METODE NUMERICE DE REZOLVARE A ECUAŢIILOR ALGEBRICE

- Metoda tangentelor de ordinul I a lui Newton (Newton-Raphson) -

În practica inginerească se întâlnesc adeseori situaţii în care este necesară rezolvarea unor
ecuaţii algebrice polinomiale sau transcendente cu o singură variabilă, ale căror soluţii nu se pot obţine
pe cale analitică, prin metodele cunoscute în algebră. Pentru rezolvarea unor asemenea ecuaţii se
folosesc metode numerice de calcul aproximativ care permit calculul rădăcinilor cu o precizie
suficientă unui calcul ingineresc obişnuit.
Fie o ecuaţie algebrică de forma f ( x ) = 0 . Condiţia necesară şi suficientă pentru ca acesta să
aibă o singură soluţie în intervalul [a, b] este ca funcţia f ( x ) să fie continuă, strict monotonă şi să
prezinte o schimbare de semn pe intervalul [a, b], deci f ( x ) trebuie să îndeplinească condiţiile:
1. f : [a, b]→ R să fie o funcţie Rolle , continuă şi derivabilă în intervalul [a, b] cu f ′( x )> 0
sau f ′( x )< 0;
2. f ( a ) * f ( b ) < 0 ⇔ f ( a ) < 0, f ( b ) > 0 sau f ( a ) > 0, f ( b ) < 0 ;
Cele mai utilizate metode numerice aproximative pentru determinarea soluţiilor unei ecuaţii
algebrice sunt:
1. metoda înjumătăţirii intervalului (bisecţiei);
2. metoda coardei (secantei);
3. metoda tangentelor de ordinul I a lui Newton (Newton- Raphson);
4. metoda tangentelor de ordinul II a lui Newton;
5. metoda iterativă pentru ecuaţii de forma x=g(x).
Un caz particular de aplicare a metodelor lui Newton îl constituie extragerea rădăcinii de
ordinul k dintr-un număr pozitiv N .

Una dintre cele mai cunoscute și mai folosite tehnici de rezolvare a ecuațiilor neliniare este
metoda Newton, denumită uneori și metoda Newton-Raphson sau metoda tangentelor. Ea se
deosebește de alte metode de aproximații succesive prin faptul că pentru fiecare punct din șirul
aproximațiilor este necesară atât evaluarea funcției f(x) ce definește ecuația, cât și a derivatei acesteia
f '(x).
Metoda tangentelor de ordinul I a lui Newton este o metodă ce permite calculul aproximativ al
soluţiei unei ecuaţii algebrice f(x)=0 cu ajutorul tangentei la graficul funcţiei f(x) în punctul xn.
Se consideră funcţia f(x) care îndeplineşte următoarele condiţii: este continuă şi derivabilă pe
intervalul [a, b], îşi schimbă semnul: f ( a ) ∙ f ( b ) <0, este strict monotonă ( f’(x) >0 sau f’(x) <0) şi
graficul ei nu admite nici un punct de inflexiune pe intervalul [a, b]: f”(x)≠0. În aceste condiţii funcţia
admite o singură rădăcină în intervalul [a, b] şi se poate aplica metoda tangentelor de ordinul I a lui
Newton. Prin dezvoltarea în serie Taylor a funcţiei f(x) în jurul punctului x=a se obţine:
x−a ' ( x−a )2 ' ' ( x−a )3 ' ''
f ( x )=f ( a ) + ∙ f ( a )+ ∙ f ( a )+ ∙ f ( a ) +⋯
1! 2! 3!
Reţinând doar primii doi termeni ai acestei dezvoltări, se obţine ecuaţia unei drepte care
reprezintă tangenta la graficul funcţiei în punctul A, aşa cum rezultă şi din figura 1:
'
y 1=f ( a ) +( x −a)∙ f ( a )
 Dacă în ecuaţia anterioară se pune condiţia y 1=0 , se obţine punctul de intersecţie al tangentei
cu axa Ox:
f (a )
x 1=a− '
f ( a)
Prin dezvoltarea în serie Taylor a funcţiei f(x) în jurul punctului x=b şi reţinerea primilor doi
termeni se obţine tangenta la graficul lui f(x) în punctul B, care intersectează axa Ox în punctul x1
(figura 1):
f (b )
x 1=b− '
f ( b)

Figura 1

Ţinând seama de relaţiile de mai sus, rezultă formula de recurenţă a metodei tangentelor de
ordinul I a lui Newton (Newton-Raphson):

f ( xn)
x n+1=x n −
f ' ( xn )

Observaţii
1. Alegerea punctului de start pentru aplicarea metodei tangentelor este importantă întrucât
soluţiile corespunzătoare celor n iteraţii trebuie să fie convergente către soluţia exactă, adică în
interiorul intervalului (a, b). Se observă din figura 1 că valorile x1 x2 ,... corespunzătoare punctului de
start x=b se află în interiorul intervalului în timp ce prima valoare x1 corespunzătoare punctului de
start x=a se află în afara lui.
2. Dacă prima derivată a funcţiei se anulează în interiorul intervalului (a, b), (sau nu este strict
pozitivă sau negativă) metoda nu este convergentă aşa cum se poate observa în exemplul din figura 2.

1
 3. În cazul în care a doua derivată a funcţiei se anulează în interiorul intervalului (a, b), graficul
funcţiei admite un punct de inflexiune în interiorul intervalului (a, b) şi metoda nu este convergentă aşa
cum se poate observa în exemplul din figura 3.

Figura 2

Figura 3
Concluzii
Condițiile de convergență ale metodei Newton sunt relativ complexe ca formă și se referă nu
numai la funcția f(x), ci și la primele sale două derivate, f '(x) și f ''(x).
Marele avantaj al metodei Newton este rata mare de convergență.
În apropierea soluției exacte, se asigură practic dublarea numărului de cifre exacte ale soluției
calculate la fiecare iterație. Aceasta proprietate remarcabilă este "cartea de vizita" ce recomandă
metoda Newton ca fiind cea mai eficientă cale de rezolvare a unei ecuații neliniare pentru care este
posibila evaluarea derivatei f '(x). Remarcați totuși precizarea din fraza anterioara ("În apropierea
soluției exacte...") si nu uitați condițiile de convergență atât de alambicate, care se referă atât la funcția
f(x), cât și la primele sale două derivate. Din aceste cauze, despre metoda Newton se spune ca are
proprietăți locale de convergenta foarte bune, dar se poate comporta lamentabil la nivel global. În

2
situațiile din urmă, metoda Newton poate fi aplicată ca o procedură terminală, pentru rafinarea
eficientă și foarte rapidă a unei aproximații obținute prin aplicarea, în prima fază, a unei alte metode,
mai puțin sensibile din punctul de vedere al convergenței dar, în principiu, mai lentă.

Exemplu de implementare a aplicației

Folosind metoda tangentelor de ordinul I a lui Newton să se afle rădăcina ecuaţiei algebrice
transcendente: ln x + 3x2 − 4x −1 = 0 , cu o eroare ε<10-5 (cu cinci zecimale exacte), ştiind că această
rădăcină se află în intervalul [1, 2]. Să se reprezinte grafic ecuația dată și soluția găsită.

Notând f ( x )=ln ( x ) +3 ∙ x2−4 ∙ x−1, atunci derivatele lui f ( x ) sunt:

1 −1
f ' ( x )= +6 ∙ x−4 ș i f ' ' ( x )= 2 + 6
x x
Se observă că în intervalul [1, 2] sunt îndeplinite condiţiile cerute:
' ''
f ( x ) >0 ș i f ( x ) ≠ 0
f ( xn)
Pentru determinarea soluţiei aproximative se aplică relaţia de recurenţă x n+1=x n − ' luând
f ( xn)
ca punct de start x=2 , obţinându-se valorile din tabelul 1

Pas xn f(xn) f '(xn) xn+1 f(xn+1) Eroarea ξ

1 2 3.693147 8.5 1.565512 0.538649 0,434488
2 1.565512 0.538649 6.031841 1.476211 0.022232 0,089301
3 1.476211 0.022232 5.534677 1.472194 4.47E-05 0,004017
4 1.472194 4.47E-05 5.512424 1.472186 1.82E-10 0,000008

Se observă din tabel de mai sus că această metodă este rapid convergentă. Soluţia aproximativă
a ecuaţiei calculată cu şase zecimale exacte este ξ=1,472194.

Rezolvare în matlab:
Pentru determinarea soluţiei ecuaţiei date, prin metoda tangentelor de ordinul I a lui Newton, se
aplică algoritmul prezentat mai jos:
clear
clc
er=0.0000000001 % se impune eroarea de calcul
n=50; % se stabileste numarul maxim de iteratii admise
x=zeros(n,1); % se vor stoca valorile pentru variabila x
x(1)=2; % se impune punctul de start al cautarii solutiei
for k=1:n
% se calculeaza valoare functiei date in fiecare punct x(k)
f(k)=log(x(k))+3*x(k)^2-4*x(k)-1;
% se calculeaza valoare derivatei functiei date in fiecare punct x(k)
g(k)=1/x(k)+6*x(k)-4;
% formula de recuren?? a metodei tangentelor de ordinul I a lui Newton (Newton-Raphson)
x(k+1)=x(k)-(f(k)/g(k));
% se impune conditia de oprire a calculelor
if abs(f(k))<er;
break
end
end
iteratii_efectuate=k % numarul de iteratiii executate
solutie=x(k) % solutia care s-a gasit

% mai jos sunt codurile de afisare grafica

a=1:0.1:2;
b=log(a)+3*a.^2-4*a-1;

3
plot(a,b);
grid on
hold on
stem(x(1:k),f(1:k));

În figura de mai jos poate fi observată maniera în care este depistată soluția.

Probleme propuse spre rezolvare

Problema 1
- Să se implementeze algoritmul metodei tangentei. Pe baza implementării să se
2
determine o rădăcina a ecuaţiei : x −14 x +45=0 aflată în intervalul [0, 14] cu precizia de
0.0000000001 ( zece zecimale exacte), impunând punct de start 7.2
2
- Realizaţi o reprezentare grafică 2D a ecuaţiei : x −14 x +45=0 în intervalul [0, 20]
- Realizaţi o reprezentare grafică 2D a modului în care se depistează rădăcina ecuaţiei
folosind sintaxa stem.

Problema 2
- Să se implementeze algoritmul metodei tangentei. Pe baza implementării să se
3 2
determine o rădăcina a ecuaţiei : x −21 x +138 x−280=0 aflată în intervalul [2, 12] cu
precizia de 0.001, impunând punct de start 8.
3 2
- Realizaţi o reprezentare grafică 2D a ecuaţiei : x −21 x +138 x−280=0 în intervalul
[2, 12]
3 2
- Marcaţi pe graficul funcţiei x −21 x +138 x−280=0 rădăcina găsită, cu un cerc negru.

Problema 3
- Să se implementeze algoritmul metodei tangentei. Pe baza implementării să se
1 1
44⋅ 2 −15⋅ +1=0
determine o rădăcina a ecuaţiei : x x aflată în intervalul [0, 12] cu
precizia de 0.01, impunând punct de start 8.
1 1
44⋅ 2 −15⋅ +1=0
- Realizaţi o reprezentare grafică 2D a ecuaţiei : x x în intervalul [2, 25]

4
- Realizaţi o reprezentare grafică 2D a modului în care se depistează rădăcina ecuaţiei
folosind sintaxa stem.