Ion

Liviu Rebreanu
-Tema și viziunea despre lume-

“Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu în anul 1920

este un roman realist de tip obiectiv cu tematică rurală , o
capodoperă a literaturii româ ne interbelice. Considerat de critical
literar Eugen Lovinescu “cea mai puternică creație obiectivă a
literaturii româ ne” , romanul înfă țișează universul rural în mod
realist fă ră r idilizarea din proza să mă notoristă . Nucleul romanului
se află în nuvelele anterioare “Zestrea” și “Rușinea”.
La geneza romanului stau trei evenimente reale din viața
autorului . Primul îl constituie discuția cu sora sa , Livia, care îi
povestește o întâ mplare despre o fată de ță ran care ră mâ ne
însă rcinată cu un flă că u să rac și este bă tută de tată l să u care se vede
nevoit să -și dea pă mâ nturile unui să ră ntoc. Al doilea eveniment a
fost acela câ nd Rebreanu iese la vâ nă toare de porumbei într-o
duminică și surprinde gestul unui ță ran care, crezâ ndu-se nevazut
de nimeni , să rută pă mâ ntul ud de rouă ca pe o iubită . Gestul îi este
atribuit lui Ion în capitolul “Să rutarea”. Al treilea eveniment îl
constituie discuția pe care autorul o are cu un flă că u din sat, Ion Pop,
harnic dar disperat că nu are pă mâ nt.
Opera “Ion” este un roman prin amploarea acțiunii desfă șurată
pe mai multe planuri narrative, cu un conflict puternic, personaje
numeroase și realizarea unei imagini ample asupra vieții.
 Este un roman obiectiv prin specificul naratorului obiectiv,
omnipresent, omniscient, detașat , echidistant și imparțial prin
narațiunea la persoana a treia și relația narator-personaj (naratorul
știe mai mut decâ t personajele sale, le conducedestinele ca un
demiurge).
Este un roman realist prin tematica social , obiectivitatea
perspectivei narative, prin personaje tipice reprezentative pentru o
categorie mai largă de oameni , construite în relație cu mediul în
care tră iesc , prin construcția riguroasă , stilul sobru și tehnica
detaliului semnificativ (de ex: descrierea drumului și a horei
duminicale).
Tema romanului o constituie problematica pă mâ ntului
analizată în contextul socio-economic al satului ardelenesc de la
începutul secolului două zeci. Romanul prezintă lupta unui ță ran
să rac pentru a obține pă mâ nt și consecințele nefaste și
dezumanizante ale dorinței de îmbogă țire cu orice preț. Cele două
mari pă rți intitulate “Glasul pă mâ ntului” și “Glasul iubirii” anunță
cele două mari teme ale romanului : iubirea și pă mâ ntul.
Perspectiva narativă este obiectivă , iar naratorul detașat ,
omniscient și omniprezent, relatează întă mplarile la persoana a
treia.
Concepția autorului despre roman înteles ca un corp
geometric sferoid , se reflectă artistic în strctura circulară a
romanului . În acest sens, criticul literar, George Că linescu afirma:
„Norocul a fă cut ca acestă operă să iasă atâ t de rotundă încâ t să dea
impresia perfecțiunii.”Simetria incipitului cu finalul se realizează
prin descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas (proiecția
Prislopului), are semnificația destinului uman. La început el intră
vesel în sat, șerpuind printre coline, iar la sfâ rșit iese trist și cenușiu
din sat după ce a îmbră țișat un întreg univers cu obiceiurile lui,
oamenii lui , dramele lui. Imaginea Hristosului ruginit este
emblematică pentru un univers rural care și-a pierdut atributele
sacre. De asemenea circularitatea este dată și de imaginea horei
duminicale tradiționale, simbol al vieții în care jucă m prinși unii de
alții prin fire invizibile fă ră să stim pâ nă câ nd și fă ră să știm de ce.
Titlul este dat de numele personajului principal care devine
exponent al ță ră nimii prin dragostea lui pentru pă mâ nt ,
individualizat însă prin modul în care îl obține . În acest sens, George
Că linescu afirma: „Toți bă ieții din sat sunt varietă ți de Ion „ , pentru
că toți doreau zestre în pă mâ nt și vite.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața
ță ră nimii , avâ ndu-l în prim plan pe Ion și viața intelectualită ții
să tești reprezentată de preotul Belciug și familia învă ță torului
Herdelea.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică în care
locuitorii satului Pripas se află la horă în curtea Tudosiei, vă duva lui
Maxim Oprea. Descrierea jocului „Someșeana” este o pagină
etnografică memorială prin prezentarea portului popular.
Așezarea privitorilor la horă reflectă relațiile sociale.
Separarea celor două grupuri ale bă rbaților respectă stratificarea
economică . Fruntașii satului , primarul și ță ranii bogați discută
separat de ță ranii mijlocași , așezați pe prispă . În satul tradițional ,
lipsa pă mâ ntului este echivalentă cu lipsa demnită ții, fapt relatat de
atitudinea să ră ntocului, Alexandru Glanetașu „ pe delă turi , ca un
câ ine la ușa bucă tă riei trage cu urechea și Alexandru Glanetașu,
dornic să se amestece în vorbă , sfiindu-se totuși să se vâ re între
bogați .” Fetele nepoftite la joc privesc hora , iar femeile că să torite
vorbesc despre gospodă rie. Intelectualii satului , preotul Belciug și
familia Herdelea vin să privească petrecerea poporului fă ră să se
amestece printre ță rani , afișâ nd o superioritate ușor disprețuitoare.
Rolul horei în viața comunită ții să tești este acela de a asigura
întemeierea noilor familii. De aceea la joc sunt numai flă că i și fete .
Hotă râ rea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc deși o place pe
Florica , marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu ,
tată l Anei și confruntarea verbală cu Ion , pe care-l numește „hoț și
tâ lhar” pentru că vrea să -i ia fata promisă unui ță ran bogat, George
Bulbuc, constituie intriga romanului. Ion se va ră zbuna , lă sâ nd-o pe
Ana însă rcinată înainte de că să torie , determinâ ndu-l astfel pe Vasile
Baciu să accepte nunta și să -i dea pă mâ nturile .
Bă tă lia de la câ rciumă în aparență pentru plata lă utarilor , în
realitate pentru dreptul de a o lua de soție pe Ana, se încheie cu
victoria lui Ion asupra lui George.
Desfă șurarea acțiunii prezintă dezumanizarea lui Ion în goana
sa după avere. Dorind să obțină repede mult pă mâ nt , Ion o seduce
pe Ana și îl obligă pe Vasile Baciu să accepte că să toria. La nuntă , Ion
nu cere acte pe pă mâ nt, apoi se ră zbună tratâ nd-o cu brutalitate pe
Ana, femeia fiind alungată pe râ nd din casa soțului și a tată lui.
Sinuciderea Anei și ulterior moartea fiului lor, Petrișor de numai
câ teva luni nu-i provoacă lui Ion nici regrete , nici mustră ri de
conștiință . După moartea Anei Ion se întoarce la iubirea dîntâ i, la
Florica , că să torită între timp cu George Bulbuc . Astfel
deznodă mâ ntul este previzibil , iar George care-l lovește pe Ion cu
sapa în cap nu este decâ t un instrument al destinului. Astfel, Ion
moare , George este arestat, Florica ră mâ ne singură , iar pă mâ nturile
revin bisericii.
În celă lalt plan, rivalitatea dintre preot și învă ță tor pentru
autoritate în sat este defavorabilă celui din urmă . El are familie-
soție, un bă iat, poetul visă tor, Titu și două fete bune de mă ritat dar
fă ră zestre. În plus, casa lui este construită pe pă mâ ntul bisericii cu
învoirea preotului. Cum relația dintre ei se degradează , învă ță torul
se simte amenințat cu izgonirea din casă . Preotul Belciug are un
caracter puternic, ră mas vă duv de tâ nă r, se dedică total comunită ții.
Visul lui de a construi o biserică nouă în sat este urmă rit cu
tenacitate, iar romanul se încheie cu să rbă toarea prilejuită de
sfințirea bisericii.
Drama lui Ion este drama tâ nă rului să rac. Mâ ndru și orgolios,
conștient de calită țile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în
situația de a alege între Florica cea frumoasă și dragostea pentru
pă mâ nt.
Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială ,
sunt nișe exponenți „ai clasei și a generației.”
Ion este personajul principal și eponim al
romanului ,reprezentativ pentru clasa ță ră nimii de la începutul
secolului două zeci . La începutul romanului i se face un portret
favorabil, care motivează acțiunile sale prin nevoia de a-și depă și
condiția. El are o serie de însușiri contradictorii: viclenie și naivitate,
insistență și cinism.
Relația dintre ță ran și pă mâ nt este înfă ță șată în trei ipostaze
simbolice: pentru copli, pă mâ ntul mamă , „de pe atunci pă mâ ntul i-a
fost mai drag ca o mamă ”, pentru bă rbat, pă mâ ntul ibovnică „se
apleacă și să rută pă mâ ntul jilav de rouă ca pe o ibovnică ” și pentru
omul cu destin tragic, ucis cu o sapă , este pă mâ ntul care spulberă
dorințele și iluziile efemere prin moarte.