Ion de Liviu Rebreanu

Opera literara Ion de Liviu Rebreanu a aparut in anul 1920 si este un roman realist de tip obiectiv, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samantorista. Inspirat din mediul rural transilvanean, tema acestui roman este chestiunea taraneasca pamantul, destinul tragic al unui taran tanar sarac, ce incearca sa-si depaseasca aceasta conditie si aspecte din Ardealul supus Imperiului Austro-Ungar, in primii ani ai secolului XX. Realismul romanului consta in inspiratia din aspecte sociale, tehnica detaliului semnificativ, spiritul de observatie, tendinta de a moraliza (spiritul critic) aspectele negative prin mijloacele romanului obiectiv si personajul tipic pentru o intreaga categorie sociala, aspectele prezentate fiind reprezentative, nu exceptii. Critica identifica si elemente naturaliste precum explicarea personajului prin ereditate si evenimente mai putin obisnuite in lumea satului de atunci sinuciderea si crima (uciderea lui Ion de catre George cu unealta pamantului sapa). Romanul are o structura circulara, incepand si sfarsindu-se cu 5 secvente descriptive: drumul spre satul Pripas, crucea stramba, adunarea pentru hora duminicala, altercatia dintre preot si Vasile Baciu, bataia dintre Ion si George; acestea sunt prezentate in ordine inversa in final cu modificari pentru o sugera trecerea timpului si evolutia tragica a evenimentelor. Imaginea finala, care incheie cercul este tot cea a drumului pentru a sugera iesirea din fictiunea literara. Toate aceste elemente de scriitura sunt completate cu perspectiva obiectiva, detasata, neimplicata, naratiunea la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient si omniprezent. Romanul are o structura simetrica, fiind alcatuit din 2 parti, Glasul Pamantului si Glasul Iubirii care semnifica instinctele intre care oscileaza personajul principal Ion: posesiunea pamantului si iubirea pentru Florica. Aceasta simetrie compozitionala este completata cu faptul ca fiecare dintre cele 2 parti este alcatuita din 6 capitole, la final adaugandu-se capitolul Concluzie; intreaga actiune se desfasoara intre 2 coordonate precizate de titlurile capitolului: Inceputul si Sfarsitul. O alta tehnica narativa este cea a planurilor paralele: viata taranimii si viata intelectualitatii rurale, care se intersecteaza prin prezentarea familiei invatatorului Herdelea. Tehnica narativa cinematografica este folosita pentru a descrie minutios drumul, satul, hora, ca forma de eliberare a unor energii primare, descrierea unor aspecte din viata de familie marcata de munca, rabdare, dar si de rabufniri pasionale (in iubire si in conflictele interetince). Tehnica anticipatiei confera un caracter previzibil actiunii, astfel toponimele Rapele-Dracului, Cismeaua-Mortului prefigureaza sfarsitul tragic al Anei si al lui Ion. Subiectul romanului este complex, urmarind traiectoria descendenta a lui Ion, fiul Zenobiei femeie harnica si care adusese zestre frumoasa si al lui Alexandru Glanetasu, care risipeste zestrea si care are predilectie spre placeri. Aceste trasaturi de caracter sunt mostenite de Ion, care identifica saracia cu lipsa de demnitate, si, in intriga romanului renunta la fata pe care o iubea, dar care era saraca ca degetul, Florica si incearca sa se insoare cu Ana, fiica bocotanului Vasile Baciu. Desfasurarea actiunii prezinta intr-o succesiune alerta refuzul lui
1

Baciu de a-l accepta pe Ion ca ginere, infruntarea dintre 2 orgolii puternice Ion si George, iar, la sugestia lui Titu Herdelea, Ion gaseste modalitatea de a-l sili pe Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, ceea ce contureaza primul conflict ce are loc pe 2 planuri: intre Ion si viitorul socru, in plan exterior, si intre cele 2 glasuri, in sufletul lui Ion. Personajul este prezentat in atitudinea lui fata de pamant, pe care il iubeste si il saruta ca pe o ibovnica. Flacaul se convinge totusi ca fericirea conjugala nu se poate cladi doar pe iubire dragostea nu ajunge in viata...ea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia. Pamanturile Anei sunt ispititoare, dar faptul ca el intra intr-un joc cu sentimentele si viata Anei determina lumea din sat sa se imparta in doua. Familia Herdelea il condamna si se desolidarizeaza de el, in schimb, preotul Belciug considera ca trebuie sa fie alaturi de Ion. Nunta lui Ion cu Ana reprezinta o secventa narativa care reliefeaza conflictul interior al lui Ion ce bea tot timpul si danseaza cu Florica; curand, Ion ajunge sa gandeasca Ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag nu e langa tine? Comportamentul lui fata de Ana este al unui om care nu e impacat cu soarta lui: o bate pe Ana si o trimite acasa, tatal ei procedeaza la fel, iar Ana, cand isi da seama cat a gresit si ca Ion era departe de a fi norocul ei, se spanzura; copilul moare in scurta vreme, iar Ion, dandu-si seama ca Baciu intentioneaza sa lase pamanturile bisericii, incepe sa o viziteze pe Florica, maritata cu George Bulbuc. Parat de Savista, la George, Ion va fi ucis de acesta. Ca personaj de roman realist, Ion este reprezentativ pentru tinerii saraci, care incearca sa isi depaseasca statutul modest prin casatoria cu o fata instarita, dar uratica si slabuta ca o trestie bolnavicioasa; procedeul in sine nu este condamnabil, dar inacceptabil in comportamentul lui Ion este faptul ca el nu se adapteaza situatiei si nu este capabil sa se bucure de noua lui familie; el tanjeste dupa Florica. El nu este un cerebral, ci este un elementar care cedeaza glasului iubirii. Personajul este caracterizat direct, de narator, care insista asupra harniciei si asupra faptului ca era un tanar voinic si placut de fetele din sat. Invatatorul isi aminteste ca era un copil istet, dar la inceputul romanului, Baciu spune ca el nu vrea ca ginere o fleandura. Caracterizarea indirecta reiese din actiunea romanului: Ion este priceptut la munca pamantului pe care si-l doreste cu patima, stiind ca tatasau a instrainat pamantul (locul nostru, saracul), este in stare chiar sa-l bata pentru ceea ce facuse: De ce mi-ai mancat si mi-ai baut pamanturile, hodorogule? In scena horei exista un detaliu care il motiveaza pe Ion sa renunte la Florica: vazandu-si tatal ca nu-si gaseste locul in ierarhia satului pentru ca isi batuse joc de pamant, Ion isi da seama ca ar fi o solutie sa se pripaseasca pe langa gospodaria lui Baciu. 2 pareri critice sunt importante in perceptia asupra lui Ion: George Calinescu ii recunoaste o viclenie instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse, iar Eugen Lovinescu considera ca da dovada de o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa. De asemenea, personajul este reprezentativ pentru mentalitatea rurala a epocii asupra pamantului, care, atunci, era considerat nu numai o sursa de bogatie si a supravietuirii, ci si a demnitatii umane, a unei pozitii sociale superioare in sat, dupa care Ion tanjea. Reiese si mentalitatea asupra femeii, despre care Calinescu spunea ca in societatea taraneasca se limita la a fi considerata doar 2 brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii.
2

Dimensiunea tragica a protagonistului vine din pedepsirea imanenta a oscilarii lui Ion intre cele 2 chemari, a pamantului si a iubirii, nehotararea fiind considerata de Dante un pacat. Stilul lui Rebreanu este considerat anticalofil, cenusiu, o exprimare fara culoare; reprezentativa este comparatia, sens in care George Calinescu considera ca lectura catorva pagini dintr-un roman de-al lui Rebreanu da impresia unor ape incolore, pe cand, intregul roman poate fi comparat cu apa verde-neagra si cu vuietul marii. Personajul principal este surprins intr-un proces de dezumanizare in pasiunea lui aproape patologica pentru pamant si in modul in care ajunge sa o trateze pe Ana ca pe un obiect, iar modernitatea acestui roman, de inspiratie rurala, consta in primul rand intr-o tehnica narativa inovatoare in descendenta lui Aldous Huxley tehnica numita contrapunctul, evident in opozitia intuneric si lumina ce se regasesc in caracterul personajului; de asemenea, tot contrapunct este si in corespondenta dintre titlurile capitolelor celor 2 parti diametrale ce sustin structura personalitatii personajului.