„Construcția personajului- Ion”

de Liviu Rebreanu

Capodoperă a literaturii române interbelice , romanul „Ion” de Liviu Rebreanu apare în anul
1920, fiind considerat de Eugen Lovinescu primul roman românesc obiectiv. Opera descrie realitatea
vieții rurale din perioada interbelică, și totodată veșnicul conflict între clasele sociale, ilustrat prin
nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Ion, protagonistul romanului cu același nume, scris de Liviu Rebreanu, reprezintă un punct de reper în
literatura română, întrucât prin intermediul său este descrisă viața în mediul rural de la începutul
secolului al XX-lea.

Din punct de vedere social, Ion este tipul țăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăște
din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. . Inițial, Ion este
prezentat ca având o poziție sociala modesta, considerat „sărăntocul satului”, lucru care ii dezvolta un
puternic complex de inferioritate și o dorință obsesiva de schimbare a statutului prin orice mijloace.
În societatea în care trăiește este pus accentul pe lucrul material, și nu pe valorile morale, fapt ce îl
determină pe protagonist să încerce să-și câștige demnitatea în fața sătenilor prin acumularea a cat
mai multor pământuri. Astfel, în urma căsătoriei cu Ana, aceasta contribuind la sporirea averii lui,
țăranul îşi îmbunătățește vizibil imaginea în societate, devenind un om înstărit cu o avuție
impresionanta.

Statutul psihologic îi reda lui Ion modul de gândire, modificând-se treptat odată cu înaintarea
acțiunii, schimbările având loc pe seama statutului social. Spre început, mentalitatea lui Ion este
dominata de încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice sentiment.
În acest context, atitudinea sa materialista îl determină pe erou să renunțe la iubirea pentru Florica, în
favoarea oportunității de a-și mări averea „Si pentru o muiere să rămân o viață calic?” Mai apoi, după
ce sa căsătorește cu Ana și intră în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, Ion devine mult mai încrezător
în sine „semeț și cu nasul pe sus”. Totodată, aflat în aceasta nouă ipostază, realizează că fericirea
sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în momentul în
care este cu persoana iubită, fapt ce îi stârnește încă o data râvnirea pentru dragostea Floricăi „Ce folos
de atâtea pământuri, daca cine ti-e drag pe lume nu e al tău?” Astfel, statutul psihologic al lui Ion este
marcat de un conflict interior între glasul pământului și glasul iubirii, acestea soluționând-se prin
moartea personajului. Ion este un personaj realist cu o psihologie bine individualizată, care contrazice
stereotipia de mecanism a vieții satului.

Statutul moral al taranului este conturat prin intermediul trăsăturilor morale. Printre acestea
se regăsește orgoliul de care da dovada fața de Vasile Baciu prin răspunsul său, atunci când tatăl Anei îi
propune să se căsătoreasca cu fiica sa „Da’ ce sa fac cu ea?” De asemenea, protagonistul mai este
caracterizat de hărnicie, ambiție, redate prin atitudinea fața de pământ, pentru acesta având o mare
plăcerea sa-l lucreze „ îi plăcea să muncească și își respecta orele de muncă, exact ca ceilalți săteni, care
se trezesc la primele ore ale dimineții”. Încă o trăsătura relevantă în descrierea personajului o constituie
inteligența sa nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru a se îmbogăți.

Setea de pământ este trăsătura dominantă a personalității sale, fiind marcat de un puternic simț al
proprietății „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleșindu-l”.
Relevantă pentru această trăsătură este scena sărutării pământului din capitolul Sărutarea, unde este
evidențiată relația specială dintre Ion și pământ, pe care-l sărută ca pe-o „ibovnică” și de care se simte
atras ca de brațele unei iubiri pătimașe. Gestul său exprimă idolatria fața de pământ și îi justifică patima.
Imediat după ce intră în posesia pământului lui Vasile Baciu, așa cum îşi dorise, Ion așteaptă sosirea
primăverii pentru a se putea bucura de imaginea pământului pe care îl stăpânește. Astfel că într-o zi de
luni, îmbrăcat în haine de sărbătoare, pleacă spre cel mai bun loc pe care îl primise şi trăiește din plin
patima posesiunii. Pământul e privit erotizat, iar gestul sărutării sale se naște involuntar, demonstrând
intensitatea trăirilor sale.

O alta trasatura semnificativă în acest sens este secvența în care Ion, resimțind o frustrare din cauza
faptului că a avut neșansa sa se nască într-o familie săracă, intră cu plugul în pământul vecinului său,
Simion Lungu. Gestul personajului se naște din dorința de a recupera pământul pe care părinții săi, din
neștiința de a-şi gestiona averea, l-au pierdut în timp, așa cum reiese chiar din gândul său „Măcar o
brazdă să-mi iau înapoi din pământul meu”. Monologul este dublat de notația naratorială ce dezvăluie
intensitatea dorinței „ cu obrajii aprinși de o poftă nestăpânită”.

Un prim element de structură relevant pentru construcția personajului îl reprezintă mijloacele de

caracterizare. În descrierea lui Ion este utilizată tehnica pluriperspectivismului, care arată felul în care
protagonistul este privit de către celelalte personaje. Astfel, în mod direct, domnul Herdelea relevă o
parte dintre calitățile țăranului „e băiat cumsecade, e harnic, e isteț”, în timp ce Belciug pune accentul
pe latura lui negativă „ești un bătăuș și un om de nimic”. În mod indirect, prin fapte, gesturi, atitudini,
limbaj îi este reliefată agresivitatea, impunându-și voința prin forță. Jignit la horă- în fața satului de
către Vasile Baciu care-l numește „sărăntoc”, „hoț”, Ion reacționează potrivit firii sale impulsive, violent
„ îi clocotea sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată apoi sfârteca în
bucățele”.

Prin opera „Ion”, Liviu Rebreanu reușește să urmărească firul vieții rurale, și mai exact, a
personajului a cărui obsesie pentru avere și pământ a atins extremul, arătând că pentru el bogăția este
mai importantă decât valorile și demnitatea, făcând din acesta un personaj reprezentativ al literaturii
române.