O scrisoare pierduta I. L.

Caragiale Ion Luca Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, cunoscut in special ca dramaturg. Comediile lui, desi sunt inspirate din realitatea secolului XIX, aduc in fata spectatorului un univers comic de eterna actualitate. A treia din seria celor patru comedii, O scrisoare pierduta a avut premiera pe scena Teatrului National din Bucurestii la 13 noiembrie 1884 si a fost publicata in revista convorbiri Literare in 1885. Opera este o capodopera a carei persistenta in timp se explica prin caracterul universal al situatiilor prezentate, prin tipicitatea personajelor si prin calitatea comicului. Aceasta intruneste toate trasaturile comediei realiste: reflecta, in mod veridic, realitatea, intriga este o falsa problema, iar actiunea starneste rasul. Personajele sunt construite intr-un registru comic, iar stilul este parodic, exagerand ridicolul. Din punct de vedere tematic, comedia urmareste degradarea vietii publice si a familiei inaltei societati romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Astffel, O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri. Viziunea autorului aspra lumii este una realista, fiind surpinsa o realitate a carei prezentare este adevarata si exacta. In acest sens, Caragiale alege o seama de elemente tipice: o situatie tipica ( alegerile pentru forul legislativ din anul 1883), un esantion reprezentativ ( lumea politica dintr-un oras de provincie) si niste motive literare tipice ( triunghiul conjugal , prostia, orgoliul, betia de cuvinte). Titlul comediei numeste pretiosul obiect care antreneaza personajele in conflicte si le prinde in vartejul unor actiuni cu proportii catastrofale, tratate insa in registru comic, care surpinde contrastul dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic o scrisoare pierduta pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile si regasirile succesive ale scrisorii). Compozitional , comedia lui Caragiale are o constructie clasica. In cadrul celor patru acte, incluzand 44 de scene, evolueaza tot mai multe personaje, fapt care genereaza sporirea tensiunii si a agitatiei provocate de evenimentul politic, dar, mai ales, de intamplarea aparent neinsemnata a pierderii unei scrisori de amor. Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale, dar si pe structuri dramatice moderne precum: simetria situatiei scenice (pierderea scrisorii), intriga care se consuma inainte de ridicarea cortinei sau instalarea ex-abrupto a conflictului. Fiind desemnata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce oriveste amploarea timpuli si a spatiului de desfasurare a actiunii. Aceasta este plasata in capitala unui judet de munte, in zilele noastre, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, int-un interval de trei zile.

Atunci cand incepe actiunea, intamplarea-intriga deja se consumase. Aceasta porneste de la o intamplare banala: pierdera unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea dei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Expozitiunea (scena initiala din actul I) ii prezinta pe Stefan Tipatescu si pe Pristanda citind din ziarul lui Nae Catavencu. Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii, cerand in schimb locul de deputat, politaiul Pristanda este trimis de prefect sa il aresteze, iar Farfuridi si Branzovenescu reclama tradarea de teama ca primul si-ar pierde sansa sa fie ales. La adunarea electorala din actul III, Pristanda genereaza o incaierare, in timpul careia Catavencu isi pierde palaria, deci si scrisoarea (punctul culminant). Aceasta este gasita tot de Cetateanul turmentat si restituita Zoei. Actul IV (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune conditiilor ei. Situatia se multiplica prin sosirea lui Agamita Dandanache, trimis de la Centru, care fusese ales tot ca urmare a unui santaj pe baza altei scrisori pierdute . Piesa se incheie cu sarbatorirea victoriei lui Agamita Dandanache. Conflictul principal este derizoriu si consta in lupta de interese care se da intre doua grupari ale partidului de guvernamant pentru locul de deputat. In piesa lui Caragiale, conflictul se amplifica prin implicarea unui numar tot mai mare de personaje si prin multiplicarea situatiilor conflictuale (tehnica bulgarelui de zapada). Conflictul secundar este reprezentat de grupul farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului si, implicit, de pierderea nominalizarii la deputatie a celui dintai. Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice. (personaje plate) Acestea apartin unei viziuni clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter. Caragiale depaseste, insa, aceasta viziune si isi construieste personajele prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si combinarea elementelor de statut social si psihologic. Zaharia Trahanache, seful partidului de guvernamant, intruchipeaza tipul incornoratului simpatic, caruia ii convine, din comoditate triunghiul conjugal, care-i asigura o viata tihnita in familie. Stefan tipatescu, tipul junelui amorez, este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mostie, avand o mentalitate de stapan medieval. Fanica este component al triunghiului cojugal, flerul sua de amorez facandu-l sa cedeze rugamintilor Zoei pentru a sprijini candidatura lui Catavencu. Zoe Trahanache, tipul cochetei adulterine, este sotia lui Zaharia Trahanache, amanta lui Tipatescu si singurul personaj feminin din comediile lui Caragiale care intruchipeaza doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand parte din lumea mahalalelor.

Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit, in toate momentele cheie ale actiunii. Este constient ca trebuie sasi serveasca seful, nu din constiinta misiei, ci mai ales dintr-o etica sustinuta de intersul personal. Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului Ragnetul Carpatilor, seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate scoli de frazeologie patriotarda (fals patriotism), manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu enfaza. Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membrii marcanti ai partidului de guvernamant, un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Agamemnon Dandanache, mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu, este candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul de munte. El apare in piesa abia iin ultimul act si se contureaza prin acumularea tututror defectelor celorlalte personaje: parvenitismul, demagoocia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegatorului care nu are ambitii, nu este nici el tocmai cinstit, pentru ca ducand scrisoarea adrisantului, mai intai o citeste sub felinar, din care cauza ii este furata de Catavencu. Abureala lui este sugestiva nu pentru ca este bautor, ci pentru ca toata viata politica a vremii ameteste omul de rand, lipsit total de opinie politica: eu cu cine votez? Valoare artistica a acestei opere consta si in concentrarea mai multor tipuri de comic : de moravuri, de intentie, de caracter, de situatie, de nume si de limbaj . Noutatea absoluta consta in calitatea comicului care se invecineaza cu tragicul , pentru ca autorul aplica in opera propria-i marturisire Vad enorm si simt monstruos. Comicul de moravuri vizeaza viata de familie si cea politica. La prima vedere lumea infatisata este onorabila, apelative ca stimabile si onorabile fiind folosite mereu. In realitate este o societate bazata pe coruptie, santaj, dispretul legilor si al etici, compromis si imoralitate. Comicul de caracter reliefeaza defectele general-umane, pe care Caragiale le satirizeaza in tipologiile conturate . Fiecare personaj este definit printr-o trasatura fundamentala, caricaturizata si ingrosata, aflata in contrast puternic cu ceea ce vrea el sa para, de unde si efectul comic. Comicul de situatie sustine tensiunea dramatica si se refera la evenimentele care provoaca rasul, fiind bine reprezentat in triunghiul conjugal . Aparitia lui Agamita Dandanache, candidatul propus de Centru, se inscrie si ea in comicul de situatie. Prezenta lui este aiuritoare. El povesteste cum a ajuns sa fie deputat ca si Catavencu, prin acelasi tip de santaj. Dar adevaratul comic de situatie consta in faptul ca o atribuie pe Zoe cand lui Tipatescu cand lui Trahanache. Comicul numelor proprii este o forma prin care autorul sugereaza domninata de caracter, originea sau rolul personajelor in desfasurarea evenimentelor: numele Trahanache provine de la cuvantul trahana, o coca moale, ceea ce sugereaza ca personajul este modelat de interese; numele Dandanache vine de la dandana (boacana, gafa), nume sugestiv pentru cel care creeaza confuzii penibile; numele Farfuridi si Branzovenescu au rezonante culinare, sugerand prostia.

Comicul de limbaj este principala modalitate de construire a personajelor si accentueaza modernismul operei. Formele gresite ale cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale sunt criterii dupa care se constituie o categorie de personaje- parvenitii , care isi tradeaza incultura prin limbaj. Este cazul lui Catavencu a carui exprimare contrasteaza comic cu pretentialui de eruditie ( Scopul scuza mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta ), iar in praivint lui Farfuridi , prostia este evidentiata de pretinsa inteligenta pe care crede ca o probeaza prin afirmatii imbecile: Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori . Cei doi se intrec in actul III in discursuri in care nonsensul si paradoxul le demonstreaza incultura si snobismul. In concluzie, piesa de teatru o scrisoare pierduta este, poate, cea mai rafinata comedie din literatura romana, remarcandu-se prin complexitate. Chiar daca orice opera comica ascunde o drama, ea delecteaza publicul, incercand sa corecteze moravurile sociale.