Fără a
avea un subiect deosebit de complicat, Ion reuşeşte să devină un „roman al
satului transilvănean”, căci, aşa cum spunea George Călinescu, personajele
acestei valoroase creaţii „nu sunt indivizi cu viaţă unică, ci exponenţi ai clasei
şi generaţiei”.

Atât planurile principale, cât şi cele secundare ale acţiunii scot în evidenţă o
mulţime de „suflete mediocre, în luptă cu drame peste puterile lor” (George
Călinescu). Dintre acestea, se remarcă cu precădere personalitatea lui Ion Pop
al Glanetaşului, personaj complex, sfâşiat între pasiunea pentru pământ şi
dragostea pentru frumoasa, dar săraca, Florica.

Situarea personajului în operă

Ion este personajul principal al operei deoarece participă la toate
momentele acţiunii, atenţia autorului este îndreptată asupra sa iar toate
celelalte personaje se comportă în funcţie de comportamentul său. Este
un personaj eponim, deoarece numele său este chiar titlul romanului,
evidenţiindu-se astfel din start ponderea mare pe care acest personaj o are în
desfăşurarea acţiunii, dar şi judecata de valoare pe care i-o atribuie autorul,
încă de la început.

Ion este fiul lui Alexandru Pop al Glanetaşului, ţăran sărac, şi de aceea creşte
în lipsuri, ceea ce determină în el pasiunea pentru pământ, garanţie a
prosperităţii şi a statului social ridicat. El o iubeşte pe Florica, dar pentru ca ea
este săracă, se reorientează către Ana, fiica lui Vasile Baciu, cu care se
căsătoreşte doar din dorinţa de a intra în posesia pământurilor socrului său.
Odată căsătorit cu Ana, el abandonează intersul faţă de ea şi se întoarce către
Florica, căsătorită şi ea cu George Bulbuc, căruia îi trezeşte gelozia care ii va
aduce finalul lui Ion.

Caracterizarea directă
Prin caracterizare directă, trăsăturile personajului Ion se dezvăluie cu
dificultate, deoarece Ion e un personaj complex şi fiecare dintre celelalte
personaje îl vede într-un anumit mod, fără ca vreunul dintre ele să reuşească
să îl cunoască în esenţa lui. Pasajele pe care i le rezervă autorul evidenţiază
trăsături de caracter ascunse, precum viclenia cu care îşi învăluie toate
intenţiile pe cale le are faţă de Ana: „avea ceva straniu în privire, parcă
nedumerire şi un vicleşug neprefăcut.” Dar portretul personajului nu se
conturează numai din perspectivă auctorială, ci şi din părerile altor
instanţe narative, personajele care gravitează în jurul lui. Zenobia, mama
sa, ştie bine că „băiatul, când e vorba de muncă, nu se codeşte şi nu leneveşte
ca Glanetaşu”. Pentru familia Herdelea, Ion este „mai deştept decât toţi băieţii
din Pripas”, iar învăţătorul chiar vrea să facă din el „domn”, însă Ion întrerupe
studiile, deoarece cheltuielile pentru şcoală apasă greu pe umerii familiei.
Pentru George Bulbuc, principalul său rival, Ion e „arţăgos ca un lup
nemâncat”, în timp ce Vasile Baciu îl consideră o „fleandură”, „sărăntoc” sau
„calic ţanţoş”.

Caracterizarea indirectă
Caracterizarea indirectă dezvăluie trăsăturile personajului prin faptele,
gesturile, felul său de a vorbi sau din relaţiile pe care acesta le are cu celelalte
personaje ale romanului.

Ambiţios şi harnic, Ion câştigă rapid autoritate în faţa tatălui moale şi lipsit
de voinţă şi manifestă o permanentă dorinţă de muncă, arătând o adevărată
religiozitate faţă de pământul după care tânjeşte şi faţă de actul de a trudi.
Gândul la muncă devine de nesuportat mai ales în apropierea bucăţii de
pământ care ar fi trebuit să fie a lui, dar pe care Glanetaşu o vânduse cu vreo
zece ani în urmă lui Toma Bulbuc. Îndată ce se vede în posesia pământului lui
Vasile Baciu, convins că a intrat în rândul celor avuţi, Ion „îşi lipeşte cu
voluptate buzele de pământul ud”, iar încrederea stârneşte în el trufia şi
orgoliul: „Satul în vale, departe, părea un cuib de paseri ascuns în văgăună de
frica uliului.”

Ion vrea să îşi depăşească propria condiţie de om umil şi umilit,

desconsiderat doar pentru că e sărac, deşi e harnic, chipeş şi isteţ şi
are multe calităţi. Gândul că ar putea fi şi el respectat este o aspiraţie care îl
determină pe Ion să-şi înfrâneze dragostea pentru frumoasa Florica şi să o ia
în căsătorie pe Ana, femeie urâtă şi care nu îl atrage, dar în care vede suportul
înălţării sale. El trăieşte astfel o dramă continuă, fiind mereu sub povara lui
sau-sau, oscilând permanent între dragostea pentru femeia iubită şi cea
pentru pământ. Prin Ion, autorul pătrunde astfel adânc în firea omenească,
făcând din Ion un simbol tragic al sorții omeneşti.

Plin de voinţă, Ion trăieşte permanent sub imboldul unei puternice mândrii,
de multe ori însă rănită. După ce se bate la cârciuma lui Avrum, Ion este
criticat în timpul predicii de către preotul Belciug, care vrea astfel să îi dea o
lecţie pentru purtarea sa, punându-l în postura de element negativ. La horă,
după cearta cu Vasile Baciu, Ion se simte rănit în sufletul său, dar şi ruşinat.
Mândria îl determină de multe ori să îşi verse necazul pe părinţi, în faţa cărora
îşi deplânge soarta: „Mai bine să nu mă fi făcut, decât să fiu batjocura
oamenilor!” Şi tot mândria face ca, atunci când este înşelată, să declanşeze noi
energii, să îl orbească şi să îl transforme într-o fiinţă brutală.

Ion păstrează multe din trăsăturile caracteristice ale românilor

transilvăneni: dragostea pentru muncă şi hărnicia, dar oarba sa sete de
propietate îl dezumanizează. Ion nu mai distinge cinstea,
corectitudinea, ruşinea şi rapacitatea, ceea ce îl face şă se deosebească
atât de ceilalţi locuitori ai satului, cât şi de înaintaşii săi. Comportamenul lui
Ion devine astfel din ce în ce mai întunecat, sacrificând iubirea curată a
Floricăi, prefăcându-se, participând la un târg al hectarelor josnic, şantajându-
şi socrul, brutalizând-o pe Ana şi împingând-o la sinucidere.

Modalităţi de caracterizare
Modalitatea definitorie de construire a personajului este
apropierea de el prin încercuire. Romanul începe prin prezentarea
satului, atenţia este îndreptată apoi către hora la care participă tot satul, apoi
către un grup sau altul. Pe măsură ce acţiunea se conturează, Ion se
individualizează de ceilalţi, trăind singur într-o oscilare continuă de stări
sufleteşti şi evenimente.

Totodată, ochiul fin al creatorului surprinde o serie de alte elemente

definitorii, care abundă în conotative şi au menirea să dezvăluie trăsaturi de
caracter ale personajului. Astfel, în descrierea casei lui Ion Pop al
Glanetaşului, uşa închisă cu zăvorul este simbol al unui suflet închis,
imprevizibil, în timp ce acoperişul de paie asemănător unui cap de balaur
sugerează caracterul virulent, nefast, pe care Ion îl va avea asupra altor
personaje, el reuşind să schimbe în rău destinul a cel puţin cinci personaje.

Încheiere
Considerat de George Călinescu drept „o capodoperă de o măreţie limitată
solemn ca un fluviu american”, romanul Ion reprezintă o operă de profundă
analiză a „sufletului bestial”, desprins dintr-un context social robust şi sprijinit
pe principii etice sănătoase. Intensitatea trăirilor lui Ion nu au precedent în
romanul românesc de până la Rebreanu. Ion se individualizează prin lupta
pentru pământ şi prin fatalitatea iubirii care îl duce inevitabil spre moarte.
„Prin această dualitate morală, hărţuit între două fatalităţi, una tipică, alta
individuală, Ion al Glanetaşului este o înfăţişare evoluată a ţăranului, care îşi
găsise în literatura noastră epică precedentă o imagine fracţionară” (Şerban
Cioculescu).

Caracterizarea Anei
Ana este un personaj secundar al romanului Ion de Liviu Rebreanu, însă are
un rol important în desfășurarea acțiunii, de aceea este foarte important să
citești o caracterizare. Pentru a realiza portretul acestui personaj, autorul
folosește atât metoda caracterizării directe, cât și caracterizarea indirectă. Vei
vedea ce alte metode sunt folosite pentru a realiza caracterizare Anei citind
acest material.

Romanul „Ion” a fost publicat pentru prima dată în anul 1920, după ce Liviu
Rebreanu l-a scris timp de șapte ani. Criticul literar Eugen Lovinescu a
declarat despre această operă că este o victorie a literaturii române, numindu-l
„roman modern”, în pofida faptului că ilustrează realități ale mediului rural
românesc.

Personaj secundar, feminin și individual, Ana reprezintă destinul

trist al femeii de la sat, unde aceasta reprezintă doar „două brațe de lucru,
o zestre și o producătoare de copii”. Ea este caracterizată în mod direct,
de către autor și alte personaje, dar mai ales în mod indirect, astfel încât
trăsăturile ei de caracter se deduc din faptele și vorbele sale. Încă de la
început, ea este prezentată în antiteză cu Florica, fiica văduvei lui Maxim
Oprea. Pe când Florica era „fata cea mai frumoasă din Pripas”, Ana avea faţa
„lunguiaţă, arsă de soare”, iar pentru Ion, ea este o fată slăbuţă şi „urâţică”. Cu
toate acestea, Ana „avea locuri şi case şi vite multe”, pe când Florica era chiar
mai săracă decât Ion. Astfel, Ion alege să se îmbogățească, înăbușindu-și
sentimentele pentru Florica și făcându-i curte Anei.

Tatăl Anei dorea să o mărite cu George Bulbuc. Auzind acestea, Ion se

grăbește să dezvolte o relație cu fata, pe care o lasă însărcinată. Tatăl acesteia,
alcoolic și ursuz în urma morții soției sale, îl respinge mereu pe Ion, spre
nemulțumirea Anei. Orfană de mamă, adesea victima unui tată violent
care o privase de afecțiunea de care avea nevoie, Ana simte nevoia de a
evada prin iubire din existența sa nefericită, numindu-l pe Ion „norocul ei”.
Pentru aceasta, ea face uz de tot curajul și puterea de care dispune pentru a-și
înfrunta tatăl în favoarea celui pe care îl iubea. Din cauză că a „crescut singură,
lipsită de o dragoste părintească mângâietoare”, Ana nu are niciun reper
moral ori afectiv în funcție de care să își definitiveze standardele și
așteptările de la un eventual partener de viață.

Pentru a se putea căsători cu Ion, ea nesocotește orânduielile vremii,

când căsniciile erau plănuite de către părinți și acceptate de către copii.
Aceasta demonstrează, totuși, că Ana dispune de o voință de fier și de o
capacitate extraordinară de a iubi cu sinceritate și dăruire. Cu toate
acestea, ea acționează cu multă naivitate, făcând abstracție de interesul clar al
lui Ion în ceea ce privea averea tatălui ei. Alegând să vadă ce era mai bun în
omul pe care îl iubea, Ana își încredințează viața acestuia, căsătorindu-se cu el
și îndurând mereu injurii și umilințe. Supusă, harnică, timidă și foarte
iubitoare, Ana devine victima perfectă a unui bărbat mânat de
interese materiale și lipsit de compasiune, împovărat de faptul că „împreună
cu pământul trebuie să primească şi pe Ana”.

Personajul este surprins în trei ipostaze: aceea de tânără îndrăgostită de

Ion, în naivitatea ei, cea de soție credincioasă și îndurerată, precum și
în ipostaza de mamă. Aceste ipostaze îi definesc profilul moral, dar, din
nefericire, femeia nu apucă să-și exercite pe deplin rolul de mamă, care i-ar fi
putut oferi un sens existențial dincolo de frustrările și dezamăgirile aduse de
Ion. Fiindcă și-a plasat soțul în centrul universului ei, Ana pierde orice
dorință de a trăi odată ce acceptă că acesta nu o iubește și nici nu o
făcuse vreodată. Simțind „o silă grea pentru tot ceea ce o înconjoară”, Ana
se spânzură, punând astfel capăt existenței sale tragice. Până și copilul devine
o povară, iar femeia pierde orice capacitate de a se bucura de viață.

În concluzie, Ana pare firavă și fără personalitate, însă destinul ei este cel
mai tragic dintre toate destinele personajelor romanului. Greutățile și
realitățile pe care Ana le îndură sunt nenumărate, peronajul reprezentând
condiția tristă a femeii în satul românesc.

Caracterizarea Floricăi
În romanul „Ion”, Liviu Rebreanu își demonstrează calitățile de fin psiholog
prin construcția personajelor sale. Primul roman obiectiv interbelic din
literatura română cuprinde personaje reprezentative pentru atmosfera
epocii și păturii sociale pe care le surprinde. Astfel, atât portretele
personajelor principale, cât și cele ale personajelor secundare sunt schițate în
detaliu, trăirile și gândurile lor fiind surprinse cu o admirabilă atenție de către
autor.

Personaj secundar, individual, feminin, Florica este reprezentanta

„glasului iubirii” în romanul „Ion”, fiind opusul Anei, căreia îi corespunde
„glasul pământului”. Ea este, așa cum o descrie însuși autorul, „fata cea mai
frumoasă din Pripas”. Statutul ei social este, însă, unul mai puțin favorabil,
Florica fiind de o frumusețe răpitoare, dar foarte săracă. „Fata văduvei
lui Maxim Oprea” era chiar „mai săracă decât Ion”, a cărui motivație
principală era reprezentată de îmbogățirea prin căsătoria cu o fată înstărită.

Prin intermediul acestui personaj, Rebreanu a intenționat să-l umanizeze pe

protagonist, ale cărui acțiuni sunt motivate exclusiv de acumularea averii și de
frustrarea cauzată de propria condiție socială. Ocazional, planurile îi sunt
îngreunate de imaginea Floricăi, „mai frumoasă ca oricând” după dansul
tradițional care are loc în sat. Ion o „iubise pe Florica și, de câte ori o vedea sau
își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește. Purta în suflet râsul ei cald,
buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul
de primăvară”. Prin enumerarea trăsăturilor fizice ale fetei, Rebreanu
evidențiază intensitatea sentimentelor protagonistului pentru Florica.

Acest personaj suferă, însă, în urma propriei drame. Sentimentele lui Ion sunt
reciproce, iar fata suferă și ea din cauza faptului că Ion o alesese pe Ana
datorită averii sale. Când tânărul o strânge în brațe pe câmp, sărutând-o cu
pasiune, fata „se zvârcolește, dar cu fiecare mișcare se lipea mai tare de pieptul
lui...”. Ion se însoară cu Ana, iar Florica acceptă cererea lui George, care
devine soțul ei. Din nefericire, tânăra fată nu are parte nici de noul ei soț
pentru prea mult timp, întrucât acesta sfârșește prin a-l ucide pe Ion, pentru a
răzbuna moartea Anei.

Pentru o vreme, Florica nu își mai face apariția în cadrul romanului, însă Ion
nu-și poate înfrâna sentimentele pe care le avea pentru frumoasa fată. Cu cât o
iubea mai mult pe Florica, cu atât mai puternic o ura pe Ana, care nu era
vinovată pentru ceea ce se petrecea în jurul ei, dar plătea prețul nechibzuinței
altora. Frustrat din cauza situației dificile în care se afla, Ion o privește „pe
Florica, cu fața rumenă, plină și zâmbitoare, apropiindu-se sprintenă ca o
ispită” și simte cum toate grijile i se topesc în suflet. El își declară dragostea pe
care încă o nutrea pentru tânăra fată: „În inima mea... tot tu ai rămas
crăiasă”.

Florica reprezintă o comoară la care Ion nu are acces, ca urmare a

propriilor alegeri. Păcătuind împotriva firii, Ion își pecetluiește soarta, fiind
pedepsit să râvnească mereu la ceea ce nu poate avea. Fata reprezintă un
ideal feminin, „aprinsă în obraji”, de „o veselie sănătoasă pe care se silea și
nu izbutea s-o ascundă”. Ea are un efect puternic asupra lui Ion, care este
complet fascinat de prezența ei. Astfel, „uitând de tot de Ana”, bărbatul îi
șoptește Floricăi în timpul dansului: „Numai tu mi-ești dragă în lume, Florica,
auzi tu?...Auzi?”.

În concluzie, Florica este un personaj esențial în cadrul romanului

„Ion”, întrucât prezența ei contribuie masiv la construcția portretului
protagonistului. Dăruită cu frumusețe, spontaneitate, veselie și
farmec, Florica suferă pe măsura calităților ei. Din cauza statutului social
modest, nu se căsătorește cu cel pe care îl iubea, personajul neavând puterea
de a decide asupra propriului destin.

Caracterizarea lui Vasile Baciu

„Ion”, de Liviu Rebreanu, este primul roman interbelic obiectiv din
literatura română. Opera a fost scrisă între anii 1913 și 1920, romanul fiind
publicat chiar în anul încheierii scrierii sale. Lucrarea a fost receptată de către
critica literară cu admirație, întrucât Rebreanu evoluase într-un mod
impresionant și nu se bucurase până atunci de atât de multe aprecieri.

Una dintre calitățile de necontestat ale romanului este construcția

riguroasă și realistă a personajelor sale. Deși Ion este cel mai bine
individualizat personaj, fiind protagonistul romanului, și celelalte personaje se
bucură de o atenție sporită a autorului, care a realizat portrete complexe ale
acestora.

Unul dintre personajele care au o influență deosebită asupra acțiunii

romanului este Vasile Baciu. Personaj secundar, masculine, individual,
Vasile Baciu este antagonistul lui Ion. Țăran înstărit și văduv, el are o
fiică pe nume Ana. El fusese întotdeauna harnic, bun gospodar, și se
însurase cu o fată bogată, dar urâtă, pe care, însă, o trata foarte bine, fiindu-
i recunoscător, întrucât datorită ei intrase „în rândul oamenilor avuți”. După
ce soția lui moare, lui Vasile Baciu îi este greu să accepte faptul că va trebui să
renunțe la o parte din pământurile lui pentru zestrea Anei, când fata avea să se
mărite.
Ana o moștenise pe mama ei, nefiind dăruită cu frumusețe, dar era blândă și
cuminte. Tatăl ei dorea să o mărite cu George Bulbuc, un tânăr înstărit, însă
Ana nu dorește această căsătorie. Neputând accepta refuzul fetei sale, Baciu
vine la horă beat, preotul îl admonestează, iar el se scuză, explicând că bea de
supărare, întrucât fata lui nu îl asculta. Bulbuc se rușinează de
comportamentul posibilului său socru, dar vrea să se însoare cu Ana. Din acest
motiv, îi spune lui Vasile Baciu că Ana era cu Ion în grădină. Acesta este
momentul decisiv, care avea să influențeze pentru totdeauna relația dintre Ion
și Vasile Baciu. Cel din urmă nu se controlează, este impulsiv și iute la mânie,
jignidu-l pe Ion și numindu-l „sărăntoc”, „tâlhar” și „hoț”. Aceasta îl dtermină
pe Ion să fie și mai insistent în construirea unei relații cu Ana, întrucât nu
dorea doar banii fetei, ci și să se răzbune pe Vasile Baciu.

Autoritar și direct, Baciu îi spune lui George Bulbuc că dorea un ginere

cumsecade, nu „jileandură” („Io-ți dau fata, iar tu să ai bici să-i scoți din cap
gărgăunii!”). Cu toate acestea, fericirea Anei nu pare a fi importantă pentru
Baciu, a cărui putere de empatizare cu ceilalți scăzuse considerabil după
moartea soției lui. Când află că Ana îi cedase lui Ion și era însărcinată cu
copilul lui, Vasile Baciu o bate fără milă, având o fire violentă și brutală.

Personajul nu are de ales și trebuie să accepte uniunea dintre Ion și Ana, care
atrage după sine și mai multe nenorociri. Ana se sinucide, fiindcă Ion o
înșeală, iar tatăl ei o tratează la fel de rău ca înainte, singurătatea devenind de
nesuportat. Baciu îi cedează cu greu pământurile ginerelui său, iar după ce Ion
moare, acestea îi rămân bisericii, conform înțelegerii dintre Baciu, preotul
Belciug și Ion.

Motivul pentru care tatăl Anei îl urăște atât de mult pe Ion este, în mod
inconștient, asemănarea izbitoare dintre destinele celor doi. Spre deosebire de
Ion, însă, Vasile Baciu fusese îndeajuns de inteligent încât să-și respecte soția,
conștient fiind că, în lipsa ei, din statutul înalt pe care îl dobândise nu va mai
rămâne nimic.

În caracterizarea lui Vasile Baciu, o importanță fundamentală o

are surprinderea gesturilor și a reacțiilor personajului. Semnificative
sunt și nuanțele vocii sale la fiecare întâlnire trensionată dintre el și Ion, a
cărui prezență îl înfurie pe zi ce trece mai mult. Personajul este surprins în
plin declin, patima băuturii transformându-l într-un om și mai aspru
decât fusese înainte.

În concluzie, Vasile Baciu este un personaj complex, surprins în plin

declin existential, care nu trezește simpatia cititorului. Asemeni lui Ion, el
sfârșește prin a fi sancționat pentru modalitatea prin care se îmbogățise,
rămânând, în final, sărac, lipsit de pământurile pe care le protejase cu atât de
mare efort.

Caracterizarea lui George

Bulbuc
„Ion” este primul roman interbelic obiectiv din literatura română. Scris de Liviu
Rebreanu între 1913 și 1920, a fost publicat pentru prima dată tocmai în anul finisării
sale. cel din urmă fiind și anul publicării operei. Deși are o tematică predominant rurală,
romanul prezintă numeroase elemente moderniste, remarcate și de criticul literar Eugen
Lovinescu. Acesta susține că, prin intermediul romanului „Ion”, Rebreanu a „obiectivat”
proza românească.

Personajele romanului sunt bine individualizate și multe la număr, precum remarcăm și

în cazul romanului „Ion”. Opera poartă numele protagonistului, un țăran ardelean marcat
profund de sărăcia lui, precum și de dorința arzătoare de îmbogățire. Pe parcursul
romanului, Ion dezvoltă o relație de tip antagonic cu un alt personaj din satul Pripas, cu
o vârstă apropiată de a lui, dar cu un statut social radical diferit: George Bulbuc (sau
George „al Tomii”).

George Bulbuc este un personaj secundar, masculin, individual al romanului „Ion”, de

Liviu Rebreanu. Fiul lui Toma Bulbuc, George este un flăcău înstărit din satul Pripas,
promis de bărbat Anei lui Vasile Baciu. Părinții celor doi tineri fac acest aranjament
dorind să asigure continuitatea averii și trăinicia moștenirii lor („Ea fată cu stare, el fecior
de bocotan — se potriveau”). La începutul romanului asistăm la scena horei, unde
George află cu nemulțumire de la Ilie Onu că Ana se afla în compania lui Ion, sub nuc:
„Vorbele lui Ilie loviseră pe George drept în suflet. Ana lui Vasile Baciu îi era făgăduită
lui de nevastă. [...] Părinții lor erau înțeleși mai demult, iar Ana îi plăcea. Nu zicea că-i
cine știe ce frumoasă, dar nici el nu pica”. Atunci aflăm și detalii privind portretul fizic al
personajului, care „era greoi, spătos și umeros ca un taur: umbla legănat și cu
genunchii înmuiați”.

George este un personaj surprins în evoluție, astfel încât, la începutul romanului, își
controlează bine emoțiile, făcând mereu alegerea înțeleaptă, chiar dacă este provocat.
Un bun exemplu este constituit de scena de la horă, când, deși își simte orgoliul rănit de
gestul lui Ion, decide să acționeze cu maturitate: „Fierbea. Se gândea mereu să-și
croiască drum până în grădină, s-o vadă cum șade ochi în ochi cu Ion. Dar mereu își
lua seama, zicându-și că poate mai mult ar strica decât ar folosi [...] căci Ion e arțăgos
ca un lup nemâncat. De va ști fata că el știe, mai rău se va înrăi. Mai bine să-i lase în
pace. O lingură de istețime face uneori mai mult decât un car de putere”. Cu toate
acestea în finalul romanului, George îl omoară pe Ion, când îl prinde împreună cu
Florica, soția lui. Relația lui George și a Floricăi a început pe fondul suferinței lor,
provocate de căsătoria celor pe care-i iubeau (Ion și Ana): „— De-amu am să joc numai
cu Florica... Cel puțin să plesnească fierea și într-însul!...”. Cu toate acestea, Florica era
frumoasă, iar George o îndrăgește numaidecât, simțindu-se mândru fiindcă reușise s-o
cucerească: „George nu-și încăpea în piele de mândrie. Avea mulțumirea, ce-l măgulea
grozav, că a cucerit pe Florica și însurătoarea i se părea încoronarea unei biruințe
nemaipomenite”. Și această bucurie îi este, însă, știrbită de Ion, pe care ajunge să-l
urască într-atât încât își încalcă principiile, comițând, sub influența acestui sentiment
nefericit, o faptă de neiertat.

În concluzie, George Bulbuc este antagonistul lui Ion, atât în plan sentimental („glasul
iubirii”), cât și în plan material („glasul pământului”). Cei doi sunt construiți astfel încât să
se echilibreze unul pe celălalt, atât prin avantajele de care beneficiază, cât și prin
dezavantaje. Astfel, în timp ce George este înstărit, Ion este sărac, iar în timp ce
George nu obține nici dragostea Anei, nici pe cea a Floricăi, ambele femei îl vor iubi pe
Ion

Caracterizarea lui Titu Herdelea

Primul roman obiectiv din literatura română, „Ion” a fost publicat pentru
prima dată chiar în 1920, anul încheierii sale. Liviu Rebreanu a lucrat la el
timp de șapte ani, lăsând în urma sa o moștenire literară semnificativă. Într-
un roman cu temă predominant tradiționalistă se întrevăd elemente moderne,
ceea ce se remarcă și în modalitățile de construcție a personajelor.

Unul dintre personajele romanului „Ion” este Titu Herdelea, fiul Mariei și al
lui Zaharia Herdelea. El este unul dintre cei trei copii ai soților Herdelea,
alături de Laura (cea mare) și Ghighi (cea mică).

Personaj secundar, masculin, individual, Titu este un tânăr în vârstă de

douăzeci și trei de ani, una dintre prezențele predominant pozitive în
desfășurarea acțiunii romanului. Autorul îi face un portret fizic succint, din
care reies informații privind ținuta, trăsăturile fizice, dar și statutul social al
personajului: „Titu Herdelea, un tânăr de vreo douăzeci și trei de ani, în haine
curățele și sărăcuțe, cu o cravată albastră-azurie la gulerul înalt și țeapăn, ras
de mustăți și lung cât un par”. „Mândria familiei Herdelea”, Titu era „înalt,
cam deșirat, cu o față lătăreață, ochi albaștri spălăciți și o frunte largă”. Deși
suferea de mici complexe de inferioritate privind aspectul său fizic, Titu
compensează prin inteligență și curiozitate intelectuală: „Mustățile nu-i prea
creșteau și de aceea le rădea, zicând că se poartă după moda anglo-americană.
Toată casa jura că tânăr mai deștept ca dânsul nu se pomenește în
împrejurime”.
Titu învață mai întâi la Liceul Unguresc din Bistrița, iar apoi, la cel săsesc,
fiindcă tatăl său era convins de faptul că fiul său era persecutat de către
profesori. Cititor împătimit, Titu își face debutul literar cu o poezie de trei
strofe în revista „Familia” („Și, tot citind, a început și el să scrie. Întâi mai pe
furiș, pe urmă mai pe față și în sfârșit cu tot dinadinsul. Iar când, într-o bună
zi, Familia i-a publicat o poezie de trei strofe, s-a hotărât definitiv, dar în
taină: va fi poet”). Un romantic convins, el răspunde tăios insistențelor tatălui
său, care-și face griji privind viitorul tânărului, văzând că Titu era atât de
visător. Întrebat cu privire la planurile sale de a duce un trai mai sigur, mai
convențional, Titu explodează: „Am zis că eu nu vreau? Găsiți-mi o slujbă,
orice ar fi, și iată că mă duc! Dacă nu sunteți în stare să înțelegeți talentul meu,
am să mă fac chiar și măturător de stradă, ca să vă scăpați de mine și să nu-mi
mai bateți capul că sunt trântor și nimic mai mult!”. Pentru o perioadă, el
lucrează în biroul unui notar.

Cu toate acestea, Titu se înșela în ceea ce privește sprijinul familiei sale,

fiindcă părinții erau mândri de el, dar observau că acestuia îi lipsea cu
desăvârșire simțul practic: „Surorile lui îl priveau ca pe un bărbat însemnat,
iar părinții, deși în sinea lor nu prea înțelegeau cum va mânca și ce va îmbrăca
Titu din poezii, împărtășeau părerea fetelor”. Din fericire, el era foarte talentat
și muncitor, lăsându-se absorbit complet de scrisul poeziilor și trezind
interesul celor din jurul său: „În curând tot județul l-a consacrat poet. Și Titu
citea și scria mereu până noaptea târziu; stingea lampa, aștepta prin întuneric
inspirația, înjgheba câte un vers în cap, aprindea repede lumina, îl eterniza pe
hârtie”.

Foarte idealist, Titu decide să exploreze lumea de dincolo de Carpați, dar,

ajuns departe de casă, devine nostalgic la gândul căldurii căminului său. El
este bine primit, văzut chiar drept puntea de legătură între frații „de dincoace
și de dincolo de Carpați”, reprezentant al Tribunei Bistriței. Pleacă apoi la
București, transformat și profund marcat de ideea unirii românilor.

În concluzie, Titu Herdelea este un personaj complex, cu o profundă

curiozitate pentru cunoașterea naturii umane. Deși avem de-a face cu un
personaj al unui roman obiectiv, Titu poate fi definit drept personaj pozitiv,
având o prezență similară cu cea a lui Rebreanu, care a declarat că se regăsește
în personajul său. Idealismul, curiozitatea intelectuală, pasiunea pentru
contribuția la destinul propriei națiuni, sunt doar câteva dintre trăsăturile
scriitorului, oglindite în personajul Titu Herdelea.

Perspectiva narativă
Romanul „Ion” a fost scris de către Liviu Rebreanu vreme de șapte ani, între
1913 și 1920. La momentul apariției romanului, în 1920, criticii literari au
remarcat evoluția notabilă a scriitorului, care nu impresionase în mod
deosebit până atunci. Eugen Lovinescu a declarat că Rebreanu este cel care a
„obiectivat” proza românească prin conceperea romanului „Ion”, având în
vedere că acesta era primul roman interbelic obiectiv din cadrul literaturii
române.

Opera însumează două părţi distincte: „Glasul pământului” şi „Glasul

iubirii”. Cele două părți cuprind treisprezece capitole, iar titlurile lor
sintetizează acțiunea fiecăreia dintre ele (de exemplu, „Începutul”, „Sfârşitul”,
„Ruşinea”, „Nunta” etc). Acţiunea romanului se desfășoară pe două
planuri narative care constituie, împreună, imaginea socială a satului
ardelean. Primul plan este cel al vieții țărănești și urmărește destinul
lui Ion, precum și pe cel al personajelor care îl influențează la rândul lor. Cel
de-al doilea plan narativ prezintă viața intelectualităţii rurale și
pune accentul pe destinul familiei învățătorului Herdelea. La nivelul
fiecărui plan, tehnica narativă utilizată este cea a înlănțuirii.

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care naratorul

relatează faptele petrecute de-a lungul unei opere epice. Naratorul,
instanţă fictivă în cadrul unei opere literare epice, joacă rolul unui purtător de
cuvânt al autorului. Prin comentarii la adresa faptelor relatate sau prin lipsa
lor, acesta, își dezvăluie poziția față de cele petrecute. În romanul
„Ion”, perspectiva narativă este obiectivă, iar întâmplările sunt relatate
la persoana a treia. Naratorul este omniscient şi omniprezent,
expunând în mod obiectiv cele observate. Astfel, acesta are acces deplin la
toate unghiurile din care se interpretează faptele, precum și modul de evoluție
a personajelor și evenimentelor, întrucât cunoaște toate compartimentele
vieţii acestora. Atitudinea naratorului profilează focalizarea zero, întărindu-
se astfel caracterul obiectiv al operei. Naratorul este detaşat, adoptând
perspectiva „dindărăt” (din spate) și nefiind implicat deloc în acţiune. Astfel,
el se definește drept „narator extradiegetic”.

Având în vedere că romanul „Ion” se definește drept roman obiectiv,

poziția naratorului este neutră față de toate personajele, el
fiind omniscient, omniprezent şi neimplicat. Aceasta permite o analiză
obiectivă a personajelor, care sunt construite cu maturitate psihologică și
minuțiozitate, astfel încât cititorul observă atât laturile lor pozitive, cât și pe
cele negative. De pildă, Ion, protagonistul romanului, inspiră, pe rând,
compasiune, revoltă, empatie, precum și o reacție negativă puternică privind
deciziile pe care acesta le ia de-a lungul acțiunii romanului.
Timpul și locul acțiunii sunt stabilite în expozițiunea romanului. Acțiunea
acestuia începe într-o zi de duminică, în satul Pripas, la hora tradiţională ce
reunește locuitorii săi, în curtea văduvei lui Maxim Oprea. Sunt prezenți și
intelectualii satului, învăţătorul Herdelea și familia acestuia, preotul Ioan
Belciug, primarul şi „bocotanii”. Astfel, naratorul omniscient adună la
un loc majoritatea personajelor romanului.

Herdelea avea trei copii (un băiat și două fete) și era respectat în sat datorită
condiției sale de intelectual, în ciuda lipsei constante a banilor. Laura, una
dintre fiicele învățătorului, îl iubea nespus pe Aurel Ungureanu, student la
medicină, dar lipsit de inițiativă și atenție pentru tânăra domnișoară. În final,
Laura îl acceptă pe Pintea ca soţ pentru că nu cerea zestre. Pintea o îndrăgea
mult pe fată și cunoștea situația materială a familiei sale, pe care o ignora
datorită sentimentelor sale sincere.

Ion, protagonistul romanului, este un tânăr țăran, locuitor al satului Pripas.

Acesta provine dintr-o familie săracă, motiv pentru care consideră că viața l-a
nedreptățit amarnic, comparativ cu ceilalți săteni. Din această cauză, Ion
încearcă în mod sistematic să-și „facă dreptate”, urmărind mereu să obțină
bunăstarea, concretizată în posesia de pământ. Obsesia pentru „glasul
pământului” are dublă semnificație: dorința lui Ion de a se îmbogăți și
nostalgia țării pierdute de români în favoarea Imperiului Austro-Ungar.

Prețul pe care Ion îl plătește pentru acumularea de avere este acela că renunță
la dragostea Floricăi, o fată frumoasă, dar săracă, și se însoară cu Ana, fiica lui
Vasile Baciu. Deși Florica era „fata cea mai frumoasă din Pripas”, iar Ana avea
faţa „lunguiaţă, arsă de soare”, fiica lui Vasile Baciu era bogată, „avea locuri şi
case şi vite multe”. Astfel, Ion alege să se îmbogățească, înăbușindu-și
sentimentele pentru Florica și făcându-i curte Anei. Din cauză că a „crescut
singură, lipsită de o dragoste părintească mângâietoare”, Ana nu are niciun
reper moral ori afectiv în funcție de care să își definitiveze standardele și
așteptările de la un eventual partener de viață. Ea se oferă pe de-a-ntregul lui
Ion, trup și suflet, numindu-l, în mod naiv, „norocul ei”. Credulă și idealistă,
Ana credea că uniunea cu Ion o va elibera de tirania tatălui său, care era
violent și alcoolic, fiind ursuz și cinic ca urmare a morții soției sale, pe care o
iubise nespus.

Ion nu este motivat doar de setea de avere, ci și de dorința de a dobândi

demnitate în ochii sătenilor. Din pricina statutului său social, Ion se simțea
umilit și își dorea cu ardoare să ocupe o poziție respectabilă în cadrul
comunității sale. Cu toate acestea, chiar și după căsătoria cu Ana, Ion a obținut
cu mare greutate averea tatălui fetei, la care râvnise atât de mult. Între timp,
 moare atât Ana, cât și copilul conceput înainte de căsătoria celor doi, servind
drept șantaj pentru mariajul cu greu acceptat de Baciu.

După cele două pierderi (Ana și copilul), Ion asistă la nunta dintre Florica și
Gheorghe (pretendentul inițial al Anei), cu care se prefăcea că e prieten. De
fapt, Florica îl înșela pe Gheorghe cu Ion ori de câte ori se ivea ocazia, ceea ce
aduce și sfârșitul tragic al protagonistului. Într-o noapte, pe când Ion se
furișase în curtea casei proaspătului cuplu, Gheorghe îl lovește cu un topor în
moalele capului, punându-i astfel capăt zilelor.

Așadar, Ion este un personaj surprins în evoluție. El ascultă, pe rând, „glasul

pământului” și pe cel al iubirii. Gândurile sale sunt transpuse în cuvinte de
către narator, care adoptă, pe rând, punctele de vedere ale fiecăruia dintre
personajele despre care scrie.

În concluzie, „Ion” demonstrează preocuparea pentru adevăr a lui Liviu

Rebreanu, element ce generează obiectivitatea şi caracterul realist al
modului de narare a faptelor romanului. „Cea mai puternică creație
obiectivă a literaturii române”, precum a descris-o Eugen Lovinescu,
zugrăvește întocmai universul rural transilvănean de la începutul secolului al

XX-lea, prin pr Roman realist-obiectiv

Romanul Ion este o capodoperă, care înfăţişează universul rural transilvănean
în mod realist. A fost numit „o epopee a ţăranului”, iar după părerea lui Eugen
Lovinescu este „cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române.”. Ca și
tipologie, romanul este: social, realist-obiectiv, înscris în realism, cu temă
rurală, publicat în 1920.

Cuprins

 Trăsăturile romanului de tip realist-obiectiv

 Geneza/surse de inspiraţie
 Structură
 Compoziţie
 Subiectul

Trăsăturile romanului de tip realist-

obiectiv
Obiectivitatea naratorului omniscient întreţine „iluzia realităţii” prin
naraţiunea la persoana a III-a cu focalizare 0, cronologia evenimentelor şi
înlănţuirea lor cauzală și prin verosimilul întâmplărilor.

Tema prezintă problematica pământului, lupta unui flăcău sărac pentru

pământ, dar şi deznodământul tragic al unei căsnicii ţărăneşti atunci când
instinctul pământului degenerează, transformându-se în patimă şi
dezumanizând. „Ion” este un roman al destinului individual, iar finalul apare
ca motivat etic, dar şi estetic.

În paralel, autorul surprinde şi condiţia intelectualului de ţară, reprezentat

aici de învăţătorul Zaharia Herdelea – figură patriarhală şi decentă, preotul
Belciug – caracter adaptabil şi zgomotos sau tânărul fiu al învăţătorului, Titu
Herdelea – poet şi susţinător înflăcărat al idealului naţional al ardelenilor.

Geneza/surse de inspiraţie
1. o scenă văzută din maşină, când un ţăran a îngenuncheat şi a sărutat
pământul;
2. păţania unei fete bogate, sedusă şi părăsită de un flăcău sărac (Rodovica-
nuvela Ruşinea);
3. discuţia cu un fost coleg de şcoală, care era dezamăgit că nu are pământ.

Cartea lui Liviu Rebreanu are şi calităţile unei monografii, căci reflectă
autentic universul satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea,
surprinzând şi realitatea istorică. Fresca amplă cuprinde elemente precum:
detalii ale vieţii ţărăneşti (credinţe, mentalităţi, familie), obiceiuri şi ritualuri
(hora, nunta, îngropăciunea, Crăciunul), imaginea satului în diferite momente
ale zilei, ierarhizarea socială a ţăranilor şi relaţiile ce derivă din aceasta,
raporturile cu autoritatea statului imperial.

Critica a remarcat de la început aspectul epopeic al romanului, virtuţile sale de

roman – fluviu care se datorează senzaţiei de viaţă degajate de scriere şi
tragismului eroilor. „Ion” are şi elemente de analiză psihologică, analiză a
resorturilor interne ale patimilor omeneşti, puse într-o lumină tragică.
Conştiinţa frământată a ţăranului se manifestă într-o lume nedreaptă, de care
autorul – narator se detaşează aproape întotdeauna. Totuşi, el dedică romanul
„celor mulţi, umili”.

Structură
Are două părţi (cu titluri metaforice „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”),
sugerând cele două coordonate ale vieţii ţărăneşti, între care se petrece
zbuciumul (vergodes) eroului titular, Ion Pop al Glanetaşului. Cele 13 capitole,
fiecare cu un titlu laconic, dar sugestiv („Zvârcolirea” „Ştreangul”, „Blestemul”,
„Nunta” etc.) cuprind toate momentele subiectului, în configuraţia clasică.

Compoziţie
Sferoidă, dată de prezenţa metaforei drumului (care intră în/ iese din Pripas,
satul năsăudean al acţiunii principale) la începutul cărţii, respectiv la sfârşit;
stratificată, prin focalizarea alternantă pe destinul ţăranilor, respectiv pe cel al
intelectualităţii rurale, în capitole succesive.

Subiectul
Incipitul: Acţiunea începe într-o zi de duminică în care locuitorii satului
Pripas se află la horă în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Personajele
sunt prezentate în scena simbolică, care a fost definită de Nicolae Manolescu
„horă a soartei” din care reies relaţiile dintre personaje şi stratificarea socială.
În centrul acţiunii se află Ion, un flăcău sărac din cauza alcoolismului tatălui
său, dar harnic, ambiţios, inteligent, al cărui unic scop este să aibă cât mai
mult pământ. Deci unica sa şansă de a scăpa de sărăcie rămâne căsătoria de
interes cu Ana, o fată bogată, dar urâtă. Simte că a avea pământ înseamnă
demnitate şi respect din partea sătenilor.

În plus, doreşte să aibă un alt loc în ierarhia satului, să muncească

pământurile proprii. Motivaţia acţiunilor sale vor fi umilinţa, orgoliul rănit de
către tatăl Anei, Vasile Baciu, care l-a numit „sărăntoc” în faţa celorlalţi;
precum şi vitalitatea imensă, mândria excesivă şi senzaţia că destinul l-a
nedreptăţit.

Începutul conflictului este momentul, când Ion o invită la dans pe Ana, deşi o
place pe Florica cea săracă, dar frumoasă. Aflăm că Ana era logodită cu George
Bulbuc, cel mai bogat flăcău din sat, când Ion dispare cu ea în grădină, iar tatăl
se simte ofensat de gestul lui. El face scandal, jignindu-l în faţa satului cu
ameninţarea: „Te omor, sărăntocule!”

Această umilinţă trezeşte în sufletul lui Ion dorinţa de răzbunare. Pe de altă

parte, înţelege că a uni două sărăcii nu este un lucru bun şi de aceea o alege
mai bine pe Ana, pe care o ia de nevastă, deşi la început tatăl se
împotriveşte. Astfel, se gândeşte la posibilitatea îmbogăţirii prin seducerea
Anei, ştiind că ea îl place. Tatăl, deşi nu vrea, trebuie să-şi dea fata şi averea
(pământurile) lui Ion ca să spele ruşinea că fata lui este deja însărcinată.

Ion îl forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria de interes. La nunta cu Ana,

Ion îşi dă seama că tot pe Florica o iubeşte. În plus, el nu îi cere acte socrului
pentru pământul-zestre şi, simţindu-se înşelat, încep bătăile şi drumurile Anei
de la Ion la Vasile Baciu. Preotul satului, Belciug, mediază conflictul între Ion-
Vasile, în care „biata Ana nu este decât o victimă tragică.” Astfel, titlul
semnificativ al părţii a doua („Glasul iubirii”) arată că bogăţia nu este unica
garanţie a fericirii.

Ion şi familia lui vor plăti preţ greu pentru pasiunea lui Ion, deoarece Ana se
sinucide spânzurăndu-se din cauza dispreţului şi a tratamentului brutal al
soţului care nu o iubeşte, iar copilul lor, Petrişor, va muri şi el din cauza
indiferenţei. Simţindu-se eliberat şi neavând regrete, Ion încearcă să o
recucerească pe Florica, măritată deja cu George Bulbuc. Întâlnirile lor secrete
sunt descoperite de Savista, bătrânica din casa lui George, care îi mărturiseşte
acestuia de relaţia soţiei sale cu Ion.

Astfel, sfârşitul lui Ion (deznodământul) este previzibil, inevitabil şi se termină

cu o crimă pasională, pentru că eroul este omorât de soţul gelos, George, care
va ajunge la închisoare pentru fapta sa, iar Florica rămâne singură. Fiind
roman simetric, finalul prezintă satul adunat la sărbătoarea tradiţională a
sfinţirii noii biserici şi imaginea drumului personificat, care nu doar şerpuieşte
printre coline şi văi ca în incipit, ci iese din sat, viaţa urmându-şi cursul firesc,
ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. După şirul tragediilor aflăm că Vasile
Baciu şi-a pierdut şi fata, şi pământurile, pentru care a luptat atât de mult Ion,
şi care au fost donate bisericii.

Pe lângă acest fir al acţiunii se prezintă şi evenimentele legate de viaţa

intelectualilor satului (familia învăţătorului Herdelea, preotul Belciug şi
primarul), precum şi aspecte monografice ale satului tradiţional - Pripas
(tradiţii şi obiceiuri legate de nuntă, botez, înmormântare, Crăciun, hora,
portul popular, instituţiile şi autorităţile).

Romanul reflectă drama ţăranului sărac, mândru şi orgolios, conştient de

calităţile sale, care nu-şi acceptă condiţia, fiind pus în situaţia de a alege între
iubirea adevărată şi averea altuia. Conflictul este de două feluri: unul exterior,
social cu Vasile Baciu (socrul înstărit), şi cel interior între „glasul pământului“
şi „glasul iubirii”(coordonate ale evoluţiei personajului), iar cele două se
manifestă succesiv.
Se deosebesc două planuri ale acţiunii (destinul lui Ion şi viaţa satului), iar
trecerea de la un plan la altul se realizează prin alternanţă. Opera este
monumentală, iar tehnica folosită este cea circulară. După părerea lui Eugen
Lovinescu, Ion, personajul eponim este „o figură simbolică mai mare decât
natura”. Mesajul operei este că setea de înavuţire duce la dezintegrare morală,
la tragedii. Din punctul de vedere al concepţiei-banii nu aduc fericirea-
seamănă cu nuvela „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici.

În concluzie, Liviu Rebreanu este socotit creatorul romanului românensc

modern, deoarece scrie primul roman realist-obiectiv din literatura
românească: Ion. Autorul este şi cel mai mare prozator realist din
Transilvania, primul romancier modern al țării noastre.

isma conturării destinelor personajelor operei.