Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ, aparţinând lui L.

Rebreanu: Ion

CONTEXT
,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii
române interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii
române’’, care înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza
sămănătoristă.
Personajele, ca element esențial al structurii unui roman realist-obiectiv, participă la acțiune
și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele anumite relații și fiind
purtătoarele mesajului autorului. Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite
schematic, deoarece ele sunt prezentate, în mod realist, cu defectele și cu calitățile lor,
devenind individualități complexe si verosimile.
În privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre
cele mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana, deoarece
este o relație aparte, complexă prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre personaje.
Evoluția relației dintre aceste două personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea
relațiilor protagonistului cu celelalte personaje ale nuvelei sau printr-o diversitate de
procedee de caracterizare.
PERSONAJ – social, moral, psihologic
Realizat prin tehnica basoreliefului, Ion domină celelalte personaje implicate în conflict
(Ana, Vasile, George), care-i pun în lumină trăsăturile.
Prin intermediul acțiunii, încă de la începutul primului plan narativ, se poate constata că Ion
se află în centrul întâmplărilor, statutului său social fiind acela de țăran sărac, dar harnic,
care dorește să-și depășească această condiție prin orice mijloace.
Moral, personajul parcurge un traseu epic puternic tensionat, tocmai din cauza acestei
pendulări dintre cele două iubiri. În final, Ion apare în postura de victimă din cauza
inconsecvenței sale și a incapacității de a-și gestiona în mod realist sentimentele.
Ion iubește nespus pământul și, de aceea, din punct de vedere psihologic, trăiește obsesia
îmbogățirii, este, așadar, un obsedat, dar această dorință se lovește de cealaltă iubire, cea
dată de Florica, o fată tot săracă, față de care nutrește însă o pasiune sfâșâietoare.
Din punct de vedere social, Ana este o fată de țăran “bocotan”. Este orfană de mamă încă
de la naștere. Crește alături de tatăl său alcoolic și violent. Aceasta se va mărita cu Ion,
devenind mama lui Petrișor.
Din punct de vedere moral, Ana este o fată supusă, harnică și răbdătoare, dar foarte naivă
în relația sa cu Ion, care nu o iubea cu adevărat, luând-o de nevastă doar pentru averea ei.
Alegerea sa de a se sinucide, lăsându-l pe Petrișor orfan, reprezintă o dovadă a slăbiciunii
sale.
În ceea ce privește statutul psihologic, Ana reprezintă o personalitate slabă, lăsându-se
sedusă și dorind foarte mult afecțiunea lui Ion pentru ca apoi să cunoască nefericirea cruntă
și disperarea, când înțelege că îi este cu totul indiferentă bărbatului ei.
SCENA + CITATE + TRĂSĂTURĂ
O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cele două personaje o reprezintă scena
horei de duminică din debutul romanului, în care Ion își manifestă interestul față de Ana
prin gesturi tandre „Ion strânse la piept pe Ana, cu mai multă gingășie”. Profunzimea
gesturilor bărbatului este consolidată și de momentul lui de sinceritate, în care îi
mărturisește fetei „Anuțo, mult aleanu-i în inima mea”. Chiar dacă nu are sentimente
sincere pentru Ana, Ion este hotărât să o cucerească pentru a ajunge la averea ei. Această
scenă evidențiază foarte clar diferența de statut psihologic dintre cei doi.
SCENA 2 + CITATE + TRĂSĂTURĂ
O altă secvență relevantă pentru relația dintre Ion și Ana este scena în care Ion se întoarce
nervos de la socrul său din cauza faptului că nu a obținut pământurile dorite. Pentru a se
descărca de frustrări, Ion devine agresiv și violent cu Ana „O lovi greu peste obrazul drept și
apoi cu dosul palmei, repede peste obrazul stâng”. Această ieșire extremă contrastează
foarte puternic cu dragostea pe care și-o imagina Ana, și o conduce la decădere morală și
psihologică. Situația se degradează constant pe parcursul operei, sfârșitul găsind relația
dintre cei doi într-un punct critic, în care Ana, nemaifăcând față disperării, își ia viața.
ACȚIUNE
Accentul pus pe zugrăvirea personajului principal se reflectă în construcţia acţiunii. Pe scurt,
povestea are la bază dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi
satisface setea de pământ, pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată,
dacă n-are şi el pământ mult, mult…”. Ascultând glasul acestei dorinţe primordiale, el
seduce o fată bogată, pe care nu o iubeşte, silind pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să permită
căsătoria lor.
CONFLICT
Conflictul principal stă la bază temei romanului este exterior dintre Ion şi Vasile Baciu, care
nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc, conform
unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale momentele acţiunii.
În plan secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de
pământ, care fusese înainte a Glanetaşilor (,,inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit
averea”), între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi
dispută autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară.
În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul
personajului principal, dar şi un conflict simbolic, dintre voinţa acestuia şi legile superioare
ale pământului- stihie. Acest ultim conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde mândria
nemăsurată a individului, supraaprecierea în confruntarea cu destinul-hybris– determină
căderea personajului în final.
MIJLOACE DE CARACTERIZARE
Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către
narator: ,,iute şi harnic, ca mă-sa”; ,,munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă
ispititoare”, cât şi de alte personaje, în diferite momente ale acţiunii: ,,Ion e băiat
cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e isteţ “( Maria Herdelea); ,,eşti un stricat şi-un
bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar umbli numai după blestemăţii”
(preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti prin monologul
interior: ,,Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului
pentru nişte vorbe…”
Ana este caracterizată ca fiind gingașă, delicată „Buzele ei subțiri… dinții cu strungarete, albi
ca laptele și gingiile trandafirii de pe deasupra”. Ion o caracterizează direct, subliniind faptul
că este dezagreabilă : „Fata aceasta uscată cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii
gălbejiți, cu pete cenușii” ; „cât e de slăbuță și urâțică”.
Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind resurse multiple. Prin limbaj,
personajul Ion dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în obţinerea reacţiei
favorabile planurilor sale-îşi nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre
diferite: este respectuos cu învăţătorul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă
scopurile. Gesturile şi mimica îi trădează intenţiile: ,,avea ceva straniu în privire, parcă
nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”. Comportamentul scoate în evidenţă trăsături variate
precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia, brutalitatea sau lipsa de consideraţie.
Firava si fara personalitate ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului, interesat numai de
zestrea sa. In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe
parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.Nu numai Ion e un
revoltat ,incalcand normele colectivitatii, Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat
nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de a accepta casatoria planuita de parinti ,in care
latura sentimentala nu are importanta
ARTA NARATIVĂ
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent,
relatând întâmplările la persoana a III-a.
TEMA
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de
tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă, propunând o abordare realist-obiectivă salutată
de critica vremii ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura română ” ( Eugen
Lovinescu).
Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale pentru pământ, determinat social şi
economic de posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale reprobabile, în
condiţiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea.
Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema
principală susţine în subsidiar şi convingerea autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar
cei care încearcă să o facă devin personaje tragice, Ion fiind considerat, de asemenea, un
roman al destinului.
TITLU
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al ţărănimii prin
dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul în care îl obţine. Singulară în
satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’ cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu şi
Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci comportamentul său: o face pe
Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită
nevasta lui George.
Titlurile celor două părţi ale romanului evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată,
denumesc cele două patimi ale personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul
iubirii’’. Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic nefast) sunt semnificative, discursul
narativ având un ,,Începutul’’ şi un ,,Sfârsitul’’.
CONCLUZIE
Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea tradiţională
privind relaţia omului în raport cu destinul. Omul tradiţional crede într-un destin prestabilit.
Încercarea de a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice. Cele două
personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic.
Prin Ion şi Ana, personajele purtătoare de semnificaţie al mesajului transmis prin discursul
narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice,
resimțindu-se influențe ale naturalismului.