PARTICULARITATI ALE UNUI TEXT NARATIV STUDIAT, APARTINAND LUI

LIVIU REBREANU

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie
primul roman obiectiv din literatura română, roman primit de E. Lovinescu într-un mod cu totul
aparte, ca pe o reuşită a literaturii noastre. Roman de tip obiectiv, Ion, apărut în anul 1920 după o
lungă documentare, face parte dintr-o trilogie pe tema pământului şi a condiţiei ţăranului,
urmărită în toată complexitatea ei. Vădita preocupare pentru viaţa satului, cu tradiţiile,
obiceiurile şi conflictele specifice îi conferă aspect monografic.
R1 Deşi realismul este un curent cultural ce în Europa s-a manifestat în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, desincronizarea literaturii române de cea europeană permite totuşi
considerarea romanului Ion ca fiind un roman realist.
O primă trăsătură a realismului regăsită în creaţia epică a lui Rebreanu este prezentarea
veridică a realităţii vieţii ţăranilor din satul Pripas şi relaţiile dintre membrii intelectualităţii
rurale din această comunitate (familia învăţătorului Herdelea şi preotul Belciug). Rebreanu
prezintă cu fidelitate lumea satului ardelean, surprinzând majoritatea elementelor şi situaţiilor de
viaţă care oferă cititorului impresia implicării într-o lume vie şi cunoscută. Scene precum cea a
horei în care autorul relatează în detaliu jocul tradiţional, preocuparea femeilor mai în vârstă sau
motivul pentru care bărbaţii sunt prezenţi la horă dovedesc încă o dată conturarea unor situaţii
tipice de viaţă.
O altă trăsătură realistă ce se reflectă în romanul Ion este caracterul tipologic al
personajului. După cum afirmă autorul însuşi, un personaj trebuie să însumeze trăsături şi trăiri
ale colectivităţii pe care o reprezintă. După acest tipar este construit şi Ion ca imagine a ţăranului
ardelean. Personajul lui Rebreanu pare desprins dintr-o lume reală deoarece se manifestă şi
trăieşte intens asemeni unei fiinţe vii, depăşind cu mult statutul unui personaj de hârtie.
Trăsăturile sale îl recomandă ca pe un personaj rotund care are capacitatea de-a impresiona în
mod deosebit.
R2 Tema romanului este pământul, evidenţiindu-se drama ţăranului ardelean, care trăieşte într-
o societate pentru care pământul, mai mult decât un mijloc de trai, e un criteriu al valorii
individuale şi în care domină supremaţia bunurilor materiale.
Relevantă pentru tema şi viziunea operei epice este scena în care Ion intră cu plugul pe
pământul vecinului său, Simion Lungu. Gestul personajului se naşte din dorinţa de a recupera
pământul pe care părinţii săi, din neştiinţa de aşi gestiona averea, l-au pierdut în timp, aşa cum
reiese chiar din gândul său: Măcăr o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu. Monologul este
dublat de notaţia naratorială ce dezvăluie intensitatea dorinţei: cu obrajii aprinşi de o poftă
nestăpânită. Bucuria pe care o resimte în final - inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit averea
- surprinde faptul că Ion nu percepe gestul său ca o dovadă a imoralităţii, fiindcă, aşa cum îl
caracterizează Manolescu, Ion trăieşte în preistoria moralei.
O altă scenă semnificativă temei romanului şi viziunii autorului asupra lumii este cea a
sărutării pământului. Imediat după ce intră în posesia pământului lui Vasile Baciu, aşa cum îşi
dorise, Ion aşteaptă sosirea primăverii pentru a se putea bucura la maxim de imaginea pământului
pe care îl stăpâneşte. Astfel că într-o zi de luni, îmbrăcat în haine de sărbătoare, pleacă spre cel
mai bun loc pe care îl primise şi trăieşte din plin patima posesiunii. Pământul e privit erotizat, iar
gestul sărutării sale se naşte involuntar, demonstrând intensitatea trăirilor sale.
R3. Acţiunea reprezintă un prim element structural relevant pentru tema creaţiei şi viziunea
rebreniană asupra lumii. Incipitul romanului prezintă drumul până la Pripas şi hora din curtea
casei văduvei lui Maxim Oprea, Teodosia, unde se adună tot satul. Cele două planuri, al ţăranilor
şi al intelectualităţii rurale, sunt prezentate de către narator în prima secvenţă a romanului,
înfăţişând un eveniment important din viaţa satului. Hora are rol de expoziţiune (sunt prezentate
principalele personaje şi relaţiile dintre ele). Confruntarea dintre Vasile Baciu şi Ion, precum şi
bătaia cu George conturează intriga. În desfăşurarea acţiunii, Ion îi face curte Anei de dragul
pământului, o seduce, apoi îl obligă pe Baciu să accepte căsătoria lor, îl hărţuieşte pe socru să-i
dea toate loturile de pământ şi ajunge, în sfârşit, ţăran înstărit. Sinuciderea Anei, moartea lui
Petrişor, detenţia, dorinţa de a o recupera pe Florica, devenită soţia lui George Bulbuc ilustrează
punctul culminant al romanului. Deznodământul romanului pune în lumină destinul tragic al
personajului - moartea lui Ion, ucis fiind de George Bulbuc. Finalul surprinde întreaga
colectivitate adunată la sfinţirea noii biserici, iar naraţiunea se încheie cu aceeaşi imagine a
drumului care iese din Pripas, ilustrând astfel concepţia lui Rebreanu conform căreia romanul
este un corp sferoid.
Semnificative pentru tema şi viziunea asupra lumii sunt şi conflictele romanului. Conflictul
central este reprezentat de lupta pentru pământ în satul tradiţional, în care statutul social al
omului este stabilit în funcţie de averea pe care o posedă. Drama lui Ion estea cea a ţăranului
sărac. Mândru şi orgolios, conştient de calităţile sale, acesta nu îşi acceptă condiţia şi este pus în
situaţia de a alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion
al Glanetaşului şi Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, între glasul pământului şi glasul
iubirii. Cu toate acestea, cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o situaţie limită, pentru că
forţa lor se manifestă succesiv, nu simultan. Se poate vorbi şi de conflicte secundare, între Ion şi
Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi George Bulbuc, mai întâi pentru Ana,
apoi pentru Florica, dar şi un conflict naţional manifestat în planul intelectualităţii ardelene în
relaţie cu regimul administrativ şi politic austro-ungar.
Importantă în conturarea temei şi viziunii despre lume este şi perspectiva narativă obiectivă.
Naraţiunea se face la persoana a treia, iar naratorul este unul omniscient şi omniprezent,
heterodiegetic, redând trăirile şi sentimentele personajelor: Glasul pământului pătrundea
năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l; Simţea o plăcere atât de mare,
văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze. Lumea construită de
acest narator devine una profund semnificativă, în care fiecare detaliu e simbolic. Vocea narativă
sugerează chiar din incipit destinele personajelor, care sunt cunoscute practic din momentul
intrării lor în scenă.
Aşadar, lumea descrisă de Liviu Rebreanu în romanul Ion se înscrie în tiparele realiste prin
situaţiile de viaţă create, prin dilemele personajelor şi, nu în ultimul rând, prin dorinţa autorului
de a crea o lume autentică, asemănătoare celei reale.