Tema si viziunea despre lume, reflectata intr-un roman ce

apartine lui Liviu Rebreanu

Cea mai ampla specia a genului epic in proza cu o actiune diversificata sub
raportul planurilor narative si al personajelor, romanul a cunoscut o serie larga de
forme si al manifestarii in literatura romana. Afirmandu-se plenar in perioada
interbelica, romanul romanesc a adoptat diferite modalitati estetice, de la clasic la
modern, de la roman realist la roman mitologic, alegoric.
Liviu Rebreanu impune definitiv viziunea realist-obiectiva. Astfel, romanul Ion
este structurat pe baza a doua forme de fictiune in proza ( element de modernitate).
Romanul, urmarind primul plan al diegezei: destinul personajului eponim si
anatomia, ce vizeaza relatiile interumane si realizeaza o fresca a vietii satului.
Proza se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata. Viziunea din
darat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele
prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si omniprezent,
dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. Inlantuite temporal si cauzal, faptele
sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate)
si de obiectivitate.
Tema este social-taraneasca: foamnea ancestrala de pamant este insasi
problema vietii taranesti pamantul e pentru taran o fiinta vie, fata de care nutreste
un sentiment straniu de adoratie si teama ( N. Manolescu). Aceasta se impleteste cu
tema iubirii ( Erosul este vazut ca hybris care da un tipar tragic prin asociere cu
Thanatos), a destinului ( destinul are functia de suprapersonaj) si a existentei
satului transilvanean sub dominatia austro-ungara.
Compozitia/rema urmeaza legile arhitectonicii clasice baze pe principiul
simetriei si al circularitatii, pe cronologie in derularea unui timp. Cele doua parti ( cu
numar relativ egal de capitole 6/7) au titluri simbolice: Glasul pamantului si Glasul
iubirii.
In chip simptomatic, primul capitol se numeste Inceputul iar ultimul Sfarsitul,
sugerand ideea de incpit si final, dar si imaginea de corp sferoid a unei lumi unde
inceputul se confunda cu sfarsitul. Ciclul existential inchis este sugerat si prin
metafora drumului. Aceasta metafora este dublu semnificata: ca drum al vietii si al
mortii si ca simbol al intrarii si iesirii in/din universul fictiunii. Nu lipsesc tehinicile
narative moderne. Transfocarea surprinde imaginile spre si dinspre scena actiunii
romanului. Contrapunctul este usor de sesizat prin dispunerea antinomic a
capitolelor, alternarea fireloc epice: destinul lui Ion/ destinul lui Titu, nunta lui Ion/
nunta Laurei, existenta taranimii/ existenta intelectualitatii satului. Alte tehnici sunt
asemanatoare cu tehnica cinematografica. Stop-cadru ingheata momentan miscarea
pentru ca aceasta sa fie reluata ulterior din faza in care a fost oprita. Prin astfel de
procedeu se reda momentul in care Ion intelege ca odata cu zestrea Anei va trebui
sa o ia si pe aceasta. Descrierea alaiului de doua priviri staruitoare ale lui Ion. Odata

o priveste pe Ana se mira c-a putut el saruta si imbratisa fata aceasta uscata, cu
ochii pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti, cu pete cenusii si, care,
impopotionata cum era astazi, parea si mai urata. Privirea lui se muta apoi pe chipul
Floricai aprinsa in obraji, cu buzele rosii, umede si pline, cu ochii albastrii si limpezi
ca cerul de vara. Flash-back-ul (reconstruirea unor imagini din trecut in cadrul
naratiunii la prezent) este prezent in acelasi capitol. Vederea Floricai il face sa-si
aminteasca ca cum a strans-o in brate asta toamna, cat i-a fost de draga si cum i-a
fagaduit ca o va lua de nevasta.
Tehnica amanarii si a anticiparii sunt frecvente in roman de pilda, cateva
descrieri, aparent fara mare valoare, se dovedesc anticipative. Casa lui Ion PopGlanetasu are usa inchisa cu zavorul, semn al unui suflet imprevizibil, introvertit al
flacaului. Acoperisul de paie parca e un cap de balaur sugereaza caracterul
virulent, nefast, firea distrugatoare. El va schimba in rau destinul a cel putin cinci
personaje.
Spatiul este vazut ca un centru al lumii: satul Pripas. Este un spatiu arhetipal,
un spatiu inchis, cu toponime semnificative: Cirlibaba, Jidovita, Armandia, Cismeaua
Mortului, Rapele Dracului. Bogatia toponimelor sporeste autenticitatea, realizand
motivarea realista. Timpul in care se prezinta aceasta aceasta lume strajuita de
crucea stramba pe care e rastignit un Hristos de tinichea ruginita e o durata
bivalenta. Prezentul etern este durata in care fiinteaza satul ca matrice existentiala, in
vreme ce timpul fragmentar defineste conditia omului. Ideea de timp dual se
cristalizeaza si in opozitiile: timp al muncii/ timp al sarbatorii ( actiunea incepe si
sfarseste in zi de duminica), durata subiectiva/ durata obiectiva, istorica ( inceput de
veac XX).
Subiectul este organizat prin paralelism narativ: trei fire diegetice. Primul
demers epic urmareste destinul lui ion. In centrul romanului se afla patima lui Ion,
ca forma a instinctului de posesiune. Ion este victima mareata a fatalitatii biologice (
N. Manolescu). Conflictele care determina destinul protagonistului sunt mai ales
exterioare, caracteristica a romanului obiectiv. Singurul conflict interior se rezolva
instinctiv din primul episod- hora: Ion o ia la joc pe Ana (glasul pamantului) nu pe
Florica ( glasul iubiri). Vocea ratiunii se impune si constient: Ce sa fac? Trebuie s-o
iau pe Ana! Trebuie!.
In acelasi cadru, este marcata infruntarea cu Vasile Baciu, care il numeste
sarantoc si talhar sau rivalitatea dintre Ion si George Bulbuc, care se va manifesta
acut in scena incaierarii la carciuma si apoi in partea a doua a romanului. Eroul
principa este prin si in reteaua altor conflicte, ceea ce sporeste indarjirea flacaului:
conflictul cu Simion Lungu caruia i-a micsorat bucata de pamant (conflict transat de
judecatoria din Armandia si incheiat cu ispasirea sentintei in inchisoarea), conflictul
cu preotul Belciug, care il probozeste in biserica (conflict in care va fi implicat si
invatatorul Herdelea). Conflictul erotic care vizeaza triunghiul conjugal- Ion, Florica,
George se rezolva cu uciderea lui Ion si arestarea lui George.

Al doilea fir epic urmareste destinul tanarului intelectual Titu Maiorescu. Este
dominat de conflicte interioare. Viata boema a fiului de invatator este marcata de
experienta creatiei si de aventura erotica ( idila cu Roza Lung). Rezolvarea acestor
crize se iveste doar atunci cand Titu isi asuma existenta pe cont propriu. Devenit
secretar al primariei dintr-un sat de langa Cluj, el descopera cat de acut se pune
problema apararii fiintei nationale. Aceasta valoare si-o asuma pentru hotararea de a
trece in Romania Mare si de a deveni ziarist.
Ultimul fir aduce in prim-plan familia Herdelea, reprezentanta intelectualitatii.
Un prim conflict este cel etnic: intra in conflict cu autoritatile statului. Acesta este
urmat de o serie de consecinte: casatoria Laurei cu Pintea, plecarea lui Titu la Lusca,
in Romania, logodna Ghighi-Zagreanu. Este si un compromis moral, rezolvat prin
pensionare.
Vechiul conflict cu preotul Belciug se rezolva prin impacare. Un conflict
interior, moral este generat de lasitatea care-l determina sa voteze pentru candidatul
maghiar, in speranta de a castiga clementa judecatorului. Va trai umilinta de a fi
ajutat chiar de Grofsoru.
Arta construirii personajului este marcata de tehnici specifice realismului
obiectiv. Ion este un personaj realist, natura complexa, dilematica, care se consuma
intre iubire si patima pentru pamant. Prin monolog interior, se dezvaluie
complexitatea trairilor lui Ion. Asemenea situatii sunt infruntarea lui Vasile Baciu, care
il numeste sarantoc, fleandura si talhar, batai cu George, conflictul cu Simion
Lungu, dojana preotului la slujba de duminica. Aceasta utima situatie umilitoare
declanseaza revolta flacaului: Dar el de ce e ticalos? Pentru ca nu se lasa calcat in
picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor? Ii ardeau obrajii de tot sufletul de
rusine si de necaz. Observatia realista din perspectiva naratorului omniscient se
impleteste cu interogatia, intr-o notatie care asociaza senzatia fiziologica si trairea
afectiva. Flacaul chipes, istet, iute si harnic, dar sarac. Cu luciditate si viclenie, isi
alcatuieste cu grija tonul ademeririi Anei. Caracterul truculent al lui Ion este evidentiat
si prin atitudinea pe care o are in raport cu suferinta Anei: Lasa ca bine-i face! Las
s-o bata zdravan, ca i se cade. Patima lui atinge climaxul in scena sarutarii
pamantului, dupa ce reuseste sa intre in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Odata
cu averea obtinuta, Ion se dezintereseaza total de cea ce reprezinta nevasta sau
copilul sau. Personajul Ion ii este specific verbul a avea, nu a dori sau a iubi.
Dorinta lui de o avea pe Florica nu vine neaparat din iubire, ci dintr-o dorinta primara
a unei fiinte egoiste, care nu traieste decat pentru sine.
Incapacitatea lui ion de a-si asuma total un singur glas al personalitatii sale
este suferata in scena mortii acestuia.
Scrisul lui Rebreanu este precis, dens, adecvat viziunii realiste si sugestiv prin
forta sintagmelor afective cand este cazul.

Dup aparerea mea, Rebreanu a pus sub lupa pulsatia vietii si a descris-o cu
fidelitate, cu mari resurse lingvistice. Cautand miezul lucrurilor, prozatorul a retinut
aceste amanunte care ii puteau fi de folos in reliefarea vibratiei intime a oamenilor, in
explicarea resorturilor complexe ale realitatii, ale vietii. Limbajul taranilor din Pripas,
se reflecta si in stilul anticalofil pe care il adopta vocea naratorului. Cand acesta
este intelectual, registrul stilistic se modifica. Vorbirea lui Titu este marcata de
referinte culturale, de neologisme, de retorica discursului reflexic. Adecvata mereu
feliei de viata surprinse, scriitura lui Rebreanu, stilul sau cenusiu se situeaza in
ruptura cu proza samanatorista.