1920 ~ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV~

ION
Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu a fost un prozator canonic și dramaturg român,fiind cel dintâi romancier
de anvergură. ,,Ion este o capodoperă culturală realistă,având ca subiect monografia satului
transilvănean de la începutul secolului al XX-lea,care ilustrează conflictul generat de lupta
pentru avuție și pământ.
Fiind publicat în 1920,este considerat cea mai puternică creație obiectivă a literaturii
române interbelice ce înfățișează universul rural în mod realist.Nucleul romanului se află în
nuvelele anterioare ,,Zestrea” și ,,Rușinea” ,iar sursele de inspirație sunt trei experiențe de viață
ale autorului.
Realismul este un curent literar care a apărut în Franța în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea ca reacție împotriva romantismului. Acesta are drept caracteristici prezentarea veridică
a realității, perspectiva obiectivă, tehnica detaliului semnificativ, personaje tipice surprinse în
situații tipice.
Fiind un roman realist, Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului
sărac, arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului:
preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic:
pământul (Ana) şi iubirea (Florica). Protagonistul oscilează între cele două pasiuni- iubirea și
patima pentru pământ. Ana, fiica lui Vasile Baciu, personaj secundar,este tipul fetei bogate, dar
urâte, ilustrând în acelasi timp statutul femeii în societatea rurală. De cealalta parte se află
Florica, tipul femeii frumoase, dar sărace.
O altă trăsăstură realistă este utilizarea perspectivei narative obiective, ce implică
existența unui narator detașat, omniscient, omniprezent, care știe tot ce se întâmplă, dar nu se
implică. Este asemenea unui Demiurg, care fixează destinul protagoniștilor, un regizor care
prezintă veridic întâmplările. Relatarea se face la persoana a III-a , viziunea este dindărăt,
prezentată prin procesul de focalizare zero. De asemenea, simetria romanului, dată de relaţia
incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi se termină cu sfinţirea noii
biserici şi cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.
Romanul abordează tema problematicii pământului,esențială întregii societăți romănești
de atunci.Aceasta prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ,dar și consecințele
faptelor sale.Tema principală a romanului se completează prin artele secundare:iubirea și
destinul.De altfel,cele două părți ale romanului precizează tematica:,,Glasul pământului”
și ,,Glasul iubirii”.
O primă scenă semnificativă care ilustrează tema romanului este hora.Aceasta conturează
unitatea și ierarhia satului,compusă din universul intelctualilor și al sărăntocilor.În societatea
satului Pripas,relațiile interumane sunt dictate de avere:primarul stătea cu țăranii fruntași
separați de restul.Intelectualii (popa și învățătorul Herdelea) erau priviți cu îndeosebit respect.
O alta scenă care este semnificativă temei este scena sărutării pământului,moment
existențial al protagonistului,fiind o anticipare a finalului său tragic,a contopirii cu pământul
RR
1920 ~ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV~
care îi este atât de drag.Protagonistul cade în genunchi și sărută pământul într-un gest simbolic
care conturează soarta țăranului,un adevărat prizonier al pământului.
Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor aspecte ale lumii
rurale: obiceiuri și tradiții (hora, nunta, jocul popular), relații socio-economice (stratificarea
socială), relații familiale, instituțiile și autoritățile.
Perspectiva narativă este obiectivă,iar naratorul detașat,omniscient și omniprezent
relatează întâmplările la persoana a III-a.
Din punct de vedere morfologic,titlul romanului este alcătuit dintr-un substantiv propriu,a
cărui formă de singular sugerează unicitatea și tipologia țăranului sărac însetat de
pământ.Prezența numelui personajului în titlu,justifică dublul statut al acestuia:protagonist și
personaj eponim.În calitate de personaj realist,eroul lui Rebreanu indică existența unui prototip
real,Ion Pop al Glanetașului,vecinul harnic,dar sărac care pronunța cu sete cuvântul pământ.În
concepția autorului,personajul-sinteză nu exclude unicitatea,în satul Pripas,singulara n-a fost
căsătoria „sărăntocului” cu o fata bogată ci felul în care acesta a dobândit pământul.Imoral
fiind,acesta a făcut-o de rușinea satului,a bătut-o și a împins-o în ghearele morții pe soția
sa,întorcându-se ulterior la femeia iubită care era deja căsătorită.
Structura compozițională a operei justifică existența clasicismului prin geometrism și prin
echilibru compozițional.Astfel,romanul este alcătuit din 13 capitole organizate în două părți
opuse dar complementare: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” care denumesc cele două
patimi ale eroului:iubirea pentru pământ și iubirea pentru Florica.
Aparținând prozei tradiționaliste,narațiunea este cronologică și se concretizează în tehnica
planurilor narative paralele:țărănimea și intelectualitatea rurală.Dacă proza cronologică
presupune înlănțuirea scenelor și a secvențelor narative,legătura cu cele două planuri se
realizează prin alternanță,destinul unui personaj fiind influențat de intervenția unui personaj din
celălalt plan.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică,în care locuitorii satului Pripas se află la
horă,în curtea Teodosiei,văduvă lui Maxim Oprea.Descrierea jocului tradițional,someșana,este
o pagină etnografică memorabilă.
Fetele rămase nepoftite privesc hora,iar femeile căsătorite vorbesc despre
gospodărie.Intelectualii satului,Belciug și familia învățătorului Herdelea,vin să privească
„petrecerea poporului” ,fără a se amesteca în joc.Rolul horei în viața comunității este aceea de a
facilita întemeierea familiilor.De aceea în joc se află numai flăcăi și fete.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc,deși o place pe Florica marchează
începutul conflictului.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după
avere.Dorind să obțină repede mult pământ,Ion o seduce pe Ana și îl forțează pe Vasile Baciu să
accepte căsătoria.La nuntă nu cere acte pe pământuri,simțindu-se înșelat și începe să o bată pe
Ana ,femeia fiind alungată pe rând ,din casa soțului ,respectiv din cea a tatălui ei.
Sinuciderea Anei și moartea fiului său Petrișor ,nu-i trezesc regrete sau conștiința
vinovăției,deoarece în aceștia vedea doar garanția proprietății asupra
pământurilor.Astfel ,începe să o caute pe Florica,fiind măritată între timp cu
George.Deznodământul este previzibil,iar George,care-l lovește cu sapa pe Ion,nu este decât un

RR
1920 ~ROMAN REALIST DE TIP OBIECTIV~
instrument al destinului.Astfel,George este arestat,Florica rămâne singură,iar averea lui Ion
revine bisericii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional,unde averea
condiționează respectul comunității.Conflictele secundare au loc între Ion și Simion
Lungu,pentru o brazdă de pământ sau între Ion și George Bulbuc,pentru Ana.
Personajele romanului sunt numeroase și bine individualizate,în construcția acestora
alternând modalităti de caracterizare directe făcute de narator și indirecte prin fapte,limbaj și
gesturi.Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială,sunt niște „exponenți ai clasei
și generației” fiind condiționate de mediul în care trăiesc.
Un astfel de personaj tipic este Ion,personajul principal și eponim al romanului căruia
scriitorul în construiește un portret complex ale cărui însușiri sunt evidențiate prin
temă,acțiune,conflicte sau prin diferite procedee de caracterizare.Realizat prin tehnica
basoreliefului,Ion,domină celelalte personaje implicate în conflict
(Ana,Vasile,Florica,George) ,care-i pun în lumină trăsăturile.
În calitate de scriitor realist,Rebreanu preferă obiectivitatea perspectivei narative și stilul
sobru,neutru și impersonal.Tema rurală este susținută,la nivelul limbajului artistic prin registre
stilistice care creează iluzia veridicității.
În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce depășește
idilismul sămănătorist. Despre personaj critica omite opinii divergente: pentru E. Lovinescu,
Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi
ține loc de inteligență".

RR