Ion de Liviu Rebreanu

- Caracterizare Ion -

“Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu în anul 1920 este un

roman realist de tip obiectiv cu tematică rurală , o capodoperă a literaturii
româ ne interbelice. Considerat de critical literar Eugen Lovinescu “cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii româ ne” , romanul înfă țișează
universul rural în mod realist fă ră r idilizarea din proza să mă notoristă . Nucleul
romanului se află în nuvelele anterioare “Zestrea” și “Rușinea”.

La geneza romanului stau trei evenimente reale din viața autorului .

Primul îl constituie discuția cu sora sa , Livia, care îi povestește o întâ mplare
despre o fată de ță ran care ră mâ ne însă rcinată cu un flă că u să rac și este
bă tută de tată l să u care se vede nevoit să -și dea pă mâ nturile unui să ră ntoc. Al
doilea eveniment a fost acela câ nd Rebreanu iese la vâ nă toare de porumbei
într-o duminică și surprinde gestul unui ță ran care, crezâ ndu-se nevazut de
nimeni , să rută pă mâ ntul ud de rouă ca pe o iubită . Gestul îi este atribuit lui
Ion în capitolul “Să rutarea”. Al treilea eveniment îl constituie discuția pe care
autorul o are cu un flă că u din sat, Ion Pop, harnic dar disperat că nu are
pă mâ nt.

Opera “Ion” este un roman prin amploarea acțiunii desfă șurată pe mai
multe planuri narrative, cu un conflict puternic, personaje numeroase și
realizarea unei imagini ample asupra vieții.

Este un roman obiectiv prin specificul naratorului obiectiv, omnipresent,

omniscient, detașat , echidistant și imparțial prin narațiunea la persoana a
treia și relația narator-personaj (naratorul știe mai mut decâ t personajele
sale, le conducedestinele ca un demiurge).

Este un roman realist prin tematica social , obiectivitatea perspectivei

narative, prin personaje tipice reprezentative pentru o categorie mai largă de
oameni , construite în relație cu mediul în care tră iesc , prin construcția
riguroasă , stilul sobru și tehnica detaliului semnificativ (de ex: descrierea
drumului și a horei duminicale).

Tema romanului o constituie problematica pă mâ ntului analizată în

contextul socio-economic al satului ardelenesc de la începutul secolului
două zeci. Romanul prezintă lupta unui ță ran să rac pentru a obține pă mâ nt și
consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogă țire cu orice preț.
Cele două mari pă rți intitulate “Glasul pă mâ ntului” și “Glasul iubirii” anunță
cele două mari teme ale romanului : iubirea și pă mâ ntul.

Perspectiva narativă este obiectivă , iar naratorul detașat , omniscient și

omniprezent, relatează întă mplarile la persoana a treia.

Concepția autorului despre roman înteles ca un corp geometric

sferoid , se reflectă artistic în strctura circulară a romanului . În acest sens,
criticul literar, George Că linescu afirma: „Norocul a fă cut ca acestă operă să
iasă atâ t de rotundă încâ t să dea impresia perfecțiunii.”Simetria incipitului cu
finalul se realizează prin descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas
(proiecția Prislopului), are semnificația destinului uman. La început el intră
vesel în sat, șerpuind printre coline, iar la sfâ rșit iese trist și cenușiu din sat
după ce a îmbră țișat un întreg univers cu obiceiurile lui, oamenii lui , dramele
lui. Imaginea Hristosului ruginit este emblematică pentru un univers rural
care și-a pierdut atributele sacre. De asemenea circularitatea este dată și de
imaginea horei duminicale tradiționale, simbol al vieții în care jucă m prinși
unii de alții prin fire invizibile fă ră să stim pâ nă câ nd și fă ră să știm de ce.

Titlul este dat de numele personajului principal care devine exponent al

ță ră nimii prin dragostea lui pentru pă mâ nt , individualizat însă prin modul în
care îl obține . În acest sens, George Că linescu afirma: „Toți bă ieții din sat sunt
varietă ți de Ion „ , pentru că toți doreau zestre în pă mâ nt și vite.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața ță ră nimii ,

avâ ndu-l în prim plan pe Ion și viața intelectualită ții să tești reprezentată de
preotul Belciug și familia învă ță torului Herdelea.
 Caracterizarea personajelor se realizeză realist, veridic, abordate ca
hipologii și privite în relație cu mediul social că reia îi aparțin. Stratificarea
socială pune în lumină conflictele dintre ță ranii să raci și cei înstă riți. Conflictul
central, lupta pentru pă mâ nt în satul tradițional este dublat de conflictul
interior între „Glasul pă mâ ntului” și „Glasul iubirii”

Ion este un personaj comlex cu însușiri contradictorii: viclenie și

naivitate, gingă șie și brutalitate, în plus el este perseverent și cinic. La
începutul romanului i se face un portret favorabil, acțiunile sale fiind motivate
de nevoia de a-și depă și condiția. Însă , în goana sa după avere, el se
dezumanizează , iar moartea lui este expresia intenției moralizatoare a
scriitorului.

Principala sa tră să tură , dragostea pentru pă mâ nt și pentru muncă

este motivată prin aparențe la tipologia socială și a ță ranului sarac.

Deși să rac, este „iute și harnic ca mă -sa”, iubește munca „munca îi era
dragă oricâ t ar fi fost de aspră ca o râvnă ispititoare”. Pă mâ ntul i-a fost drag
de mic copil „pă mâ ntul îi era drag ca ochii din cap”. Lipsa pă mâ ntului este
echivalentă cu lipsa demnită ții, de aceea acțiunile sale sunt motivate social
pă nâ la un punct. Naratorul îl caracterizează direct „Toată istețimea lui nu
plă tește o ceapă degerată dacă n-are și el pă mâ nt mult.”

Lă comia de pă mâ nt, cauza psihologică a acțiunilor sale este

sintetizată în vorbele copilului de odinioară incluse în biografia realizată de
naratorul omniscient și obiectiv; „Iubirea pă mâ ntului l-a stă pâ nit de mic copil.
Veșnic a pismuit pe cei bogați și veșnic s-a înarmat într-o hotă râ re pă timașă :
trebuie sa aibă pă mâ nt mult, trebuie!”

El gă sește calea de a se îmbogă ți prin că să toria cu o fată bogată . Cum

Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bună voie, Ion o seduce pe Ana și o lasă
însă rcinată .

Monologul interior evidențiază fră mâ ntă rile sufletești care apar

câ nd trebuie să aleagă între iubire și pă mâ nt „Mă moleșesc ca o babă neroadă .
Parcă n-aș mai fi în stare să mă scap de calicie...las că -i bună Ancuța.”
 Lă comia se manifestă pentru prima dată atunci câ nd intră cu plugul
pe pă mâ ntul lui Simion Lungu pentru că acesta fusese înainte al Glanetașilor
„Inima îi tremura de bucurie că și-a mă rit averea.”

Ion este viclean cu Ana. Deși nu o iubește o joacă la horă , o seduce

apoi se înstră inează de ea, iar că să toria nu reprezintă decâ t mijlocul de a
obține pă mâ ntul de la Vasile Baciu. Este însă și naiv deoarece nu cere acte pe
pă mâ ntul primit. După nuntă începe coșmarul Anei, bă tută și alungată fă ră
milă de cei doi bă rbați. Ana se sinucide dar sinuciderea ei și nici moartea
ulterioară a copilului lor de numai câ teva luni, nu-l tulbură pe Ion.

Dezumanizarea persoajului se manifestă în atitudinea față de Ana pe

tot parcursul acțiunii romanului dar și în înverșunarea împotriva socrului,
că reia îi ia tot pă mâ ntul într-o lă comie nemă surată .

Semnificația pentru iubirea pă mâ ntului este scena în care Ion să rută

pă mâ ntul ca pe o iubită „își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de
pă mâ ntul ud.”

Odată instinctul de posesie asupra pă mâ ntului fiind satisfă cut,

energia și pasiunea lui se îndreaptă spre satisfacerea altei nevoi lă untrice,
iubirea pentru Florica, că să torită între timp cu George Bulbuc. Așa cum
râ vnise la averea altuia, acum râ vnește la nevasta lui George: „Să știu bine că
fac moarte de om și tot a mea ai sa fii”, îi spuse el Florică i. Avertizat de Savista,
George îl prinde noaptea în curtea lui și îl ucide cu lovituri de sapă .

Dominat de instincte înafara orică rei morale, încă lcâ nd succesiv

legile nescrise ale satului tradițional, Ion este o victimă a lă comiei nemă surate
și a unui orgoliu imens.

Este caracterizat direct de că tre narator, de că tre alte personaje și

prin autocarecterizare iar indirect, din fapte, vorbe, gesturi și relația cu
celă lalte personaje.

Relația fundamentală din roman se stabilește între protagonist și

un personaj simbolic mai puternic decâ t el, pă mâ ntul. Pentru pă mâ nt, Ion
renunță la tot dar mai întâ i la școală , apoi la Florica, femeia iubită .
 Astfel, Ion este un personaj memorabil și monumental, ipostază a
omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forțe mai puternice
decâ t voința lui, de pă mâ ntul stihie și de legile nescrise ale satului arhaic.
Criticul Nicolae Manolescu afirma că : „În centrul romanului se află patima lui
Ion ca formă a instinctului de posesiune.”