“Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), este un roman realist de tip

obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de

Eugen Lovinescu “cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române.
Opera literara “Ion” este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra
vieţii. Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al
naraţiunii (la persoana a III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient ştie mai
mult decât personajele sale şi, omniprezent, dirijează evoluţia lor ca un regizor universal,
conform unui destin prestabilit).
Viziunea realistă se realizează prin: prezentarea realității în mod obiectiv, ca într-o
oglindă, alegerea unor personaje tipice pentru anumite categorii sociale, obiectivitatea
perspectivei narative, stilul sobru, impersonal, temele abordate, tehnica detaliului,
veridicitatea.

Titlul romanului pune inca de la evidentiaza inca de la inceput personajul eponym,Ion

devenind, astfel, exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat însă
prin relaţia organică cu acesta. În satul Pripas, căsătoria “sărăntocului” Ion cu Ana, o fată cu
zestre, nu este un fapt deosebit, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetaşului dobândiseră
avere în acelaşi mod.

Tema romanului este problematica pământului, analizată în condiţiile socio-

economice ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-le in care valoarea
individului nu este data de calitatile sale, ci de avere. Pe acest fundal este surprinsa
dezumanizarea treptata a lui Ion care oscileaza intre dragostea pentru pamant si
dragostea pentru Florica. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema
iubirii şi de tema destinului.

Echilibrul compoziţional din “Ion”, de factură tradiţională, surprinde viziunea despre

lume a autorului şi evoluţia personajului central. Romanul este format din două părţi, “Glasul
pământului” şi “Glasul iubirii”. Astfel, romanul nu este doar echilibrat, ci şi simetric, pentru
că titlurile celor două părţi surprind cele două mari obsesii ale eroului: pământul şi iubirea.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din satul
Pripas, loc al acţiunii romanului. Personificat, drumul are semnificaţia simbolică a destinului.
Descrierea drumului, supusă convenţiei realiste a veridicităţii, prin detalii toponimice, îl
introduce pe cititor în viaţa satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea: “Din şoseaua
ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul […] se desprinde un drum alb mai sus de
Armadia, […] ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline.”

Romanul prezintă lupta lui Ion, un ţăran sărac, pentru a obţine pământ şi consecinţele
actelor sale. Pământul este pentru Ion o stihie, o forţă care îl cheamă, îi ordonă mişcările şi îl
face să se simtă stăpân în aceiaşi măsură în care este stăpânit. ntriga romanului și totodată
începutul conflictului exterior, între Ion și Vasile Baciu, o constituie confruntarea celor doi de
după horă, acesta din urmă adresându-i tânărului cuvinte jignitoare și arătându-și dezaprobarea
față de o eventuală legătură între el și Ana. Ion va dori să își răzbune rușinea și o va compromite
pe Ana, lăsând-o însărcinată, pentru a-l determina pe tatăl fetei să accepte căsătoria. Se
evidenţiază astfel satisfacerea setei organice de pămant a lui Ion Conflictul exterior, social este
dublat de cel interior, de ”glasul iubirii”. După ce Ana aduce pe lume un copil, se sinucide
nemaisuportând să trăiască umilită, iar Ion revine la Florica, cea pe care a iubit-o dintotdeauna și
este ucis de soțul acestuia, când îl surprinde noaptea venind la nevasta lui.

În ceea personajului principal, Ion este caracterizat în mod indirect, prin acţiunile sale
şi prin relaţia cu celelalte personaje. Ion este un personaj eponim, realizat prin tehnica
basoreliefului şi a contrapunctului,un personaj monumental, complex. Nicolae Manolescu
afirmă că “în centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune”,
patimă care îl face pe protagonist să se folosească de femeie ca mijloc de obţinere a
pământului. Cele două femei, conturate antitetic, Ana şi Florica, simbolizează cele două
patimi ale protagonistului: pământul şi iubirea.

Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradiţional, unde
averea condiţionează respectul comunităţii. Drama lui Ion este drama ţăranului sărac: “Glasul
pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, coplşindu-l.”. Mândru şi
orgolios, conştient de calităţile sale, Ion nu-şi acceptă condiţia şi este pus în situaţia de a
alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Cele două chemari lăuntrice nu îl pun într-o
situaţie-limită, pentru că se manifestă succesiv, nu simultan.

In concluzie, “Ion” este un roman care impresionează, atât prin structura narativă, cât
şi prin construcţia personajului eponim. Acesata reprezinta o capodoperă a literaturii române
realiste interbelice, apreciat la aparitie de criticul Eugen Lovinescu drept “cea mai puternică
creaţie obiectivă a literaturii române”.