Ion

de Liviu Rebreanu

Vorbind despre romanul ,,Ion’’, E.Lovinescu afirmă că acesta a însemnat în

epocă ,,o revoluție’’, impunându-l pe autor ca pe un ,,creator obiectiv’’ prin
construcția narativă arhitectonică.
Prima variantă a romanului este scrisă de Rebreanu în 1908 și a purtat
titlul ,,Rușinea’’, subiect pe care-l va relua în nuvela ,,Zestrea’’. Elaborarea romanului
durează șapte ani, din 1913 până în 1920. Liviu Rebreanu a vrut să creioneze prin
eroul său un tip reprezentativ pentru clasa țăranească de la începutul secolului al
XX-lea.
Una dintre sursele romanului, punctul de plecare, este o scenă văzută de
scriitor în care un țăran în haine de sărbătoare se apleacă și sărută pământul. O altă
sursă este situația tragică a unei fete înstărite care rămâne însărcinată cu un tânăr
sărac și este batută crunt de tatăl ei. Și convorbirea pe care Rebreanu a purtat-o cu
un tânăr țăran reprezintă o sursă a romanului, autorul este impresionat de lăcomia și
pasiunea cu care acesta vorbește despre pământ. La acestea se adaugă amintirile
autorului care a observat încă din copilărie mentalitatea, obiceiurile și conflictele lumii
ardelene cu ocupația maghiară.
Creator al primului roman realist obiectiv din litaratura română, Rebreanu face
apel în construcția romanului atât la ,,impresia afectivă’’, cât și la ,,materialul
documentar’’.
Romanul ,,Ion’’ reprezintă o capodoperă care înfățisează universul rural în
mod realist, fără să-l idilizeze.
Încadrarea realistă a romanului reiese din stilul neutru, impersonal al
naratorului omiscient, narațiunea la persoana a III-a, verosimilitatea întâmplărilor,
atitudinea detașată în descriere, personajele tipice sporind caracterul realist.
Trăsăturile realiste se evidențiază și prin temă, conflicte, personajul
tipic(țăranul dornic de pământ), prin reperele spațio-temporale bine delimitate ,prin
simetria incipit-final, prin descrierile minuțioase, cu grija pentru detaliul semnificativ.
(ex. horei)
,,Ion’’ rămâne un roman realist și social prin prezentarea vieții satului,
obiceiurilor și tradițiilor populare, familiilor și instituțiilor de sat, toate acestea
conferindu-i caracterul monografic.
Tehnica romanului este circulară, romanul începe și se sfârșeste cu
descrierea drumului spre Pripas.
Tema romanului reprezintă prezentarea problematicii pământului în satul
ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Romanul înfățișează lupta unui țăran
sărac pentru a obține pământul și consecințele actelor sale.
PERSPECTIVA NARATIVĂ
Narațiunea este realizată la persoana a III-a, viziunea ,,din spate’’
presupunând un narator obiectiv, care nu participă la evenimentele prezentate. El
știe mai mult decât personajele(omniprezent). Faptele prezentate și înlănțuite
temporal și cauzal devenind astfel credibile, verosimile. Ele dau senzația de
veridicitate și de obiectivitate.
Structura romanului este riguroasă și constituită din două părți narative ample
cu titluri metaforice și sugestive: ,,Glasul pământului ’’ și ,,Glasul iubirii’’. Titlul celor
13 capitole sunt semnificative: discursul narativ având un ,,început’’ și un ,,sfârsit’’.
Viața țărănimii și a intelectualității satului este prezentată prin tehnica
planurilor paralele. Aceste planuri se întrepătrund și se determină reciproc, trecerea
de la unul la altul realizându-se prin alternanță, în timp ce succesiunea faptelor este
redată prin înlănțuire (respectarea cronologiei).
Perspectiva temporală este cronologică, relatarea evenimentelor se realizează
în ordinea derulărilor, iar cea spațială reflectă un spațiu real, satul Pripas, și unul
imaginar, al trăirilor interioare din sufletul și conștiința personajelor.
INCIPIT-FINAL
Romanul are o structură sferică, circulară forma acestuia reprezentând un
element de modernitate a speciei. Simetria se realizeză prin descrierea drumului
care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Drumul conduce către
viața ficțională a personajelor din roman. ,,Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba
întovărășind Someșul [...] Se desprinde un drum alb mai sus de Armandia, unde
trece peste podul bătrân de lemn, spintecă satul Jidovița și apucă spre Bistrița’’.
Descrierea drumului întărește senzația de veridicitate și introduce cititorul în
viața satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Descrierea caselor
ilustrează condția socială, economică a unor personaje: Herdelea, Glanetasul, în
desfășurarea narativă. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un Hristos cu
tinichea ruginită, anticipează tragismul destinelor.
ACTIUNEA ROMANULUI
Începe într-o duminică de vară în care tot satul este adunat în curtea Todosiei,
văduva lui Maxim Oprea. În expozițiune sunt prezentate timpul, spațiul și personajele
principale ceea ce conferă romanului un puternic caracter realist.
SCENA HOREI
Este descris jocul tradițional, Someșana, tinerii care joacă, fiecare membru al
satului își cunoaște locul, există o stratificare socială acceptată și respectată. Mamele
și babele stau și privesc la horă, țăranii săraci, ca Alexandru Glanetașul, stau separat
atât de țăranii mijlocași, asezați pe prispă, cât și de fruntea satului, primarul și
chiaburii.
Hora facilitează relațiile sociale, dar impune în același timp respectarea
principiului economic.
 Intriga romanului este constituită de abaterea lui Ion de la acest principiu
economic, el vrea să se căsătorească cu Ana cea bogată, deși o place pe Florica
cea săracă.
Începutul conflictului dintre Ion și Vasile Baciu se petrece tot la horă.
Descoperindu-l pe Ion lângă fata sa, Baciu îl insultă în fața întregului sat, numindu-
l ,,hoț” și ,,tâlhar”. Umilința țăranului sărac va da naștere răzbunării de mai târziu. Din
acest moment, desfășurarea acțiunii prezintă planul de seducere al Anei, care se va
sinucide căutând împăcare și liniște.
Nici moartea Anei, și mai apoi a fiului său Petrișor, nu-l vor sensibiliza pe Ion
care vede în cei doi garanția păstrării pământului, va ajunge în pământ încercând să
satisfacă și cealaltă latură ,,glasul iubirii”.
Scena II- Impresionantă este scena în care Ion se apleacă și sărută pământul,
imagine pe care autorul o trece la surse de inspirație pentru roman. Scena este
pasională, patima lui Ion pentru pământ se traduce într-un gest fizic, omul
căruia ,,pământul i-a fost mai drag ca o mamă” își găsește alinare și consolare în
pământ. Cu mâinile unse ,,ca niște mănuși de doliu, Ion se apleacă și sarută
pământul care-l atrage ca brațele unei iubite pătimașe”.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a
intelectualității rurale, în cel de-al doilea fiind înfătișată rivalitatea dintre preot și
învățător. Învățătorul Herdelea este stăpânit de grijile familiei: cei trei copii ai săi,
Laura, Titu și Ghighi, lipsa zestrei pentru fetele sale, caracterul visător a lui Titu,dar și
faptul că și-a construit casa pe teritoriul bisericii și se simte amenințat. Cu timpul prin
atitudinea lor față de faptele lui Ion, cei doi se îndepărtează, iar compromisul lui
Herdelea în fața autorităților austro-ungare va determina o ruptură profundă.
Imunitatea compromisului și moartea lui Ion îi vor reapropia în final pe cei doi.
MONOGRAFIA-Romanul prezintă aspecte monografice ale satului românesc
tradițional: tradiții (nuntă, botez, înmormântare), obiceiuri de Crăciun, relații de
familie, relații socio-economice, hora, jocul popular, portul, gura satului, cârciuma,
instituțiile, școala, autoritățile. Comunitatea se conduce atât după legile statului
austro-ungar, dar și după legile nescrise, fiecare membru al comunității trebuie să-și
cunoască locul și îndatorirea.
Caracterul de frescă al romanului este dat și de numărul mare de personaje.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul traditional, unde
averea asigură individului respectul societății.
Ion pendulează între dragostea pentru pământ și dragostea pentru Florica,
această situație dând naștere unui conflict interior în sufletul eroului. Există și un
conflict exterior între Ion și Vasile Baciu, țăran care în tinerețe fusese în aceeași
situație ca și Ion.
În roman se manifestă și conflictul național, satul românesc din ardeal este
înfățișat în condițiile stăpânirii austo-ungare. Acest conflict se derulează cu mai multă
pregnanță și devine vizibil în planul intelectualității satului ce are de îndurat din cauza
acestei stăpâniri.
 Pe fondul monografiei statutului ardelean există și conflicte secundare, între
Ion și Simion Lungu pentru o brazdă de pământ sau între Ion și George Bulbuc, inițial
pentru Ana și apoi pentru Florica.
Poate vorbim chiar despre un conflict tragic între Ion și pământul care îi
domină întregul destin și la care se întoarce în final.
Vizunea despre lume impune o trăsătură modernă a romanului: lipsa de
idilizare a lumii țărănești înfățișate. Lumea satului, destinul țăranului în general, sunt
afectate de principiul economic care decide asupra lor. Acest aspect, această viziune
nouă asupra țăranului român, face ca romanul să se situeze la limita dintre tradițional
și modern. Veridicitatea întâmplărilor, caracterul realist și lipsa de idealizare apropie
însă mai mult creația lui Rebreanu de trăsăturile romanului modern și o include
printre operele fundamentale ce constituie modernitatea românească.