Ion

Liviu Rebreanu
„Ion„ de Liviu Rebreanu se încadrează în categoria romanului realist de tip
obiectiv, roman social, monografia satului românesc transilvănean de la
începutul secolului trecut, publicat în 1920.
Criticul Eugen Lovinescu aprecia că este „prima mare creație epică obiectivă din
literatura română”.
Tema romanului o constituie lupta țăranului român din Ardeal pentru pământ
într-o societate în care singura măsură a valorii umane este averea.
Din punct de vedere compozițional romanul are 2 părți numite sugestiv: „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii” fiecare fiind structurate în capitole cu titluri
semnificative.
Acțiunea romanului se desfășoară pe 2 planuri narative, un prim plan vizează
viața satului din rândul cărora se desprinde figura și destinul lui Ion, iar cel de al
doilea plan este mai puțin dramatic și prezintă viața intelectualității.
Aceste două planuri se derulează paralel, dar se și intersectează deoarece
prezintă imagini ale aceleiași lumi, o lume complexă, prezentată monografic.
Romanul are un caracter simetric dat de relația din incipitul și finalul romanului:
imaginea drumului care intră și care iese din sat, sat îmbrăcat în straie de
sărbătoare, astfel romanul este străbătut de metafora drumului.
Incipitul romanului prezintă drumul ce intră în satul Pripas și se continuă cu
secvența horei care are loc „pe ulița din dos la Tudosia, văduva lui Maxim
Oprea” unde se strânge tot satul.
Acesta este momentul în care sunt prezentate majoritatea personajelor, dar și
relațiile dintre acestea. Încă de la început este prezentat conflictul dintre Ion și
Vasile Baciu, tatăl Anei, fata cu care vrea să se căsătorească Ion atras mai mult
de averea acesteia decât de glasul inimii. Ion o iubea pe Florica, o fată frumoasă
dar săracă la care renunță preferând să asculte glasul pământului și nu pe cel al
iubirii.
La horă se află preotul și o parte a familiei Herdelea, protagoniștii altui conflict
prin adoptarea unei atitudini diferită față de Vasile Baciu.
Ion, flăcău harnic, „chipeș și iute ca mă-sa” , deși o iubește pe Florica, îi face
curte Anei pentru că aceasta este bogată „are case, pământuri și vite multe”, se
formează rivalitate între Ion și George Bulbuc, fiul altui bogătaș, un flăcău
harnic, înstărit, dar cam „tomnatic” deoarece Ana fusese promisă de către tatăl ei
lui George Bulbuc.
Această rivalitate se accentuează în momentul în care Vasile Baciu fiind beat îl
jignește pe Ion „sărăntoc și flandură”, lovit în demnitate de jignirile aduse la
adresa lui, Ion devine și mai hotărât să o seducă pe Ana și astfel să fie acceptat
de Vasile ca ginere, considerând că astfel își recapătă demnitatea.
Ion nu se mulțumește doar cu zestrea primită și vrea să intre în posesia tuturor
pământurilor lui Vasile Baciu motiv pentru care face presiuni asupra Anei, îl dă
în judecată pe Vasile și speră că va primi mai mult când se va naște fiul său.
Tratată cu brutalitate de către soț, dar și de tată, lovită cu vorba de către soacră-
sa, Ana își pune capăt zilelor, iar la scurt timp moare și copilul, nemulțumindu-l
pe Ion care crede că va pierde toată averea.
Între timp, Florica se căsătorește cu George, însă este dorită în continuare de
Ion, care încearcă să repare prietenia cu George pentru a fi mai aproape de
Florica.
Drumurile frecvente ale lui Ion când George nu e acasă o determină pe Savista,
oloaga satului pe care George o luase sub acoperișul său, să îi mărturisească
acest lucru lui George care din gelozie îl omoară pe Ion cu sapa ca ironie a
sorții, unealta cu care se lucrează pământul.
Ion înțelege târziu că pământul pe care și l-a dorit atât de mult în final i-a adus
moartea.
Celălalt plan narativ, mai puțin dramatic, prezintă scene din viața
intelectualității, a familiei Herdelea care cunoaște diferite situații și de aceea se
bucură când Laura, fiica cea mare, se căsătorește cu teologul Pintea, Herdelea
trăiește emoțiile unei licitații pentru că nu reușise să plătească ratele, se implică
politic contrar convingerilor sale pentru a ieși din conflictul cu autoritățile, dar
își atrage disprețul românilor. Este obligat să părăsească satul și să caute altă
slujbă, intră în conflict și cu preotul Belciug cu care se împacă la sfințirea
bisericii, visul împlinit al preotului. Aceștia se invidiază, se insultă, ajung și la
judecată, însă se implică în problemele țăranilor și se împacă.
Așadar, romanul „Ion” este un roman realist, obiectiv, social, o monografie a
satului românesc din Ardeal deoarece surprinde diferențele sociale, relația
cetățenilor cu autoritățile, dar și unele destine puternic conturate.