LIVIU REBREANU – “ION”

Caracterizarea personajului principal

Liviu Rebreanu – prozator foarte important din perioada interbelică – autor al unor opere literare
care pun bazele modernizării romanului românesc – ex: „ION”, roman realist obiectiv, publicat în
1920, având ca temă cele două patimi ale personajului eponim: patima pentru pământ și cea
pentru femeia iubită.
Tema – aspect care se reflectă în compoziția romanului prin raportarea la personajul principal: cele
două părți cu titluri semnificative, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” – ideea celor două forțe care
îl domină pe Ion; alte aspecte ale compoziției:
- Planurile – țăranii
– Intelectualii
- Forma ordonată și echilibrată, sugerată de titlurile capitolelor „Începutul” și „Sfârșitul” și de
simetria dintre incipit și final.
- Ex: – incipitul – drumul care intră în satul Pripas, pe lângă crucea de tablă ruginită,
ajungând
în curtea Todosiei, mama Floricăi, unde se ține duminica hora satului.
– finalul – drumul care iese din sat, pornind din curtea Todosiei, „unde va petrece
poporul” după sfințirea noii biserici – traseul invers, având în ajutor tehnica
cinematografică (privirea naratorului – ca o cameră de filmat).
Relațiile spațiale și temporale – aspecte bine definite, în cadrul cărora este urmărit destinul lui Ion:
- spațiul satului ardelean, în timpul stăpânirii austro-ungare – cronotopul realist, în cadrul
căruia sunt plasate momentele subiectului și conflictele în care este implicat personajul
principal.
- Statutul familial și social – date biografice care formează caracterizarea directă făcută de
narator cu ocazia expozițiunii:
la hora satului sunt evidențiate categoriile de personaje – țărani bogați, cei săraci si
autoritățile.
- Ex: Ion este un personaj din categoria țăranilor săraci: naratorul omniscient, arată că este
fiul Zenobiei și a lui Alexandru Glanetașu, tatăl risipind de mult timp zestrea mamei și
aducând, cu lenea și cu patima băuturii, familia pe o treaptă a sărăciei de unde Ion vrea să
se ridice cu orice preț.
- Intriga – urmarea acestei situații – evidențierea dorinței lui Ion de a avea pământ, trăsătură
importantă a personajului, care îl face să o părăsească pe Florica, fata iubită dar săracă și
să o cucerească pe Ana, pe care nu o iubește, dar care este bogată. → o scenă relevantă
pentru dorința puternică a lui Ion de a obține pământ- la horă, când Vasile Baciu, tatăl Anei,
văzându-i împreună, îi adresează furios insultă „Sărăntocule!”, ceea ce îl face pe Ion mai
hotărât să o cucerească pe Ana.
- Conflictul social – între țăranul sărac și cel bogat, primul vrând să dobândească pământul
și prin acesta și respectul celorlalți, iar al doilea arătându-și disprețul pentru cei nevoiași.
- Dezvoltarea acțiunii – momentul cel mai amplu, evidențiind statutul psihologic și moral a lui
Ion, mai ales prin caracterizarea indirectă din fapte și din relația cu alte personaje:
- Dezumanizarea pornește de la dilema tragică, rezolvată de Ion prin alegerea pământului în
locul iubirii și va continua cu viața tragică, el încercând să își schimbe destinul, provocând
suferință celor din jur: Vasile Baciu nu îl acceptă ca ginere, Ion îl constrânge lăsând-o
1|Page
 însărcinată pe Ana: cei doi o alungă de la unul la altul; Vasile Baciu acceptă până la urmă,
ca să nu se facă și mai mult de râsul satului; Au loc nunta lui Ion cu Ana, nunta Floricăi cu
George, nașterea copilului lui Ion, Petrișor și conflictul lui Ion cu Simion Lungu pentru câteva
brazde de pământ.
- O scenă relevantă pentru indiferența față de Ana și pentru patima lui Ion față de Florica – la
nunta lui, Ion joacă cu Florica și și-o imaginează drept mireasa lui, „ uitând de tot de Ana”,
episod care unește patima cu vina tragică. Ana a început să înțeleagă că Ion a folosit-o doar
ca sursă de îmbogățire și că gândurile lui au rămas la Florica.
- Unul din punctele culminante – sinuciderea Anei când află că nici măcar nașterea
copilului nu l-a făcut pe Ion să o uite pe Florica. Alte puncte culminante: moartea copilului,
încercarea lui Vasile Baciu de a-și recăpăta pământurile, încheiată cu un eșec (înțelegerea
între el, Ion și preot ca, în cazul în care Ion ar muri fără urmași, pământul să rămână
bisericii); sărutul pământului, dezvăluirile Savistei, oloaga satului, adăpostită de George,
despre relația dintre Ion și Florica.
- Deznodământul – uciderea lui Ion de către George, cu lovituri de sapă, înainte de sfințirea
noii biserici – ultimele aspecte tragice, catharsis si thanatos - purificarea prin suferință a
gândurilor înaintea morții, el agonizând întreaga noapte și moartea povestită de fiorul rece,
încă de când a sărutat pământul.
- Trăsăturile lui Ion – înregistrează o involuție morală, căsătoria din interes, practicată și de
alții dar fără dezumanizarea la care ajunge el, fiind însoțită de transformarea calităților de la
începutul romanului (inteligența și hărnicia) și trăsături negative (lăcomia, indiferența și
cruzimea). Ion iese din tiparul tradițional și se individualizează, urmând un drum tragic, iar
moartea lui apare ca o pedeapsă pentru încălcarea moralei colective.
→ portretul veridic, creat prin mijloace de caracterizare directe și indirecte evidențiază un
personaj reprezentativ în transformare și complex, deci încadrat în realism.

2|Page