ION Liviu Rebreanu Roman/proza/text narativ realist-obiectiv din perioada interbelica.

Romanul realist abordeaza problematica unei societati surprinse la un moment dat si plaseaza personajele intr-un mediu social si intr-un context istoric cunoscute. O astfel de opera este Ion, de Liviu Rebreanu, primul nostru mare roman, comparabil cu cele din literartura universala avand tematica taraneasca. Totodata, Ion ramane pana in prezent, cea mai vie ilustrare a legaturii stravechi dintre tarani si pamant si ofera o viziune realista asupra lumii satului ardelenesc, prin surprinderea unor realitati de la inceputul sec. al XX-lea. Tema romanului o constituie lupta taranului roman pentru pamant, intr-o societate in care omul era apreciat dupa numarul de bani si dupa intinderile de pamant. Mesajul este unul moral: dorinta de pamant, atunci cand depaseste limitele normalului, duce la dezumanizarea individului. Perspectiva narativa este obiectiva si apartine unui narator omniscient, omniprezent si neimplicat, naratiunea fiind realizata la persoana a III-a. Discursul narativ este organizat prin tehnica planurilor paralele: un plan urmareste viata taranimii, iar un altul pe cea a micii intelectualitati a satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se face prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin tehnica inlantuirii cronologice si cauzale. O alta tehnica compozitionala este cea a contrapunctului, care presupune prezenta acelorasi teme in amblele planuri. Fiind un roman realist, indicele temporal si cel spatial sunt fixate exact in expozitiune , fapt care confera veridicitate realitatii surprinse. Actiunea romanului incepe in curtea vaduvei lui Maxim Oprea, unde locuitorii satului Pripas sunt adunati la hora duminicala. Romanul are o constructie circulara de corp sferoid pentru ca incepe si se termina in acelasi loc, cu observatia ca metafora drumului prezenta in incipit, introduce cititorul in lumea fictionala , creata de Liviu Rebreanu, aceeasi metafora din final, avand menirea de a-l scoate din aceasta lume. Este structurat in doua parti egale si sugestiv intitulate : Glasul pamantului si Glasul iubirii , care reprezinta cele doua voci interioare ale personajului central, intruchipate in plan simbolic de cele doua prezente feminine care marcheaza destinul eroului: Ana si Florica.Titlurile celor 13 capitole ( numar nefast) sunt sugestive, iar discursul narativ surprinde lumea rurala in multiplele ei dimensiuni. Conflictul central al romanului consta in lupta pentru pamant, pentru ca acesta determina in lumea satului, pozitia sociala a indivizilor si autoritatea lor morala. Ion este implicat intr-un dublu conflict exterior: cu Vasile Baciu, pentru obtinerea pamantului si cu George Bulbuc, pentru Ana, si apoi pentru Florica. Definitoriu, insa, pentru personajul principal este conflictul interior, intre, glasul pamantului si glasul iubirii , care il conduce pe acesta intr-o situatie limita. Personajul romanului realist este complex si ilustreaza o tipologie specifica unei categorii sociale. El este deci determinat social, transformarea lui fiind in relatie cu mediul. Un astfel de personaj este Ion, o personalitate complexa si contradictorie. El este personajul principal si eponim al romanului si intruchipeaza tipul generic al taranului roman, sarac care doreste pamant. Privit, insa , din perspectiva categoriei morale, acesta este tipul parvenitului, al omului fara scrupule care foloseste femeia ca mijloc de parvenire.

Din punctul de vedere al constructiei, Ion intra in categoria personajelor rotunde, avand capacitatea de a surprinde cititorul, in mod convingator, prin reactiile si gesturile sale. El se opune personajelor plate, construite in jurul unei idei sau trasaturi ( Ana sau Florica). Ion este caracterizat direct de catre narator, alte personaje sau prin autocaracterizare. Astfel, la inceputul romanului, naratorul ii realizeaza un portret favorabil: este iute si harnic ca ma-sa, iubeste munca si pamantul. Prin tehnica oglinzilor, Ion apare ca un baiat cumsecade ( doamna Herdelea), un stricat si un bataus ( preotul Belciug), hot , talhar , sarantoc ( Vasile Baciu) . Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti ale lui Ion, prin monologul interior : ma molesesc ca o baba naroada! . Cele mai multe trasaturi ale personajului reies, insa, indirect, prin faptele si atitudinea lui , dar si prin relatiile cu celelalte personaje. Constient de valoarea sa, Ion stie ca merita un alt loc in ierarhia satului, insa, parintii sai sunt saraci, pentru ca Glanetasul a risipit pe bautura toata zestrea sotiei sale Zenobia. De aceea Ion face parte, prin nastere, din categoria sarantocilor si simte dureros prapastia dintre el si bogatii satului. Fiinta demna, hotarata sa invinga prejudecatile lumii in care traieste, Ion incearca mai intai sa rezolve prin munca problemele banesti ale familiei, dar, desi trudeste pana la epuizare pe pamanturile altora, abia reuseste sa plateasca o parte din datoriile tatalui sau .El invata repede ca nu exista nicio cale cinstita de a-si depasi conditia. Astfel, constrans de realitate, Ion urzeste cu viclenie si perseverenta un plan de seducere a Anei, pe care o face sa creada ca o iubeste. Dupa ce o lasa insarcinata, atitudinea lui fata de aceasta este rece, distanta si cinica, iar odata casatorit cu ea, in fapt cu pamantul, sotia ii devine o povara si comportamentul lui fata de ea o impinge la sinucidere. Trasatura care defineste personalitatea lui Ion este iubirea de pamant. Rebreanu isi urmareste personajul in diferite ipostaze legate de aceasta, intre care se detaseaza doua. In prima, Ion se simte mic si slab ca un vierme pe care il calci in picioare sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place . Cand manevrele lui Ion pentru pamant dau roadele asteptate, apare cea de-a doua ipostaza, care subliniaza relatia organica a personajului cu pamantul. Intr-un gest de adorare, el saruta pamantul si se simte mare si puternic ca un urias din basme , care a biruit in lupte grele, o cearta de balauri ingrozitori. Dragostea lui Ion fata de pamant se transforma in patima si el se lasa stapanit de acest sentiment, pentru ca ii da puterea de a invinge. El intoarce, practic, spatele lumii in care traieste : il tradeaza pe Herdelea, respinge cu brutalitate sfaturile preotului Belciug, rupe legaturile cu oamenii satului. Odata satisfacuta patima pentru pamant, se manifesta la fel de mistuitor dragostea pentru Florica, devenita sotia lui George. De aceea, sfarsitul lui Ion este inevitabil. Incalcand normele moralei familiale, personajul este prins in flagrant de George, care il omoara cu o unealta a pamantului, dar si a destinului, sapa. Moartea realizeaza contopirea definitiva a personajului cu pamantul. Conflictul dintre Ion si Vasile Baciu se prefigureaza de la inceput, din scena horei. Cuvintele jignitoare pe care Vasile Baciu i le adreseaza au efectul unui plesnet de bici si flacaul nu suporta ocara. El ii va raspunde cu aceeasi moneda, seducand-o pe Ana si amenintand ca, daca nu i se vor satisface conditiile, aceasta va fi expusa gurii lumii ca una care a ramas insarcinata inainte de nunta. Pe tot parcursul romanului, cei doi isi vor disputa pamantul dupa fiecare eveniment tragic care ar fi putut schimba termenii intelegerii: moartea Anei sau moartea copilului. Consider ca Ion se detaseaza de celelalte personaje prin factorul irational . El nu este singurul care apeleaza la strategia unei casatorii in vederea obtinerii pamantului. Chiar socrul sau, procedase in acelasi mod cu mama Anei, pe care , insa, a iubit-o. Spre deosebire de el , Ion nu vede in Ana decat sursa pamantului mult dorit. Astfel, dragostea de pamant devine o obsesie, patima exagerata fiind elocventa in scena sarutarii pamantului. Acest moment alegoric face ca deznodamantul sa fie previzibil.

ANA-caracterizare

Daca principalul exponent al romanului- taranul insetat de pamant- este Ion, Ana este un personaj secundar, tragic si simbolic, reprezentand glasul pamantului , dar si jertfa pe care atat Ion, cat si vasile Baciu o sacrifica de dragul pamantului. Tipologic, ea intruchipeaza destinul femeii din mediul rural , in care, dupa G. Calinescu, aceasta reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii . Prin statutul sau social, Ana ar fi trebuit sa duca o viata lipsita de griji materiale, ca fiica a bogatanului Vasile Baciu, sortita sa se marite cu George Bulbuc, fecior si el de oameni bogati. Din pacate, insa, pentru ea, ca si pentru Ion, pamantul devine fatalitatea care ii va modifica soarta. Personajul este caracterizat in mod direct, de catre narator, inca de la inceputul romanului. Acesta ii fixeaza doua trasaturi: fata cu stare , nu cine stie ce frumoasa , care o vor defini pe tot parcursul romanului (personaj plat). Chiar si Ion o caracterizeaza direct, in acelasi sens, prin intermediul monologului interior: Tare-i slabuta si uratica, saraca de ea! Dintre modalitatile indirecte, cele mai reprezentative trasaturi ale personajului rezulta din fapte si atitudini. Buna la suflet, harnica , supusa si iubitoare, Ana are destule calitati. Ceea ce-i lipseste, insa, este norocul. Orfana prin moartea mamei, batuta crunt de tatal ei si urata de Ion, Ana este o jucarie a sortii. Cuvintele rostite repetat de ea, cu durere, in seara nuntii, norocul meu , o caracterizeaza drept o nefericita, ocolita de noroc. Totusi, in ciuda fragilitatii, Ana are o anume tarie, o putere de a rabda bataile si umilintele. Chiar si atunci cand Ion o loveste cu salbaticie, ochii ei continua sa il priveasca cu bunatate. Un alt mijloc de caracterizare il constituie analiza psihologica. Ca si Ion, ea aude un glas, cel al mortii, care se concretizeaza in imaginea lui Avrum si Dumitru, consatenii care murisera si pe care ii vedea , sau in senzatiile tulburi pe care le are: venind de la nunta Floricai, ea are senzatia ca o apa tulbure si groasa ameninta sa o acopere. Chemarea intunecata a adancurilor este resimtita si in ziua mortii. Dupa ce Savista ii spune ca Ion merge la Florica, Ana nu mai recunoaste casa copilariei, al carei interior o terorizeaza. Cel mai tare o inspaimanta cuptorul a carui gura are impresia ca vrea sa o inghita. Intorcandu-se in casa Glanetasului, ea intra in grajd si, gasind capastrul vitelului, il ia in maini cuprinsa de o mare bucurie. Dupa ce il lega de o grinda, are un moment de ezitare si vrea sa fuga, dar chipurile lui Avrum si Dumitru reapar, zambindu-i si atragand-o in lumea lor. Consider ca personajul feminin al romanului Ion exprima atitudinea autorului fata de o lume incremenita sufleteste in dorinta meschina de a avea , indiferent pe ce cale. Ea incearca se se opuna aceste lumi, alegand o cale pe cat de frumoasa, pe atat de tragica- iubirea. Astfel, ca structura morala, Ana este un personaj luminos.

INCIPIT SI FINAL (in cazul subiectului: Relatia dintre incipit si final)

Descrierea din incipit se remarca prin tehnica detaliului si contine doua secvente . Prima include o aglomerare de imagini vizuale si verbe de miscare destinate personificarii drumului. Acesta spinteca, trece, alearga, se pierde, urca, isi face loc, inainteaza fiind metafora ce anticipeaza traseul existential pe care il va parcurge Ion. Obiectivitatea descrierii este sustinuta de o suita de toponime introduse dinspre general ( Somes), spre particular ( Cismeaua Mortului). Cea de-a doua secventa este o descriere a satului, in care imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive. Se remarca imaginea crucii strambe, pe care este rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi , sugerand un spatiu dominat de sentimentul religios. Urmeaza enumerarea caselor ce anticipeaza rolul personajelor in roman si fixeaza o structura sociala : intelectuali si tarani . Finalul incepe cu descrierea crucii, dar de data aceasta Hristos este cu fata poleita de o raza intarziata, semn ca raul s-a petrecut, dar nu a lasat urme de nesters. Toponimele indica iesirea clara, fara intoarcere, iar repetitiile si enumeratiile din descrierea soselei marcheaza drumul catre un viitor incert. Linistii din incipit, i se contrapune zgomotul facut de cal si de rotile trasurii. Concluzia este dramatica: pasiunile, oricat de puternice ar fi, sunt destinate uitarii, daca nu se termina cu moartea.