CARACTERIZEREA

PERONAJULUI
ION
Capodoperă a literaturii române interbelice , romanul „Ion” de Liviu Rebreanu apare în anul
1920, fiind considerat de Eugen Lovinescu primul roman românesc obiectiv. Opera descrie realitatea
vieții rurale din perioada interbelică, și totodată veșnicul conflict între clasele sociale, ilustrat prin
nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.
Ion, protagonistul romanului cu același nume, scris de Liviu Rebreanu, reprezintă un punct de
reper în literatura română, întrucât prin intermediul său este descrisă viața în mediul rural de la
începutul secolului al XX-lea.
Din punct de vedere social, Ion este tipul țăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăște din
convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. . Inițial, Ion este prezentat ca
având o poziție sociala modesta, considerat „sărăntocul satului”, lucru care ii dezvolta un puternic
complex de inferioritate și o dorință obsesiva de schimbare a statutului prin orice mijloace. În societatea
în care trăiește este pus accentul pe lucrul material, și nu pe valorile morale, fapt ce îl determină pe
protagonist să încerce să-și câștige demnitatea în fața sătenilor prin acumularea a cat mai multor
pământuri. Astfel, în urma căsătoriei cu Ana, aceasta contribuind la sporirea averii lui, țăranul îşi
îmbunătățește vizibil imaginea în societate, devenind un om înstărit cu o avuție impresionanta. Totuși,
acest nou statut nu îl salvează în ochii societății pe deplin, nereușind să primească demnitatea dorita,
eroul fiind considerat principalul vinovat pentru decăderea morală și psihologică a Anei, care a
determinat-o în cele din urmă să își ia viața.
Statutul psihologic îi reda lui Ion modul de gândire, modificând-se treptat odată cu înaintarea
acțiunii, schimbările având loc pe seama statutului social. Spre început, mentalitatea lui Ion este
dominata de încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice sentiment. În
acest context, atitudinea sa materialista îl determină pe erou să renunțe la iubirea pentru Florica, în
favoarea oportunității de a-și mări averea „Si pentru o muiere să rămân o viață calic?” Mai apoi, după ce
sa căsătorește cu Ana și intră în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, Ion devine mult mai încrezător în
sine „semeț și cu nasul pe sus”. Totodată, aflat în aceasta nouă ipostază, realizează că fericirea
sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în momentul în
care este cu persoana iubită, fapt ce îi stârnește încă o data râvnirea pentru dragostea Floricăi „Ce folos
de atâtea pământuri, daca cine ti-e drag pe lume nu e al tău?” Astfel, statutul psihologic al lui Ion este
marcat de un conflict interior între glasul pământului și glasul iubirii, acestea soluționând-se prin
moartea personajului. Ion este un personaj realist cu o psihologie bine individualizată, care contrazice
stereotipia de mecanism a vieții satului.
Statutul moral al taranului este conturat prin intermediul trăsăturilor morale. Printre acestea se
regăsește orgoliul de care da dovada fața de Vasile Baciu prin răspunsul său, atunci când tatăl Anei îi
propune să se căsătoreasca cu fiica sa „Da’ ce sa fac cu ea?” De asemenea, protagonistul mai este
caracterizat de hărnicie, ambiție, redate prin atitudinea fața de pământ, pentru acesta având o mare
plăcerea sa-l lucreze „ îi plăcea să muncească și își respecta orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care
se trezesc la primele ore ale dimineții”. Încă o trăsătura relevantă în descrierea personajului o constituie
inteligența sa nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru a se îmbogăți.
Setea de pământ este trăsătura dominantă a personalității sale, fiind marcat de un puternic
simț al proprietății „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleșindu-
l”. Relevantă pentru această trăsătură este scena sărutării pământului din capitolul Sărutarea, unde este
evidențiată relația specială dintre Ion și pământ, pe care-l sărută ca pe-o „ibovnică” și de care se simte
atras ca de brațele unei iubiri pătimașe. Gestul său exprimă idolatria fața de pământ și îi justifică patima.
Imediat după ce intră în posesia pământului lui Vasile Baciu, așa cum îşi dorise, Ion așteaptă sosirea
primăverii pentru a se putea bucura de imaginea pământului pe care îl stăpânește. Astfel că într-o zi de
luni, îmbrăcat în haine de sărbătoare, pleacă spre cel mai bun loc pe care îl primise şi trăiește din plin
patima posesiunii. Pământul e privit erotizat, iar gestul sărutării sale se naște involuntar, demonstrând
intensitatea trăirilor sale.
O altă trăsătura a personajului este lăcomia, având la bază dragostea pentru pământ și
aspirația eroului de a-și depăși condiția de țăran modest. Semnificativă în acest sens este secvența în
care Ion, resimțind o frustrare din cauza faptului că a avut neșansa sa se nască într-o familie săracă, intră
cu plugul în pământul vecinului său, Simion Lungu. Gestul personajului se naște din dorința de a recupera
pământul pe care părinții săi, din neștiința de a-şi gestiona averea, l-au pierdut în timp, așa cum reiese
chiar din gândul său „Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu”. Monologul este dublat de
notația naratorială ce dezvăluie intensitatea dorinței „ cu obrajii aprinși de o poftă nestăpânită”. Aceasta
trăsătura dominanta prinde și mai mult contur prin secvența finalului nunții care surprinde atitudinea
nefirească a lui Ion fața de soția sa, când, văzând că Ana este supărată, acesta îi ignoră suferința,
prezentând interes doar pentru suma obținută în urma căsătoriei „amu ce te ai bocești? Că doar nu merg
la spânzurătoare… Oare cât s-o fi strâns?”
Un prim element de structură relevant pentru construcția personajului îl reprezintă mijloacele
de caracterizare. În descrierea lui Ion este utilizată tehnica pluriperspectivismului, care arată felul în care
protagonistul este privit de către celelalte personaje. Astfel, în mod direct, domnul Herdelea relevă o
parte dintre calitățile țăranului „e băiat cumsecade, e harnic, e isteț”, în timp ce Belciug pune accentul pe
latura lui negativă „ești un bătăuș și un om de nimic”. În mod indirect, prin fapte, gesturi, atitudini, limbaj
îi este reliefată agresivitatea, impunându-și voința prin forță. Jignit la horă- în fața satului de către Vasile
Baciu care-l numește „sărăntoc”, „hoț”, Ion reacționează potrivit firii sale impulsive, violent „ îi clocotea
sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată apoi sfârteca în bucățele”.
Conflictele romanului sunt semnificative și se află în strânsă legătură cu construcția
personajului . Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pământ în satul tradițional, în care
statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are. Drama lui Ion este cea a țăranului
nemulțumit de condiția sa- nu poate însemna nimic în ordinea socială și umană a lumii, din cauza lipsei
averii. Mândru şi orgolios, conștient de calitățile sale, acesta nu îşi acceptă condiția şi este pus în situația
de a alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Conflictul de natură exterioară este dat de eterna
neînțelegere pe plan social între cei privilegiați și cei marginalizați și se manifestă între Ion al Glanetașului
și Vasile Baciu, legat de posesia pământurilor, Ana fiind doar pretextul neglijabil al confruntării.
Adevărata dimensiune a dramei personajului principal o dă conflictul interior între glasul pământului şi
glasul iubirii. Pământul și iubirea îi vorbesc la un moment dat cu același glas, nu mai au voci distincte, iar
polifonia aceasta grăbește drumul eroului spre moarte. Conflictul interior este valorificat prin alegerile
făcute de Ion pe parcurs, căpătând o tensiune dramatică în momentul în care acesta alege definitiv, la
nunta sa, să asculte glasul pământului în detrimentul glasului iubirii.
Prin opera „Ion”, Liviu Rebreanu reușește să urmărească firul vieții rurale, și mai exact, a
personajului a cărui obsesie pentru avere și pământ a atins extremul, arătând că pentru el bogăția este
mai importantă decât valorile și demnitatea, făcând din acesta un personaj reprezentativ al literaturii
române.