ION-CARACTERIZARE

Realismul este un curent literar aparut ca o reactie impotriva romantismului si promoveaza

redarea cat mai exacta a realitatii prin intermediul unor detalii numeroase, prin stabilirea clara a
timpului si spatiului in care se petrece actiunea, prin transformarea personajelor in tipologii si prin
interesul pentru tema familiei.
Romanul “Ion” prezinta drama taranului ardelean integrat intr-o societate pentru care
pamantul este, mai mult decat un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individuale.
Opera literara Ion este un roman realist, social-psihologic, traditional, obiectiv, rural,
interbelic. Creatia epica are o compozitie circulara, romanul incepe si se termina cu o imagine
similara: la inceput, soseaua ce vine de la Carlibaba si are rol anticipativ, prevestind moartea lui
Ion si a Anei.
Ion este personajul principal, eponim, realist (tipic in situatii tipice), construit conform
realitatii. El este prezentat in evolutie, intr-un mod complex, cu multe trasaturi si este reprezentativ
pentru conditia taranului.
Liviu Rebreanu isi contureaza personajul atat prin mijloace directe de caracterizare ( tema,
conflict, categorii estetice, tehnici narative, spusele altor personaje, monologul etc), cat si prin
mijloace indirecte (tabloul, naratiunea, dialogul, relatia cu celelalte personaje).
Din punct de vedere social, Ion reprezinta un taran sarac din societatea satului Pripas,
societate in care pozitia sociala este dictata de avere. Acesta doreste sa isi depaseasca conditia
cu orice pret: “mai bine sa nu ma fi facut, decat sa fiu de rasul satului”. Se pare ca Ion reitereaza
destinul tatalui sau, Alexandru Glanetasu, care si-a luat nevasta cu avere, insa a risipit-o. El
intruchipeaza tipul monomanului si al voluntarului, desi, initial, este prezentat asemenea unui baiat
muncitor. Incercarile lui de a-si schimba destinul il conduc catre un sfarsit tragic. Social, el
evolueaza pe tot parcursul romanului, insa isi pierde treptat orice urma de sensibilitate umana.
Tema este reprezentata de dorinta acerba de a obtine pamant ce conduce spre
dezumanizare. Problematicile abordate, care se subordoneaza temei principale sunt: familia,
prietenia, zestrea, crima si iubirea. Conflictul social este constituit de contradictia dintre personaje,
respectiv de situatii, care vor fi generate in principal de Ion, iar cel psihologic, de drama nehotararii,
intrucat Ion penduleaza intre pamant si iubire. Atat tema, cat si conflictul sunt relevante pentru
constructia portretului personajului principal si sugereaza ideea dezumanizarii: “in planul creatiei,
Ion este o bruta”. Ion distruge rand pe rand toate familiile cu care ia contact: propria lui familie, pe
cea a lui Vasile Baciu, a Floricai etc.
Titlul valideaza conditia de personaj eponim a protagonistului. Este un nume tipic
taranesc, care, rasturnat, reda un pronume personal de persoana I, “noi”, exprimand astfel conditia
tuturor taranilor de la acea vreme. Geneza numelui provine de la un tanar foarte harnic, dar sarac,
Ion Pop al Glanetasului, care l-a inspirat pe autor in constructia personajului sau.
Din punct de vedere al naratiunii, romanul prezinta parcursul pe care il are personajul
principal si surprinde scene-cheie in conturarea portretului moral. Pentru a avansa ierarhic in
lumea satului, Ion pune la cale un plan. El doreste sa o seduca pe fata boierului Vasile Baciu
pentru a obtine zestre: “are case, are vite, are locuri”. Cei doi tineri se casatoresc, desi Ion nu are
sentimente pentru sotia lui si o trateaza cu brutalitate, aratandu-se in toata cruzimea lui. Ion devine
insensibil la suferinta Anei, iar suferintele ei par chiar ca-i fac bine. El este condus de o singura
obsesie: acumularea de pamant. Sentimentele lui umane sunt anihilate in acest proces de
acumulare si desi este indragostit de Florica si traieste drama nehotararii, el ajunge la concluzia ca
“averea-i fundamentul, iubirea-i un adaos”. Ion nu poate sacrfica ceea ce a ravnit atat de mult,
pamantul, pentru Florica: “Si sa ramai calic pentru o muiere?” Ion isi pierde treptat reflexele morale
pe care initial le-a avut si o aduce pe Ana la sinucidere. Existenta lui este condusa de iubirea
pentru pamant, asa cum este revelat in scena de pe camp: “Cat pamant, Doamne! Cat pamant!”,
“Crampoteste pamantul in sarutari ca pe o ibovnica”. Dupa ce isi indeplineste marea dorinta de a
capata avere, Ion nu se limiteaza la atat si incepe sa se gandeasca cum ar fi sa o aiba alaturi pe
femeia de care era indragostit, Florica. Acest aspect accentueaza lipsa de empatie si respect
pentru Ana si reda o perspectiva deformata a relatiei de cuplu, in care valorile fundamentale, cum
ar fi iubirea si intelegerea sunt inexistente.
 Tehnica portretisticii realiste, caracterizata prin tendinta de a reda personajul conform
realitatii, cu calitati si defecte, sintetizeaza firea personajului in jurul unei trasaturi dominante, “la
faculte maitrasse”. Ion intruchipeaza chipul unui om limitat, incapabil de simtire si de empatie. Este
o fire impulsiva si instinctiva care are un singur scop in viata. Tehnica paralelismului ii pune in
balanta pe Vasile Baciu si pe Ion, care se cearta peste mormantul Anei din cauza pamantului.
Pentru nici unul dintre ei nu pare sa conteze evenimentul tragic care s-a produs, deoarece
adevarata problema este constituita de avere. Cei doi barbati sunt manati de aceleasi dorinte si
desi se condamna unul pe celalalt, in realitate, sunt identici.
Trasaturile sale de caracter sunt foarte bine evidentiate in relatiile cu celelalte personaje.
Antiteza dintre el si Ana este surprinsa atat pe plan moral, cat si afectiv. Ea este o fata simpla,
candida, care a crescut fara dragostea mamei, pe care incearca sa o gaseasca ulterior in alta
parte. De aceea se increde in Ion si ajunge la disperare si la sinucidere. Este tipica pentru situatia
femeii in acel context social si temporal: este injosita, umilita si tratata cu dispret si nepasare,
simbolizand destinul nefericit al femeii de la acea vreme.
Personajele cu care intra in conflict il caracterizeaza in mod direct si aspru, prezentandu-l
pe Ion asa cum este el in esenta, un om fara moralitate, care traieste o dragoste bolnavicioasa
pentru pamant si care sacrifica totul pentru ascensiunea sociala: “Sarantocule, prapaditule, sa nu
te mai legi de fata mea”, “Esti un derbedeu, un bataus si un om de nimic”.
Ion este un personaj exponential pentru lumea taraneasca datorita instinctului de posesie a
pamantului. El este un personaj complex, care, sub masca unei aparente simplitati, trezeste
puternice sentimente contradictorii. Caracterul tragic nu se remarca numai prin setea devastatoare
pentru inavutire, ci si prin faptul ca personajul este pus sa aleaga intre doua aspiratii la fel de
importante pentru implinirea lui ca om (glasul iubirii si glasul pamantului).
Rebreanu este un excelent creator de viata, care construieste tipologii, implementate in
realitate si abordeaza problematici specifice vietii satului ardelenesc.