Liviu rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, întrucât ,,Ion,,

este privit ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române’’ .

Romanul ,,Ion,, a fost publicat in 1920 si reprezintă un roman realist, de tip obiectiv care
ilustrează viziunea ţăranului din secolul al xx-lea.

Acţiunea este bazată pe antiteza în care personajul principal, al cărui nume îl poartă şi
romanul, se află. Această antiteză îi nimiceşte fiecare fărâmă de omenie, lăsând în urmă un corp
neînsufleţit. Situaţia îi atacă sufletul şi reuşeşte să îl învingă, astfel, personajul nutrit de
dragostea pe care o poarta Floricăi este pus în cele mai mari dileme, dorinţa de a deţine pământ
fiind mai mare şi tot mai mare, iar bariera societăţii lăsându-şi o amprentă adâncă asupra
deciziilor sale. Viziunea ţăranului se bazează pe faptul că averea defineşte omul şi nu invers.

Pesrsonajul principal este proiectat cu cea mai mare grijă şi retuşat cu fiecare detaliu
minor. Modalitatea de construcţie a acestuia este bazată pe structura şi limbajul operei care
ajută la întelegerea perioadei şi vremurilor grele care afectează viziunea oamenilor şi prin
statutul moral, sociologic si psihologic, .

O primă modalitate de construcţie a personajului este structura şi limbajul operei.

Limbajul contribuie la caracterul realist al textului, atribuind textului culoare locală prin
intermediul regionalismelor şi al expresiilor populare. Chiar şi stilul lui Rebreanu este specific
realismului. Deşi figurile de stil nu lipsesc, stilul este cenuşiu, sobru, solemn, obiectiv, precis.
Prin limbajul, stilul operei şi prin culoarea locală formată suntem transpuşi în acea perioadă în
care traiul era unul destul de greu, astfel situaţiile dificile din acea vreme, astăzi nu pot fi la fel
reproduse şi nu au aceeaşi intensitate, fapt prin care limbajul intensifică situaţia şi viziunea
greşită a unor săteni pentru care investiţia majoră fiind destinată obiectelor fizice ci nu păcii şi
liniştii sufleteşti, astfel parcursul protagonistului este unul cu mult mai tragic faţa de cel
imaginat. Romanul este alcătuit din două parţi opuse în care se evidenţiază transformarea
personajului principal. Opera are structura circulară, evidenţiată de simetria incipitului cu cea a
finalului care simbolizează ideea că viaţa are propria direcţie şi işi continuă cursul indiferent de
felul în care oamenii procedează, iar această viaţă însoţită de un destin, urmăreşte să pedepsească
orice încearcare de înşelăciune. Compoziţia romanului trădează tehnica modernă a structurii
originale, pe care scriitorul a folosit-o, astfel, circuitul închis împânzit de simetrie oferă o atenţie
sporită asupra protagonistului, fiind o metoda foarte perspicace de construcţie a acestui personaj.

O a doua modalitate de construcţie a personajului este reprezentată de statutul moral,

sociologic si psihologic al personajelor. Statutul social al eroului este acela de țăran sărac din
zona Ardealului, patima sa pentru pământ izvorând din convingerea că acesta îi va susține
demnitatea și valoarea în comunitate. Inițial, Ion are o poziție socială modestă : „sărăntocul
satului” ceea ce îi generază un puternic complex de inferioritate însoțit de dorința obsesivă de
schimbare a statutului, indiferent de mijloace. Societatea în care trăiește îi pune în prim plan pe
cei cu averi semnificative, pe când cei săraci, fără pământuri, sunt deopotrivă marginalizați, lucru
ce alimentează obsesia protagonistului. În urma căsătoriei cu Ana, statutul acestuia se
transformă, devenind un om înstărit cu o avuție impresionantă, însă acest nou statut nu îl
salvează pe deplin în ochii societății, fiind considerat principalul vinovat pentru decăderea
psihologică și morală a Anei. Statutul psihologic al personajului îi redă modul de gândire. Pe
parcursul operei, acesta se modifică treptat. Mentalitatea lui Ion este dominată de încercarea
dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice alt sentiment: acesta renunțând
la iubirea pentru Florica în favoarea oportunității de a-și mări averea. Ulterior, realizează că
fericirea sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în
momentul în care este cu persoana iubită. Statutul moral este reliefat prin intermediul trăsăturilor
morale. Orgoliul protagonistului reiese din replica sa față de Vasile Baciu „Da’ ce să fac cu ea?”.
Ion este caracterizat atât de hărnicie, care reiese din faptul că „ îi plăcea să muncească și
respectea toate orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care se trezesc la primele ore ale
dimineții”, ambiție – atitudinea față de pământ și dispoziția sa de a trece peste orice ca să își
atingă scopul și inteligența nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana
pentru a se îmbogăți. Trăsătura dominantă a lui Ion este dragostea sa față de pământ, marcat fiind
de un puternic simț al proprietății. Situatia dificilă a acestuia este încheiată cu sfârşitul tragic al
acestuia.

Portretul final al personajului este realizat prin destinul său, prin consecinţele dobândite
în urma acţiunilor sale. Orice încercare de a înşela destinul este pedepsită drastic, iar lucrurile
trebuie făcute cu pasiune. Ion este un personaj amplu conturat foarte bine şi construit cu grijă.
Sacrificiul personajului a fost un sacrificiu necesar pentru atenţionarea unor persoane care ar
putea sa îi urmeze destinul.