O scrisoare pierduta de I.L.

Caragiale

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale, intruneste trasaturile comediei realiste: reflecta in mod veridic realitatea , intriga este o falsa problema, conflictul este derizoriu , iar actiunea starneste rasul. Din punct de vedere tematic , opera urmareste degradarea vietii publice si de familie a inaltei societati romanesti de la sfarsitul secolului al-XIX-lea. Astfel, O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri. Compozitional, aceasta are o constructie clasica. In cadrul celor patru acte, incluzand 44 de scene, evolueaza tot mai multe personaje, generand astfel cresterea tensiunii. Intriga este facila si se multiplica. Ea este fixata chiar din titlu scrisoarea pierduta, fiind un obiect de santaj in lupta politica. Conflictul piesei este derizoriu si consta in lupta de interese care se da intre doua grupari ale partidului de guvernamant. Spatiul actiunii este obiectiv si este fixat in Capitala unui judet de munte , iar timpul real este lumitat la trei zile ( 11-13 mai 1883 ), dar precizarea ambigua, In zilele noastre , ingaduie actualizarea acestui timp. Atunci cand incepe actiunea, intriga deja se consumase. Pierderea scrisorii genereaza o acumulare de intamplari: Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii, cerand in schimb locul de deputat, politaiul Pristanda este trimis de prefect sa-l aresteze, iar Farfuridi si Branzovenescu se tem de tradare. La adunarea electorala, din actul III, Pristanda genereaza o incaierare, in timpul careia Catavencu isi pierde palaria. In captusala acesteia fiind ascunsa scrisoarea, care este gasita de Cetateanul turmentat si inapoiata Zoei. De la Centru este trimis Agamita Dandanache, care a fost ales tot ca urmare a unui santaj pe baza altei scrisori pierdute. Personajele piesei apartin unei viziuni clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter. Caragiale depaseste, insa, aceasta viziune si-si individualizeaza personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Intre toate personajele comediei, Agamemdon Dandanache joaca un rol aparte. El intruchipeaza viciile celorlalti in grad maxim. Cu toate ca aparitia lui scenica este redusa (numai in actul IV), personajul prinde viata datorita indicatiilor scenice ale autorului, care utilizeaza in constructia sa toate resursele comicului. Astfel, in lista de personaje este asezat imediat dupa Tipatescu si definit ironic ca vechi luptator de la`48. Epitetul vechi reliefeaza nu doar varsta respectabila, ci si faptul ca, intrat in polica cu patru decenii in urma, este depasit de evenimente, de realitate. Faptul ca vorbeste peltic si sasait sugereaza senilitatea, ramolismentul intelectual, ca si numele, care face aluzie la incurcaturile pe care le provoaca memoria sa in deriva. Prenumele, care amintesta un erou de epopee, este diminutivat comic. Cel numit si Gagamita este astfel coborat in ridicol si derizoriu. Prezenta scenica a personajului este construita pe doua coordonate: cea a actiunilor sale ca om politic si cea a profilului sau psihologic si intelectual.

In sfera relatiilor publice, el actioneaza cu abilitate si perfidie. Gasind scrisorica de amor a becherului, persoana importanta in conducerea partidului, Dandanache o transforma in arma a santajului politic. Lipsit de scrupule (mai canalie decat Catavencu), el isi incalca promisiunea de a o inapoia dupa ce este desemnat candidat pentru Camera: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi? S-ar putea sa fac asa prostie? Mai trebuie s-aldata.... Profilul psihologic si intelectual al personajului este marcat de senilitate, de fixatii si de stereotipii de gandire si de vorbire. Astfel, el este obsedat de rolul pe care l-a jucat si trebuie sa-l mai joace familia sa in viata politica a serii: ...familia mea de la patuzsopt...lupta, lupta si da-i si da-i, si lupta. Lipsit de principii politice, Agamita Dandanache este un oportunist care trece dintr-un partid in altul spre a beneficia de un loc in parlament. Contrastul dintre pretentiile sale politice si gandirea incorecta este comic. Toate replicile lui Dandanache ilustreaza comicul de limbaj prin stalcirea petica a cuvintelor, prin greselile de logica si de exprimare (anacolut, pleonasme, dezacorduri,etc.), prin ticurile verbale ( nicusorule, puicusorule), prin prezenta interjectiilor onomatopeice (hodoronc-tronc, zdroncazdronca). Finalul in care tine discursul de multumire intregeste imaginea caricaturala a celuia care a castigat in lupta politica.

Valoarea artistica acestei opere consta si in concentrarea mai multor tipuri de comic. Comicul de moravuri vizeaza viata de familie si cea politica. La prima vedere, lumea infatisata este onorabila, dar in realitate este o societate bazata pe coruptie , santaj, compromisuri si imortalitate. Comicul de caracter evidentiaza moravurile pe care Caragiale le satirizeaza in tipologiile conturate : incoronatul (Zaharia Trahanache) , adulterina (Zoe Trahanache), demagogul (Nae Catavencu), imbecilul (Farfuridi) , servilul (Pristanda) . Cel mai bogat este Agamita Dandanache, personaj care reuneste trei tipuri : idiotul, ramolitul si santajistul perpetuu. Nu intamplator, Caragiale il considera mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Comicul de situatie se refera la evenimentele care provoaca rasul. Acestea provin din intriga : folosirea scrisorii ca instrument de santaj politic provoaca o agitatie nejustificata si o impacare la fel de nejustificata. Aparitia lui Agamita Dandanache se inscrie si ea in comicul de situatie. Prezenta lui este aiuritoare. El povesteste cum a ajuns sa fie deputat, prin acelasi tip de santaj ca si Catavencu. Dar adevarul comic de situatie consta in faptul ca o atribuie pe Zoe cand lui Tipatescu, cand lui Trahanache . Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale sunt criterii dupa care se constituie o categorie de personje, parvenitii, care isi tradeaza incultura prin limbaj. Este cazul lui Catavencu, al carui limbaj contrasteaza comic cu pretentia de eruditie, iar in privinta lui Farfuridi, prostia este evidentiata tocmai de pretinsa inteligenta pe care crede ca o are atunci cand afirma ca iubesc tradearea, dar urasc pe tradatori . Spre deosebire de celelalte comedii ale lui Caragiale, O scrisoare pierduta exista si personaje cu carte ( Tipatescu si Zoe) ironizate insa pentru legatura extra conjugala. Consider ca O scrisoare pierduta este o capodopera a speciei si da masura talentului de dramaturg al lui I.L. Caragiale.