Ion de Liviu Rebreanu

Particularitățile romanului
 Ion de Liviu Rebreanu
Context
Ion, primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în
1920), este un roman realist de tip obiectiv, cu
tematică rurală, o capodoperă a literaturii
române interbelice.
Considerat de E. Lovinescu cea mai puternică
creaţie obiectivă a literaturii române, înfăţişează
universul rural în mod realist, fără idilizarea
din proza sămănătoristă. Nucleul romanului se
află în nuvelele anterioare, Zestrea şi Ruşinea,
iar sursele de inspiraţie sunt experienţe de
viaţă ale autorului receptate artistic.
 Ion de Liviu Rebreanu
Surse de inspirație
În conceperea romanului Ion, Liviu Rebreanu topeşte mai multe
experienţe reale, după cum se poate afla din propriile mărturisiri
şi documente. La Prislop se întâmplase un omor, despre care
prozatorul, instalat la Bucureşti, află prin intermediul unei scrisori
de la sora sa, Livia; un omor pentru pământ. În acelaşi spaţiu
transilvănean, pe lângă Năsăud, scriitorul vede într-o primăvară,
pe când ieşise la vânătoare de porumbei, un ţăran îmbrăcat în straie
de sărbătoare îngenunchind şi sărutând pământul ca pe o ibovnică:
Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop
deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. (Liviu Rebreanu, Mărturisiri,
1932) Alt eveniment rural este drama unei fete care păcătuise, fiind
sancţionată sălbatic de tatăl ei. Convorbirea prozatorului cu un
flăcău din Prislop, Ion Boldijar al Glanetaşului, un tânăr voinic,
harnic, muncitor şi foarte sărac, obsedat de lipsa pământului, dar şi
scene din familia mare, împovărată de necazuri, a învăţătorului
Vasile Rebreanu sunt alte puncte de reper pentru un schelet de
roman.
 Ion de Liviu Rebreanu
Încadrarea în specie
Opera literară Ion este un roman, prin amploarea
acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu
un conflict complex, personaje numeroase şi
realizarea unei imagini ample asupra vieţii.
 Ion de Liviu Rebreanu
Încadrarea în tipologie
Este un roman de tip obiectiv prin specificul
naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al
naraţiunii (la persoana a III-a) şi al relaţiei
narator-personaj (naratorul omniscient ştie mai
mult decât personajele sale şi, omniprezent,
dirijează evoluţia lor ca un regizor universal,
conform unui destin prestabilit).
 Ion de Liviu Rebreanu
Încadrarea în curent
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin:
tematica socială, obiectivitatea perspectivei
narative, construirea personajelor în relaţie cu
mediul în care acestea trăiesc, alegerea unor
personaje tipice pentru o categorie socială,
tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea,
stilul sobru, impersonal. Astfel, personajele
sunt tipice pentru o categorie socială,), fiind
condiţionate de mediul în care trăiesc.
 Ion de Liviu Rebreanu
Tema romanului
Tema romanului este problematica pământului,
analizată în condiţiile socio-economice ale satului
ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea.
Romanul prezintă lupta ţăranului sărac pentru a
obţine pământ şi consecinţele actelor sale.
Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de
tema iubirii şi de tema destinului. Caracterul
monografic al romanului constă în surprinderea
diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri şi tradiţii
(naşterea, nunta, înmormântarea, hora, jocul popular,
portul), relaţii socio-economice (stratificarea socială),
relaţii de familie, instituţiile (biserica, şcoala),
autorităţile.
 Ion de Liviu Rebreanu
Secvența 1
O secvenţă ilustrativă pentru tema romanului este cea a horei de duminică.
Descrierea jocului tradiţional, someşana, este o pagină etnografică
memorabilă, prin înfăţişarea portului popular, a dansului tinerilor şi a
cântecului lăutarilor. Aşezarea privitorilor reflectă relaţiile sociale.
Separarea celor două grupuri ale bărbaţilor respectă stratificarea
economică. Fruntaşii satului, primarul şi ţăranii bogaţi discută separat de
ţăranii mijlocaşi, aşezaţi pe prispă. În satul tradiţional, lipsa pământului
este echivalentă cu lipsa demnităţii, fapt redat de atitudinea sărăntocului
Alexandru Glanetaşu: Pe de lături, ca un câine la uşa bucătăriei, trage cu
urechea şi Alexandru Glanetaşu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-se totuşi
să se vâre între bogătaşi. Fetele rămase nepoftite privesc hora, iar femeile
căsătorite vorbesc despre gospodărie. Este prezentă şi Savista, oloaga
satului, piaza rea. Intelectualii satului, preotul Belciug şi familia
învăţătorului Herdelea, vin să privească petrecerea poporului, fără a se
amesteca în joc. Rolul horei în viaţa comunităţii săteşti este acela de a-i
asigura coeziunea şi de a facilita întemeierea unor noi familii. De aceea în
joc sunt numai flăcăi şi fete.
 Ion de Liviu Rebreanu
Secvența 2
O altă secvenţă reprezentativă pentru tema romanului este
cea a bătăii de la cârciumă. În aparenţă, bătaia dintre
Ion şi George este pentru plata lăutarilor. În fapt,
aceasta este pentru dreptul de a o lua de soţie pe Ana,
şi se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George.
Incidentul provoacă dorinţa de răzbunare a lui George,
scena fiind construită în simetrie cu aceea de la sfârşitul
romanului, când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu
sapa.
 Ion de Liviu Rebreanu
Titlul romanului
Titlul romanului este dat de numele personajului
principal, care devine exponent al ţărănimii
prin dragostea lui pentru pământ,
individualizat însă prin modul în care îl obţine.
Singulară în satul Pripas nu este căsătoria
sărăntocului cu o fată cu zestre, pentru că Vasile
Baciu şi Ion Pop al Ganetaşului dobândiseră
averea în acelaşi fel, ci comportamentul său: o
face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă,
iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită
nevasta lui George.
 Ion de Liviu Rebreanu
Simetria incipit-final
Concepţia autorului despre roman, înţeles ca un corp geometric perfect,
corp sferoid, se reflectă artistic în structura circulară a acestuia.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului
care intră în şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului.
Personificat, drumul are semnificaţia simbolică a destinului.
Descrierea iniţială a drumului, supusă convenţiei realiste a
veridicităţii (prin detalii toponimice identificabile pe hartă) îl
introduce pe cititor în viaţa satului ardelean de la începutul secolului
al XX-lea. Descrierea caselor lui Herdelea şi Glanetaşu ilustrează
condiţia lor socială. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un
Hristos de tinichea ruginită, anticipează destinul tragic al
protagonistului, dar şi îndepărtarea întregii comunităţi rurale de
legile morale ale societăţii: Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba,
întovărăşind Someşul […] se desprinde un drum alb mai sus de Armadia,
[…] ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline.
 Mult succes la examenul de bacalaureat!!!

Profesor Iulian Negură