Ion

de Liviu Rebreanu

Ion de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920. Este un roman cu tematica
traditionala:prezinta spatiulrural cu obiceiurile vietii specific
(nunta,hora,inmormantare,etc), cu clasele sociale existente ( tarani, intelectuali), cu
institutiile specifice (scoala,biserica,judecatorie).

Realismul este un current literar, ce se caracterizează prin reprezentarea veridică a

realităţii, prin absenţa idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care
acţionează acestea. Omul este prezent ca un produs al mediului social-istoric în
care trăieşte şi cu care este în interdependenţă.

Preocuparea scriitorilor realisti pentru faptul trait, pentru document il conduce pe

Liviu Rebreanu la crearea romanului sau, autorul inspirandu-se din intamplari
traite sau la care a fost martor. Astfel, bataia cu cel mai “becisnic” fecior din sat,
discutia cu flacaul harnic din vecini care vedea in lipsa pamantului sursa tuturor
necazurilor sale, precum si sarutarea pamantului de catre un taran imbracat in
straie de sarbatoare, zarit de autor la marginea satului in care locuia devin sursa de
inspiratie fiind transfigurate artistic in roman.

De asemenea, Liviu Rebreanu isi concepe romanul, in maniera realista, ca un “corp

sferoid” ce inchide in paginile sale un univers rural stratificat social si economic.
Astfel,incipitul si finalul sunt simetrice si sunt construite pe motivul drumului care
intra si iese din Pripas, locul desfasurarii actiunii. Descrierea drumului este marcata
de o serie de toponime: Cluj, trecatoarea Bargaului, Bucovina etc, ce apartin unei
geografii reale, pin care se urmareste crearea impresiei de verosimilitate.

Tema romanului o constituie prezentarea problematicii pământului, în condiţiile

satului ardelean de la începutul sec. al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui ţăran
sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele actelor sale. Temei centrale i se
adaugă cea a iubirii, dar şi aceea a destinului.

Tema romanului şi maniera realistă de ilustrare implică dezvoltarea

caracterului monografic prin prezentarea stratificării sociale, a problemei naţionale,
a relaţiilor dintre ţărănime şi intelectualitatea satului, a riturilor şi obiceiurilor
(naşterea, nunta, înmormântarea).

O scena semnificativa pentru a ilustra tema romanului este cea a horei.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se
afla la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In centrul adunarii este
grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina
etnografica memorabila, prin portul popular, pasii specifici si vigoarea dansului,
adevărata descatusare dionisiaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile
sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii
satului, primarul si chiaburii, asezati pe prispa, discuta separat de taranii mijlocasi.
In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii
umane, fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu care sta pe lângă cei
bogați ca un câine langa ușa bucatariei. Intelectualii satului, preotul Belciug si
familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca „petrecerea poporului”, fara a se
amesteca in joc.

Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a
facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De
aceea in joc sunt numai flacai si fete. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea
bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului.
Decis sa intre în posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, Ion încearca sa o seduca pe
Ana și de aceea o atrage sub umbra unui nuc. În timp ce îi observă buzele subţiri,
el îşi aminteşte de Florica. Se observă următorul aspect: deşi Florica este absentă
fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui Ion care îi face portretul, în schimb, la
Ana, deşi e prezentă, el nu vede decăt gura şi nu îi caută privirea, ceea ce îl
determina pe receptorul textului să fie convins de lipsa afecţiunii lui Ion faţă de
fată. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea
verbala cu Ion, pe care il numeste „hot” si „talhar” pentru ca „sarantocul” umbla
sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului.
Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de
razbunare a flacaului, care la randul sau il va face de rusine lasand-o pe Ana
insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta.
O alta scena semnificativa este cea a nuntii lui Ion cu Ana. Pentru ca Ana este
insarcinata, Ion danseaza cu Florica. Sotia fiind impopotonata, lui Ion I se pare si
mai urata, fapt ce il face acesta sa se gandeasca sa fuga cu Florica, ce era mult mai
frumoasa decat Ana, dar renunta la acest gand, pentru ca nu concepe sa ramana
“calic”, pentru o femeie.

Acum Ion constientizeaza ca odata cu pamanturile trebuie sa o accepte si pe Ana,

iar femeia cand il vede pe Ion dansand cu Florica, isi da seama ca a fost doar o
unealta in mainile barbatului. Replica ei “Norocul meu! Norocul meu!”
prefigureaza destinul sau tragic.

Titlul este un element paratextual conturand orizontul de asteptare al cititorului;

sintetic, fiind alcatuit dintr-un substantiv propriu, numele personajului principal
care devine personaj eponim.

Citit in oglinda, titlul apare sub forma pronumelui personal “noi” care desemneaza
intreaga categorie a taranilor saraci, al caror exponent devine Ion. Insa, in
incercarea lui de a-si depasi conditia,presonajul se individualizeaza prin actele sale:
Ion vede in Ana singului mijloc prin care isi poate atinge scopul, de aceea o seduce
si o face de rusine in fata satului, ambii sfarsind tragic.

Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradiţional, unde
dreptul indivizilor de a fi respectaţi este condiţionat de numărul de „delniţe”.
Mândru şi orgolios, conştient de calităţile sale, Ion nu-şi acceptă condiţia şi este
pus în situaţia de a alege între iubirea pentru Florica şi averea Anei. Conflictul
interior, se dă între „glasul pământului” şi „glasul iubirii”. Însă cele două chemări
lăuntrice nu îl aruncă într-o situaţie limită, pentru că forţa lor nu se manifestă
simultan, ci succesiv. Se poate vorbi şi de conflicte secundare, între Ion şi Simion
Lungu pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi George Bulbuc, mai întâi pentru
Ana, apoi pentru Florica. Se poate vorbi şi de un conflict tragic, între om şi
pământ, o forţă mai presus de calităţile sale. Dorinţa obsesivă a personajului de a
avea pământ îl fac monumental, dar se încheie omeneşte, prin întoarcerea în
această matrice universală.

In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist, de tip obiectiv

deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea
naratorului omniscient care intretine “iluzia realitatii”, utilizarea naratiunii la
persoana aIII-a, verosimilul intamplarilor.