Prof.

Cristea

Relația dintre două personaje- Ion-Ana

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost scrisă
pe durata a șapte ani, se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece autorul
mizează pe obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând diverse
aspecte sociale, personajele sunt tipice, iar forma adoptată este una echilibrată, punându-se
accent pe exactitatea exprimării. De aceea și viziunea despre lume sau perspectiva narativă
este una obiectivă, întrucât naratorul este omniprezent și omniscient, iar relatarea
întâmplărilor se face la persoana a III-a, fără vreo implicare afectivă. Un element esential al
structurii acestui roman îl constituie personajele care participă la acțiune și se încadrează
unor anumite tipologii, stabilind între ele diferite relații și fiind purtătoarele mesajului
autorului. Personajele, ca element esential al structurii unui roman realist-obiectiv, participă la
acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele anumite relații. Aceasta nu
înseamnă însă că personajele sunt construite schematic, deoarece ele sunt prezentate, în mod
realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități complexe și verosimile. În
privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre cele
mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana, deoarece este o
relație aparte, complexă prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre personaje.
Evoluția relației dintre aceste două personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictelor și evidențierea
relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau printr-o diversitate de procedee de
caracterizare sau de tehnică narativă.

Statutul social, psihologic și moral

Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemulţumit de

propria condiţie socială, pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea rurală a satului
Pripas, unde condiţia socială a individului este dată de numărul de pogoane de pământ
deţinute, Ion se simte marginalizat social. Şi asta datorită faptului că destinul i-a hărăzit să
trăiască într-o familie în care tatăl a risipit zestrea soţiei. Destinul prestabilit al protagonistului
este surpins încă de la scena horei, printr-o secvență de perspectivă finalistă, când naratorul îl
surpinde pe Alexandru Glanetașul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să
se amestece în vorbă printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situează
Ana, fiica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion care profită de
nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Cele
Prof.Cristea

două personaje par să reitereze destinul părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază acelaşi
motiv al flăcăului sărac şi al fetei bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu
zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a păstrat
averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune tradiţională,
datele biografice ale celor două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor
prestabilit. Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze limitele destinului, astfel, sfârşind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atât Ion, cât şi Ana reprezintă caractere slabe, suspuse
obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în vreme ce
Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele două personaje este una
specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei de afecţiune şi
recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor lui
Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă antrenată în jocul
malefic a lui Ion. Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje este lipsa sferei
eticii. Ion este total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-și atinge scopul: o
lasă însărcinată pe Ana, făcând-o de rușinea satului, împingând-o în cele din urmă la
spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie
părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele două personaje pot fi
absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţaţi din exterior. Ion, la
început, pune în aplicare planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate
de Titu Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă”.

Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care

evaluează relația dintre cele două personaje.

Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată
încă din expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana.
Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stilul
indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul observă că
Ion nu-şi îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent,
dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc. Faptul
că privirea Anei nu este înregistrată de protagonist sugerează faptul că acesta nu are niciun
interes să cunoască sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii
albăstrii ca cerul de primăvară”. Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele două
personaje, faptul că Ion nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
Prof.Cristea

Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o bate şi o alungă de
acasă. Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care
continuă să mănânce, tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de
pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele Anei, moment în care afişează un zâmbet de
satisfacţie. Este conştient că-n pântecele Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile
Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.

Elemente de structură pentru relația celor două personaje

Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim plan

problematica pământului în satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În
societatea rurală, surprinsă de Rebreanu în roman poziţia socială este dată de numărul de
loturi de pământ deţinute. De asemenea, întemeierea familiilor se realizează pe criterii
economice. Astfel, Ion renuntă la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe
pământurile lui Vasile Baciu. Într-un război al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o
victimă a desinului.

Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta

pentru pământ în satul Pripas. Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore
prezente în text: între Ion şi Simion Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George
Bulbuc etc. Modernitatea romanului constă însă în surpinderea unui conflict interior, sufletul
protagonistului fiind scindat între cele două porniri contradictorii: „Glasul pămantului” şi
„Glasul iubirii”.

Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator

omniscient, omniprezent şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu
intervine în existenţa lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi
slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în scenele de perspectivă finalistă. De
exemplu, imaginea drumului din incipit prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la
fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează
asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea cârciumarului spânzurat averizează
sfârşitul tragic al Anei.

Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proza

realistă: directe şi indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice
Prof.Cristea

semnificative pentru evoluţia ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev
al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul
îi era mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă,
nevoită fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice sunt
semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor două personaje: Ion îşi
doreşte pământ, iar Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se
constitue în adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de
caracterizare autorul foloseşte şi modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect
liber.

Concluzie

Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea
tradiţională privind relaţia omului în raport cu destinul.Omul tradiţional crede într-un
destin prestabilit. Încercarea de a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice.
Cele două personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au
sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana, personajele purtătoare de semnificaţie al mesajului transmis
prin discursul narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe
tragice, resimțindu-se influențe ale naturalismului.